Cele patru patimi


ADAOS.TREBUIE SĂ MERGEM LA BISERICĂ?



Yüklə 0,91 Mb.
səhifə15/17
tarix07.01.2019
ölçüsü0,91 Mb.
#91786
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

ADAOS.TREBUIE SĂ MERGEM LA BISERICĂ?

Pentru a răspunde la această întrebare, este indispen­sabil să ştim:



  1. Ce este Biserica?

  2. Ce se face în Biserică?

I. Ce este Biserica?

Biserica este o societate de oameni, întemeiată de Hristos şi răspândită în întreaga lume de apostoli şi de urmaşii acestora. Dar cuvântul „biserică" mai înseamnă templul în care se săvârşeşte sacrificiul creştin. În acesta din urmă, sen­sul îl vom întrebuinţa noi, în articolul de faţă.

Ce este un sacrificiu? încă din timpurile preistorice, omenirea, înţelegând instinctiv perfecţiunea creaţiei şi com­parând-o cu starea de nemernicie în care o aduseseră patimi­le, s-a recunoscut culpabilă faţă de Creator. Istoria sfântă a jidovilor reprezintă printr-o tristă alegorie obârşia primului păcat comis sub impulsul trufiei, păcat care i-a răpit omului fericirea iniţială. Neputând să îşi manifeste căinţa în alt chip, omenirea a luat darurile ce îi fuseseră acordate de Dumnezeu pentru hrană şi I le-a jertfit, ca şi cum s-ar fi dat ea însăşi răs­cumpărare pentru abominabila-i crimă.

Iată ce este un sacrificiu pe care îl găsim la jidovi şi care, deşi denaturat, se întâlneşte la toate popoarele păgâne din Antichitate.

Jertfa jidanilor consta în ceremonii solemne, în care se aduceau animale, ce erau înjunghiate de preoţi pe altare pen­tru ca Iehova să ierte păcatele evreilor pătimaşi. Ei bine, ace­laşi rost îl are şi jertfa creştină, cu deosebirea capitală că înjunghierea unor nemernice bestii este înlocuită prin răstig­nirea lui Hristos. Sacrificiile animale nu sunt suficiente să răs­cumpere omenirea. Într-adevăr, o ofensă este cu atât mai mare cu cât gradul persoanei ofensate este mai înalt. Astfel, o ofen­să adusă lui Dumnezeu este infinită şi ea nu poate fi ispăşită decât printr-o jertfă infinită. Or, jertfa divină este impusă omenirii chiar de Dumnezeu, care El însuşi a instituit-o „pen­tru iertarea păcatelor".

„Luaţi, mâncaţi. Acesta este trupul meu carele se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor! Beţi dintru acesta toţi. Acesta este sângele meu, carele pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor!"

Iată că avem de-a face cu o poruncă a imensităţii pe care oamenii au nebunia să o ia în râs. Mulţi indivizi, creştini numai cu numele, nu calcă pragul bisericii, pe care o batjo­coresc, ca fiind o vechitură, bună pentru prostime, pentru imbecili sau pentru ramoliţi. Trufia lor nemăsurată este între­ţinută de rânjetele perfide ale jidanilor, care îi fac să le fie ruşine că sunt botezaţi. Alţii dau vina pe popi, ba că sunt igno­ranţi, ba că sunt beţivi, ba că sunt cupizi, ceea ce îi împiedică bineînţeles să vină la biserică. În sfârşit, mai sunt unii care nu intră în biserică, pentru că se închină acasă. Aceştia sunt con­vinşi că îşi îndeplinesc astfel toată datoria.

Printre creştinii care se duc la biserică, marea majori­tate habar nu au de rostul acestui lăcaş dumnezeiesc. Unii sunt atraşi de faima moaştelor unui sfânt, făcătoare de minuni. Alţii au să dea acatiste, pentru cazuri de boală, de neînţelegeri casnice şi pentru multe alte motive, mai mult sau mai puţin josnice, a căror realitate puteau să o ceară rugându-se acasă. De astfel, la hramuri şi la aniversări de sfinţi, bisericile sunt pline, pe câtă vreme în zilele de duminică, ce-s consacrate Domnului, ele sunt mai întotdeauna goale. Singur interesul personal îi face pe oameni să vină la biserică, nu interesul general al omenirii pentru care acest templu a fost stabilit.

Cauza tuturor acestor eresuri este ignoranţa în care clerul este lăsat de creştini să cadă. Putem însă adăuga faptul că, de multe ori, nici clerul nu prea pricepe mare lucru într-ale bisericii.

II. Ce se face în Biserică?

Liturghia sau slujba bisericească ordinară a fost întocmită în Orient încă din veacul al IV-lea de doi iluştri dascăli ai creştinătăţii: Vasile cel Mare - episcopul Cezareei şi Ion Gură de Aur - patriarhul Constantinopolului. Ea este identică în fond cu cea din timpul apostolilor. Prin urmare, în biserică, asistaţi la o ceremonie instituită acum 2000 de ani. Ce satisfacţie extraordinară, pentru iubitorii de datini vechi!

Liturghia antică cuprindea două părţi:

1. Prima parte era numită „liturghia catecumenilor" şi era ascultată şi de „cei chemaţi", ce aşteptau botezul. Ea era compusă din:

a. cântări de psalmi, care au fost înlocuite mai târziu prin rugăciuni177 pentru autorităţi şi pentru popi (ectenii);

b. din citirea epistolelor trimise de apostoli, ce se aflau aiurea;

c. din citirea unor bucăţi din Evanghelie. Ea se termina prin tripla invitaţie: „Cei chemaţi, ieşiţi!"

2. A doua parte era liturghia credincioşilor. În ea jertfea „Mieluşelul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii". Ea începea prin primirea darurilor, adică a ofrandelor pâinii şi vinului, ce erau aduse de popor, pentru înfăptuirea jertfei. Pe urmă, după ce se spunea Crezul, preotul striga cu glas tare: „Sus să avem inimile!" Iar poporul, îngenunchind, cădea cu faţa la pământ. Momentul suprem era aproape. Atunci, într-o tăcere ce înfioară, se auzeau răsunând, la altar, cuvintele divine: „Luaţi, mâncaţi!" După recitarea rugăciunii dum­nezeieşti „Tatăl nostru", preotul şi toată asistenţa „se împărtăşau", adică luau parte la sacrificiul ce izbăveşte de păcate. Iar ceremonia se termina printr-o „Binecuvântare". Astfel a fost liturghia în vechime şi tot astfel ea a rămas până în zilele noastre.178

Dar, în Biserica românească, solemnitatea jertfei su­blime nimicite... de nişte nemernice babe, ce îşi găsesc de lu­cru să se închine la icoane, ba să aprindă lumânări şi se fâţâie de colo până colo, tocmai când atenţia este mai încordată. Pre­oţii tolerează aceste obiceiuri revoltătoare, căci poate nu îşi dau seama de importanţa actului ce săvârşesc. Ar fi mai bine ca episcopii şi mitropoliţii să intervină şi să pună capăt aces­tor nereguli diavoleşti.

În rezumat, omenirea, prin patimile ce au năpădit-o, se numeşte „Bunătatea infinită". Cădem din nou într-o greşeală identică cu cea originară, de care am fost răscumpăraţi prin botez, şi suntem nevoiţi să ne refugiem în sânul Celui ce, având milă de noi, se jertfeşte pentru iertarea păcatelor noas­tre. Lăcaşurile sunt însă pustii. În asemenea împrejurare, Dumnezeu îşi retrage Mâna-I Sfântă de deasupra noastră şi, prin criza socială, prin războiul mondial, suferim efectele cumplite ale acestei părăsiri, ce ne poate fi fatală.

Trebuie, prin urmare, să mergem la biserică.


Yüklə 0,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin