Capitolul I prezentarea generală a instanţEI



Yüklə 0,8 Mb.
səhifə3/10
tarix01.09.2018
ölçüsü0,8 Mb.
#76275
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Dacă nu luăm în considerare cele 52 de cauze penale ce au fost înregistrate la sfârşitul anului 2010 şi, în urma repartizării aleatorii, au primit primul termen de judecată abia în luna ianuarie 2011, atunci procentul de operativitate al secţiei este de 85,60%

Referitor la stocul de dosare, la sfârşitul anului 2009 acesta era de 385 dosare în timp ce la sfârşitul anului 2010 este de 398.

În condiţiile în care, aşa cum arătam mai sus, numărul de cauze a crescut stocul de la finalul anului 2010 este unul chiar mic.



Secţia Comercială

Operativitatea pe secţie

A rezultat un procent de operativitate la nivelul secţiei de 84,99 %, luându-se în calcul dosarele înregistrate în 2010 care au primit prim termen de judecată în anul 2011. Dacă se iau în calcul doar dosarele care au avut cel puţin un termen de judecată în 2010 procentul de operativitate a fost de 97,36 % .

Procentul de operativitate la nivelul secţiei este peste procentul de operativitate al instanţei, secţia situându-se pe locul 2 în instanţă după secţia penală.

Ponderea activităţii de soluţionare a secţiei comerciale în cadrul numărului total de dosare soluţionate la nivelul instanţei este de 10,46 %


Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal

Operativitatea pe secţie

Întrucât din numărul total de dosare înregistrate - respectiv 5631- au fost soluţionate 3779, rezultă că operativitatea pe secţie a fost de 80,87%.

Indicele de operativitate este influenţat de cele 341 dosare înregistrate în luna decembrie 2010 şi care au primit primul termen de judecată în anul 2011.

Dacă nu am lua în calcul aceste dosare, care, obiectiv, nu se puteau soluţiona în anul 2010, am ajunge la o operativitate de aproximativ 87,23%.

Raportat la distincţia dintre cauzele directe şi recursuri, operativitatea în ceea ce priveşte prima categorie a fost de 77,09% iar în privinţa soluţionării recursurilor s-a înregistrat o operativitate de 81,76%. La o analiză comparativă a operativităţii în raport cu anul 2009, se constată o creştere în privinţa soluţionării cauzelor directe şi o uşoară scădere în ceea ce priveşte recursurile, dat fiind faptul, astfel cum am arătat că ponderea cauzelor repetitive în recurs a fost mult redusă faţă de cea din anul anterior.
2.4. Încărcătura pe judecător

Secţia I Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Operativitatea pe judecător

Operativitatea medie pe judecător la nivel de secţie a fost de 94,21 %.



Situaţia participării judecătorilor la şedinţele de judecată - 2010


Nr.

Judecător

Nr.

Nr.dosare

rulate

Dosare soluţionate

Dos.redactate


Crt.

Şedinţe

Direct

Apel

Recurs

Direct

Apel

Recurs

Total

Direct

Apel

Recurs

Total

1

Costel Drăguţ

2

0

3

28

0

1

18

19

0

0

0

0

2

Ţăpurin Tania

21

5

51

199

5

24

127

156

5

6

21

32

3

Belulescu Paraschiva

43

3

155

510

3

48

309

360

2

25

98

125

4

Cmpănaşu Maria

39

3

149

417

3

53

263

319

2

24

76

102

5

Drăguţ Nela

38

2

136

478

2

46

267

315

2

26

67

95

6

Drăguţ Sorin

44

4

182

449

4

67

294

365

4

21

75

100

7

Ghiţă Oana

43

2

186

483

2

65

303

370

2

45

98

145

8

Ionescu Gabriela

43

2

212

254

2

96

170

268

2

87

110

199

9

Lupean Emilian

39

0

92

391

0

40

234

274

0

17

63

80

10

Marica Alexandrina

43

2

130

453

2

49

279

430

2

27

90

119

11

Mudava Mariana

39

3

141

485

3

47

262

312

2

25

86

113

12

Nicolau Alexandroiu Mihaela Loredana

43

5

197

473

5

65

244

314

4

29

85

118

13

Păun Paula

47

5

152

529

5

50

306

361

5

21

86

112

14

Popa Stela

44

4

143

451

4

71

289

364

4

38

85

127

15

Sălan Costinela

44

2

157

502

2

53

317

372

2

26

93

121

16

Spînu Dan

45

3

137

615

3

63

381

447

3


8

101

112

17

Rădulescu Tatiana

45

4

215

537

4

64

321

389

3

34

87

124

18

Vîlculescu Ionela

40

0

141

423

0

66

270

336

0

24

78

102


Secţia a II-a Civilă şi Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale

Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a funcţionat, în 2010, şi funcţionează cu un număr insuficient de judecători, motiv care generează o încărcătură majoră de dosare pentru fiecare judecător.

La nivelul secţiei, încărcătura medie pe judecător a fost de 470 dosare.

Situaţia participării la şedinţele de judecata in anul 2010 , se prezintă astfel:



Nr crt

Nume şi prenume

Număr şedinţe

Dosare rulate

Dosare

soluţionate

Dosare

redactate

Recurs

Apeluri

Recurs

Apeluri

Recurs

Apeluri

Recurs

Apeluri

1

Cotora Mihaela

17




628




434




165




2

Stoichin Dorina

24




761




553




208




3

Preda Popescu Manuela

39




1389




870




295




4

Bodri Ioana

32




1260




829




289




5

Bunea Lucian

40




1467




874




290




6

Panduru Marin

42




1539




901




307




7

Moţăţăianu Ioana

44




2024




1243




414




8

Vişan Doina

41




1495




943




313




9

Diaconescu Florica

42




1883




1217




424




10

Maria Corneliu

43




1747




1129




361




11

Lungu Marian

42




1734




1083




393




12

Mitrancă Mihaela

41




1443




993




294




13

Covei Marin

43




1979




1255




426




14

Raicea Cristina

40




1789




1145




388




15

Stan Elena

44

1

1805

1

1085

1

347

0

16

Tomescu Carmen

42




1870




1153




368




17

Epure Ligia

42




1837




1128




371




18

Cojocaru Carmen

Florenţa


42




1577




934




311




19

Bălteanu Emilia

18




776




489




166




20

Lăloianu Maria Lucia

10




528




355




117




21.

Mitrache Roxana

14




444




306




91





Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori

Încărcătura cauzelor pe judecător şi operativitatea se prezintă astfel:



Total pe rol

Nr. de jud.

Media

de încărcătură



Total soluţionate

Nr. de jud.

Media

de cauze soluţionate



2775

15

185

2377

15

158

Se impune a fi făcută însă o observaţie şi anume aceea că, per ansamblu secţia a funcţionat cu 15 magistraţi, obţinând încă doi magistraţi la data de 15 octombrie 2010 şi un al treilea magistrat la data de 1 decembrie 2010.

Prin urmare, deşi la finalul anului 2010 ne înregistram cu un total de 18 magistraţi, considerăm că încărcătura de cauze pe judecător trebuie raportată doar la numărul de 15 magistraţi.

Detaliat, pentru fiecare judecător în parte activitatea desfăşurată în anul 2009 este următoarea:



Nr.

Crt.


JUDECĂTOR

Total

dosare


Dosare

soluţionate



Dosare redactate

1

Iriza C-tin

315

124

56

2.

Aurel Ilie

518

211

81

3

Gh.Vintilă

1110

446

154

4.

L.Balaci

1043

444

171

5.

C-tin Mereanu

1190

493

175

6.

Doru Filimon

1394

502

219

7.

V.Trifănescu

1390

449

162

8.

M.Şelea

1091

456

172

9.

S.P.Mitran

1080

444

175

10.

G.Ciobanu

1264

451

170

11.

M.Ciurezu Gherghe

1035

405

163

12.

CL.Lăutaru

1152

468

213

13.

T.Bunoiu

1051

374

139

14.

A.M.Spiridon

630

273

103

15.

O.Dumitru

618

224

55

16.

T. Mirea

145

65

27

17.

G.Viziru

41

15

5

18.

C.Şelea

112

50

20

Pe lângă şedinţele de judecată la care au participat în cadrul secţiei penale, sunt magistraţi care au participat la şedinţele de judecată din alte secţii ale acestei instanţe, astfel:

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ŞI ASIGURĂRI SOCIALE




Magistrat

Total

şedinţe


Dosare rulate

Dosare soluţionate

Hotărâri redactate

Constantin Iriza

2

73

53

6

Camelia Şelea

36

1494

892

298

SECŢIA I-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE




MAGISTRAT

Dosare rulate

Dosare soluţionate

Hotărâri redactate

S. Petria Mitran

3

3

-

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL




Magistrat

Total

şedinţe


Dosare rulate

Dosare soluţionate

Hotărâri redactate

Gabriel Viziru

40

1438

668

234

Yüklə 0,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin