ConştiinţA



Yüklə 39,45 Kb.
tarix30.10.2017
ölçüsü39,45 Kb.
#22368

Release by Medtorrents.com

CONŞTIINŢA


SEMIOLOGIA CONŞTIINŢEI:

Conştiinţa este modalitatea superioară de reconstrucţie a realităţilor lumii obiective.

Cu ajutorul conştiinţei avem posibilitatea de a ne orienta în timp, spaţiu şi în propriul Eu.



Conştiinţa îndeplineşte un rol important în viaţa cotidiană ale personalităţii.

Ea coordonează activitatea şi comportamentul persoanei în raport cu lumea înconjurătoare. Tot în acelaşi timp ea este îndreptată şi spre lumea interioară a personalităţii.

Aceasta ne permite să ne analizăm:

  • propriile acţiuni;

  • să ne punem în faţă diferite scopuri şi sarcini în dependenţă de posibilităţile individuale ale persoanei

  • ca, în mod conştient să reacţioneze adecvat la diferiţi excitanţi, necătând la intensitatea lor.

Conştiinţa anticipează viitorul.

Ea este o funcţie complexă de integrare, în care sunt antrenate toate laturile vieţii psihice: percepţia, gândirea, emoţiile, atenţia, voinţa etc.

Conştiinţa - este sinteza activităţii psihice, prin care se elaborează realitatea pe plan subiectiv, ideatic, imagistico-simbolic.

Ea nu poate fi limitată şi redusă numai la starea de vigilitate şi activitate primară al inconştientului şi subconştientului.

TULBURĂRILE DE CONŞTIINŢĂ:

În clasificarea tulburărilor de conştiinţă au fost folosite următoarele criteriile generale selectate de (Jaspers). Ele sunt:

  1. Dezorientarea în timp şi spaţiu;

  2. îndepărtarea de lumea reală;

  3. amnezia postcritică;

  4. incoerenţa procesului de gândire.


Pentru aprecierea clarităţii conştiinţei ne folosim de următoarele criterii. Ele sunt:

  1. Gradul de orientare în timp şi spaţiu;

  2. posibilitatea de a contacta cu pacientul;

  3. comportamentul în timpul convorbirii;

  4. starea procesului de gândire, mai ales cea abstractă.


În examinarea clinică, putem distinge următoarele aspecte mai semnificative:

Deosebim următoarele forme de dereglare a conștiinței:

Cantitative și calitative.
Cantitative:

  • starea de obtuzie;

  • starea de obnubilare;

  • soporul;

  • coma.

Calitative:

  • stări delirante;

  • stări oneiroide;

  • stări amentive;

  • stări crepusculare.


DEREGLĂRILE CANTITATIVE ALE CONȘTIINȚEI:

STAREA DE OBTUZIE este dificultatea de a înregistra corect scăderea ideatorie şi a contactului dificil.

Pentru pacienţi este caracteristică:

  • Starea de somnolenţă;

  • starea de moleşeală;

  • ei foarte greu contactează;

  • nu corect înţeleg întrebările puse;

  • răspunsurile sunt fără conţinut concret întârziate şi inexacte.


Această stare mai des se întâlneşte:

  • în psihozele toxice;

  • în psihozele infecţioase;

  • în psihozele organice;

  • în traume cerebrale.


STAREA DE OBNUBILARE - afectează claritatea şi volumul proceselor de conştiinţă, cu creşterea pragului senzorial pentru toţi excitanţii externi.

Are loc o inhibiţie a procesului de gândire, a formării asociaţiilor.



Percepţiile sunt mai dificile;

  • reacţiile întârziate;

  • ideaţia lentă;

  • greu se concentrează;

  • vocea încetinită;

  • răspunsurile vagi (neclare);

  • sunt pasivi faţă de cei din jur;

  • sunt inhibaţi;

  • mimica le este săracă.


STAREA DE STOPOARE - poate apărea ca o inhibiţie psihomotorie.

  • cu fenomene confuzive;

  • pacientul este rupt de realitate;

  • dezorientat în timp şi spaţiu;

  • pasivi faţă de cele ce se petrec în jur;

  • reacţiile sunt diminuate.


STAREA DE COMĂ se exprimă prin perturbarea profundă a conştiinţei.

  • cu pierderea funcţiilor de relaţie şi păstrarea funcţiilor vegetative (respiratorii, cardio-vasculare);

  • excitaţie psihomotorie;

  • accese epileptice.


În raport de profunzimea comei distingem clinic:

  1. coma vigilă (neclară), când funcţia de relaţie este relativ păstrată;

  2. coma topică, când funcţia de relaţie este complet abolită;

  3. coma depăşită, când menţinerea în viaţă se face numai prin mijloacele terapiei intensive.



Etiopatogenic, comele sunt diferenţiate prin:

  1. leziuni primare ale creierului (tumori, infecţii, intoxicaţii, boli vasculare cerebrale cu interesarea funcţiilor de activitate ale mezencefalului);

  2. come prin perturbări ale metabolismului energetic cerebral (hipoxie, hipoglicemie);

  3. come prin tulburări ale activităţii enzimatice (intoxicaţii, tulburări hidroelectrolitice).


DELIRIUM.

Tulburările de conştiinţă de tip delirant se caracterizează prin dezorientare în timp şi spaţiu, păstrându-se în acelaşi timp conştiinţa propriului Eu.

Caracteristic pentru delir este abundenţa halucinaţiilor vizuale cu un caracter polimorf.
În faţa pacientului apar:


  • mulţime de figuri în formă de fiare (mari sau mici), diferite insecte;

  • deseori aceste halucinaţii sugerează diverse evenimente, scene de război, omoruri.


Pacienţii în stare de delir sunt:

  • agitaţi;

  • anxioşi;

  • cu o privire rătăcită.


Cu cât sunt mai îngrozitoare şi abundente sunt halucinaţiile cu atât mai agitaţi sunt şi pacienţii.

Dereglările de percepţie se manifestă sub o formă de pareidolii (cu caracter fantastic).
Dereglat este şi procesul sociativ prin apariţia ideiilor delirante cu un conţinut absurd (de urmărire, de otrăvire, de gelozie).
Deosebim mai multe variante de stări delirante:

a) delir abortiv – clinica delirului este redusă şi se manifestă:



  • prin stări de frică;

  • insomnie;

  • halucinaţii vizuale simple sub formă de fotopsii (umbre de scurtă durată);

b) delir profesional – conştiinţa la pacienţi este mai confuză, dezorientarea mai profundă.

Pe fondul halucinaţiilor şi pareidoliilor predomină o excitaţie motorie, care se rezumă mai mult la îndeplinirea acţiunilor profesionale obişnuite şi au de obicei un caracter automat.
De exemplu:


  1. un tăietor de lemne lucrează cu toporul fictiv.

  2. un lucrător de la fabrica de vin îi serveşte pe cei din jur cu vin.

  3. spălătoreasa stoarce rufele.

Gândirea se exprimă prin cuvinte (fără legătură), referitoare la profesiune.
c) delirul musitant (murmurant) este o stare a conştiinţei destul de confuză cu o dezorientare totală.

Excitaţia motorie se manifestă de obicei în limitele patului. Pacienţii nu au nici o reacţie la excitanţii externi sunt indiferent la toate ce se petrec în jur.
La ei se observă o serie de mişcări necoordonate, stereotipice, mai des cu tendinţa de a apuca şi a rupe albiturile.
Vorbirea are de obicei un caracter incoerent, asemănătoare cu un murmur liniştit, nedesluşit.
În tabloul clinic predomină iluziile, halucinaţiile hipnagogice sau vizuale cu un caracter scenic.
Delirurile musitante au o evoluţie malignă, uneori evoluează în formă de sopor sau comă.

TULBURĂRILE DE CONŞTIINŢĂ, privind propria persoană

Uneori ele pot avea un caracter funcţional, subiectiv, chiar intenţional sau situativ:

  1. Aceste tulburări privesc structura personalităţii;

  2. pot fi reactive la situaţii neaşteptate sau dificile;

  3. exprimă debutul sau evoluţia unor procese psihopatologice de natură infecţioasă, toxică, traumatică, suferinţe cerebrale primare sau secundare.

Aceste modificări structurale (calitative) pot fi ilustrate prin:



  • Starea de hebetudine;

  • starea crepusculară;

  • starea oniroidă;

  • starea amentivă.


1 - STAREA DE HEBETUDINE caracterizată prin reacţie de dezintegrare a pacientului faţă de situaţia care o depăşeşte şi faţă de care rămâne indiferent.
2 - STAREA CREPUSCULARĂ prezintă un debut şi un sfârşit brusc cu o amnezie parţială a episodului trăit.

  • durata este de la câteva minute până la câteva zile;

  • cu păstrarea relativă a integrării psihomotorii.


Deosebim mai multe variante ale stărilor crepusculare:

a) automatism ambulatoriu, care evoluează fără delir şi halucinaţii.



  • pacienţii pot întreprinde o călătorie, în timpul căreia comportamentul lor nu are nimic straniu;

b) somnambulismul, are aceleaşi manifestări ca şi automatismul ambulatoriu însă sunt înregistrate mai des în timpul somnului și mai des sunt întâlnite la copii;

c) fugile şi transele – sunt stările de automatism ambulatoriu de scurtă durată (2 – 3 minute);



d) absenţa – o variantă a automatismului ambulatoriu cu o durată scurtă (câteva clipe).

Strările crepusculare se produc mai ales la pacienţii cu epilepsie, psihoze organice (traume cerebrale, tumori cerebrale, encefalite).

3 – STAREA ONIROIDĂ în care percepţia realităţii este fragmentară şi sunt prezente unele trăiri delirant - halucinatorii (cu conţinut fantastic, mistic, “ca în vis”).

Pacienţii –

  • săvârşesc zboruri cosmice interplanetare;

  • sunt convinşi că se găsesc pe alte planete;

  • pe altă lume;

  • în rai;

  • că îndeplinesc o misiune specială.


În altele cazuri scenele vizuale au un caracter mistic şi simbolic.

Pacienţii susţin, că sunt:

  • în iad şi în jurul său văd o mulţime de cadavre;

  • uneori sunt martori a unor catastrofe mondiale (dărâmarea oraşelor, prăbuşirea clădirilor, cutremurilor pe pământ, războaielor globale).


Aceste trăiri evoluează pe un fond afectiv cu aspect de manie sau depresie.
În funcţie de predominarea stărilor afective deosebim III grupe de sindrom oneiroid:

  1. expansiv;

  2. depresiv;

  3. mixt.


4 – STAREA AMENTIVĂ este o tulburare de tip confuzional a conştiinţei.

  • este destul de severă;

  • constă în dezorientarea totală;

  • este lipsită de legătură cu realitatea;

  • predomină o incoerenţă a gândirii destul de pronunţată;

  • vorbirea pacientului este neclară şi se prezintă ca o colecţie fără sens de cuvinte;

  • iar uneori chiar de silabe (salată de cuvinte);

  • pacienţii vorbesc fără întrerupere;

  • vorbirea fără intonaţie;

  • predomină o excitaţie motorie haotică cu mişcări neregulate, cu grimase, ţipete.


În unele cazuri excitaţia este redusă la limitele patului. Se înregistrează o serie de mişcări haotice cu manierisme, ticuri, rostogolirea corpului (aceste mişcări amintesc mişcările coreei).
La unii pacienţi dereglările motorii se manifestă sub formă de stupoare catatonică.

  • halucinaţiile vizuale cât şi verbale sunt puţine la număr şi fragmentare;

  • mai des se întâlnesc iluziile.

  • stările delirante au un caracter episodic şi figural (cu idei de persecuţie, de otrăvire, de influenţă);

  • simptomele catatonice sunt prezente sub formă de ecolalie şi ecopraxie, stereotipii.

  • stările psihopatologice evoluează pe un fond depresiv, mai rar hipomaniacal.


După scăderea în timp a amenţiei apare claritatea conştiinţei. La pacienţi, în această etapă, se observă o astenie destul de neaccentuată.

  • amintirile stării acute a psihozei nu se păstrează;

  • are loc o amnezie totală sau parţială.


Spre deosebire de delir, amenţia este de durată mai lungă – până la câteva luni.
Mai des se întâlneşte în psihozele infecţioase somatogene, toxice, organice, leziunile vasculare cerebrale, schizofrenie.


Yüklə 39,45 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin