Cod-f-pc-4 revista presei 12 15 mai 2015 cuprins


Fără culturi până la toamnă Terenuri inundate, desecate după jumătate de an la Cochirleni



Yüklə 269,29 Kb.
səhifə7/17
tarix15.09.2018
ölçüsü269,29 Kb.
#82244
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17

Fără culturi până la toamnă

Terenuri inundate, desecate după jumătate de an la Cochirleni


Terenuri inundate, desecate după jumătate de an la Cochirleni Aproape 400 de hectare de culturi agricole din satul Cochirleni, comuna Rasova, inundate de șase luni, vor fi eliberate de apă în următoarea lună

DE ȘASE LUNI SUB APĂ Situația zecilor de familii din satul Cochirleni, comuna Rasova, care riscă să rămână fără singura lor sursă de hrană pentru că terenurile pe care le cultivă sunt inundate, se apropie de o rezolvare. De mai bine de șase luni, mai mult de 400 de hectare de terenuri agricole se află sub ape din cauza ploilor abundente care au căzut la sfârșitul anului 2014. Pentru că nu și-au permis să încheie contracte cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), prin care ar fi fost puse în funcțiune pompele de desecare amplasate în zonă, localnicii au sesizat în repetate rânduri autoritățile locale. La rândul ei, administrația a solicitat sprijin de la Guvern. Abia în urmă cu o lună, o comisie de la Prefectură și de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a verificat situația în teren.

SOLUȚIE În urma inspecțiilor efectuate, Guvernul a acordat banii necesari pentru pornirea uneia dintre pompele ANIF. „Luni am primit o notificare prin care am fost informați că a fost pornită una dintre pompele de desecare în zona terenurilor afectate. Dacă nu va ploua în următoarea perioadă, iar pompele nu vor fi oprite, s-ar putea ca, în maximum o lună și jumătate, toată apa să fie evacuată complet”, a spus primarul Alexandru Dorel. Chiar dacă apa va fi evacuată în totalitate, sătenii vor putea să își cultive pământurile abia la toamnă. „Din păcate, sunt destui cei care trăiau de pe urma acelor terenuri și care se vor descurca cu greu la vară. Am încercat să îi ajutăm să obțină despăgubiri, însă nu există nicio garanție că vor primi ceva. Am trimis documentația la Direcția Agricolă, dar nu am primit niciun răspuns”, a mai explicat primarul.

ISTORIA SE REPETĂ Nu este pentru prima dată când localnicii din Cochirleni se confruntă cu o asemenea situație. Anul trecut, aceleași terenuri au stat sub ape câteva luni, până când, pe banii localnicilor, s-au pus în funcțiune pompele ANIF. „Situația din 2014 nu a fost atât de gravă ca acum. Cantitatea de apă a fost mai mică, așa că nici costurile nu au fost ridicate”, a spus Alexandru Dorel. Edilul a adăugat că localnicii din Rasova se confruntă adesea cu probleme legate de inundații. „Am realizat, la un moment dat, un plan de amenajare a unui canal de scurgere gravitațională a apei în Dunăre. Proiectul a fost blocat la ANIF, de unde trebuia să obținem aprobări. Nu am putut face nimic”, a afirmat edilul. În lipsa altor soluții viabile, istoria riscă să se repete și în anii viitori, iar în acest ritm, locuitorii din Cochirleni care au terenuri în zona cu probleme vor ajunge să nu aibă ce pune pe masă. /Telegrafonline, http://www.telegrafonline.ro/1431464400/articol/299687/terenuri_inundate_desecate_dupa_jumatate_de_an_la_cochirleni.html



Promenada din Eforie Nord, aproape gata


Responsabilii proiectului „Promonada turistică Eforie Nord“ vor prezenta mâine, într-o conferinţă de presă, stadiul lucrărilor care trebuie finalizate în acest an. Contractul de finanţare pentru acest proiect a fost semnat încă din toamna lui 2013, însă abia anul trecut au început lucrările efective. Beneficiar al unei finanţări europene de 2,3 milioane de euro, proiectul se derulează prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor.

Lucrările cuprinse în această investiţie vizează aleea de promenadă dintre Hotelurile Acapulco şi Belona, care a fost extinsă, s-au realizat mai multe puncte de observaţie şi s-au înlocuit parapeţii de protecţie. De asemenea, pavimentul va fi altul, din dale, se vor monta bănci şi mobilier urban, precum şi un nou sistem de iluminat ornamental. Pentru ca zona să fie una sigură pentru localnici şi turişti, întreaga promenadă va fi supravegheată video.

Din valoarea totală a proiectului, de 2,3 milioane de euro, contribuţia Primăriei Eforie este de numai 2 milioane de lei. /Observator, http://observator.ro/stiri-politic-administratie-promenada-eforie-nord-aproape-gata-312351.html

Promenada din Eforie Nord a rămas în urmă. Când va fi gata şi cum va arăta


Sezonul estival a început de două săptămâni, s-a dat startul şi la „Litoralul pentru toţi“, dar turiştii încă nu se prea văd prin Eforie. Autorităţile locale profită de răgazul până când se va aglomera staţiunea şi dau bice să termine reabilitarea promenadei şi a falezei din Eforie Nord.

Lucrările se desfăşoară în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, investiţia totală depăşind zece milioane de lei. Contribuţia Primăriei Eforie este de 159.000 de lei.

„Este o lucrare de foarte mare amploare, se consolidează o faleză şi se reabilitează şi reamenajează promenada pe o lungime de peste 800 de metri, de la Hotel Belona până la Hotel Acapulco. La final turiştii vor găsi un peisaj diferit de cel pe care îl ştiau, cu o panoramă deosebită”, a declarat Cecilia Creţu, reprezentantul Primăriei Eforie.

Din păcate, nici vremea nu a ţinut cu constructorii, nici faptul că au prins un sezon estival nu le-a fost de prea mare ajutor muncitorilor, aşa că proiectul se va finaliza abia la sfârşitul anului 2015 şi nu la începutul lunii iunie, aşa cum era prevăzut iniţial. „Am solicitat prin act adiţional prelungirea termenului de efectuare a lucrărilor. Conform noului grafic, acestea se vor finaliza în decembrie 2015. Este o măsură de precauţie să prelungim cu încă şase luni proiectul, având în vedere anvergura investiţiei. În prezent, se lucrează la intensitate maximă, dar trebuie să ţinem cont de faptul că am prins deja sezonul estival de anul trecut, când au fost sistate lucrările, ca urmare a reclamaţiilor agenţilor economici din zonă, afectaţi de şantier. De asemenea, urmează o altă perioadă de sezon estival şi deocamdată nu ştim cum se va proceda”, a mai adăugat Cecilia Creţu.

Faleza prăbuşită, pusă în siguranţăPotrivit arhitectului şef din cadrul Primăriei Eforie, Dan Petreleu, deocamdată încă se realizează lucrări la structură, însă sunt porţiuni unde a fost montat pavimentul şi care vor putea fi date în folosinţă. „Încă nu avem o estimare exactă a duratei lucrărilor, dar speranţa noastră este să terminăm înainte de termenul din decembrie. Există o posibilitate ca promenada să nu poată fi terminată în întregime, însă turiştii se vor putea plimba pe mai mult de jumătate din zona pietonală”, a precizat Dan Petreleu.

O mare problemă le-a ridicat-o constructorilor şi prăbuşirea unei porţiuni a falezei, la începutul primăverii, după o perioadă lungă de ploi. Deocamdată zona este împrejmuită, dar nu se lucrează. Primăria Eforie speră ca va obţine bani de la Ministerul Mediului pentru a restabiliza malul şi a reface faleza. „Au fost puse în siguranţă acele porţiuni şi partea de sus a promenadei este închisă accesului. Ultimele documente tehnice subliniază aportul benefic al lucrărilor la promenadă pentru stabilitatea şi siguranţa zonei”, a mai adăugat arhitectul.

Aşadar, deocamdată turiştii se vor plimba printre utilaje şi muncitori, până când patronii vor cere primăriei sistarea lucrărilor, care vor fi reluate apoi în septembrie. „În ciuda disconfortului, la final, vom avea o promenadă frumoasă, cu mai multe puncte de belvedere,lărgită cu peste 1,70 de metri. Tot pavimentul este refăcut cu dale sau pavele din beton sau similipiatră. Vor fi montate bănci şi mobilier urban, va fi înlocuit tot sistemul de iluminat public şi au fost deja instalaţi stâlpi noi şi va fi realizat un sistem de supraveghere video”, a completat Cecilia Creţu. /Cuget Liber, http://www.cugetliber.ro/stiri-social-galerie-foto-promenada-din-eforie-nord-a-ramas-in-urma-cand-va-fi-gata-si-cum-va-arata-256201?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Social&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Social

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEŞ-TISA


Yüklə 269,29 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin