Capitolul XVI religiile din china antică



Yüklə 3,84 Mb.
səhifə94/104
tarix03.11.2017
ölçüsü3,84 Mb.
#29610
1   ...   90   91   92   93   94   95   96   97   ...   104

Istoria şi urmările Sinodului din Calcedon au fost prezentate de R.V. Sellers, The Countil of'Chalcedon (Londra, 1953) şi,în amănunt,în studiile reunite de Aloys Grillmeier şi Heinrich Bacht, Das Konzil ofChalkedon: Geschichte und Gegenwart, 3 voi. (Wiirzburg, 1951-1952).

Despre mono fizism, vezi W.H.C.Frend, The Rise ofthe Monophysite Movement: Chapters in the History ofthe Church in the Fifth and Sixth Centuries (Cambridge, 1972).

Despre liturghia bizantină, vezi N.M.D.R.Boulet, Eucharistie ou la Messe dans şes varieteu, son histoire et şes origines (Paris, 1953); Jean Hani, La divine liturgie. Aperţus sur la Messe (Paris, 1981). Despre Roman Melodul, vezi E.Wellecz, A History ofbyzantine music and hymnography (Oxford, 1949).

Despre simbolismul bisericii bizantine, vezi H. Seldmayr, Die Entsehung der Kathedrale (Ziirich, 1959); Jean Hanni, Le symbolisme du temple chretien (ediţia a 2-a, Paris, 1978).

Despre theosis („îndumnezeire"), vezi Jules Cross, La divinisation du chre'tien d'apres Ies Peren grecs: Contribution historique ă la doctrine de la grâce (Paris, 1938); J.Pelikan, The Spirit of Easîern Christendom, pp. 10-36.

Despre Maxim Mărturisitorul, vezi Hans Urs von Balthasar, Kosmische Liturgie (Freiburg, 1941); Lars Thunberg, Microcosm and Mediator: The Theological Anthropology ofMaximus The Confessor (Lund, 1965); Irenee Hausherr, Philantie: De la tendresse pour soi ă la charite, selon saint Maxime le Confesseur (Roma, 1952).

Cea mai bună traducere franceză a lui Dionisie (Pseudo-) Areopagitul este aceea a lui Maurice de Gandillac (Paris, 1942). Despre influenţa lui Maxim Mărturisitorul în apus prin intermediul traducerii în latină a operei lui Dionisie, vezi Deno John Geanakoplos, Interaction of the „Sibling" Byzantine and Western Cultures in the Mlădie Ages and Italian Renaissance, 330-1600 (Yale, 1976), pp. 133-145.

258. Mişcarea iconoclastă a avut două faze: prima din 726 până în 787, a doua între 813 şi 843. în 726, împăratul Leon al IlI-lea a promulgat un edict împotriva cultului icoanelor, iar fiul său, Constantin al V-lea, a respins şi cultul sfinţilor şi chiar pe cel al Fecioarei; el a interzis termenii de „sfinţi" şi pe acela de theotokos. „Cel care pictează imaginea lui Hristos arată că n-a înţeles profunzimile dogmei unirii inseparabile a celor două naturi ale lui Hristos" (text citat de J .Pelikan, The Spirit of Eastern Christendom, p. 117).

Sinodul din Hieria, în 754, a condamnat în unanimitate cultul icoanelor. Totuşi, în 787, văduva lui Leon al IV-lea si patriarhul din Constantinopol au convocat al Vll-lea sinod ecumenic de la Niceea. Iconoclasmul a fost anatemizat, dar a fost reintrodus în 815 de împăratul Leon al V-lea. Abia în 843 sinodul convocat de împărăteasa Teodora a restabilit definitiv cultul icoanelor.

Să adăugăm că iconoclaştii au distrus toate icoanele pe care le-au găsit si că al Il-lea Sinod de la Niceea (783) a decis confiscarea întregii literaturi iconoclaste; nici un text original ii-a putut ajunge până la noi.

Despre originea cultului icoanelor, vezi: A.Grabar, L'iconoclasme byzantin, dossier archeologique (Paris, 1957), pp. 13-91;E.Kitzinger, „The cult of Images in the Age before Iconoclasm",Dumbarton Oaks Papers, 8,1954,pp. 83-159.

Pentru un studiu comparativ, vezi Edwin Bevan, Holy Images: An Inquiry into Idolatry and Image-Worship in Ancient Paganism and Christianity (Londra, 1940).

Despre istoricul controversei, vezi: N. lorga, Histoire de la vie byzuntine: Empire et civilisation d'apres Ies sources (Bucarest, 1934), U, pp. 30 sq., 65 sq.; E.I.Matin, A History ofthe Iconoclastic Controversy (New York, fără an); Stephen Gero, Byzantine Iconoclasm during the Reign of Constantine V (Louvain, 1977); Paul J. Alexander, The Patriarch Nicephoros of Constantinople: Ecclesiastical Policy and Image Worship in the Byzantine Empire (Oxford, 1958); Normau Baynes, „The Icons before Iconoclasm", Harvard Theological Review, 44, 1955, pp. 93-106; id., „Idolatry and the Early Church", în Byzanîine Studies and Other Essays (Londra, 1960); pp. 116-143; Gerhardt B.Ladner, „The Concept of the Image in the Greek Fathers and the Byzantine Iconoclastic Controversy", Dumbarton Oaks Papers, l, 1953, pp. 1-34; Milion Anastos,

Tabloul problemelor

748


„The Argument for Iconoclasm as presented by the Tconoclasts in 754 and 815", Dumbarton Oaks Papers, 7,1953, pp. 35-54. Vezi, de asemenea, George Florovski, „Origen Eusebius and the Iconoclastic Controversy", Church History, 19, 1956, pp. 77-96; Peter Brown, „A Dark-Age Crisis: Aspects of the IconocJastic Controversy", English Historical Review, 88, 1973,pp. 1-34.

Despre estetica icoanelor şi premisele ei teologale, vezi: Gervase Mathew, Byzantine Aesthetics (New York, 1963), în special pp. 98-107; E. Kissinger, „Byzantine Art in the period belween Justinian und Iconoclasm", în Berichte zum XI. Internationalen Byzantinisten-Kongress (Miinchen, 1958), pp. 1-56; Cyril Mango, The An of the Byzantine Empire 3] 2-1453 (Englewood Cliffs, 1972), pp. 21-148.

Ipoteza influenţelor islamice a fost reexaminată de G.E. von Grunebaum, „By/antine iconoclasm and the influence of the Islamic environrnent", HR, 2, 1962, pp. 1-10.

259. Despre istoria si culturile Arabici înainte de islam dispunem de o expunere clară şi lapidară a Iui Irfan Shahld, în The Cambridge History of Islam, I (1970), pp. 3-29. Vezi şi: H.Lammens, Le berceau de l'Islam (Roma, 1914); id., L'Arabie occidentale avânt l'Hegire (Beyrouth, 1928); W. Coskel, Die Bedeutung der Beduinen in der Geschichte der Araber (Koln, 1953); F.Gabrielli, ed., L'antica societă beduina (Roma, 1959); F.Altheim şi R.Stiehl, Die Araber in der alten Welt, I-V (Berlin, J 964-1968); M. Guidi, Storia e cultura degli Arabi fino alia morte di Maometto (Firenze, 1951); J.Ryckmans, L'institution monarchique en Arabie meridionale avânt /'Islam (Louvain, 1951).

Despre religiile Arabici preislamice, vezi: J. Wellhausen, Reste arabischen Heidentums (ediţia a 3-a, Berlin, 1961); G.Ryckinans, l^es religions arabes pre'islamique (ediţia a 2-a, Louvain, 1951); A Jamme, „Le pantheon sur-arabe preislamique d'apres Ies sources epigraphiques", l^e Museon, 60, 1947,pp. 57-147; J.Henninger, „La religion bedouine preislamique", în L'antica societă beduina, pp. 115-140; Măria Hofner, „Die vorislamischen ReJigionen Arabiens",înH.Gese,M.Hofner, K.RudoJph, Die Religionen Altsyriens, Altarabiens und der Mandder (Sluttgart, 1970), pp. 233-402. Inscripţiile şi monumentele din Arabia Meridională au fost editate şi analizate în Corpus des inscripţiona et anthjuiies sud-arabes: Academie des Inscriptions et des Bellcs Lettres (Louvain, 1977).

Despre credinţele în spirite, cf. J.Henninger, „Gcisterglaube bei den vorislamischen Araben", Festschrififîir PJ.Schebesta (Freibourg, 1963), pp. 279-316.

Despre cele trei zeiţe — al-Lăt, Mânat si al-'Uzză — vezi M.Hofner, „Die vorislamischen Religionen", pp. 361 sq., 370 sq. şi J.Henninger, „Ueber Sternkunde u.Sternkult in Nord- und Zcntrahrabicn",Zeii.f. Etimologie, 79,1954, pp. 82-117, în special pp. 99 sq.

Despre structura si cultul preislamic al lui Allah, vezi Shorter Encyclopaedia of Islam (editat de H.A.R. Gibb si J. H. Kramers, Leiden, 1961), p. 33; M.Hofner, op. cit., pp. 357 sq.; id., în W.d.M., I, pp. 420 sq. J.Chelhoud a dat două contribuţii importante asupra religiozităţii arabe dinainte si de după isJam: I^e sacrifice chez Ies Arabes (Paris, 1955); Leş structures du sacre chez Ies Arabes (l 965).

Despre sacrificiul primelor roade, vezi Joseph Henninger, Lesfetes de printemps chez Ies Semites et la Pac/ue israeTite (Paris, 1975), pp. 37-50, cu o bibliografie exhaustivă. Vezi, de acelaşi autor: „Zum Verbot des Knochenzerbrechens bei den Semiten", Studi... Giorgio Levi de la Vida (Roma, 1956), pp. 448-459; id., „Menschenopfer bei den Araber", Anthropos, 53, 1958, pp. 721-805. Teoria generală a sacrificiului la vechii semiţi, elaborată de W. Robertson Smith şi ilustrată de o povestire a Sfântului Nil privind arabii preislamici, a fost discutată de Karl Heussi, Da s Nilusproblem (Leipzig, 1921) şi de J.Henninger, „Ist der sogenante Nilus-Bericht eine Brauchbare religionsgeschichtliche Quelle?", Anthropos, 50, 1955, pp.81-148.

Despre cultul Lunii în vechea Arabie şi în islam, vezi Maxime Rodinson, în La Lune. Mythes etrites (Sources Orientales, 5, Paris, 1962), pp. 153-214 (bibliografie bogată).

Despre pelerinajele la Mecca în Antichitatea preislamică şi în islam, vezi: J.Gaudefroy-Demombyncs, LJ? pelerinaje ă laMecque, Paris, 1923; Muhammad Hamidulfah,mIJespelerinage<; (Sources Orientales, 3,1960),pp. 87 sq.; J.Henninger, „Pelerinages dans l'ancien Orient", SuppL au Dictionnaire de la Bible, voi. VII, fasc. 38, col. 567-548, Paris 1963.

Despre Ka'ba, vezi succinta expunere a lui M.Hofner, „Die vorislamischen Religionen", pp. 360 sq. şi articolul vizat mai sus în Shorter Encyclopaedia of Islam, pp. 192-198. Vezi şi bibliografia înregistrată la § 263.

Izvoarele privind viaţa şi activitatea lui Mahomed sunt, mai întâi, Coranul şi cele mai vechi biografii redactate pe baza tradiţiilor oraJe de Ibn Ishăq (mort în 768), Shlrah („Viaţa"), prescurtată si editata de Ibn Hisam (mort 822), şi Maghăzi („Expediţiile") de al-Wăqidî (mort 822). Prima, care este cea mai importantă, a fost tradusă de Alfred Guillaume, The Life of'Muliammad, a Translation of (Ibn) Ishăq's Slrai Rasul Allah (Londra, J 955). Este important de precizat însă că numeroase episoade biografice par legendare; de exemplu, călătoriile caravaniere ale lui Mahomed în Siria, întâlnirile lui cu călugări creştini etc.

Printre cele mai recente şi mai bune biografii ale lui Mahomed, o menţiune specială merită: Tor Andrae, Mohammad, the Mân andhis Faith (Londra, 1936; retipărit, New York, 1960; insistă pe elementul eshatologic din prezicerea Profetului); Regis Blanchere, Le probleme de Mahomet. Essai de biographie critique du fondateur de l'Islam (1952; arată lacunele informaţiei de care se dispune); W.Montgomery Watt, Muhammad at Mecca (Oxford, 1953) şi Muhammad ut Medina (1956; examinează în amănunt implicaţiile sociale şi politice ale misiunii lui Mahomed şi evidenţiază geniul său politic); id., Muhammad; Prophet and Statesman (Oxford, 1961; condensează cele două volume sus-menţionate); Maurice GiiudefToy-Dcmombynes,Mahomet (Paris, 1957; lucrare erudită, oglindind pozitivismul istoriografie de la sfârşitul secolului

749

Tabloul problemelor



al XlX-lea); Maxime Rodinson, Mahomet (1965; ediţia a 2-a, revă/ută şi adăugită, 1969), id., „The Life ol Muhammad and the sociological problem of the beginnings of Islam", Diogenes, nr. 20, 1957, pp. 28-51 (abordare sociologică). Cele două volume ale lui Muhammad Hamidullah, Le Prophete de l'Islam. 1: Sa Vie. H: Son Oeuvre (Paris, 1959), în pofida bogatei lor bibliografii, sunt de neutilizat.

Coranul a fost de mai multe ori tradus în cele mai importante limbi europene. Am consultat: Arthur J.Arberry, The Koran Interpreted, 2 voi. (Londra, 1955), traducere considerată drept cea mai reuşită din punct de vedere literar, deşi abuzează de arhaisme; Richard Bell, The Qur'ân, 2 voi. (Londra, 1955), dă o versiune mai exactă, dar lectura este mai degrabă greoaie; Le Coran: traduction selon un essai de reclassement des sourates, 2 voi. (Paris, 1947, 1950), de Regis Blachere; primul volum a fost republicat sub titlul Introduction ă Coran (l 959), şi traducerea reeditată, cu un număr redus de note, în 1957: IJK Coran, întreaga lucrare a fost primi ta cu entuziasm de un mare număr de orientalişti, francezi şi străini. Citatele noastre din Coran sunt preluate din traducerea lui D.Masson (Bibliotheque de la Pleiade, 1967), dar am consultat întotdeauna şi versiunile lui R.Blachere, R.Bell şi J.Arberry.

Revelaţiile învăţate pe de rost de către primii credincioşi au fost fixate în scris în timpul vieţii lui Mahomed. Dar adunarea sure lor într-o „Carte" a fost îndeplinită la ordinul celui de al treilea calif, Olmăn, ginerele Profetului (644—655). Ordinea surelor nu este cronologică; cele mai lungi au fost puse la început şi cele mai scurte la sfârşit.

Despre elaborarea textului coranic, vezi AJeffrey, Materiali for the History of the Text of the Qur'ân (Leiden, 1937), R.Blachere, Introduction ă Coran, passim.; John Burton, The Collection of the Qur'ăn (Cambridge Univ. Press, 1977); John Wansbrough, Quranic Stiulies: Sources and Methods of Scriptural Interpretation (Oxford Univ. Press, 1977).

Despre primele experienţe extatice ale lui Mahomed, vezi textele citate şi analizate de Tor Andrae, Mohammed, pp. 34 sq.; Montgomery Wutl, Muhammad at Mecca, pp. 39 sq.; Arthur Jeffrey, Islam. Muhammad and his Religion (New York, 1958), pp. 15-21.

îngerul Gabriel nu e menţionat în surele compuse înainte de Mcdina. Probabil că Mahomed a crezut la început că avusese viziunea lui Allah însuşi; cf. Montgomery Watt, p. 42. Experienţele extatice ale lui Mahomed se deosebeau de cele ale „văzătorilor" (kăhin). Totuşi, 1;.: f ei ca şi kăhin. Mahomed îşi acoperea capul cu mantaua când aştepta revelaţia; cf. Coran, 73:1; 74: l. E vorba, de altfel, de un comportament ritual caracteristic mai multor tipuri de mantică orientală si mediteraneană.

Despre lianîf, vezi Tor Andrae, Leş origines de ihlam et le christianisme (traducere din germană, Paris, 1955), pp. 39-65; N.A.Faris şi H.W.Glidden, „The Development of ihe meaning of the Koranic Hanîf", Journal of the Palestine Oriental Society, 19, 1930, pp. 1-13; Montgomery Watt, Muhammad at Mecca, pp. 28 sq., 96, 162-164.

260. Despre tendinţele monoteiste la arabi, vezi J.Wellhausen, Reste arabischen Heidentums, pp. 215 sq.

Privitor la diversele etape ale monoteismului lui Mahomed, vezi C.Brockelmann, „Allah und die Go'tzen, der Ursprung des islamischen Monotheisrnus", ARW, 21, 1922, pp. 99 sq.; W.Montgomery Watt, Muhammad at Mecca, pp. 63 sq.

