Capitolul I gaudeamus igitur!

După ce se uită la fiecare în parte, cu multă băgare de seamă, căpetenia alese unul şi întrebă:

― Cît costă ăsta?

― Pentru dumneavoastră, răspunse negustorul, aşa cum spun toţi negustorii, ca să-i măgulească pe muşteriii săraci cu duhul, pentru dumneavoastră, 1 000 de lei, de la 1 500. dar nu pot să vă mai las un leu măcar!

Căpetenia pungaşilor strîmbă din nas, în semn că i se pare cam scump. Îl mai pipăi, mai întinse de postav, mă rog, ca omul care vrea să ştie pe ce are să dea banii, şi zise:

― Să-l încerc, să văd dacă mi se potriveşte!

― Cum nu, cu plăcere, poftiţi, poftiţi, vă rog!

După o perdea, "muşteriul" îşi lepădă cît ai clipi hainele cele vechi şi se-mbrăcă îndată cu cele noi. Apoi veni în faţa oglinzii, ca să se privească dacă îi şade bine cu ele, sau nu.

Nu-i şedeau rău deloc! Parcă fuseseră anume croite pentru el! Se-ntoarse către prietenii lui, care aşteptau la uşă, şi-i întrebă:

― Ei, cum vi se pare?

Unul din cei doi pungaşi se strîmbă, spunînd:

― Să-ţi spun drept, nu găsesc că te prind.

― Poate pentru că n-am şi pălăria pe cap, zise căpe­tenia. Fii bun, te rog, domnule negustor, şi adu-mi o pălărie frumoasă şi un baston! Şi-atunci, vom vedea dacă prietenul meu nu mă va găsi pe plac! Şi, zicînd aşa, scoase din hainele vechi un portofel umflat şi-l puse pe masă.

Negustorul aduse numaidecît o pălărie de toată fru­museţea şi un baston, care ar fi meritat să fie purtat de cel mai de vază boier.

"Muşteriul" îşi puse pălăria pe cap, şi-o potrivi în oglindă cum crezu el mai bine, luă bastonul, îl învîrti de cîteva ori pe degete, ca un boier adevărat şi, îndreptîndu-se către cei doi prieteni, îi întrebă din nou:

― Ei, acum ce mai puteţi spune, dragii mei?

― Acum, îi răspunse cu îndrăzneală celălalt pungaş, acum parcă ai fi chiar dracul!

― Cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti astfel, neobrăza­ tule? Stai că te-nvăţ eu minte! Şi, ridicînd bastonul, se repezi mânios după cei doi, care, de frică ― vorba vine ― o tuliră la sănătoasa!

Şi aşa s-a pornit o fugă nemaipomenită pe strada neguţătorilor hăinari: cei doi, ca să scape de bătaie, iar căpetenia lor, ca să-i pedepsească pentru necuviinţa lor... şi s-au tot dus, lăsîndu-l pe bietul negustor cu buzele umflate! Că, negustorul, săracul, a tot aşteptat să se-ntoarcă muşteriul: dar, văzînd că nu se mai întoarce pînă la amiază, a pus mîna pe portofelul, aşa-zis uitat pe masă, ca să-şi ia dreptul lui, şi, cînd colo, în loc de buni, l-a găsit plin cu hîrtii!
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
― Ei, le spuse căpetenia, de haine făcurăm rost, acum trebuie să ne-nvîrtim de-o pereche de ghete ceva mai arătoase, căci astea, pe care le-avem noi, nu se prea potrivesc cu hainele.

Se sfătuiră ei ce au de făcut şi porniră la treabă, de astă dată numai doi inşi.

Pîndiră la capătul unei uliţe, pe unde se găseau negustorii de încălţăminte, şi se luară după un popă, care tocmai îşi cumpărase o pereche de ghete cu bizeţ, noi şi lucitoare de ziceai că cine ştie din ce sînt făcute!

E, popa, ori neînvăţat, ori că-l strîngeau, mai ştii... mergea cam greu, se mai oprea în loc, mai trîntea de pămînt cu piciorul, chipurile ca să i se aşeze gheata mai bine; iarăşi o pornea la drum, scorţos nevoie mare, scîrţ, scîrţ, că uitai să vă spun, îşi cumpărase ghete cu scîrţ, cum era obiceiul să se poarte pe vremea aceea.

Nu după multă vreme, popa, sîcîit mai mult de pielea şi talpa cea nouă, decît de umblet, se opri pe marginea drumului, la umbra unui salcîm înflori, să se mai odihnească o clipă, două, ca apoi s-o pornească dvn nou.

Pungaşilor atîta le-a trebuit! Începură o ceartă între ei, cu îmbrîncituri şi suduieli, de-ţi era mai mare dragul să-i priveşti...