Controversa sionului the controversy of zion



Yüklə 0,97 Mb.
səhifə21/34
tarix28.10.2017
ölçüsü0,97 Mb.
#19288
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   34
În timpul primului razboi mondial masele l-au ales pe Wilson presedinte pentru ca a promis "sa ne tina departe de razboi" si primul lucru pe care Wilson l-a facut dupa alegeri a fost sa declare ca "suntem în stare de razboi," dar publicul american nu s-a suparat. În 1940 Roosevelt a fost reales presedinte pentru ca a promis ca "fiii vostri nu vor fi trimisi sa lupte pe fronturi din alte tari" si apoi trupele americane au fost trimise imediat pe front în Europa si Asia, dar publicul american nu s-a suparat nici de data aceasta. Solutia consta în cele cinci cuvinte adaugate de senatorul James F. Byrnes, alter ego-ul lui Bernard Baruch care, zice Rosenblum, biograful lui Baruch, "era asa de intim cu Baruch ca uneori nu se poate sti care din doi a dat ideea pe care-o enunta amândoi". La programul electoral al lui Roosevelt, care zicea: "nu vom trimite armata, flota, forta aeriana sa lupte în razboaie în alte tari", Byrnes-Baruch a adaugat: "decât în caz de atac". De aceea a fost nevoie de înscenarea de la Pearl Harbour.
Japonezii au atacat Pearl Harbour la 7 Decembrie 1941 si cu 12 zile înainte, la 25 Noiembrie, Henry L. Stimson, Secretarul de Razboi al Statelor Unite, scria în jurnalul sau: "De vazut cum sa-i manipulam [pe japonezi] ca sa-i facem sa traga primul foc fara sa ne periclitam prea mult - nu e usor". Dar cu 11 luni mai înainte, la 27 Ianuarie 1941, ambasadorul Statelor Unite la Tokyo anuntase guvernul american ca "daca vor fi necazuri între Statele Unite si Japonia, japonezii intentioneaza sa atace Pearl Harbour prin surprindere". Dr. Richard Sorge, ambasadorul sovietic, si-a anuntat guvernul în Octombrie 1941 ca "japonezii intentioneaza sa atace Pearl Harbour în 60 de zile", si-a fost anuntat ca guvernul sau a transmis aceasta informatie imediat lui Roosevelt. Apoi Roosevelt a dat un ultimatum japonezilor la 26 Noiembrie 1941. Guvernul american intercepta si descifra toate mesajele secrete japoneze despre acel atac înca din Septembrie 1941, dar le ascundea de comandantii americani de la Pearl Harbour. La 1 Decembrie seful serviciului de informatii din extremul orient a telegrafiat sefului flotei americane din Pacific ca "razboiul cu Japonia e iminent", dar aceasta telegrama a fost suprimata de cineva de mai sus. La 5 Decembrie Colonelul Sadtler de la telegrafia americana a telegrafiat tuturor comandantilor "razboi cu Japonia iminent; sa nu lasati sa fie ca la Port Arthur" (alt "atac-surpriza" care-a declansat razboiul ruso-japonez), dar si aceasta telegrama a fost suprimata de mai-mari. La 6 Decembrie 1941 Roosevelt a primit raspunsul japonez la ultimatul lui care era ca o declaratie de razboi - dar cei de la Pearl Harbour au fost tot timpul tinuti în întuneric si nu li s-a suflat nici o vorba. În fine, la circa 6-8 ore dupa atacul japonez de la Pearl Harbour, la 7 Decembrie 1947, adica cu o întârziere de 24 de ore, li s-a înmânat comandantilor de acolo mesajul guvernului lor ca "japonezii prezinta azi [6 Decembrie] la 1 dupa prânz un ultimatum... fiti în stare de alerta". Deci tot universul stia ca japonezii vor ataca Pearl Harbour în afara de americanii din Pearl Harbour, tinuti în ignoranta în mod deliberat de catre guvernul lor. Americanii au pierdut acolo doua nave de razboi, doua crucisatoare, 177 avioane si 4575 de tineri americani. Englezii au pierdut ca o urmare navele Prince of Wales si Renown si multe vieti omenesti în Malaya.
Deci asa a regizat Roosevelt un atac ca sa-si împinga tara în razboi. S-au facut 8 investigatii, 7 navale sau militare si una din partea Congresului, nici una publica sau cinstita, toate sub firma partidului lui Roosevelt si adevarul, cum ca guvernul american detinea si descifrase comenzile de atac ale japonezilor la Pearl Harbour si stia exact cum va avea loc atacul cu mult înainte, a fost tot timpul ascuns. Presa bine cenzurata din Statele Unite a prezentat publicului timp de 6 luni povesti încurcate si contradictorii si dovezile cele mai concludente n-au fost admise sa apara la investigatii (de ex. jurnalul lui Stimson). Dar amiralii americani au iesit la pensie si si-au publicat memoriile. Admiralul Kimmel, comandant sef al flotei Pacificului la vremea aceea, scrie: "Planul presedintelui Roosevelt a cerut ca sa nu se spuna nici o vorba [despre atacul iminent] flotei din Hawaii [unde e Pearl Harbour]"... "mai marii din Washington care în mod intentionat n-au alertat fortele noastre de la Pearl Harbour n-au nici o scuza... li s-a ascuns cu desavârsire comandantilor armatei si marinei ca mesaje vitale japoneze au fost interceptate, descifrate si înmânate celor în masura din Washington la 6 si 7 Decembrie 1941". Amiralul Halsey, comandant sub Kimmel, zice ca dimpotriva, erau dezinformati de catre propriul lor guvern: "majoritatea informatiilor care ni se serveau indicau alte directii de atac. Daca am fi stiut ca Japonia urmarea în amanuntime miscarile noastre la Pearl Harbour [asa cum stiau la Washington]... ne-am fi pregatit pentru certitudinea unui atac la Pearl Harbour". Amiralul Theobald care comanda vase de razboi la Pearl Harbour scrie în 1954: "dictate de tactica militara... nu se aplica aici, caci în epoca noastra atomica e de neconceput sa facilitam un atac-surpriza a inamicului ca sa începem astfel un razboi... adevarata istorie a atacului de la Pearl Harbour e ca Amiralului Kimmel si Generalului Short li s-a ascuns informatia" (acestia doi comandau la Pearl Harbour, si-au fost apoi facuti tapi ispasitori ai ticalosiei lui Roosevelt). Apoi Theobald îl citeaza pe Amiralul Stark care era sef al operatiilor militare la Washintgon si care i-a spus ca atunci când le-a ascuns lui Kimmel si Short informatia despre atacul japonez iminent, a primit ordin 'de mai sus' s-o faca, ceea ce, scrie Theobald, "înseamna de la Presedintele Roosevelt. Cel mai mare lucru pe care l-a facut atunci a fost c-a ascuns Amiralului Kimmel adevarul". Amiralul Halsey îi descrie pe Kimmel si Short în 1953 ca pe "marii nostri martiri militari". Dar ei n-au fost decât primii dintr-o lunga lista de comandanti militari americani care traiesc ceva nou în istoria tarii lor: si anume, daca lupta pentru victorie si ca sa salveze vietile concetatenilor lor aplicând cea mai buna strategie, sau daca obiecteaza la masuri luate peste capul lor pentru a pierde razboaiele duse de ei si pentru a ucide cât mai multi dintre soldatii lor, atunci se trezesc afara din armata sau retrogradati. Operatiile militare americane se conformeaza unui plan deasupra natiunii, în care interesul national si datoria militarului de a-si apara patria nu mai au loc.
Carui plan supranational i-a servit atacul de la Pearl Harbour? Lenin a spus-o. El stia mai bine decât oricine cum l-au ajutat Statele Unite sa distruga Rusia si sa instaureze comunismul acolo (dovezile sunt însa greu de obtinut caci tranzactiile financiare din vest în favoarea revolutiei bolsevice erau secrete). Lenin scria Angelicai Balabanov care era emisarul lui la Stockholm în timpul revolutiei bolsevice: "Cheltuieste milioane, zeci de milioane, avem bani berechet la dispozitie". Exista dovezi despre marile sume de bani cu care împaratul Germaniei l-a ajutat pe Lenin sa ia puterea: raportul lui von Kuehlman, ministru de externe, din 3 Decembrie 1916 despre "un transfer continuu de fonduri catre bolsevici... ca sa-si construiasca organul de presa, Pravda, sa faca propaganda energica si sa-si înmulteasca cu mult numarul mic de membri din partidul lor". Ambasadorul german la Copenhaga, contele Brockdorff-Rantzau, raporteaza cum expertul lor, Dr. Helphand (alias Parvus) care ajuta la organizarea conspiratiei bolsevice, "le-a dat o suma de bani sa-si acopere cheltuielile". Acestea, zicea Helphand, se ridicau la "circa 20 milioane ruble" ca sa "organizeze complet revolutia". Brockdorff-Rantzau a primit autorizatia sa livreze banii si chitanta lui Helphand înca exista: "Primit de la ambasada germana din Copenhaga la 29 Decembrie 1915 un milion ruble în bancnote rusesti ca sa promovam miscarea revolutionara în Rusia; iscalit Dr. A. Helphand". Dupa ce si-a atacat Hitler prietenul si aliatul sovietic, Statele Unite dadeau sprijin "financiar, industrial si moral" mai întâi si militar apoi, sovietelor. În Junie 1942 Harry Hopkins, intimul lui Roosevelt, spunea sovietelor într-un discurs tinut la un miting de masa la Madison Garden: "Nimic nu ne va împiedeca sa împartim cu voi tot ce avem si tot ce suntem". La 7 Martie 1942 Roosevelt ordonase sa se livreze trupelor sovietice mai întâi tot ce vor, înaintea trupelor altor aliati si înaintea trupelor americane. Generalul Maior John R. Deane descrie cum s-a stors America ca sa se întareasca forta statului comunist sovietic. Masele credeau ca trupele americane lupta sa "elibereze" Polonia si asa mai departe; Roosevelt le trimitea sa lupte ca sa extinda comunismul, sa distruga statele nationale si sa instaureze guvernul mondial.
În 1932 Roosevelt a fost ales presedinte ca sa "puna capat deficitului bugetar" si primul lucru pe care l-a facut a fost sa înceapa un transfer gigantic de avutie americana sovietelor, în timp ce deficitul bugetar american a crescut (si continua sa creasca) încât cifra lui totala nu mai încape pe un singur rând. În dolarii de-atunci, Roosevelt a daruit sovietelor 9 miliarde si jumatate de dolari (cât bugetul a 2-3 tari), în operatii supravegheate de Harry Hopkins, care juca acum rolul pe care-l jucase Bernard Baruch în 1917, asigurând continuitatea metodelor de manipulare politica si economica a presedintelui si poporului american din 1916 încoace. Bernard Baruch insistase ca un singur om trebuia sa supravegheze distributiile pe timp de razboi si astfel s-a creat pentru el "Comitetul Industriilor de Razboi" al carui sef era el, provenit din "Consiliul Apararii" de pe lânga presedinte. William J. Graham scrie ca acesta era "guvernul secret al Statelor Unite... 7 oameni alesi de presedinte planificau întregul sistem de furnizari de razboi, cenzura presei, sistemul de control asupra alimentatiei populatiei... într-un cuvânt elaborau fiecare masura luata apoi de Congres pentru razboi si faceau asta în secret cu usile închise cu saptamâni si chiar luni înainte de a declara Congresul razboi Germaniei". Chiar Baruch spunea ca el avea puteri depline si lua toate hotarârile, la început pe ascuns, lasând publicul sa creada ca presedintele Wilson hotaraste, dar dupa ramolismentul total al lui Wilson din 1919, pe fata, pe motivul bolii presedintelui. Acum Roosevelt a reinstaurat consiliul de razboi al lui Wilson sub titlul de "Comisia Consultativa" din 1940, care în 1942 a devenit "Comitetul Productiei de Razboi". Baruch din nou a cerut ca un singur om sa aiba puterea suprema în acest comitet, dar n-a fost el cel ales; biograful lui, Rosenbloom, zice ca "Baruch a fost dezamagit", dar autorul crede mai degraba ca era de acord cu aranjamentele care l-au numit pe Harry Hopkins. Baruch fusese cel mai puternic si influent om, dirijând si influentând din umbra absolut toti presedintii Statelor Unite, indiferent daca erau democrati sau republicani, din 1916 încoace; în 1952 el înca îl "sfatuia" pe Eisenhower. Dar puterea lui Hopkins de a apropia catastrofa civilizatiei occidentale a fost mai mare pentru ca teatrul de actiune a fost mai mare.
Atotputernicul Harry Hopkins, seful Comitetului Productiei de Razboi si al Comisiei de Protocol Sovietic al lui Roosevelt, n-ar fi putut ajunge asa sus în nici un alt secol caci era un om de origine obscura, total lipsit de pregatire, de pricepere, de capacitate pentru a administra treburile unei tari si singurul lui talent s-a vazut când a gasit femei de moravuri usoare pentru Molotov când acesta vizita America. Autorul n-a putut afla cine l-a ales pe Hopkins sa-l dirijeze pe Roosevelt, dar a aflat ca Hopkins crescuse la scoala ideilor lui Louis Blanc si-a comunistilor de la 1848, ca si House. Harry Hopkins si-a învatat ideile de la scoala socialistilor Fabiani din Londra, care propovaduiesc disparitia statelor nationale si instaurarea "Statelor Unite ale Lumii" si de la un mentor de-al lui, evreu de origine ruseasca din Boemia, discipol al lui Tolstoy, eroul bolsevicilor. Fusese cunoscut în cercurile electorale ale lui Roosevelt ca un "bisnitar" (fixer) care "ajusta" fondurile electorale. Universitatea din Oxford i-a dat un doctorat de tipul celor conferite lui Elena si Nicolae Ceausescu.
Imediat ce-a fost instaurat ca sef al Comitetului pentru Protocolul Sovietic al lui Roosevelt a anuntat ca s-a decis ca Statele Unite sa serveasca Uniunea Sovietica fara a cere nici un fel de informatii asa cum nici o alta tara nu va fi servita si ca aceasta decizie "nu va fi rediscutata" (1942). Ca si la ministrii britanici care serveau sionismul, politica "era stabilita" si "nu mai încapea discutie"; nu s-a stiut niciodata cine-a stabilit-o. Senatorul Taft, liderul republican, a protestat si-a fost urmarit pâna la moarte de o campanie virulenta de calomnii si insulte publice. America i-a daruit lui Stalin 15.000 avioane, 7.000 de tancuri, 581 nave de razboi (127 au fost returnate dupa multi ani si sovietele s-au oferit sa plateasca pentru 31, zicând ca restul s-au pierdut sau s-au stricat) si o întreaga flota comerciala. Asta e cea mai mica parte din averile daruite de americani lui Stalin. Guvernul american n-a publicat niciodata datele transferului de avere catre Stalin din timpul si de dupa terminarea razboiului si presa corupta din Statele Unite nici nu s-a interesat. Printr-un accident doar s-au pastrat documente prin care se poate aprecia o mica parte din felul în care guvernul american îsi jefuieste poporul ca sa-i îmbuibe pe tartorii bolsevici. Iata cum:
Capitanul Jordan, veteran din primul razboi mondial, unde fusese instruit ca tânar recrut sa-si tina "ochii deschisi, gura închisa si o copie dupa absolut orice", a fost trimis la "Depozitul Natiunilor Unite nr. 8" de la Newark (Natiunile Unite nici nu existau înca, urmau sa fie înfiintate peste 3 ani, dar aveau deja depozite de marfuri). Curând a vazut cât de atotputernic este guvernul sovietic în Statele Unite, când un avion civil american a trecut prea aproape de un bombardier american care era daruit lui Stalin si ofiterul sovietic furios a cerut sa fie eliminate avioanele americane de pe pista. Comandamentul aeroportului a refuzat si sovieticul a spus: "am sa-i telefonez lui Hopkins". Dupa câteva zile a venit un ordin de la Comisia Aeronautica Americana interzicând avioanelor civile americane accesul, exact cum ceruse sovieticul. Atunci Capitanul Jordan a început sa tina un jurnal, cu ajutorul caruia a aratat mai târziu lumii ca înca din 1942 materialele necesare construirii bombei atomice (grafit, tuburi de aluminiu, cadmiu, toriu) erau trimise prin aeroportul Newark în Uniunea Sovietica - si în acest rastimp Roosevelt facea mare caz de "secretul bombei atomice", "proiectul Manhattan". Dar când Capitanul Jordan nota aceste transporturi în jurnalul sau, nici el nici poporul american habar n-aveau de bomba atomica si nici la ce-ar putea fi bune aceste materiale; el nota absolut toate transporturile. Si-a observat ca multe din ele nu erau, cum ziceau acordurile de colaborare militara, articole de "aparare", ci articole de construire a regimului comunist, ca de pilda "tractoare si masini agricole, o fabrica de aluminiu, fabrici de locomotive si vagoane, masini de prelucrat otelul" etc. etc. Acestea intra în totalul Presedintelui Truman de produse agricole în valoare de $1.674.586.000 si produse industriale în valoare de $3.040.423.000 (în dolarii de atunci, mult mai puternici ca cei de-acum) trimise în Uniunea Sovietica în acel an în cadrul "acordului de împrumut-ajutor". În 1943 s-au pierdut multe nave de transport si s-a mai deschis un aeroport la Great Falls, în Montana, pentru transferul de avere din America la Stalin si Capitanul Jordan a fost trimis acolo, din nou ca "reprezentant al Natiunilor Unite" care înca nu existau, si-a gasit acolo primul lui ordin de la presedintele tarii si anume: "prima prioritate o au... avioanele sovietice, chiar înaintea celor militare ale Statelor Unite". Ofiterul sovietic cu care colabora s-a ofensat ca trebuia sa colaboreze cu un biet capitan si Capitanul Jordan a fost facut imediat maior al Statelor Unite, dar epoletii i-au fost pusi de Colonelul Kotikov, ofiter sovietic; autorul nu stie dac-au mai fost vreodata ofiteri americani în armata Statelor Unite facuti de alte tari. Jordan a observat foarte multe geamantane negre sigilate bine cu frânghii care treceau spre Uniunea Sovietica si cum nu avea nici o putere decât cea de a dirija traficul din Montana spre Moscova prin Alaska, s-a suit într-un avion unde a desfacut câteva din ele si si-a notat continutul. A gasit în ele o imensitate de documente, corespondenta, planuri si desene tehnice. Printre ele erau doua pachete de dosare ale Departamentului de Stat american. Pe unul eticheta zicea: "De la Hiss"; pe celalalt: "De la Sayre". Aceste dosare, s-a dovedit ulterior în procesele de spionaj si tradare din 1948-56, contineau rapoartele secrete ale atasatilor americani din Moscova, trimise în valiza diplomatica la Washington, unde Hiss si Sayre le fotocopiau si le trimiteau înapoi la Moscova la cei de care erau, chipurile, tinute secrete. Cea mai importanta hârtie pe care-a vazut-o Maiorul Jordan în valizele ce zburau spre Moscova a fost o scrisoare semnata de "H.H". (Harry Hoppkins) catre Mikoyan, Comisarul Sovietic pentru Comert Exterior, în care-i explica "ce greu mi-a fost sa obtin acestea de la Groves [seful proiectului ultra-secret al bombei atomice]". Atasate la scrisoare erau planul uzinei atomice de la Oak Ridge din Tennessee si o copie a unui raport care purta stampila "Harry Hopkins" si care era plin de cuvinte stranii pe care Jordan necunoscându-le le-a copiat întocmai în jurnalul sau, cu intentia sa se uite mai târziu în dictionar sa vada ce înseamna, cuvinte ca: "ciclotron, proton, deuteron, energie de fisiune" si expresii ca "pereti de 5 picioare grosime de apa si plumb sa controleze zborul neutronilor". Asta în timp ce masele din Anglia si America aveau creierul spalat cu lozinca ca cea mai buna aparare împotriva agresiunii sovietice e bomba atomica.
La 23 Septembrie 1949 Uniunea Sovietica a explodat prima bomba atomica. Maiorul Jordan nu s-a mai putut stapâni si s-a plâns unui senator care l-a determinat pe un vorbitor de la radio, Fulton Lewis, sa povesteasca astea la radio. Acest program radio si cartea lui ulterioara au facut public scandalul care a dus la investigatiile Congresului din Decembrie 1949 si Martie 1950. Dar presa a falsificat faptele când le-a difuzat public si investigatiile n-au dus la nimic.
În 1944 Maiorul Jordan era îngrijorat si-a încercat sa se consulte cu seful lui din Departamentul de Stat, unde un tinerel i-a spus ca "ofiterii care-s prea corecti se pot trezi pe undeva pe-o insula din mijlocul Marilor Sudului". Dupa scurt timp a fost înlocuit. Cartea lui contine lista tuturor transporturilor pe care le-a putut vedea; este inclusa lista tuturor ingredientelor pentru bomba atomica si bomba cu hidrogen: beril, cadmiu, cobalt (33.6000 livre minereu si concentrat), metal si fragmente de cobalt (806.941 livre), uraniu metal (2.2 livre), tuburi de aluminiu (12.766.472 livre), grafit (7.384.482 livre), toriu, nitrat de uraniu, oxid si oxid urano-uranic, aluminiu si aliaje (124.052.618 livre), lingouri de arama si bronz (76.545.000 livre), sârma, placi, sârma izolata de arama si bronz, etc. Apoi o uzina petrolifera, masini si piese de prelucrarea fierului, masini de tot felul pentru industria grea si usoara, turnatorii, statii electrice, instrumentaj si statii telefonice, generatoare, instalatii de cinematografie, de radiodifuziune, 9.594 vagoane de cale ferata, 1.168 locomotive, nave comerciale în valoare de $123.803.879, camioane si tot asa fara sfârsit. Apoi o uzina de mare precizie, 2 fabrici de produse alimentare, trei generatoare de gaz, o rafinarie petrolifera cu masini si utilaj, 17 uzine cu aburi si 3 uzine hidroelectrice. Maiorul Jordan începuse sa creada ca Hopkins si amicii lui înnebunisera, caci îi trimiteau lui Stalin cantitati imense de tot felul de lucruri, utile sau nu - unele care nu stie la ce le-ar fi trebuit: ochelari, dinti falsi, 9.126 ceasuri cu pietre pretioase, 6.222 livre de sapun de toaleta, rujuri de buze în valoare de $400, 373 galoane de bauturi spirtoase, momele pentru pescuit cu undita în valoare de $57.444, lanterne magice pentru copii în valoare de $161.046, tichii de hârtie si nasuri de carton de $4.352, 13.256 livre de hârtie de copiat, doua piane noi, instrumente muzicale de $60.000, si, probabil o atentie speciala pentru dragul lor "tatuc Stalin", o pipa de $10.
Harry Hopkins i-a mai trimis lui Stalin si bani pesin, între altele "$88.701.103 pentru saraci"; cine-a trait sub comunism stie cum se "împarte la saracii" comunismului. În 1944 Henry Morgenthau Jr., Secretarul Trezoreriei lui Roosevelt, cu secretarul sau Harry Dexter White (dovedit ulterior agent sovietic) au trimis lui Stalin copii ale placilor cu care se tipareau banii ce urmau sa fie folositi în Germania dupa razboi. Astfel publicul american înghitea un deficit cauzat de plata trupelor americane cu note tiparite - de un alt guvern în alta tara, dar aceste note erau onorate în Statele Unite. La protestul publicului, notele nu s-au mai tiparit din 1946; dar sovietele deja pusesera în circulatie peste 250 milioane de dolari tipariti de ele, si-au refuzat sa plateasca suma neglijabila de $18.000 pentru placile si hârtia cu care-au jecmanit cele 250 milioane luate direct din trezoreria americana.
În afara de transferul averii natiunii americane în Uniunea Sovietica, mai erau doua cai de îmbogatire a bolsevicilor si saracire a americanilor. Una era organizarea luptelor de asa maniera încât americanii sa aiba pierderi si comunistii nu. Asa au si facut membrii "guvernului din umbra" al Statelor Unite - nu de la început, dupa atacul de la Pearl Harbour, cum intentionasera, ci mai târziu, prin George C. Marshall, Sef de Stat Major, pe care Senatorul Joseph McCarthy l-a acuzat ulterior pe buna dreptate si în mod absolut veridic si documentat ca a "planuit cu minutiozitate o retragere continua care a cedat mereu victoria si care a început cu mult înainte de a se termina cel de-al doilea razboi mondial... totdeauna sustinând numai frontul rusesc" dupa instructiunile lui Churchill si Stalin.
Generalul Marshall fusese promovat de Roosevelt peste capul a 20 de generali si 14 brigadieri toti mai bine pregatiti si calificati si cu mai multa vechime, dupa ce fusese numit general în ciuda faptului ca a fost gasit incompetent pentru acel rang de catre comandantul de-atunci. Dintru început Marshall i-a cerut Senatorului James F. Byrnes (alter ego-ul lui Bernard Baruch) sa introduca prin Congres o decizie ca sa nu se mai tina cont de vechime si procedura la promovare în armata si acesta a facut-o, dându-i lui Marshall posibilitatea sa opereze imediat 4.088 de promovari neregulamentare, una dintre ele fiind a Colonelului Dwight Eisenhower, care nu vazuse câmpul de lupta în viata lui dar a devenit în trei ani Comandantul Suprem al Fortelor Aliate. Tandemul Marshall - Eisenhower a dat forma lumii dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Imediat dupa atacul de la Pearl Harbour propaganda sovietica a început sa ceara ca englezii si americanii sa invadeze Europa numai decât; desi Churchill spunea ca trupele engleze nu pot s-o faca înainte de 1943, Eisenhower instruit de Generalul Marshall a facut planul invaziei în 1942 si Roosevelt i-a telegrafiat lui Churchill asta; apoi Generalul Marshall si Harry Hopkins s-au dus la Londra unde Churchill le-a spus ca o invazie pripita ar duce la pierderea razboiului, ca va transforma Canalul Mânecii într-o "mare de sânge aliat", de fapt trei sferturi englez. Întrebat cu ce poate contribui, comandantul american din Insulele Britanice, Generalul Clark, a aratat ca n-are decât o divizie (a 34-a) fara artilerie antiaeriana, fara tancuri si neinstruita (când a fost trimisa în lupta în Africa mai târziu s-a vazut ca aceasta divizie nu era gata de lupta). Totusi Generalul Marshall i-a cerut lui Roosevelt sa santajeze guvernul britanic sa intre în lupta amenintând ca altfel America se retrage din razboi (vezi marturia lui Stimson). Desi n-a reusit sa santajeze Anglia ale carei trupe nu erau nici echipate nici instruite, acesta a ramas tonul si procedeul Statelor Unite tot timpul razboiului.
Mai târziu, în 1943, trupele engleze si americane au zdrobit trupele germane în Africa si Germania a început sa piarda; aliatii erau gata de lupta; din nou Generalul Marshall a intervenit, hotarând unde vor ataca aliatii si schimbând soarta natiunilor Europei. Churchill nu vroia ca cei care începusera razboiul, adica Uniunea Sovietica care a provocat cel de-al doilea razboi mondial atacând Polonia împreuna cu Hitler, sa iasa din razboi cucerind teritorii mari (cum s-a si întâmplat) si vroia sa atace din nord si din sud si sa ocupe statele balcanice cu trupe anglo-americane. Dar Generalul Marshall, care conducea razboiul în locul lui Roosevelt care era bolnav si incapacitat (sau poate prizonierul celor din jurul lui; în orice caz nu mai avea nici o putere) insista ca aceste trupe vor debarca numai în Franta si vor lasa trupele sovietice sa patrunda adânc în Europa. Apoi Roosevelt, lucid sau nu, a perseverat în a darui Europa de est, centrala si balcanica bolsevicilor. Timp de 18 luni s-a dezbatut abandonarea Europei trupelor revolutiei bolsevice, caci trupele engleze si americane terminasera cucerirea Africii si izgoneau nemtii din Italia, si-ar fi putut înainta pâna la Viena, Budapesta si Praga, dar Generalul Marshall a insistat sa se limiteze la o a doua invazie a Frantei, total inutila si a prescris ca "pozitia Rusiei dupa razboi va fi dominanta în Europa... trebuie sa-i dam tot sprijinul si sa facem orice efort sa ne-o facem prietena... fara nici o îndoiala ea va domina Europa..." (analiza Generalului Marshall la Conferinta de la Quebec din August 1943). Stalin ceruse ca trupele anglo-americane sa invadeze Franta si sa nu se apropie de Europa Centrala si de Est; Generalul Marshall a facut întocmai. Razboiul avea sa mai faca ravagii înca doi ani, când Stalin si cu Generalul Marshall hotarâsera ca Rusia va domina Europa si va cuceri teritorii vaste dupa razboi. Generalul Mark Clark, care era în 1943 comandantul trupelor americane din Italia, scria în 1950 ca deturnând trupele din Italia spre Franta, când puteau trece prin Iugoslavia si Ungaria pâna în Cehoslovacia si Austria, s-a comis "una din greselile politice cele mai mari ale razboiului", caci s-a abandonat Europa Centrala lui Stalin; Generalul Clark, stralucit strateg pus pe linie moarta care ulterior si-a dat demisia, zice "greseala politica" dar de fapt n-a fost nici o greseala ci o politica intentionat aplicata de grupul din jurul presedintelui american care subordona interesele patriei lor, propagarii revolutiei comuniste în lume. Astfel în loc sa se termine razboiul în 1944 cu o victorie care sa lase sovietele în limitele teritoriului lor si sa lase natiunile europene libere, s-a prelungit razboiul înca doi ani pentru a da sovietelor ocazia sa invadeze si sa ocupe jumatate din Europa. Aceasta prelungire a fost dictata de soviete si impusa de ele prin agentul lor din guvernul american, Harry Dexter White, autorul asa-numitului plan Morgenthau. Conform acestui plan trupele aliate au înaintat încet-încet pâna la granita Germaniei, unde Churchill care s-a opus acestui plan tot timpul a încercat sa mai salveze ceva ocupând Berlinul, dupa cum povestesc si el si Eisenhower în memoriile lor. Chiar Eisenhower spune cum s-a opus când Feldmaresalul Montgomery a propus sa înainteze decisiv în 1944 spre Berlin, zicând ca Montgomery risca prea mult - dar câteva pagini mai înainte spusese ca Montgomery era prea cumpanit si nu vroia sa riste nimic. Eisenhower a continuat sa-si împrastie trupele prin Franta asteptând ca sovieticii sa patrunda adânc în Europa si în Martie 1945 (dupa Conferinta de la Ialta când era clar ca sovietele au anexat România si Polonia si Roosevelt trimitea telegrame de protest lui Stalin), Eisenhower i-a telegrafiat direct lui Stalin planul lui fara sa se consulte cu nimeni, ceea ce l-a facut pe Churchill, care vroia sa salveze cel putin Viena, Praga si Berlinul, sa protesteze vehement - dar degeaba, caci Generalul Marshall din Washington a declarat ca aproba întru totul si planul si procedura lui Eisenhower. De atunci încolo nici o miscare n-au mai facut trupele aliate în vest fara sa obtina aprobare de la Stalin si nimeni nu asculta ce zicea Churchill. Eisenhower i-a comunicat direct lui Stalin la 28 Martie ca se va opri în fata Vienei. În 14 Aprilie a comunicat sefului Statului Major ca se va opri în fata Berlinului, pe Elba, încheind cu cuvintele: "daca esti de acord, am sa-l informez pe Maresalul Stalin", dar de fapt nu-i pasa daca e sau nu de acord caci deja trecuse peste protestele englezilor. Mai ramânea Praga, în Cehoslovacia, unde Stalin i-a cerut lui Eisenhower la 9 Mai 1945 sa nu intre dincolo de linia Karlsbad, Pilsen si Budweis si Eisenhower, care avea trupe americane stând degeaba la granita ceha, i-a ordonat Generalului Patton sa se opreasca imediat unde-a zis Stalin. Cinci ani mai târziu, la 3 Martie 1949, la un dineu de gala la Asociatia Avocatilor din New York, Generalul Eisenhower s-a laudat ca el a fost singurul care a luat hotarârile ce-au abandonat jumatate din Europa bolsevismului. Dar chiar daca credea ca el a luat acele decizii, n-a fost Eisenhower cel care le-a luat, ci erau parte din politica de demolare a tarilor occidentale în folosul revolutiei bolsevice din care facuse parte si transferul averii americane catre bolsevici. Capitanul Harry C. Butcher mentioneaza ca atunci când Generalul Eisenhower în ciuda protestelor lui Churchill îi comunica lui Stalin direct despre cum se opreau si asteptau trupele anglo-americane ca sa invadeze trupele sovietice Europa, "granitele si ariile de ocupatie deja nu se mai dezbateau la nivel de conducere militara". Churchill a spus (la 11 Mai 1953) ca el cerea ca trupele anglo-americane sa nu se retraga pâna nu s-a ajuns la un acord cu Rusia, dar nu s-a tinut cont de cerintele lui si s-a abandonat jumatate din Germania sovietelor fara sa se stabileasca absolut nimic.

Yüklə 0,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin