˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝

Limitele verificărilor ce trebuie efectuate în cadrul răspunderii disciplinare. Principiul independenţei procurorului presupune excluderea intervenţiei venite, sub orice formă, din partea oricărei persoane, indiferent de calitatea acestei, în efectuarea urmăririi penale sau adoptarea soluţiei.

Referindu-se la independenţa magistraţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparenţele să creeze o îndoială legitimă cu privire la independenţa magistraţilor, pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestată cu succes. (Cambell şi Fell, hotărâre din 28 iunie 1984, Sramek, hotărâre din 22 octombrie 1984, Belilos contra Elveţia, hotărâre din 29 aprilie 1988).

Pornind de la aceste considerente, Comisia de disciplină pentru procurori a decis, în mod constant, că punerea în discuţie, în cadrul procedurii de stabilire a răspunderii disciplinare, a unor aspecte care vizează modul de administrare a probatoriilor, tactica de anchetă adoptată de procuror, măsurile de conexare sau disjungere a cauzei faţă de unii dintre făptuitori, declinarea competenţei de soluţionare precum şi intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală, creează o îndoială legitimă cu privire la independenţa procurorului în efectuarea anchetei şi în adoptarea soluţiei.¹

Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit.a încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

Comisia de disciplină pentru procurori a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare în situaţia în care procurorul nu a desfăşurat activităţi comerciale în mod direct, sau prin persoane interpuse.².

Simpla contribuţie a acestuia la finanţarea unei afacerii derulate de fiul său nu poate fi calificată ca o activitate comercială în sensul dispoziţiilor art. 8 alin.1 lit. a din Legea 303/2004 care interzic judecătorilor şi procurorilor să desfăşoare activităţi comerciale direct sau prin persoane interpuse. Dacă s-ar aprecia în sens contrar ar însemna să nu se recunoască dreptul membrilor familiei magistratului de a avea o ocupaţie care presupune desfăşurarea unei activităţi comerciale ori a uneia care este incompatibilă cu funcţia de judecător sau procuror.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit e „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”.

Pronunţându-se cu privire la existenţa abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile articolului 99 lit. e din Legea 303/2004, Comisia de disciplină pentru procurori a luat în discuţie criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a se putea aprecia asupra termenului rezonabil în care procurorul trebuie să soluţioneze o cauză.

Articolul 13 din Codul deontologic prevede că” judecătorii şi procurorii sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile.”

Pornind de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în mai multe cauze, Comisia de disciplină pentru procurori a decis că la aprecierea caracterului rezonabil de soluţionare a unor cauze trebuie avute în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi comportamentul procurorului ca reprezentant al autorităţii şi nu în ultimul rând, volumul de activitate pe procuror şi gradul de ocupare a schemelor la unităţile de parchet.

Referitor la cel dintâi criteriu -complexitatea cauzei – în practica Comisiei de disciplină pentru procurori s-a decis ca analiza să fie făcută în raport de mai mulţi factori, cum ar fi: dificultatea administrării probelor; numărul inculpaţilor şi al martorilor; numărul infracţiunilor investigate; natura acestora; dificultatea problemelor de drept şi de fapt care trebuie soluţionate; conexarea şi disjungerea mai multor cauze;

Cât priveşte comportamentul părţilor, Comisia a decis că atunci când se constată o exercitare abuzivă a dreptului procesual (solicitarea unor probe care nu sunt utile şi pertinente cauzei, neprezentarea pentru audiere la termenele stabilite, depunerea repetată a cererilor de amânare în vederea studierii dosarului şi a angajării unui apărător, formularea unor cereri repetate de recuzare a organului de cercetare, refuzul de a achita contravaloarea expertizelor solicitate), nu se poate reţine că soluţionarea cu întârziere a dosarului se datorează unor cauze imputabile procurorului.

Legat de cel de-al treilea criteriu – conduita procurorului ca reprezentant al autorităţii - Comisia de disciplină pentru procurori a decis că se poate vorbi despre o depăşire a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei în situaţia în care a existat „o perioadă lungă de inactivitate” în instrumentarea unei cauze.

Analizând elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile articolului 99 literele e şi i din Legea 303/2004, Comisia de disciplină pentru procurori a decis că latura subiectivă a acestora presupune existenţa unei conduite care să dovedească dezinteresul procurorului manifestat în mod repetat şi imputabil pentru rezolvarea cu celeritate a cauzelor ce i-au fost repartizate.³

Referitor la cel din urmă criteriu, Comisia de disciplină pentru procurori a apreciat că, întârzierea în soluţionarea unor cauze datorată numărului mare de dosare repartizate şi soluţionate, pe fondul fluctuaţiei şi lipsei de personal, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterilor disciplinare revăzute de dispoziţiile art. 99 lit.e şi i din Legea 303/2004.⁴

Concluziile seminarului şi propunerile formulate de grupul de experţi.

În urma discuţiilor generale purtate de experţii români şi cei străni au fost formulate următoarele propuneri:

• 
  experţii au fost de acord că este nevoie să existe o „cenzurare” a activităţii Comisiilor de disciplină şi că ar trebui să fie reglementată o cale de atac împortiva deciziilor luate de aceste Comisii;
  
• 
  de asemenea, lista sancţiunilor disciplinare prevăzute de legea română ar putea fi completată cu alte sancţiuni care există în celelalte sisteme sancţionatorii, prezentate de cei cinci experţi pe durata lucrărilor seminarului;
  
• 
  criteriile de individualizare a abaterilor disciplinare prevăzute de lege ar trebui detaliate; a existat un consens de principiu în legătură cu faptul că o stabilire de criterii pentru cuantificarea măsurilor disciplinare care depăşesc criteriile enunţate în articolul 99, alin. 3 al Legii române în vigoare ar fi de ajutor, prin analizarea cazului prin prisma acestui „catalog” de criterii. În egală măsură, stabilirea unui astfel de instrument ar putea să îi ajute pe magistraţii denunţaţi să-şi pregătească apărarea, în considerarea criteriilor pe care le conţine catalogul. Acest catalog ar putea fi luat în considerare şi la o verificare ulterioară a sancţiunii în căile de atac. La stabilirea lui ar trebui să fie luată în considerare jurisprundenţa Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară. Bineînţeles că acest catalog nu ar trebui să conţină criterii exclusive, ci doar pe cele esenţiale; nefiind o enumerare exhaustivă, alte criterii relevante pentru cauză pot fi avute în vedere. Un punct de plecare în elaborarea unui astfel de set de reguli ar putea fi modelul german⁵.
  
• 
  Articolul 98, alin. 1 dispune că încălcările obligaţiilor profesionale şi orice alte acte care aduc atingere prestigiului justiţiei trebuie urmărite disciplinar. În schimb, articolul 99 dispune exhaustiv o listă de fapte care reprezintă numai abateri disciplinare săvârşite în timpul serviciului. Doar ultima prevedere („n) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor în condiţiile legii”) se referă la conduita în afara serviciului. Această reglementare nu este considerată suficientă, deoarece şi alte tipuri de conduită în afara serviciului pot aduce grave prejudicii. De aceea, participanţii au fost în mare măsură de părere că o listă de fapte care ar face referire la conduita magistratului în afara serviciului nu este fezabilă, deoarece realitatea socială şi personală este mult prea complexă. În schimb, participanţii au opinat că este necesar să se introducă o prevedere care să permită şi încadrarea unor conduite în afara serviciului, în măsura în care acestea ar fi de natură să aducă atingere prestigiului serviciului, participanţii fiind de acord că aplicarea acestei norme ar trebui realizată în anumite limte, care să nu împieteze asupra independenţei si libertăţilor fundamentale ale magistraţilor. Ca bază de lucru participanţii au propus formularea unei prevederi legale în sensul celei existente în sistemul german („Comportamentul in afara serviciului reprezinta o abatere disciplinara, daca, avand in vedere circumstantele situatiei individuale, se aduce atingere in mod considerabil respectului fata de functie sau de imaginea corpului functionarilor publici si increderii in acestea”).
  
• 
  Având în vedere noile dispoziţii disciplinare din articolul 99, lit. h (exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune) , participanţii au ridicat problema constituţionalităţii, în sensul incompatibilităţii cu principiul independenţei judecătorilor şi procurorilor. În acest sens, participanţii au luat la cunoştinţă că în Franţa există un proiect de lege care prevede o nouă abatere disciplinară – „încălcarea deliberată a principiilor directoare ale procedurii civile sau penale”. Consiliul de Stat din Franţa a estimat că această dispoziţie introduce un risc de neconstituţionalitate, deoarece era susceptibil a aduce atingere independenţei magistraţilor în activitarea lor jurisdicţională. Deocamdată, în Franţa, textul citat mai sus din proiectul de act normativ a fost retras.
  

Întocmit de: Dana Nica, consilier de integrare europeană

Avizat de: Raluca Gâlea, director DIERIIPP

1 Rezoluţia nr. 58/CDP/ 14 septembrie 2006 a Comisiei de disciplină pentru procurori (nepublicată) , rezoluţia nr. 61/CDP/ 4 septembrie 2006 (nepublicată); rezoluţia nr. 84/CDP/28 august 2006.

2 Rezoluţia nr. 12/CDP/13 aprilie 2006 a Comisiei de disciplină pentru procurori (nepublicată).

3 Rezoluţia 80/CDP/28 august 2006 a Comisiei de disciplină pentru procurori (nepublicată), rezoluţia nr. 44/CDP/03 septembrie 2006 a Comisie de disciplină pentru procurori (nepublicată).

4 Rezoluţia nr. 44/CDP/ 03 septembrie 2006, rezoluţia nr. 45/CDP/20 iulie 2006 şi rezoluţia nr. 46/CDP/21 iulie 2006 ale Comisie de disciplină pentru procurori.

5 În Germania, în landul Hamburg, decizia în legătură cu stabilirea unei abateri disciplinare se ia după o apreciere corespunzătoare, care are în vedere criterii de individualizare, precum:

• 
  Gravitatea abaterii
  
• 
  Comportamentul general din şi în afara serviciului
  
• 
  Efectele pe care fapta le are pe plan intern
  
• 
  Gradul de afectare a prestigiului în afara cadrului serviciului
  
• 
  Efectele acţiunii disciplinare asupra activităţii judecătorului
  
• 
  Măsura în care funcţionarului/magistratul mai poate fi menţinut în serviciu
  
• 
  Afectarea instanţei
  
• 
  Răspunderea legată de funcţie şi rolul de model
  
• 
  Gradul de vinovăţie
  
• 
  Motivele şi circumstanţele săvârşirii faptei
  
• 
  Comportamentul ulterior săvârşirii abaterii disciplinare şi efortul propriu pentru repararea daunelor produse
  
• 
  Conduita profesională prezentă şi posibilitatea de a mai fi desfăşurată o astfel de activitate în viitor
  
• 
  Regretul activ al persoanei, prin participarea acesteia la elucidarea faptei sau împiedicarea producerii unor infracţiuni care s-ar putea produce în legătură cu abaterea disciplinară săvârşită.