Chemarea la slujire

partea

noastra.

De persecutii religioase am avut si eu parte inca din copilarie. Pe cand aveam 12 ani, eram in clasa a V-a elementara in cartierul Gai, anul scolar 1936/1937. In timpul acela, religia era materie de studiu cu note ca si celelalte materii si era predata de preotullonescu, din cartier. Materialul predat era cuprins in manualul "Morala crestina". "Nenorocirea" era ca eram dintr-o familie de asa-zisi "pocaiti", binecunoscuta in cartier, etichetati ca si "eretici".

Din aceste motive, preotul nu ma putea suferi si ma batea cum nimeni in viata mea nu ma batuse. imi cerea sa tin degetele de la maini impreunate, cu varful unghiilor in sus, iar el imi administra lovituri cu o bucata de lemn, de esenta tare, luata dintr-un scaun. Pe nici unul dintre ceilalti elevi nu-mi aduc aminte fi batut asa.

Dar nu era numai atat. La religie, pe triinestrul 1 si 2 aveam nota 4, fiind in pericol sa raman repetent din cauza religiei, desi aveam note foarte mari la celelalte materi i si eram premiantul clasei.

Aveam ca invatatoare pe doamna Nadejdea Nica, sotia Dr. Botis din Arad. Dansa era originara. din Bucovina-Cemauti. Vazand notele de la religie, s-a alarmat si 1-a anuntat pe directorul scolii, domnul Drincu Ioan. Acesta a convocat in graba un consiliu profesoral si 1-a invitat si pe preotul Ionescu sa dea explicatii. Doamna Nadejdea Nica-Botis tinea foarte mult la mine, caci eram cel mai bun elev al ei, si le-a spus parintilor mei ce anume s-a intamplat la acel consiliu profesoral. Directorul scolii i-a cerut explicatii preotului: "Ce faceti, domnule preot Ionescu, ce se intampla cu Mihail Iovin? Este premiantul clasei si dumneavoastra vreti sa-1 lasati repetent la religie?"

Rezultatul a fost ca pe trimestrul 3, care era ultimul, a invitat toata clasa a V-a la examinare la parohie unde avea si locuinta familiei. De data aceasta a procedat cu totul diferit ca in timpul anului. A facut niste bilete cu subiecte din materia predata si le-a pus pe masa. Cand mi-a venit randul, m-a pus sa trag si eu un bilet cu subiectul din care trebuia sa raspund. Au trecut 65 de ani de atunci, dar nu am uitat subiectul care rni-a revenit mie: "Ce este Biserica?" Fireste, raspunsul meu a fost bun si Domnul lonescu mi-a dat nota 8 pentru trimestrul 3. Astfel: 4 + 4 + 8 –16:3=5,33. Deci nota de trecere si astfel am promovat si eu clasa a V-a elementara. Marit sa fie Domnul!

Sigur, pe vremea aceea eu nu-mi dadeam seama ce anume inseamna credinta si persecutiile pentru credinta. Poate sa fi fost o prevestire, aceea ca aveam sa sufar zeci de ani suferinte greu de imaginat, persecutii, arestari, torturi pana la spalarea creierului, in conditii speciale, din partea regimului comunist ateu din Romania cu faimoasa lui securitate. Poate cineva sa ramana contrariat cand voi spune ca pentru tot ce mi-a fost ingaduit sa sufar, eu zic: "MARIT SA FIE DOMNUL ISUS HRISTOS"!!!

Ajuns la Simeria, am gazduit la cel ce era diaconut adunarii, fratele Radutiu, care avea sase copii, toti feciori. Nu mi-a fost usor sa ma adaptez unor conditii de viata mereu schimbate. Fratele Radutiu m-a repartizat sa dorm intr-un pat cu unul dintre copii. Nu prevedea fratele diacon al bisericii din Simeria ce rost putea avea popasul unui tinerel ca mine iu locuinta lui si cu atat mai putin in Biserica Baptista din Simeria. Ma gandesc acum ca si pastorul bisericii din Deva o fi fost dezamagit, cand m-a vazut pe mine ca raspuns al strigkului sau de ajutor venit de la Arad, pentru lucrarea Domnului din judetu 1 Hunedoara. Cu atat mai putin eu, nu intrezaream ce anume se va intampla cu mine si rostul venirii la Simeria. Stiam un singur lucru bine, ca Il iubeam pe Domnul Isus Hristos Mantuitorul meu, din adancul fiintei mele si ca mi-am predat viata in slujba Lui

si

a imparatiei Lui.

Prima noapte a fost un soc pentru mine. Patul nu avea saltea, ci doar niste scanduri acoperite cu o poneava. Flacaiasul care dormea cu mine se pare ca era obisnuit cu situatia data, in schimb eu m-am sucit si invartit toata noaptea, cand pe o parte candpe alta, de dureri de oase la nivelul mijlocului mai ales. In asemenea conditii mai aveam sa dorm si in casa unui frate minunat, plin de viata si de ravna sfanta, dar care era schilod de o paralizie de la mijloc in jos. Se deplasa foarte greu, dar il caracteriza o bucurie a mantuirii molipsitoare. Dorea cu orice chip sa ma gazduiasca in locuinta lui

si

eu am fost fericit ca am avut bucuria sa raspund favorabil invitatiei lui. Regret ca nu ii mai stiu numele, dar cred cane vom intalni in cer la Domnul. "Nici un sacrificiu nu este prea mare cand este vorba de Numele scump al Domnului Isus si al imparatiei Lui!"

Sambata seara a fost prima strangere a credinciosilor pentru rugaciune, cum era obisnuinta in bisericile baptiste. Spre deosebire de Arad, de unde veneam, cu mare afluenta de popor la serviciile rel igioase, localul era aproape gol. Pe partea stanga a barbatilor au fost doar cinci barbati in varsta, iar in dreapta au fost vreo zecedouasprezece surori, imbraeate in negru, si nici macar un singur tanar sau copil. Un tablou spiritual dezolant al acestei comunitati.

Zitia urmatoare era duminica si atat dimineata cat si dupa masa, mare schimbare nu s-a facut. Cu exceptia orei de rugaciune condusa de un frate din adunare, a trebuit sa slujesc si sa conduc Ora Biblica si Serviciul Divin dimineata, Serviciul de dupa masa si Serviciul de Evanghelizare de seara. Cum am putut face fata si ce oi fi stiut sa predic nu pot sa spun. A fost o minune dumnezeiasca. Domnul

Insusi

o fi inmultit Cuvantul iu gura mea. Ce pot sa spun insa este aceea ca Duhul lui Dumnezeu a lucrat in inimile oamenilor, si in cateva saptamani localut s-a umplut pana la refuz, duminica dupa duminica.

Luerarea peste saptamana se facea si prin familiile celor credinciosi, in afara de serviciile programate. Am simtit mare nevoie de sprijin de la Arad si intr-o duminica au venit trei tineri, care au vestit si ei cu foc ceresc Cuvantul lui Dumnezeu. O mare lucrare de trezire spirituala era desfasurare si, in mod hotarat, nu omul era sursa.

intre tiinp am fost chemat si la Deva in vreo doua duminici. Si acolo Domnut a deschis o usa pentru marturia Cuvantului si au inceput sa se intoarca suflete la Dumnezeu. Dar pentru mine o urgenta o simteam pentru Simeria, unde foamea si setea dupa auzirea

erau mari. Mai ales multi tineri s-au intors la Dumnezeu si Vestea Buna se raspandea de la om la om.

Astfel am ajuns in pragul Sarbatoritor de intruparea Dom-

Ma. simteam vlaguit si stors de orice resurse spirituale. Am hotarat sa ma intorc macar pentru cateva zile in mediul spiritual de la Arad, pentru refacerea si intarirea mea duhovniceasca. Le-am spus fratilor din S imeria de hotararea mea, dar ei s-au intristat si au cautat sa ma determine sa raman, sa nu-i las tocmai de sarbatori. I-am asigurat ca Domnul va purta grija si de ei, ca lucrarea este a Lui si ca propaseste in mainile Lui, ceea ce s-a si intamplat intocmai.

O saptamana intreaga m-am bucurat de partasi i alese cu
t lin Arad, in care duhul meu a fost din nou umplut ca foc ceresc, cu
putere, si Cuvantul lui Dumnezeu mi-a inviorat inima, de care avu-
sem asa de mare nevoie. Poate as mai fi ramas la Arad pentru inca
o saptamana, dar de Anul Nou 1948, in timpul Serviciului Divin de
dupa masa, vine cineva si ma anunta sa ies in curte, deoarece sunt

cautat de niste necunoscuti. Intr-adevar, era o delegatie de trei tineri din Simeria, care au venit

cu

un mesaj pentru mine si care comporta o urgenta. Fratele Ilie Marza, care fusese de sarbatori la Simeria, vazand lucrarea lui Dumnezeu de acolo, impreuna cu fratii au hotarat sa faca un botez pe 6 ianuarie, cu cei ce s-au hotarat pentru Domnul si au primit credinta mantuirii. Ca atare, sa vin imediat la Simeria, pentru pregatirea botezului.

Pe cat de mare mi-a fost surpriza mesajului primit, a fost si bucuria pentru lucrarea pe care Domnul a facut-o in acel oras, ca roada a vestirii Evangheliei lui Isus Hristos, Marele nostru Mantuitor si Domn. Marit sa fie Numele Lui in veci!

Evenimentul a fost unic pentru Simeria. Vestea s-a raspandit prin imprej urimi si in oras si multa lume a venit sa participe. Botezul a fost oficiat de fratele Ilie Marza, numarul celor botezati fiind de vreo 20 de sufiete, fapt ce a prilejuit vestirea cu putere a Cuvantului lui Dumnezeu. Duhul Sfant a condus la pocainta alte suflete in ziva aceea minunata.

Astfel, doua saptamani mai tarziu a urmat un nou botez cu cei convertiti, in numar de 17 suflete, care au marturisit credinta in Domnul Isus. invatatura Bibliei in legatura cu botezul este ca se face prin afundarea in apa, asa cum au practicat primii crestini, nu doar prin stropire, cum fac unele religii. Afundarea in apa simbolizeaza o moarte impreuna cu Hristos fata de lume si iesirea din apa ne vorbeste despre o inviere cu Hristos, pentru o viata noua, cereasca, chiar aici pe pamant. Mai multa lume a participat de data aceasta, asa ca o noua ocazie de vestire cu indrazneala si putere a Cuvantului lui Dumnezeu a facut ca alte suflete sa fie miscate in launtrul lor spre mantuire.

 

EXPERIENTE NOI LA DEVA

Concomitent, Duhul lui Dumnezeu a lucrat la o trezire spirituala si in Deva, unde s-au predat suflete lui Dumnezeu. Lucrarea a fost insa de mai mica anvergura decat cea de la Simeria. Fratele Marcu Nichifor, minunatul Evanghelist al Romaniei, a sosit inopinat acolo. Cu acea ocazie l-am intrebat ce crede, care ar fi motivul ca la Deva nu s-a facut o "spargere a ghetii", asa ca la Simeria. Expresia de "spargere a ghetii" era folosita adesea de credinciosi u1 timpul trezirilor spirituale. Raspunsul pe care mi 1-a dat fratele Nichifor a fost: "Sa stii ca eu am facut unele cercetari istorice cu privire la Deva si am aflat ca este o citadela a spiritismului ocult si vulgar, cu chemarea spiritelor mortilor. O miscare satanica prin excelenta, care se opune invataturii Sfintelor Scripturi!" Mi-am adus aminte ce scrie in Cuvant, ca au fost locuri in care nici Domnul Isus Hristos nu a putut face multe minuni, din pricina necredintei lor, prin inselaciunea pacatului, cat si a altor influente demonice.

O experienta unica la Deva avea sa-mi marcheze viata in mod deosebit, care as fi dorit sa nu o mai repet niciodata si, care de fapt, nici nu s-a mai repetat. Un tanar din Deva, la a carui nunta fusesem cu un an inainte, in judetul Alba, intr-o zi m-a invitat sa-1 insotesc la o plimbare spre parcul Cetatii din Deva, vrand sa-mi impartaseasca ceva probleme din viata lui. El fixase ora intalnirii spre seara, iar eu am acceptat.

Am

luat masa de pranz la familia Marza, impreuna cu fratele Marcu Nichifor. La terminare, fratele Nichifor si fi•atele Ilie m-au invitat sa-i insotesc in niste vizite familiale in cartierul Viile Noi. Le-am spus ca m-as fi simtit foarte fericit sa pot merge impreuna cu ei, dar promisesem tanarului N.V., care ma invitase la o plimbare pentru dupa-masa aceea, asa ca regret, dar nu o pot revoca, pentru ca nu-1

pot anunta si i-am promis. Am ramas Intelesi ca ne vom Intalni la Saserviciul de evanghelizare din seara aceea, si am apucat-o fiecare in drumul lui.

La ora fixata, 1-am intalnit pe N.V. si am luat-o spre Dealul Cetatii din Deva. El a inceput sa-mi povesteasca intamplari din viata lui de casnicie, care, la mai putin de un an, a ajuns la naufragiu. Eu am tacut tot timpul, fara sa-1 intrerup. Dar pe masura ce Isi descarca desagii incarcati de apasare ai inimii lui, pe masura aceea eu ma hicarcam de poveri de amaraciune, de apasare, cum nu mai cunoscusem niciodata. Nu stiam ce se intampla cu mine, am simtit ca nu mai pot sa-1 ascult si voiam sa evadez din aceasta insotire, gata sa calc si peste loialitatea mea fata de acest tanar, pe care-1 stiam credincios Si intors la Dumnezeu de curand. O apasare de moarte m-a cuprins, careia nu mai puteam sa-i fac fata. M-am oprit din drum si i-am spus doar cateva cuvinte, asezand raspunderea naufragiului in casnicie asupra lui. L-am lasat la poala Dealului Cetatii si am luat-o la fuga de unul singur, spre bunele mele gazde, familia fratelui pastor Ilie Marza.

Se Inserase de-a binelea. In felul acesta, credeam ca fugind cat mai departe de amicul meu voi scapa si de imensa povara ce se asternuse in sufletul meu. Aveam impresia ca ma pierdusem pe mine insumi, ca nu mai stiu unde merg si ce anume trebuie sa fac, ba chiar ca am innebunit.... O singura dorinta am avut, de o intensitate de nedescris, sa ajung cat mai repede la gazdele mele, pe str. Titu Maiorescu. Aveam nevoie de ajutor si asistenta spirituala urgenta, care daca intarzia, ma gandeam ea am sa. mor intr-o stare groaznica. Pe cei doi frati, de care se agatau toate sperantele mele, nu i-am gasit. Familia ma anunta ca este ora cand trebuia sa plecam la adunare. O frica mare m-a cuprins si nu stiam ce sa fac. Sora Marioara si copiii care ma insoteau nu stiau nimic despre starea mea, de ceea ce se petrecea In launtrul meu. Spre durerea mea

si

mai mare, fratii Nichifor si Ilie nu erau sositi Inca si nici fratii din Viile Noi.

Se facuse ora 7 seara si fratii mi-au cerut mie sa trec in fata

si sa incepem Saserviciul cu o ora de rugaciune. Am iesit in fata cu Biblia si, incercand sa o deschid pentru un text potrivit, am consta-

tat ca nu pot citi, ca literele sunt indescifrabile pentru mine, miscandu-se intr-un haos de nedescris. Inchid Biblia si ma duc la harmoniu,

1111° sa cantam ceva cantari pana vin fratii amintiti mai inainte, dar degeaba. Situatia era la fel ca si cu Biblia. Nu distingeam nici clapele de la harmoniu. In disperarea mea, m-am trezit ca ies din biserica in mare graba, ca sa o iau peste gradini in cautarea salvatorilor mei. Cativa dintre cei dragi au iesit dupa mine si m-au Intors inapoi,

in timp ce ma simteam tot mai pierdut... Spre marea mea usurare, tocmai atunci soseau si fratii din Viile Noi, cu felinarele aprinse, iar in

mij locul lor erau cei doi frati binecuvantati.

Cand au ajuns la usa adunarii, i-am oprit sa nu intre, ci

sa

vina cu mine, in spatele curtii, ca sa se roage pentru mine sa fiu eliberat, caci sunt legat cu lanturi ale mortii venite din iad. Asa au si facut, s-au rugat amandoi pentru mine, in timp ce eu nu m-am putut ruga. Eliberarea mea nu a venit imediat, in schimb am primit o stare de liniste, de siguranta, in prezenta acestor doi oameni ai lui Dumnezeu.

Am intrat in adunare si fratele Nichifor a inceput sa vesteasca Cuvantul lui Dumnezeu. In timp ce vorbea, deodata am simtit eliberarea launtrica si o bucurie negraita si stralucita mi-a umplut inima. I-am dat sa inteleaga ca am ajuns liber de catusele si obezile in care Satan ma legase in acea seara, fapt pe care el a putut sa-1 citeasca pe fata mea luminata de prezenta lui Dumnezeu. A intrerupt indata vorbirea si m-a chemat sa fac marturia lucrarii lui Dumnezeu in viata mea. A fost o seara de neuitat, si nu numai pentru mine.

Fratele Nichifor, in drum spre buna noastra gazda, m-a intrebat in felul lui specific:

— Ia asculta, bre, spune-mi si mie pe unde ai umblat si ce ai facut? Stii ca noi te-am chemat sa vii cu noi in Viile Noi, sa facem impreuna vizite familiale!

— Da, stiu acest lucru, am replicat eu, si as fi fost gata cu toata inima sa va insotesc, insa a fost o chestiune de loialitate la mine, fata de cel caruia ii promisesem in ajun ca voi merge la nirea dorita de el. I-am marturisit in continuare exact ce se intamplase in acea dupa amiaza la intalnirea cu N.V., la care a ras cu pofta si mi-a explicat ca un medic ce anume s-a intamplat in realitate cu

mine, caci avusese si dansul doua sau trei experiente asemanatoare. Una dintre ele s-a intamplat pe cand era la Oradea. Era atat de daramat, incat nu a vazut nici o sansa de izbavire. S-a intors cu primul accelerat la Bucuresti, la nucleul de rugaciune si partasie, unde le-a cerut fratilor sa se roage pentru dansul pentru eliberare. Cu ocazia aceea de la Deva mi-a dat niste sfaturi de tinut minte. Astfel mi-a spus ca in cazuri de pacate grele sau de influente si posesiuni demonice, niciodata sa nu ma angajez in lupte de unul singur. Intotdeauna, in situatii de felul acesta este bine sa fie cel putin doi. in timp ce unul face marturia, celalalt sa sustina cauza in rugaciune, invocand in ajutor Numele Domnului Isus Hristos. Singur fiind in lupta, daca nu esti pregatit din timp si umplut cu puterea Duhului Sfant, mai mare decat puterea celui posedat de Satan, duhurile de care este stapanit trec asupra ta. Asa s-a intamplat cu exorcistii iudei din Fapte 19:13-20, fiii lui Sceva, un preot Iudeu dintre cei mai de seama. Acestia umblau din loc in loc si au Incercat sa cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele. Ei au folosit formula magica: "Va

jur pe Isus, pe care II propovaduieste Pavel, afara!" Duhul cel rau le-a raspuns: "Pe

Isus

cunosc si pe Pavel il stiu; dar voi cine sunteti?"

 

Si omul in care era duhul cel rau a sarit asupra lor, i-a biruit pe amandoi, i-a schingiuit in asa fel ca au fugit goi si raniti din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunoscut de toti iudeii si de toti grecii care locuiau in Efes si i-a apucat frica pe toti si Numele Domnului Isus era proslavit!"

Mi-a mai spus ca duhurile rele trec de la altii asupra noastra, cand ne angajam singuri si insuficient dozati cu puterea Duhului Sfant, iar aceasta insuficienta poate sa vina din cauza unui pacat ascuns, de exemplu supraevaluare de sine.

incarcarea cu duhuri rele se manifesta in asemanare cu starea celui posedat; sau prin neliniste, frica, neputinta de a te ruga, spaima, tulburarea mintii, a vederii etc. Remediul, asa cum am mai amintit, este partasia cu fratii in rugaciune, Cuvant, cantare si marturisirea oricarei vinovatii.

Cativa ani mai tarziu, fratele Marcu, fiind la Arad, ne-a cautat pe mine si pe fratele Ionel Truta, cu scopul de Insoti la Pecica, unde fusese invitat de o familie de credinciosi in care capul familiei

era stapanit de duhuri rele. Nefiind disponibili in acea zi, noi nul-am putut atunci nici fratele Marcu nu s-a dus.

****

DRUMURI MISIONARE IN ALTE LOCALITATI DIN
JUDETUL HUNEDOARA

Un drum de neuitat pentru mine a fost acela din ianuarie 1948, in care 1-am insotit pe fratele Ilie Marza pe dealurile din sudul orasului Deva, cu tinta finala satul Carjit. Eram fericit sa insotesc un frate mai in varsta, experimentat in lucrarea lui Dumnezeu. Amandoi am plecat la drum indata dupa masa de pranz, plini de elan si voie buna. Drumula devenit foarte anevoios, din pricina unui dezghet masiv din acea zi. Bocancii ni se afundau in noroi, asa ca au devenit foarte grei in picioarele noastre. Am incercat sa ne incurajam unul pe altul, sa nu ne dam batuti. De la fratele Ilie am invatat o cantare pe care o cantam cu ravna, amandoi, in ciuda drumului care se facea tot mai greu de strabatut din pricina noroiului si a urcusului. Cantarea pe care tocmai am invatat-o si pe care am cantat-o amandoi era aceasta:

Tatal a trimis pe Fiul, pentru-a mantui pe om; Insa omul pregatit-a doar o cruce pentru El. O, cat a suferit, cand pe cruce a murit,

Pentru tine, pentru mine, iar tu stai si zabovesti, Sa vii la E1 si sa-L primesti acum!

La un moment dat, franti de osteneala din pricina drumului pe care abia il incepusem, greufatii noroiului si alunecarilor in toate partile, ne-am oprit. Ne-am pus intrebarea: "Ce facem?Ne Intoarcem inapoi si o lasam pe alta data, ori ne continuam drumul inainte?" Indemnul a venit ca sa ne rugam si sa vedem ce raspuns capatam. Rugaciunea ne-a ajutat si raspunsul pe care 1-am primit de la Domnul a fost sa nu cedam, ci sa ne continuam drumul inainte. Nu-i drum `napoi! Am reluat cantarea amintita, ne-am imbarbatat si am inceput urcusul propriu-zis.

Pe masura ce urcam dealul, drumul nu mai era dezghetat, a devenit mult mai usor, iar noroaiele au ramas in urma noastra la poalele dealului. Am trecut pe langa un satulet mic, unde am dat ziva buna la o familie de credinciosi, apoi ue-am continuat drumul spre Carjit. Am trait pentru prima data un spectacol unic: a inceput sa ninga cu fulgi mari. Dar mirarea mea era de nedescris cand ne-am vazut inconjurati de nori din toate partile, vizibilitatea reducandu-se la "cota zero". Fratele Ilie crescuse la munte, pentru dansul nu era o noutate, insa pentru mine, totul mi se parea o minune. Ma simteam ca in cer. Mi-am adus aminte cum pe Muntele Maslinilor, pe cand Domnul Isus era cu ucenicii Lui, inainte de inaltarea la cer, un nor a venit si L-a ascuns din ochii lor.

Pe cand s-a inserat am ajuns la Carjit, obositi, dar plini de fericire ca am perseverat si astfel am ajuns la tinta dorita, pe urmele inaintasilor credintei. Ce simtaminte binecuvantate de neuitat, cand simti ca in slujire calci pe urmele Domnului Isus si ale sfintilor ucenici de totdeauna. Marit sa fie Domnul!

O alta insotire cu fratele Marza am avut-o in orasul Hunedoara, la singura sora credincioasa, mai in varsta, care era atunci in oras. Ne-am dus pentru a avea partasie cu ea in Cuvantul lui Dumnezeu si pentru a-i face bucuria participarii impreuna cu noi la "frangerea painii". Oare nu si la o astfel de slujire se potrivesc cuvintele din cantarea nr. 78 din Cantarile Evangheliei, versetul 2:

Poti insenina cerurile-ntunecate,

Nu lasa ca sa nu stralucesti.

Chiar de numai unui sufiet faci bucurie, Lumina-n locul unde esti."

Ce sa mai zicem de cuvintele minunate scrise de prorocul Isaia, in cartea care-i poarta numele: "Ce frumoase sunt pe munti picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea, rele celui ce aduce vesti bune, care vesteste mantuirea! Picioarele celui

 

ce zice Sionului: Dumnezeul tau imparateste!" (cap. 52:7). Dupa ce ne-am rugat impreuna, am incredintat-o in mana cea buna a Domnului pe sora noastra singurica in acel oras, dar credincioasa

Domnului Isus, Mantuitorul ei! Ce frumoase sunt picioarele pe munti, cand sunt dedicate slujirii Imparatiei lui Hristos! Slava Lui!

Multumesc din adancul inimii Domnului Isus Hristos, care m-a chemat din tinerete nu numai la mantuire, ci si la o viata de slujire. Ce har sa fii ucenic, pe langa oameni veritabili ai lui Dumnezeu, cum a fost si fratele Ilie Marza, pe meleagurile judetului Hunedoara. Pentru sluj irea imparatiei lui Dumnezeu, fratele Ilie a suferit persecutii adesea, sicane felurite din partea unor autoritati, dar si batai crunte din partea unor zelosi religiosi "pretinsi crestini". intr-o asemenea situatie, la incheierea unei slujbe dumnezeiesti, a fost batut crunt cu lovituri de ciomag in cap. in urma unei asemenea batai, axa initiala a celor doi ochi a fost alterata pentru totdeauna, ca sa poarte pe trupul lui semnele suferintelor lui Hristos, Domnul nostru (Galateni 6:17).