Despre porunca divină de a-şi dezvălui revelaţiile, vezi surele citate şi comentate de W .Montgomery Watt, Muhammad at Mecca, pp. 48 sq.

Despre creştinismul din Arabia şi eventualele influenţe asupra lui Mahomed, vezi: Richard Bell, The Origin of Islam in its Christian F.nvironment (Londra, 1926); Tor Andrae, Leş origines de l'Islam et le christianisme, pp. 15-38, 105-112, 201-211; Joseph Henninger, Spuren chrisllichen Glaubenswahrheiten im Koran (Schoneck, 1951); J.Ryckmann, „Le christianisme en Arabie du Sud preislamique", în Atti del Convegno Internazionale sul tema: L'Oriente cristiano nella storia della civiltă (Roma,. 1964).

Despre eshatologia propovăduită de Mahomed, vezi: Paul Casanova, Mohammed et la Fin du Monde, titude critique sur l'Islam primitif (Paris, 1911-1921; utilă prin documentaţia bogată; dar teza autorului n-a fost acceptată); Tor Andrae, Mohammed, în special pp. 53 sq. Privitor la concepţia lui despre moarte, postexistenţă şi înviere, vezi Thonias O'Shaughnessy, Muhhamad's Thougths on Death: A Thematic Study of the Qur'ănic Data (Leiden, 1969); Ragnar Eklund, Lift between Death and Resurrection according to Islam (Diss. Uppsala, 1941); M.Gaudefroy-Demombynes, Mahomet, pp. 443 sq.; AlfordT.Welch,„Death and Dying in the Qur'ăn", în Frank E.Reynolds şi Earle H.Waugh,cd,,Religiuus Encoimterx with Death (University Park şi Londra, 1977), pp. 183-199.

Despre abrogarea versetelor privind cele trei zeiţe, cf. Montgomery Watt, Muhammad at Mecca, pp. 103 sq. Abrogarea a dat naştere mai târziu unei doctrine speciale a teologiei dogmatice; vezi câteva texte în AJeffrey, Islam, pp. 66-68.

261. Despre scenariul mitito-ritual al ascensiunii celeste a unui Trimis (— Apostol) pentru a aduce pe pământ „Cartea Sfântă", vezi G.Widengren, The Ascension of the Apostle and the Heavenly Book (Uppsala, 1950); id., Muhammad, the Apostle of God and his Ascension (Uppsala, 1955).

Despre mi'răg (cuvânt însemnând la început „scară", apoi „ascensiune" si, mai exact, ascensiunea lui Mahomed), vezi in Shorter Encyclopaedia of Islam, pp. 381-384; G.Widengren, Muhammad, the Apostle of God, pp. 76 sq.; Alexander M(m-d\\,Studies in Religious Philosophy and Mystidsm (Ithaca — New York, 1969), pp. 41-72 („The Leader of Ascension").

Despre eshatologia musulmană şi eventualele sale influenţe asupra lui Dante, vezi: Miguel Asin Palacios, La escatologia musulmana e la Divina Commedia (ediţia a 2-a, Madrid, 1941); E.Cerulii, // „Libro della Scala" e la questione delle fonte arabo-spagnole della Divina Commedia (Studi e Testi, 150,Cittâ del Vaticano, 1949); id., Nuove ricerche sul „Libro della Scala" e la conoscenza dell'Islam in Occidente (Studi e Testi, 271, Cittâ del Vaticano, 1972).

750

După Geo Widengren, Alessandro Bausani a evidenţiat alte elemente iraniene în Coran; vezi Persia religiosu (Milano, 1959), pp. 136 sq. Să le amintim pe cele mai importante: doi îngeri coranici ai magiei, Harut şi Măruţ (Coran, 2:102), derivă din cele două spirite Amesa Spenta mazdeene, Haurvatăt şi Ameretăt (ipoteza, avansată de Lagarde, a fost confirmată de CDumezil, Naissance d'Archanges, Paris, 1945, pp. 158 sq.); argumentul privind învierea trupurilor (29:19-20) se regăseşte în textele pehlevi (de exemplu, Zătspram, cap. XXXIV); imaginea stelelor căzătoare aruncate asupra demonilor care încearcă să ajungă la Cer (Coran, 15:17-18; 37:79 etc.) are paralele în Menoke Khrat (cap. XLIX); expresia „ungerea (vopsirea) de către Dumnezeu" (2:138) aminteşte de un pasaj din Denkart: „Creatorul, Ohrmazd, a pictat Timpul cu culori" etc. Aceste elemente iraniene au fost răspândite prin intermediul gnoselor şi mitologiilor sincreliste ale iudaismului, creştinismului târziu şi maniheismului (ibicl, p. 144).



262-263. Despre persecutarea credincioşilor musulmani fa Mecca, vezi Montgomery Watt, Muhammad al Mecca, pp. 117 sq.; despre cauzele emigrării unui grup de musulmani în Abisinia, vezi ibid., pp. 115 sq.

Despre raporturile Profetului cu evreii din Medina, vezi Gaudefroy-Demombynes, op. cit., pp. 119 sq., 152 sq.; Montgomery Watt, Muhammad at Medina, pp. 192 sq. (cu bibliografie); id., Muhammad, Prophet andStatesman, pp. 166 sq. Despre influenţele evreieşti, vezi A.J. Wensinck, Mohamed en de Joden to Medina (Leiden, 1928; parţial tradusă de G.H.Bousquet si G.W. Bousquet-Mirandolle sub titlul: „Influence juive sur Ies origines du culte musulman", Revue Africaine, 98, 1954, pp. 85-112); Tor Andrae, Leş origines de l'Islam, pp. 100 sq.; Abraham I.Katsh, Judaism in Islam (New York, 1954).

Despre activitatea Profetului la Medina, vezi Gaudefroy-Demombynes, op. cit., pp. 110-226; Montgomery Walt, Muhammad at Medina, passim.; Shorler Encycl. of Islam, .v.v.: al-Madina, pp. 291-298.

Despre 'umma, vezi Shorter Encycl. of Islam. s.v., pp. 603-604; Marshall Hogdson, The Venture ofIslam. I,pp. 172-193, F.M.Denny, „The Meaning of Ummah in the Qur'ăn", HR, 15, 1975, pp. 34-70. Să adăugăm totuşi că, în ciuda structurii sale religioase, 'umma a păstrat anumite obiceiuri tribale.

Despre Avraam în Coran, vezi Shorter Encycl., s.v. Ibrahim, pp. 254-255 (bibliografie); Yonakim Moubarac, Abraham dans le Coran. L'histoire d'Abraham dans le Coran et la naissance de l'Islam (Paris, 1957).

Ka'ba este un foarte vechi centru ceremonial; Mahomed îl proclamă întemeiat de Avraam şi de fiul său Islamil; vezi Shorter Encycl., s.v., pp. 181-189 (bibliografie bogată). Simbolismul „Centrului Lumii", implicit în orice centru ceremonial arhaic, este dezvoltat mai târziu după modelul evreiesc de la Ierusalim; cf. AJ.Wensinck, The Ideas ofthe Western Semites concerning the Navei ofthe Earth (Amsterdam, 1916; reeditare, New York, 1978), pp. 11-20,48 sq., 52 sq. Ka'ba a fost creata cu 2 000 de ani înainte de Facerea Lumii; Adam a fost creat lângă Mecca; substanţa trupului lui Mahomed a fost luată din „buricul Pământului" care se află la Mecca etc. (pp. 18 sq.). Simbolismul Ka'ba a fost din belşug reinterpretat de misticii şi teosofii musulmani; vezi, inter alia, Henry Corbin, „La configuration du Temple de la Ka'ba comme secret de la vie spirituelle", Eranos-Jahrbuch, 34, 1965, pp. 79—166.

264. Destul de multă vreme, Mahomed a arătat o anumită simpatie faţă de creştini: „Vei constata că oamenii cei mai apropiaţi de credincioşi prin prietenie sunt cei care spun: «Da, suntem creştini!» pentru că se găsesc printre ei preoţi şi călugări care nu se umflă de mândrie. Tu vezi ochii lor plini de lacrimi când aud cele ce au fost revelate Profetului nostru, căci îşi dau seama de adevărul lor. Ei spun: «Doamne al nostru! Noi credem! înscrie-ne numele printre cei ce te mărturisesc»" (5:82-83). Abia după ce a cucerit Mecca, lovindu-se de rezistenţa creştinilor din Siria, Mahomed şi-a schimbat atitudinea; cf. 9:29-35 („Ei i-au luat pe învăţaţii şi călugării lor ca şi pe Mesia, fiul Măriei, drept stăpâni, în locul lui Dumnezeu" etc., 9-31).

Despre raporturile dintre credinţele creştinilor (mai ales acelea ale nestorienilor şi anumite secte gnostice iudeo-creştine) şi teologia lui Mahomed, vezi: Tor Andrae, Leş origines de l'Islam et le christianisme, în special, pp. 105 sq.; D.Masson, Le Coran et la revelation judeo-chretienne, Etudes comparees (Paris, 1958) şi bibliografia înregistrată la § 260.

Este semnificativ că anumite doctrine gnostice, în primul rând ideea că lisus n-a fost răstignit şi n-a cunoscut moartea, doctrine care, ca urmare a polemicilor şi persecuţiilor Marii Biserici, abia mai supravieţuiau în secolul al VH-lea, au recâştigat actualitate graţie lui Mahomed şi avântului islamului. Pe de altă parte, e probabil că membrii anumitor grupări creştine antitrinitare au fost atraşi de monoteismul absolut propovăduit de Mahomed şi au fost printre primii care au îmbrăţişat islamul.

Există o imensă literatură despre teologia coranică. Cele mai bune introduceri sunt articolele despre Allah de D.B.Macdonald (Shorter Encyclopaedia of Islam) şi de Louis Gardet (Encyclopedie de l'Islam, ediţie nouă 1956). Vezi şi AJ.Wensinck, The Muslim Creed (Cambridge, 1932); A.S.Triton, Mus/im Theology (Londra, 1947); L.Gardct-M.M.Anawati, Introduction ă la theologie musulmane (Paris, 1948); Gaudefroy-Demombynes, Mahomet, pp. 261-497; Fazlur Rahman, Islam (Londra-New York, 1966),pp. 30-66, 85-116); F.M.Pareja, Islamologia, pp. 374-391, 445-492 (cu bibliografie).

Despre evoluţia legendei lui Mahomed şi venerarea Profetului ca fiinţă supraumană, vezi F.M.Pareja, op.cit., pp. 533-554 (p. 554, bibliografia).

O expunere analitică a câtorva interpretări ale islamului de orientaliştii occidentali — în special I.Goldziher, C.Snouck Hurgronje, C.H.Becker, D.B.Macdonald, Louis Massignon —, vezi Jean-Jacques Waardcnburg, L'Islam dans le miroir de ['Occident (Paris-La Haye, 1963), cu o importantă bibliografie, pp. 331-351.

751

Tabloul problemelor



265. Istoria primilor patruzeci de ani de la Hegira este în amănunt pre/entată (cu traducerea izvoarelor principale) de LeoneCaetani, Annali dell'Islam, 10 voi. (Milano-Roma, 1905-1926); dar interpretările sale sunt de multe ori de cercetat cu prudenţă.

Marshall G.S.Hodgson a prezentat o istorie generală a islamului în cele trei volume ale operei sale postume,T/ie Venture of Islam. Consdence and History of a World Civilization (Chicago, 1974); vol.I: The Classical Age of Islam; 11: The Expansion of Islam in the Middle Periods; III: The Gunpowder Empire and the Modern Times. Numai primul volum se raportează la problemele discutate în acest capitol; vezi în special pp. 146-280.

Lucrarea enciclopedică Islamologia, de F.M.Pareja,cu colaborarea lui A.Bausani şi L.Hertling(Roma, 1951), conţine multe capitole despre instituţiile religioase şi Califat (pp. 73 sq., 392 sq.).

Despre istoria primilor califi şi dinastia Omeiazilor, vezi în Cambridge History of Islam, voi. I. (1970), expunerile de ansamblu ale Laurei Veccia Vaglieri şi D.Sourdel,pp. 57-139 şi bibliografiile înregistrate, pp. 739-740; vezi şi F.Gabrielli, Muhammad and the Conquests of Islam (Londra, 1968); H. Lammens, Etudes sur le siecle des Omayyades (Beyrouth, 1930); A.A. Vasiliev, Byzance el Ies Arabes, I-III (Bruxelles, 1935-1968); B.Spuler, The Mustim World. A Historical Survey. I: The Age of the Caliphs (Leiden, 1960; trad. din germană).

Despre dinastia Abbasizilor, vezi, în ultimă instanţă, M.A. Shaban, The Abbassid Revolution (Cambridge, 1978).


Yüklə 3,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   90   91   92   93   94   95   96   97   ...   104




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin