Cod-f-pc-4 revista presei 10 mai 2012 cuprins


Până în prezent, în Maramureș: Peste 2.000 de voluntari înscriși pentru curățenie



Yüklə 154,25 Kb.
səhifə9/10
tarix27.10.2017
ölçüsü154,25 Kb.
#15423
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Până în prezent, în Maramureș: Peste 2.000 de voluntari înscriși pentru curățenie


Echipa Let's Do It, România în Maramureș a început să primească mailuri de înscriere a voluntarilor pentru Ziua Națională a Curățeniei. Până în momentul de față, s-au înscris peste 2.000 de voluntari, majoritatea tineri. Organizatorii și dau silința pentru a ține pasul cu numărul mare de voluntari doritori să ia parte la evenimentul din data de 12 mai. Liniile de înregistrare rămân deschise până miercuri, 9 mai, la ora 21.00. Printre zonele cu o importanță deosebită care vor fi curățate se numără Pădurea Stejarul, Vălenii Șomcutei, Săcălășeni, Baraj-Firiza, Pădurea Două Veverițe, Vârful Gutin-zona Han Pintea și izvorul, Ruscova-Repedea-Poienile de sub Munte pe albia râului, Valea Vișeului-Bistra și Borșa. Cei care doresc să se mai înscrie au la dispoziție adresa de mail maramures@letsdoitromania.ro. În data de 12 mai, voluntarii vor pleca din fața Casei Tineretului, bd. Unirii, nr. 13, de la ora 9.00. /infomm, Alina Andreica

Mii de voluntari pentru curățenie


Mii de voluntari vor participa sambata la adunarea deseurilor din judetul Cluj, in cadrul proiectului Let's Do It Romania, ajuns la a treia editie. Campania se desfasoara la nivel national si are are ca scop curatarea tuturor zonele verzi. Marea curatenie va incepe la Cluj sambata la ora 8 dimineata, cand este programata intalnirea voluntarilor cu organizatorii proiectului. "Pe judet avem vreo 4.000 de voluntari, ne asteptam intre 8.000 si 10.000 de voluntari. Sunt mormane care au revenit, nu sunt mai multe mormane, sunt locuri de anul trecut care au fost curatate si au ramas curate. Am reusit sa cartam undeva la 2.000 de km pe teritoriul judetului Cluj si deocamdata din 600 de mormane cam 100 sunt alocate." - Marius Cobarzan, coordonator judetul Cluj. /Time4news cluj

Poliţia ecologică: Amenzi de 15.000 lei aplicate


Poliţia Ecologică Baia Mare a făcut de la începutul acestui an şi până în prezent un număr de 8 procese verbale de contravenţie în sumă totală de 15.000 lei. Dintre acestea, un număr de 3 au fost pentru deszăpezire, unul pentru depozitare moloz în spaţiu nepermis, unul pentru depozitare gunoi menajer în spaţiu neautorizat, unul pentru creşterea oilor pe teren intravilan în locuri neautorizate. Alte două amenzi au fost aplicate pentru nerefacerea carosabilului după efectuarea unor lucrari. “Au fost acordate şi 38 de avertismente. Pentru că întâi se merge pe somaţii şi abia apoi, dacă problema persistă, atunci se aplică amenzi”, au declarat oficialii Primăriei Baia Mare, pentru citynews.ro. /Citynews, Dragoş Hojda

Jandarmeria sprijină și în 2012 "Let's Do It Romania"!


Pentru al treilea an consecutiv, Jandarmeria bistriteana s-a alaturat Campaniei de curatenie generala "Let s do it Romania!". Sambata 12 mai a.c., incepand cu ora 08.30, jandarmii se vor alatura voluntarilor, pentru a curata zonele din apropierea municipiului Bistrita, adunand resturile menajere depozitate in mod necorespunzator.

Informatii de background

La nivel national a fost semnat Acordul de Parteneriat intre Jandarmeria Romana si Asociatia Viitorul in Zori, in baza caruia se realizeaza colaborarea in vederea organizarii si implementarii proiectului Let's Do It Romania, in acest an in Romania, perioada de implementare fiind ianuarie - decembrie 2012.Scopul declarat al acestei campanii este curatenia efectuata pe teritoriul Romaniei intr-o singura zi -12 mai 2012. /Răsunetul


Bistriţenii, codaşi la înscrierile online pentru "Let's Do It România"


Doar 80 de bistriţeni s-au înscris pe platforma on-line a programului „Let's Do It România”. Judeţul nostru este ultimul din ţară în ceea ce priveşte înscrierile, cu toate acestea coordonatorii judeţeni nu sunt deloc îngrijoraţi. Deşi mai sunt doar trei zile până la acţiunea de curăţare a ţării de anul acesta „Let's Do It România”, doar 80 de persoane s-au înscris pe platforma online a programului. Cristian Ţetcu, coordonatorul pe judeţul Bistriţa-Năsăud nu este deloc îngrijorat de acest lucru spunând că nu s-a bazat pe înscrierile online şi este sigur că numărul participanţilor va fi mult mai mare. „Nu avem nicio garanţie că cei care se înscriu pe platforma online vor şi participa la acţiune, de aceea am preferat să facem o promovare la nivel local. Am discutat cu ONG-uri care să-şi mobilizeze voluntarii, cu custozii ariilor protejate din judeţ, cu asociaţii de pescari, în general oameni care sunt implicaţi şi interesaţi de astfel de programe”, explică Cristian Ţetcu. Potrivit acestuia, până în prezent ar avea o confirmare de la aproximativ 1200 de persoane la nivelul întregului judeţ, dintre care aproape de 450 sunt din municipiul Bistriţa. Pentru ziua de sâmbătă, 12 mai, atunci când se va da startul curăţeniei generale în ţară coordonatorii „Let's Do It România” Bistriţa-Năsăud aşteaptă cam 1500 de persoane care să se implice. „Chiar dacă bistriţenii nu se înregistrează pe platforma online şi nu sunt vizibili, mobilizare există. Aceeaşi situaţie a fost şi anul trecut şi cu toate acestea am fost unul dintre judeţele lider în ţară în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri colectate”, spune Ţetcu. /Mesagerul de Bistriţa, Năsăud Anamaria Cadis

Poliţia se alătură campaniei „Let`s do it, Romania!”


În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii bistriţeni se vor alătura voluntarilor în campanie naţională de curăţenie „LET`S DO IT, ROMANIA!”. „Un grup de prevenirea criminalităţii vor participa sâmbătă, 12 mai, la acţiunea de colectare de deşeuri cu ocazia Zilei Curăţeniei Naţionale. Grupul format din aproximativ 40 de persoane va igieniza o zonă la alegere din municipiul Bistriţa”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, inspectorul Antonela Gorgan. „Poliţia bistriţeană se implică activ în acţiunile întreprinse de societatea civilă şi este un partener de încredere al comunităţii în demersurile de responsabilizare socială iniţiate la nivel local. Astfel, dacă cu o lună în urmă a contribuit la campania Earth Hour, prin care Bistriţa a devenit Capitala Earth Hour 2012, la acest sfârşit de săptămână se va alătura voluntarilor în campania națională de igienizare”, menţionează sursa citată. /Răsunetul, Gabriela Ciornei

Yüklə 154,25 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin