Cod-f-pc-4 revista presei 11 aprilie 2012 cuprins



Yüklə 195,92 Kb.
səhifə8/14
tarix01.01.2018
ölçüsü195,92 Kb.
#36747
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   14

Banii lui Borbely


Repede, repede se apropie campania (pentru unii a şi început deja). Lumea politică fierbe. DNA se agită. Ultima ştire care a zguduit lumea a fost demisia lui Borbely Laszlo. Dar pentru Mureş noutăţile cu siguranţă nu se vor opri aici..Aşl sublinia doar faptul că demisia „demnitarului” (probabil că aşa-i va rămâne şi numele) nu poate fi decât un mare minus pentru Mureş. De ce? Simplu, pentru că nu-mi amintesc un alt ministru care să mai fi adus atâţia bani în Mureş ca Borbely Laszlo. Într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o recent în Mureş, conştient de aportul pe care l-a adus judeţului, şi-a enumerat numeroasele proiecte şi banii aduşi, şi nu au fost puţini. Şi bine a făcut că ni le tot aminteşte, că poate aşa se va crea o concurenţă şi vor lua şi alţii aminte. Am să amintesc doar câteva dintre proiectele realizate: Programele Rabla şi lansarea programului Casa Verde. Dar mai importante sunt măsurile pe care Borbely Laszlo le-a luat, ce au contribuit la semnarea unui număr mare de contracte de finanţare din cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, astfel că, valoarea de 6,4 miliarde euro contractată pentru proiectele finanţate în cadrul acestui program, situează România pe primul loc în Europa. Programul pentru asfaltarea drumurilor comunale, programul privind realizarea sistemului de canalizare în comune şi nu în ultimul rând, programe care vizau realizarea sistemului de apă în localităţile cu o populaţie sub 5000 locuitori. Programul de reabilitare termică a clădirilor şi implementarea programelor privind construcţia sălilor de sport şi construcţia locuinţelor pentru tineri; proiectul de locuinţe, menit să sprijine familiile care în urma restituirilor au fost nevoite să părăsească casele lor… /Punctul MS, Alexandra Borzoş

În comuna Şoimuş se introduce reţeaua de apă şi canalizare


Primăvara „a dat startul” lucrărilor la infrastructură. Primăria se aflã pe ultima sutã de metri cu implementarea unui proiect cu finanþare europeană.Administraţia publică locală din comuna Şoimuş va bifa în perioada imediat următoare finalizarea lucrărilor ce vizează reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă a localităţii. De acest proiect vor beneficia peste 400 de familii care, odată cu finalizarea lucrărilor, vor avea posibilitatea de a se racorda la reţeaua de apă şi canalizare. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape patru milioane de euro.

Apă la robinete pentru 400 de familii. La această dată, lucrările de extindere a reţelelor de canalizare în localitatea Şoimuş continuă în ritm susţinut şi sunt realizate în proporţie de peste 85 la sută. Viceprimarul comunei Şoimuş, Antone Vasiu spune că aceste lucrări vor fi încheiate în perioada imediat următoare, urmând ca la finalul lucrării peste 400 de familii să fie racordate la această reţea. „Acest proiect a fost demarat anul trecut în luna septembrie şi va fi finalizat în curând. A fost un proiect de mare anvergură în cadrul acestuia fiind prevăzute şi lucrările la staţia de epurare a apei”, a precizat viceprimarul Antone Vasiu. În paralel cu acest proiect s-au desfăşurat şi lucrările la reţeaua de alimentare cu apă potabilă a localităţii Şoimuş. „O altă lucrare ce va fi finalizată este şi cea care vizează reţeaua de alimentare cu apă în satul de reşedinţă. Şi în cadrul acest proiect lucrările se află în stadiu avansat, astfel încât, la finalizarea proiectului să fie posibilă racordarea locuinţelor la reţeaua de apă şi canalizare”, a concluzionat viceprimarul Antone Vasiu. Aceste lucrări sunt cuprinse în cadrul proiectului integrat, depus pe măsura 322 şi a prevederilor Ordonanţei de Guvern 7 din 2006.

O şcoală nouă pentru elevii din localitate. Copiii din comuna Şoimuş vor beneficia peste câţiva ani de cea mai modernă unitate de învăţământ din judeţul Hunedoara. Mai exact, lucrările ce vizează construcţia unei noi unităţi de învăţământ se află în curs de desfăşurare, în cadrul proiectului fiind prevăzute o sală de sport ultramo-dernă, o grădiniţă şi un cabinet medical. De asemenea, lângă şcoală va fi amenajat un teren de sport.

Teren de sport şi cabinet medical. Săli de clasă dotate cu mobilier de ultimă generaţie şi aparatură ultramodernă, o sală de sport şi un teren de sport, o grădiniţă şi un cabinet medical. Toate aceste facilităţi pentru copiii din comuna Şoimuş sunt cuprinse într-un proiect ce vizeză construcţia unei noi unităţi de învăţământ. O parte din lucrările ce vizează această investiţie au fost executate urmând ca, în următorii ani, proiectul să se materializeze în cea mai modernă unitate de învăţământ din judeţul Hunedoara. „În câţiva ani, comuna Şoimuş va avea cea mai modernă unitate de învăţământ din judeţul Hunedoara. Proiectul ce vizează construcţia unei şcoli în localitatea Şoimuş a fost demarat şi sperăm ca, în câţiva ani, să fie finalizat”, a declarat viceprimarul comunei Şoimuş, Antone Vasiu. La această dată, la şcoala din localitatea Şoimuş învaţă peste 200 de copii, litigiile apărute în urmă cu câţiva ani între foştii proprietari ai clădirii şi administraţia publică locală fiind rezolvate. „Pentru a rezolva definitiv problema vechii unităţi de învăţământ, am decis să cumpărăm acel spaţiu. Astfel, Primăria Şoimuş a devenit prima administraţie din ţară care are în proprietate spaţiul unde elevii îşi desfăşoară activitatea. Plăţile către foştii proprietari se fac eşalonat, în rate, pentru a nu suprasolicita bugetul local. Când vom finaliza construcţia noii şcoli, vom da acelui spaţiu o altă destinaţie”, a spus Vasiu.

Strada Vesca a fost reabilitată. Un proiect care a vizat asfaltarea unei străzi din comuna Şoimuş şi introducerea reţelei de canalizare şi alimentare cu apă a fost finalizat la sfârşitul anului trecut. Lucrarea a fost destul de complexă şi a necesitat intervenţia reprezentanţilor Enel, fiind necesară mutarea stâlpilor de transport a energiei electrice şi construirea unui zid de susţinere pe aproape toată porţiunea de drum. De asemenea, în paralel cu lucrările de asfaltare au fost executate lucrările la reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă. „Această stradă cu o lungime de aproximativ un kilometru a fost asfaltată anul trecut, proiectul fiind extrem de complex. În paralel, cu lucrările de asfaltare au fost realizate şi lucrările de canalizare şi alimentare cu apă. Mă bucur că am reuşit să finalizăm acest proiect şi pot spune acum că locuitorii de pe strada Vesca beneficiază de o infrastructură modernă”, a concis viceprimarul comunei Şoimuş, Antone Vasiu. O casă parohială va fi construită în Şoimuş. Cu sprijinul financiar al mai multor firme private din judeţul Hunedoara, administraţia publică locală din comuna Şoimuş a demarat construcţia unei case parohiale. Aceasta va fi amplasată în curtea bisericii din localitatea de reşedinţă a comunei. Viceprimarul comunei Şoimuş, Antone Vasiu spune că proiectul va fi finalizat în acest an. /Servus HD, Iulian Stroia


Yüklə 195,92 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin