Cea mai groaznică zi de naştere

Dragă domnule Potter, Am fost informaţi că în locuinţa dumneavoastră a fost folosită o Vrajă Plutitoare în această seară, la ora nouă şi douăsprezece minute.

După cum ştiţi, vrăjitorii minori nu au voie să folosească magia în afara şcolii şi dacă veţi continua să mai faceţi vrăji veţi fi exmatriculat. (Decretul pentru restrângerea, în limite rezonabile, a vrăjitoriilor din partea minorilor, 1875, Para­graful C).

De asemenea, dorim să vă reamintim că orice activitate magică detectabilă de către membrii comunităţii non-ma­gice (a Încuiaţilor) este un delict grav, în concordanţă cu articolul 13 al Confederaţiei Internaţionale de Tăinuire a Statutului Vrăjitorilor.

Vacanţă plăcută, Cu respect, Mafalda Hopkirk

Oficiul de Folosire Nepermisă a Magiei

Ministerul Magiei
Harry îşi ridică ochii de pe scrisoare şi înghiţi în sec.

— Nu ne-ai spus că nu ai voie să faci vrăji în afara şcolii, spuse Unchiul Vernon, cu o strălucire furioasă în ochi. Ai uitat să ne informezi... ţi-a ieşit din minte, îndrăznesc să spun...

Se aplecă peste Harry ca un buldog enorm, cu colţii dez­goliţi.

— În acest caz, am veşti noi pentru tine, băiete... te se­chestrez... nu te vei mai întoarce niciodată la şcoala aia... niciodată... şi dacă încerci să scapi prin magie, treaba ta, te exmatriculează!

Râzând ca un apucat, îl târî pe Harry înapoi, în camera lui.

Unchiul Vernon se dovedi la fel de rău, ca şi cuvintele sale. În dimineaţa următoare plăti un om să pună zăbrele la fereastra lui Harry. El însuşi montă o uşiţă, ca pentru pisici, pe unde i se putea strecura mâncarea, de trei ori pe zi. Îi dădeau voie să folosească baia dimineaţa şi seara. În rest, era tot timpul închis în camera lui.

Trecură trei zile şi familia Dursley nu părea să revină asupra hotărârii, iar Harry nu vedea nici o cale de ieşire din acea situaţie. Stătea pe pat şi privea cum soarele apunea, dincolo de zăbrelele de la fereastra lui. Se întreba cu tristeţe ce se va întâmpla cu el şi cum se va sfârşi totul.

La ce îl ajuta să scape cu ajutorul magiei din cameră, dacă ar fi fost exmatriculat pentru asta? Viaţa în casa de la numărul 4, de pe Aleea Boschetelor, era mai tristă ca nicio­dată. Acum familia Dursley ştia că nu riscă să fie transfor­mată în cine ştie ce. Harry îşi pierduse singura armă împotriva lor. Dobby îl salvase pe Harry de întâmplările nefericite de la Hogwarts, însă după cum mergeau lucrurile se părea că oricum va muri de foame.

Uşiţa se deschise şi apăru mâna Mătuşii Petunia, îm­pingând în cameră o farfurie de supă la conservă. Harry, care era mort de foame, sări de pe pat şi se năpusti asupra ei. Supa era rece bocnă, dar sorbi jumătate din ea dintr-o înghiţitură. Traversă apoi camera spre colivia lui Hedwig şi îi strecură şi ei printre gratii nişte legume zemoase. Ea se în­foie toată şi îi aruncă o privire de imens dezgust.

— Nu ajută la nimic dacă eşti mofturoasă, este tot ce avem, spuse Harry, sumbru.

Puse farfuria la loc, lângă uşiţă, şi se întinse iar pe pat, chiar mai înfometat decât fusese înainte să mănânce supa. Presupunând că ar mai fi supravieţuit încă patru săptămâni, ce se va întâmpla când nu o să apară la Hogwarts? Oare îi va observa cineva lipsa? Va fi trimis cineva să vadă de ce nu s-a întors? Vor putea să convingă familia Dursley să-i dea drumul?

Camera se întuneca. Obosit, cu burta goală, cu mintea năpădită de întrebări fără răspuns, căzu într-un somn neli­niştit.

Visă că era expus într-o cuşcă la Grădina Zoologică, cu o plăcuţă prinsă de cuşcă, pe care scria „Vrăjitor minor”. Oamenii se zgâiau la el cum zăcea, înfometat şi slăbit, pe un pat de paie. Îl văzu pe Dobby în mulţime şi îl strigă, cerându-i ajutorul, dar Dobby îi răspunse, cu încăpăţânare: „Harry Potter este în siguranţă acolo, domnule!” şi dispăru. Apă­rură şi soţii Dursley, cu Dudley, care zăngănea barele cuştii şi râdea de el.

— Termină! murmură Harry în somn, în timp ce zăngănitul continua să îi răsune în cap. Lasă-mă în pace... încetează... încerc să dorm...

Deschise ochii. Lumina lunii se revărsa printre gratiile ferestrei. Cineva îl fixa cu privirea din spatele barelor, cine­va pistruiat, cu păr roşcat şi nas lung...

Ron Weasley era la fereastra lui Harry.

— Capitolul III —