Capitolul 1

Capitolul 6

Zuriel – îngerul păzitor al noilor căsătoriţi. Testul iubirii la care au fost supuşi aceştia

(13 ianuarie 1842)

Văzând miracolul care s-a petrecut sub ochii lor, cei prezenţi au fost cuprinşi de o mare teamă, şi nimeni nu a îndrăznit să-L întrebe pe Abedam ce s-a întâmplat. Numai Ghemela a oscilat o vreme, apoi s-a dus la Abedam, a căzut la picioarele Lui şi L-a întrebat dacă poate să-L roage ceva.

Anticipând întrebarea ei, Abedam i-a răspuns: „Mult iubita Mea Ghemela, te temi cumva de ceea ce i s-a întâmplat lui Zuriel, care a fost părintele trupului tău?”

Ghemela s-a limitat să dea timid din cap, afirmând astfel dorinţa ei de a afla răspunsul la această întrebare.

Abedam i-a spus atunci cu blândeţe: „Draga Mea Ghemela, îţi imaginezi cumva că Zuriel a încetat să mai existe numai pentru că ochii tăi nu îl mai pot vedea?

O, linişteşte-te, căci îl vei putea revedea din când în când, şi vei putea discuta atunci cu el despre lucruri mult mai pline de slavă decât cele discutate până acum.

Faptul că a primit această graţie supremă în faţa tuturor ţi se datorează în mare măsură, căci am dorit ca el să devină îngerul protector şi gardianul plin de credinţă al tău şi al soţului tău, pentru ca voi să fiţi feriţi de tentaţiile acestei lumi. Şi ori de câte ori voi veni la voi, el va fi cel care îmi va anunţa sosirea.

În al doilea rând, de acum înainte el va avea sub protecţia lui invizibilă pe toţi copiii de la miazăzi, testându-le inimile şi ghidându-i să acţioneze în funcţie de voinţa Mea ori de câte ori va sesiza vreo abatere. În acest fel, ei se vor întoarce mai uşor la Mine şi vor putea auzi în inimile lor chemarea Mea părintească; mai mult decât atât, vor putea înţelege tunetul divin interior.

O parte dintre ei se pregătesc chiar astăzi să coboare în marele oraş al lui Enoh din ţinuturile de jos, pentru a proclama acolo numele Meu copiilor acelei lumi, din care unii se dedau la cele mai oribile desfătări, în timp ce alţii sunt supuşi celei mai cumplite sclavii. Misiunea lor va fi să le predice celor din ţinuturile de jos pocăinţa, transformarea de sine şi întoarcerea imediată la Cel care a aşteptat cu atâta răbdare şi compasiune infinită revenirea lor.

De altfel, te asigur că această compasiune nu le va fi arătată copiilor şarpelui decât în ultimă instanţă.

Ascultă-Mă, iubita Mea Ghemela. Această sarcină nu poate fi îndeplinită decât cu ajutorul marii credinţe a lui Zuriel. Am nevoie de serviciul său pentru ca dragonul să afle că un simplu spirit poate – cu ajutorul Meu – să devină mai mare şi mai puternic decât este el şi hoardele lui malefice”.

Bucurându-se cu inima plină de recunoştinţă, Ghemela s-a aruncat din nou la picioarele lui Abedam.

Acesta a ridicat-o însă imediat de la sol, şi luând-o în braţe, a întrebat-o dacă mai doreşte să afle ceva.

Copleşită de fericire, văzând că Iehova continuă să o iubească la fel de mult ca înainte, deşi era acum căsătorită cu Lameh, Ghemela nu a putut rosti nici un cuvânt.

Strângând-o lângă inima Lui, Abedam l-a chemat pe Lameh şi l-a întrebat: „Lameh, eşti satisfăcut de Ghemela? Iată, a şi uitat de tine în braţele Mele. Ce spune inima ta în legătură cu acest lucru?”

Lameh s-a aruncat însă şi el la pieptul lui Abedam şi i-a răspuns: „O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Dacă nu îmi vei întări inima, ea va arde complet în focul iubirii imense pe care Ţi-o port.

(Cu lacrimi în ochi): O, Tată, atunci când mi-ai dăruit-o pe această Ghemela de o puritate divină, am început prin a mă gândi: oare cum voi reuşi să Te iubesc la fel de mult ca şi înainte, ştiind că trebuie să îmi împart iubirea cu Ghemela?

Mai mult, atunci când am ridicat-o în braţele mele, m-am temut ca ele să nu-i reducă puritatea, făcând-o astfel mai puţin agreabilă în faţa Ta.

Văzând-o acum din nou în braţele Tale pe cea pe care mi-ai dăruit-o pentru a o păstra şi pentru a o apăra, – o, Tată, mult adoratule Tată, simt că inima mea cedează complet!

Dacă nu mă vei susţine, voi muri chiar acum, dintr-o prea mare recunoştinţă şi iubire faţă de Tine, o, Tată pe care îl ador mai presus de orice!”

Atunci, Abedam s-a aplecat către Lameh şi i-a spus: „Iubitul Meu Lameh! Iată, cealaltă mână a Tatălui este încă liberă. Apucă mâna Mea şi convinge-te că Eu sunt părintele vostru, al tuturor”.

Considerându-se complet nedemn de o asemenea graţie, Lameh nu a îndrăznit să ia mâna Domnului. Abedam l-a încurajat însă, după care l-a ridicat El Însuşi, l-a strâns la pieptul Său sacru şi s-a adresat celor doi:

„Cum sunteţi acum, aşa să rămâneţi şi pe viitor, şi vă asigur că nimeni şi nimic nu va putea să vă despartă vreodată de inima Mea divină.

În întreaga eternitate, voi sunteţi primul cuplu de copii pe care i-am strâns în braţele Mele într-o formă vizibilă. Fie ca acesta să rămână un semnal etern pentru toţi copiii care vă vor urma, că nu vor deveni copiii Mei decât cei care se vor lăsa pe mâinile Mele.

Cei care nu vor urma exemplul vostru nu vor primi de la Mine decât prea puţină iubire, şi încă şi mai puţină viaţă.

Iar acum, dragul Meu Lameh, priveşte sufletul iubitei Mele Ghemela”.

După care, Abedam a suflat în ochii lui Lameh, care a perceput astfel sufletul Ghemelei sub forma unei străluciri luminoase, infinit mai puternică decât cea a soarelui central al tuturor sorilor.

Uluit de această privelişte, el şi-a revenit cu greu din şoc şi a început să plângă, nemaiştiind ce să facă pentru a-şi demonstra iubirea nesfârşită pentru Mine.

Abedam s-a adresat atunci Ghemelei: „Ghemela, iată, în marea lui puritate, Lameh plânge din iubire pentru Mine. Şterge aceste lacrimi glorioase din ochii săi cu părul tău. De acum înainte, tu şi urmaşii tăi veţi avea datoria de a face la fel în asemenea circumstanţe”.

Pentru prima dată, Ghemela l-a îmbrăţişat pe Lameh, înlănţuindu-l delicat cu braţele ei desăvârşite. În timp ce Tatăl Ceresc continua să-i ţină pe amândoi în braţe, ea a şters lacrimile lui Lameh cu fruntea şi cu obrajii ei gingaşi.

După care, Tatăl i-a sărutat pe amândoi, i-a binecuvântat şi i-a trimis înapoi la patriarhi, spunând:

„Toţi copiii care vor fi la fel de puri ca aceştia se vor întoarce la Mine. Eu sunt sursa lor primordială, la care vor trebui să se întoarcă cu toţii. Amin”.