Cod-f-pc-4 revista presei 10 iulie 2013 cuprins


Teme similare (Audio ) Ape contaminate cu uraniu şi radiu la fostele mine de uraniu din Caraş-Severin



Yüklə 153,31 Kb.
səhifə8/10
tarix12.01.2019
ölçüsü153,31 Kb.
#94937
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Teme similare

(Audio ) Ape contaminate cu uraniu şi radiu la fostele mine de uraniu din Caraş-Severin


Unul din principalii factori de poluare în judeţul Caraş-Severin sunt fostele mine de uraniu de la Ciudanoviţa şi Lişava, ale Companiei Naţionale a Uraniului Bucureşti. În primul trimestru al acestui an, din lipsă de fonduri, au fost oprite lucrările de închidere şi ecologizare a zonelor miniere. Deficitul financiar ridică probleme legate de tratarea apelor încărcate radioactiv, situaţie ce poate produce un impact major asupra mediului. Cursurile de apă în care sunt deversate apele din mină sunt, în prezent, contaminate cu uraniu şi radiu. Până la realizarea noii staţii de decontaminare radioactivă a apelor de mină s-a dispus exploatarea modulelor de depoluare aflate în funcţiune la parametrii proiectaţi, a precizat reprezentantul Gărzii de Mediu, comisar Gheorghe Pitulan. Acum lucrătorii Gărzii de Mediu supraveghează îndeaproape modul în care aceste ape sunt tratate în permanenţă, a mai precizat comisarul Gheorghe Pitulan. /RADIO RESITA, http://www.radio-resita.ro/audio-ape-contaminate-cu-uraniu-si-radiu-la-fostele-mine-de-uraniu-din-caras-severin/

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ OLT


Teme ABA

În perioada aprilie – iulie 2013, Ploile au făcut pagube de 1,6 milioane lei în judeţ


Ieri, la Prefectura Vâlcea a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, convocată de prefectul Mircea Nadolu. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a avut ca temă informarea cu privire la situaţiile de urgenţă înregistrate pe raza judeţului Vâlcea în perioada 17 aprilie – 8 iulie 2013, precum şi supunerea, spre aprobare, a raportului de evaluare a pagubelor şi a costurilor de reconstrucţie la obiectivele afectate de calamităţile naturale inventariate la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Astfel, şeful grupului de suport tehnic nr.7.1 pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, Valeru Amza – director SGA Vâlcea, a prezentat situaţia localităţilor de pe raza judeţului Vâlcea a căror infrastructură a fost afectată de precipitaţiile abundente înregistrate în perioada 17 aprilie – 08 iulie 2013, respectiv: Nicolae Bălcescu, Perişani, Drăgăşani, Băbeni, Roeşti, Stoileşti, Lăpuşata, Drăgoeşti, Ocnele Mari, Păuşeşti – Măglaşi şi Vaideeni. S-a făcut precizarea că, în perioada de referinţă, vremea a fost în general instabilă, fiind înregistrate precipitaţii sub formă de aversă de ploaie, care s-au manifestat pe perioade scurte de timp generând de scurgeri de pe versanţi cu antrenare de material aluvionar. Pe cursurile de apă din judeţul Vâlcea nivelurile şi debitele au fost în creştere uşoară, fără a fi înregistrate creşteri importante de niveluri care să producă depăşirea cotelor de apărare. De asemenea, la nivelul acestui grup de suport tehnic, s-a efectuat o evaluarea a costurilor de refacere şi reconstrucţie a obiectivelor afectate, suma totală fiind estimată la suma de 1.656.000 de lei. Informaţiile ne-au fost oferite de prefectul Mircea Nadolu. /Viata Valcii, http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/46-politic-i-administraie/16815-in-perioada-aprilie--iulie-2013-ploile-au-fcut-pagube-de-16-milioane-lei-in-jude.html

Lucrări gospodăreşti în Râmnic


Luni, 8 iulie, viceprimarul cu atribuţii de primar Gigi Matei a verificat mai multe investiţii din oraş, aflate în proiect sau în diverse stadii de derulare. Astfel, în zona pasarelei Râureni, primarul interimar Matei a dat dispoziţie pentru introducerea sensului dublu de circulaţie pe porţiunea de drum care vine dinspre SC ETA SA şi intră în Calea lui Traian la capătul dinspre oraş al pasarelei, facilitându-se astfel accesul la Magazinul Dedeman al vizitatorilor care vin dinspre Sud (Râureni – Stolniceni – Drăgăşani), care, la acest moment, sunt nevoiţi fie să întoarcă în zona staţiei de carburanţi OMV, fie să parcurgă bretele de legătură aglomerate de sub pasaj. O altă lucrare verificată a fost aceea de asfaltare a străzii Grădinilor din Ostroveni-sat, unde se aşterne covor asfaltic pe partea carosabilă, trotuarele urmând a fi făcute după rezolvarea reţelei de canalizare pluvială.

Tot în Ostroveni, pe strada Nicolae Iorga, primarul interimar a mai inspectat şi stadiul realizării unei platforme betonate unde, la cererea cetăţenilor, urmează să fie relocat ţarcul de gunoi, al cărui amplasament actual produce o serie de dezagrementele locuitorilor din zonă. În fine, şeful Executivului local a mai vizitat faleza râului Olăneşti, unde au început lucrările de decolmatare a albiei realizate în parteneriat cu Apele Române. /Curierul de Ramnic, http://www.ramnic.ro/articole/lucrari-gospodaresti-in-rmnic--54887/2013-07-10



ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ

Teme similare

Hidroelectrica a depășit în primul semestru profitul bugetat pentru întregul an


Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzatoare a anului trecut, câstigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei fata de nivelul bugetat pentru întregul an, potrivit Mediafax. Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzãtoare a anului trecut, câstigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei fata de nivelul bugetat pentru întregul an. Compania, controlata de stat, a raportat pentru anii 2011 si 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei. În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în crestere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele sase luni din 2012. De asemenea, productia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh. Hidroelectrica s-a aflat în insolventa timp de un an, în perioada iunie 2012 - iulie 2013. /Realitatea TV MS şi Târgumureşeanul MS, http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/hidroelectrica-a-depasit-in-primul-semestru-profitul-bugetat-pentru-intregul-an.html


Yüklə 153,31 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin