Controversa sionului the controversy of zion



Yüklə 0,97 Mb.
səhifə27/34
tarix28.10.2017
ölçüsü0,97 Mb.
#19288
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   34
Între timp Dr. Weizmann organiza votul la ONU pentru împartirea Palestinei si greutatile i-au fost usurate când evreii bogati din America care se opusesera sionismului, ca de ex. Bernard Baruch, au trecut de partea sionismului. Autorul se întreaba cum e constituita internationala iudaica de care vorbise Dr. Kastein ca aparuse la începutul secolului; probabil, zice el, ca un comitet supranational permanent în care locurile vacante sunt suplinite la moartea unora si Dr. Weizmann, un foarte înalt emisar al ei, poate cel mai înalt, nu e totusi decât un emisar. Din acea internationala iudaica autorul banuieste ca faceau parte Bernard Baruch, senatorul Herbert Lehman, Henry Morgenthau Jr., judecatorul Felix Frankfurter. Daca-l credem pe Churchill, Baruch poate nu era în comitet, caci Churchill l-a avertizat pe Weizmann ca Baruch nu e sionist si Weizmann s-a ferit sa vorbeasca despre asta cu el în întâlnirile lor anterioare în America, dupa cum scrie chiar Weizmann însusi. Dar acum, scrie Dr. Weizmann, Baruch s-a schimbat subit "foarte mult" si-a determinat ca delegatia Statelor Unite la ONU, care pâna în momentul acesta se opusese sfâsierii Palestinei, s-o realizeze. Alti evrei sionisti bogati si puternici în Partidul Democrat îl ajutau pe Dr. Weizmann: senatorul Lehman, apoi judecatorul Frankfurter care, împreuna cu judecatorul Murphy, trimisese mesaje insistente delegatului Philipinelor la ONU cerându-i sa voteze pentru sfâsierea Palestinei si facea, dupa cum spune chiar Loy Henderson, Secretarul pentru Orientul Mijlociu, presiuni imense asupra lui si-a lui Lovett sa solicite din partea Statelor Unite votul altor natiuni la ONU pentru sfâsierea Palestinei". Acest Frankfurter la Conferinta de Pace de la Paris din 1919 se consfatuise cu House despre propasirea sionismului; si fusese mentorul lui Alger Hiss la Facultatea de Drept de la Harvard. Când Weizmann a aparut în biroul lui Truman la 19 Noiembrie 1947 si i-a pretins sprijinul Statelor Unite pentru împartirea Palestinei si includerea districtului Negev în teritoriul daruit hazarilor, era sprijinit de aceste forte. Truman s-a comportat ca o sluga model: "mi-a promis ca va instrui imediat delegatia americana," scrie Dr. Weizmann. Delegatul american la ONU, Herschel Johnson, care tocmai îi declara delegatului sionist ca America nu va vota sa fie dat si districtul Negev sionistilor, a fost chemat la telefon si presedintele Truman i-a comunicat ordinul Dr-lui Weizmann. La 29 Noiembrie 1947 ONU a votat cu 31 de voturi pentru, 13 contra si 10 abtineri ca Palestina sa fie împartita în "doua state independente, arab si evreiesc si orasul Ierusalim va avea regim international specific începând cu 1 August 1948. Cum s-au obtinut celelalte voturi pentru? Compania de cauciucuri Firestone cu concesiune în Liberia i-a raportat lui Robert Lovett ca i s-a cerut prin telefon sa "faca presiuni asupra guvernului din Liberia sa voteze pentru împartire". Si în alte tari la fel.
Forrestal totusi obiecta ca "multi oameni cu judecata de religie iudaica se întreaba cu multa groaza daca e bine ca sionistii fac presiuni sa înfiinteze un stat evreiesc în Palestina... decizia asta aduce mare pericol pentru securitatea viitoare a tarii noastre". La 3 Decembrie 1947 Forrestal a discutat aceasta cu James F. Byrnes, care, dupa ce dezvaluise promisiunea facuta de Roosevelt lui Ibn Saud, fusese înlocuit si nu mai era Secretar de Stat. Byrnes i-a spus ca Truman a pus guvernul britanic într-o situatie foarte grea si ca David K. Niles si judecatorul Samuel Rosenman erau de vina. Niles, evreu hazar din Rusia era "consilierul presedintelui în probleme evreiesti" si Rosenman îi scria discursurile presedintelui. Ei i-au spus lui Truman ca candidatul republican Dewey avea pregatita o declaratie de sprijinire a sionismului în Palestina si daca el nu-i sprijina si mai mult statul New York va vota cu republicanii. Dar, desi Truman si Dewey, ca doi copii de trei ani, se întreceau unul pe celalalt în a cersi dulciurile promise de sionisti, mai aveau multe concesii de facut pâna la alegerile de anul viitor.
Forrestal disperat a-ncercat sa-l convinga de Dewey sa lase interesul sionismului si sa considere interesul Statelor Unite, dar Dewey i-a raspuns exact ca Truman ca el nu putea, "pentru ca nici partidul democrat nu vrea sa renunte la votul evreiesc" si-a continuat sa slujeasca sionismul cu tot zelul, pierzând totusi alegerile spre marea lui surprindere. La 21 Ianuarie 1948 Forrestal a scris un memorandum despre periclitarea securitatii nationale prin sprijinirea sionismului, aratând ca unii republicani l-au înteles dar nu si democratii, caci "o parte importanta din fondurile partidului democrat vin de la surse sioniste care în schimb au devenit proprietari pe aceasta parte din politica tarii". Astfel între candidatii celor doua partide nu e nici o diferenta, ambii fiind total aserviti aceluiasi stapân pe care jura sa-l slujeasca fara preget înca de pe timpul candidaturii; si nimeni nu poate afla ce s-ar întâmpla daca un candidat ar refuza sa se înrobeasca sionismului, caci nici un candidat n-a avut curajul s-o faca în secolul acesta.
Forrestal i-a cerut Generalului Marshall ca Secretar de Stat sa-i arate presedintelui Truman ca o mare parte din evreii americani sunt opusi sionismului si alarmati de planurile lui. Subsecretarul Lovett a depus un memorandum asemanator celui al lui Forrestal aratând ca împartirea Palestinei e rea si periculoasa, ca e rau sa se dea arme evreilor si arabilor nu, ca Statele Unite ar trebui sa se retraga din planul Israelului si ca el personal o duce greu sub presiunile lui Niles care are acces direct la presedinte peste capul tuturor. Chiar în ziua aceea Niles îi telefonase de la Casa Alba ca "spera ca a ridicat embargoul pe livrarea armamentului catre sionisti". Aici Forrestal cu umanitarismul si patriotismul lui a devenit prea plictisitor si-a fost eliminat. Întâi l-a vizitat Franklin D. Roosevelt Jr., politician din New York cu veleitati presedintiale, care când Forrestal a spus ca e scandalos felul în care Statele Unite au fortat prin presiuni si santaj alte tari sa voteze la ONU pentru împartirea Palestinei si crearea statului Israel si ca politica Statelor Unite nu trebuie sa depinda de aceasta creare, a raspuns ca si tatal sau ca "natiunea americana este prea adânc angajata" si ca daca n-ar vota cum vor sionistii democratii ar pierde alegerile în New York, Pennsylvannia si California. În aceeasi zi (3 Februarie 1948) Bernard Baruch l-a vizitat si l-a avertizat pe Forrestal ca e periculos pentru el sa aiba faima ca se opune sionismului. Forrestal s-a speriat si la 7 Februarie a redactat un memorandum în care a aratat care este necesarul de trupe americane pentru a forta golirea Palestinei de arabi în vederea crearii Israelului, dupa estimatul lui Eisenhower care facea planurile, dar nu i-a înmânat presedintelui Truman memorandumul si-a mai încercat la 12 si 18 Februarie sa apeleze la Generalul Marshall sa-i explice presedintelui si sefilor celor doua partide cât de rea e sfâsierea Palestinei, dupa care si-a încetat eforturile. Dar razbunarea iudaica nu l-a iertat si în decurs de 12 luni a fost literalmente haituit pâna la moarte, într-un caz clasic de defaimare care duce la moartea victimei.
Autorul a sosit în America în 1949 si-a ramas uluit de ce toata mass-media revarsa cel mai ucigator venin asupra unui individ numit James Forrestal, Secretar al Apararii. Nimeni, dar absolut nimeni din marele public si nici autorul, nu stiau atunci cele aratate în paginile de mai sus; dar tot universul auzea zilnic ca James Forrestal e un dement, ca e un las care si-a lasat sotia sa fie atacata de-un spargator, ca nu-si plateste taxele si datoriile fata de stat si tot felul de minciuni asemanatoare. Autorul a cunoscut din întâmplare pe-un prieten de-al lui Forrestal care i-a spus ca aceste calomnii îl deprima în mod alarmant. Peste o saptamâna s-a aruncat de la etaj si-a murit, lasând pe biroul lui versurile unei tragedii grecesti care exprimau disperare si jale. Asasinarea politica prin aruncare de la etaj e o metoda mult folosita azi, dar autorul crede ca Forrestal s-a sinucis singur. În presa si la radio Forrestal fusese supus unor atacuri veninoase de o isterie fara seaman si publicul dus de nas ca totdeauna înghitea toate murdariile de care e plina mass-media. Spre sfârsitul lui 1948 Truman l-a rugat pe Forrestal sa nu-si dea demisia; la 9 Ianuarie 1949 un post de radio a anuntat ca Truman va accepta demisia lui Forrestal si peste 2 zile alt post a anuntat ca Truman a si acceptat-o. Truman i-a cerut la 1 Martie lui Forrestal sa-si dea demisia (desi la radio se spunea ca el acceptase aceasta demisie cu doua luni în urma) începând cu data de 1 Mai, fara sa dea nici o explicatie. La 21 Mai Forrestal era mort si la înmormântare presedintele Truman a avut obrazul sa apara si sa tina o cuvântare în care l-a facut pe Forrestal ca era "o victima a razboiului". In acest timp mass-media aservita intereselor oculte reuseau sa-l elimine pe înca unul care se opunea celuilalt brat al acestor interese si anume comunismului, pe Whittaker Chambers, pe care l-au haituit de asemenea de moarte si care-a scapat cu viata numai pentru ca încercarea lui de sinucidere n-a reusit.
Forrestal înspaimântat de amenintarea lui Baruch (si pe buna dreptate) si eliminat din lupta, oamenii cinstiti din Departamentul de Stat American condusi de Generalul Marshall au continuat sa lupte si pentru o clipa, în 1948, parea ca pentru prima data din 1917 încoace fortele oculte care conduc revolutia bolsevica si sionismul n-au avut câstig de cauza. Aceasta s-a întâmplat la 19 Martie 1948, când Consiliul de Securitate a Natiunilor Unite speriat de varsarea de sânge din Palestina care se dezlantuise cu ocazia divizarii Palestinei pentru crearea statului Israel a propus sa se suspende crearea acestui stat si sa fie din nou o supraveghere a Palestinei ca un fel de mandat, dar de data aceasta american.
Sionistii au raspuns în felul pe care Dr. Weizmann, emisarul lor si fondatorul victoriei lor, îl descrisese ca "teroarea din Palestina", "raul nostru vechi in forma noua si oribila"; în 1946 la Congresul Sionist Mondial el se opusese acestei noi si oribile forme a raului iudaic vechi si-a fost înlocuit de la conducere. Exact asa cum prescrie Vechiul Testament, exact asa cum au scris levitii ca cere Iehova de la poporul lui ales, teroristii hazari importati în Palestina au navalit peste un sat de arabi si-au facut exact cum scrie în Deuteronomul si-n Cartile Regilor iudaici din Vechiul Testament: la 9 Aprilie 1948 au casapit, masacrat, ucis si distrus complet pe timp de pace populatia neînarmata a satului Deir Yasin compusa cea mai mare parte din femei si copii.
Arabii care cunosc bine Thora si Talmudul au vazut ca începe aplicarea legii iudaice scrise de leviti acum 2500 de ani, cu sprijinul occidentului care-si zice crestin si-al guvernelor comuniste atee. Palestinienii stiau bine ca hazarii iudaici, evreii importati în Palestina, nu se vor opri din masacru si ONU nu-i va împiedeca. Au fugit cum au putut în tarile arabe învecinate si în patria lor s-a instaurat statul Israel.
Ziarele "libere" din tarile "libere" occidentale au consemnat acest fapt divers în câteva cuvinte. Iata ce-a aparut în The New York Times: "Teroristi evrei din bandele lui Stern si Irgun Zvai Leumi au navalit în satul Deir Yasin si-au macelarit pe toti oamenii. S-au gasit ulterior cadavrele a 250 de arabi, majoritatea femei si copii mici, aruncate în fântâni". Iata ce înseamna cuvintele Dr-lui Weizmann, care-a declarat la Conferinta de Pace de la Versailles din 1919 ca "Biblia e mandatul nostru". Dupa 30 de ani, într-adevar biblia a fost respectata, caci asasinii evrei au urmat porunca lui Iehova din Deuteronomul: "când Domnul Dumnezeul tau te va aduce în tara unde te vei duce ca s-o stapânesti si va izgoni din fata ta... 7 natiuni mai mari si mai puternice ca tine... atunci tu sa le distrugi complet; sa nu faci pace cu ele si sa nu le arati îndurare"... "sa nu lasi sa scape cu viata nimic ce are suflare, ci sa-i distrugi cu desavârsire".
Pasivitatea cu care evreii din toata lumea au primit stirea despre masacru arata cum în anii ce-au trecut sionismul a reusit sa domine mintile lor. În 1933 Bernard Brown scria ca arabii se tem ca evreii vor face cum scrie în Deuteronomul din cauza ca arabii inculti fiind iau Vechiul Testament / Thora literalmente si nu stiu ca evreii nu o iau literalmente si ca "evreul modern e o persoana buna si miloasa care n-ar face asa acte de cruzime împotriva altor oameni". Iata ca arabii care zicea el ca sunt inculti si nu pricep de fapt cunosc si pricep mai bine decât a priceput el si iata ca evreii care el credea ca sunt buni si milosi si nu vor face grozaviile prescrise de Vechiul Testament / Thora, fac exact acele grozavii si habar n-au de bunatate si mila fata de alti oameni: sionismul este întoarcerea la cea mai barbara, cruda si sângeroasa superstitie din antichitate. E clar ca legea care domneste în statul Israel e legea lui Iehova-Moloh din Deuteronomul 20:16.
Zarurile fusesera aruncate, Palestina fusese golita de arabi dupa legea lui Iehova din Thora si Statele Unite n-au zis nici pis, caci Dr. Weizmann, desi se opusese formal acestei metode de a face loc pentru statul Israel, acum ca locul era facut muncea cu râvna pentru a obtine recunoasterea statului astfel constituit. Primit peste tot ca reprezentantul unei mari puteri mondiale (nu e clar care), îi vizita pe delegatii diferitelor guverne la Natiunile Unite si-i presa sa recunoasca Israelul nascut din masacrul de la Deir Yasin. La 13 Mai 1948 l-a informat pe Truman ca mandatul britanic se termina poimâine si-un guvern "provizoriu israelian" preia puterea în Palestina, pe care el o numea "statul evreiesc". A pretins sa fie imediat recunoscut acel guvern la ONU si presedintele american s-a supus imediat. La 14 Mai s-a proclamat la radio sionist din Tel Aviv statul Israel si peste putine minute s-a anuntat la ONU ca presedintele american Truman a recunoscut statul Israel. Delegatii americani la ONU n-au vrut sa creada si s-au repezit la telefon ca sa dea la Casa Alba peste Dr. Weizmann care le-a dat porunci repetate de presedintele Truman dupa Weizmann. Tot din Washington Dr. Weizmann s-a declarat imediat presedintele statului Israel si presedintele Truman care-l avea în biroul sau tot timpul fara titlu l-a primit acum în aceasta calitate declarând ca "acesta este momentul suprem al vietii lui". Arthur Koestler, care a fost de fata, spune ca arabii au fugit din Haifa, Tiberia, Jaffa si alte orase si apoi din întreaga tara, imediat ce-au auzit de genocidul de la Deir Yasin, astfel ca, scrie Koestler, "pe data de 14 Mai toti fugisera afara de câteva mii".
Iata cum descrie chiar Truman opt ani mai târziu faptele "Dr. Chaim Weizmann... m-a vizitat la 19 Noiembrie si dupa câteva zile am primit o scrisoare" datata 27 Noiembrie, unde Weizmann zicea ca unii zic ca "ai nostri fac presiuni prea mari si nepotrivite asupra delegatiilor [la ONU]" si ca nici pomeneala de asa ceva. "Nu numai ca erau presiuni mai mari decât am vazut în viata mea, dar si Casa Alba era asediata. Nu cred c-am vazut vreodata asa presiuni si propaganda la Casa Alba ca cele de-acum. Insistentele câtorva conducatori sionisti extremisti - motivati politic si care faceau amenintari politice - ma jenau si ma tulburau. Unii chiar ziceau sa fortam alte natiuni suverane sa voteze favorabil sionismului în Adunarea Generala". Dar desi în 1956 Truman se arata indignat la aceste amenintari si pretentii, în 1947 a facut exact tot ce i-a poruncit Weizmann. "In fiecare zi", scrie Truman, "se afla despre noi violente în Palestina... dar presiunile evreilor asupra Casei Albe n-au scazut dupa ce s-a votat pentru divizarea Palestinei la ONU. Indivizi si organizatii îmi cereau, de obicei pe ton cam rastit si patimas, sa-i opresc pe arabi, sa-i opresc pe britanici din a sprijini pe arabi, sa le dau trupe americane, sa fac asta, sa fac cealalta". Truman a cautat sa se ascunda, zicând ca nu e în biroul sau, chiar si de Dr. Weizmann, dar dupa acest act de rezistenta eroica a fost vizitat la 13 Martie 1948 de un evreu cu care facuse afaceri pe vremuri care-a fost asa de înduiosat de "suferintele evreilor" (câteva zile înainte de masacrul de la Deir Yasin) încât Truman a acceptat imediat sa nu se mai ascunda de Dr. Weizmann (la 18 Martie). Apoi Truman sare câteva saptamâni si tace chitic în povestea lui despre masacrul de la Deir Yasin si alte masacre sioniste, marginindu-se sa zica: "specialistii de la Departamentul de Stat despre Orientul Apropiat se opuneau aproape fara exceptie ideii unui stat evreiesc... cu regret trebuie sa spun ca unii dintre ei aveau înclinatii spre antisemitism". Truman reia naratiunea peste 2 luni remarcând ca divizarea Palestinei n-a fost prea pasnica dar s-a reusit ca evreii sa-si controleze "teritoriul lor"; zice Truman: "acum ca si-au proclamat statul Israel m-am decis sa actionez imediat si sa dau recunoasterea Statelor Unite statului Israel....11 minute dupa ce s-a proclamat statul Israel Charlie Ross, secretarul meu de presa, a dat presei declaratia recunoasterii de catre Statele Unite a statului Israel. Am auzit ca unii administratori de cariera din Departamentul de Stat au fost surprinsi". Truman uita sa pomeneasca de "cel mai glorios moment al vietii lui" si uita sa explice de ce se ascundea de Weizmann. A fost reales presedinte dupa sase luni si pe când autorul scria aceasta carte mai traia în mare desfatare, zâmbind de la o ureche pâna la cealalta, încântat de sine însusi si de ce se întâmpla în statul Israel. În 1956 a primit un doctorat honoris causa din partea Universitatii din Oxford, ca atâtia tirani comunisti, cu o singura voce de protest din partea unei femei care-a pomenit ca el a bombardat în mod inutil Hirosima si Nagasaki.
Dr. Weizmann a-nceput sa se ocupe imediat de Bevin din Anglia de care auzise "ca face presiuni necuvenite asupra dominioanelor britanice sa nu recunoasca statul Israel". Dar Dr. Weizmann se pricepea mai bine ca oricine sa faca presiuni; si iata ca sionismul a reusit ce n-au reusit razboaie si calamitati si anume sa învrajbeasca natiunile din commonwealthul britanic. Caci dintr-o data sionismul a avut mai mare cuvânt în Ottawa, Canberra, Cape Town si Wellington decât primul ministru britanic. Este uluitor, zice autorul, miracolul de coordonare, organizare si control al fortelor oculte, ale caror porunci au fost ascultate imediat în Canada, Australia, Africa de Sud si Noua Zeelanda, tari de care Palestina e departe si în care evreii erau foarte putini la numar. Aceste tari au fost construite de englezi si s-au simtit totdeauna parte din Marea Britanie - pâna n-au intervenit fortele oculte; caci daca poporul din aceste tari înca mai simte asa, politicienii au devenit politicieni tipici slugi ale sionismului. În Wellington, în Noua Zeelanda, Primul Ministru Peter Fraser, baiat sarac din Scotia ajuns prim ministru la capatul lumii care habar n-avea despre arabi si nu-i vazuse în viata lui îi ura cu înversunare fiindca devenise cumva sclav al sionismului în anii lui de tinerete impresionabila de la Londra astfel încât acum îsi îndrepta cu îndârjire toata energia ca sa extermine palestinienii. La moartea lui un ziar sionist l-a laudat pentru ca "era un sionist convins... la conferinta ONU de la Paris... Sedea zi de zi la Comitetul Politic când se discuta Palestina... Si parasea sedinta imediat ce nu mai era vorba de Palestina... vota de nenumarate ori împotriva Marii Britanii dar nu-i pasa..." Fiind asa de preocupat de propasirea sionismului Peter Fraser n-avea timp pentru problemele tarii lui si si-a trimis trupele nepregatite si neechipate în razboi care-au suferit mai mult decât altii din cauza aceasta. Brigadierul neozeelandez Clifton a vazut supravietuitorii la Port Said în 1941 lihniti, plini de rani, istoviti fizic si mintal din vina lui Peter Fraser, care n-avea gânduri pentru cetatenii tarii lui caci se ocupa de recunoasterea Israelului.
În Africa de Sud Dr. Weizmann l-a gasit pe Generalul Smuts sa-i faca treaba. Autorul era în Africa de Sud când a sosit emisarul lui Chaim Weizmann si l-a auzit spunând în fata unui auditoriu sionist: "evreii nu se vor simti datori sa respecte nici o frontiera pe care o vor stabili Natiunile Unite" si din toata Africa de Sud autorul n-a vazut protestând pe nimeni decât pe unul singur, un evreu care-a zis ca asa nu se poate asigura pacea. Generalul Smuts l-a primit pe emisar si-a recunoscut imediat Israelul cu o viteza decât care numai Truman si Stalin fusesera mai iuti, care chipurile se dusmaneau de-acum dar erau la unison într-ale sionismului. Cu asta Generalul Smuts si-a încheiat cariera politica caci peste doua zile a pierdut alegerile desi fiul lui îl avertizase sa nu recunoasca Israelul; dar autorul crede ca era tot una, caci si oponentul sau cersea votul sionist cu aceleasi promisiuni de totala aservire si arabi în Africa de Sud nu sunt. La aceasta vreme autorul si-a împlinit o dorinta veche si l-a cunoscut pe Generalul Smuts personal. Viata lui era pe sfârsite si ca si Dr. Weizmann vedea abisul pe care-l deschisese cu faptele lui. I-a spus fiului lui : "In problema Palestinei avem o tragedie la poarta... alte natiuni s-au amestecat, inclusiv America... am crezut ca-i vom lasa pe arabi si evrei sa se lupte între ei, dar n-o putem face. S-au ridicat forte si Palestina e în calea lor". Dar în public a zis si el ca Truman ca e mândru de ce-a facut pentru sionism.
Apoi, povesteste Chaim Weizmann, reprezentantul neozeelandez l-a atras de partea lui pe cel australian caruia i-a urmat cel canadian. Dupa ce dominioanele britanice i-au urmat pe Truman si Stalin, tarile mici s-au luat ca oile dupa ei înghesuindu-se sa recunoasca Israelul si astfel dupa masacrul de la Deir Yasin tot globul s-a grabit sa aprobe si sa acorde recunoastere faptasilor.
Desi a devenit primul presedinte al Israelului, Chaim Weizmann dispare acum de pe scena, dupa 50 de ani de febrila activitate conspiratorie sionista în care i-a subjugat pe toti politicienii occidentului si-a lasat în urma lui ravagii si tragedie. Autorul considera ca viata lui Chaim Weizmann este cea mai fascinanta din câte a cunoscut; dedicata în întregime unui scop de distrugere si încununata, daca ceea ce scrie chiar el însusi e adevarat, de amar si venin. Cartea lui Weizmann, scrisa în 1949, se opreste cu naratiunea în 1947 si evita, intentionat, crede autorul, anii de terorism iudaic si masacrare a locuitorilor lipsiti de aparare din Palestina. Acesti ani ar fi greu de descris într-un fel care sa nu lase sa se stravada adevarata natura a crezului levitic de razbunare a lui Iehova-Moloh, care cere oceane de sânge nevinovat pentru gloria lui si-a neamului ales de el - cum pretind ca se cred hazarii nesemiti turco-mongoli, evreii ashkenazi sionisti. Data cu care îsi încheie Dr. Weizmann cartea e 30 Noiembrie 1947, la care data la îndemnul lui, Truman i-a telefonat delegatului american la ONU sa voteze pentru divizarea Palestinei. În cei doi ani pâna la publicarea cartii a adaugat un epilog în care nu pomeneste de masacrul de la Deir Yasin, si-l dateaza August 1948, pretinzând astfel ca nu stia de asasinarea Contelui Bernadotte din Septembrie. Dar nu numai ca stia de el; Dr. Weizmann ca presedinte al Israelului stia si aratase ca sustine si masacrele si asasinarile. Dar în cartea lui a preferat sa nu stie.
Acceptând presedintia statului Israel dupa ce-a vazut macelul dezlantuit de sionisti acolo, Chaim Weizmann s-a aliat cu terorismul israelian si cu ucigasii. De ce atunci n-a omis din cartea sa pasajul în care vorbeste despre "raul nostru cel vechi" - doar omite atâtea alte lucruri? De ce i-a acuzat pe "teroristii evrei" (când doar întreg statul Israel e bazat pe cel mai sângeros terorism) ca "vor sa forteze mâna lui Dumnezeu"? De ce scrie: "grupurile teroriste din Palestina reprezinta un pericol mare pentru viitorul statului evreiesc; comportarea lor a fost ca cea a anarhistilor"? Nu pentru ca avea scrupule morale; comportarea lor nu e "ca cea a anarhistilor", ci e comportare de anarhist, caci sionistii sunt revolutionari, sunt anarhisti si ucigasi care cred ca masacrul si asasinatul sunt arma politica cea mai acceptabila si Dr. Chaim Weizmann a fost toata viata un anarhist si un conspirator. Nu retineri etice îl faceau sa dezaprobe macelul practicat de evrei în Palestina, ci considerente de eficienta politica: "avem evrei care pot deveni ostateci în toata lumea", zice el. Iata ce frumos scrie Dr. Weizmann: "Sa nu fie legea alta pentru evrei decât pentru arabi... arabii trebuie sa înteleaga ca decizia Natiunilor Unite e definitiva, ca evreii nu vor acapara teren dincolo de granitele ce le-au fost fixate. Ei au aceasta teama în suflet si teama lor trebuie înlaturata... De la început trebuie sa vada ca fratii lor din interiorul statului evreiesc sunt tratati exact ca si evreii... Nu trebuie sa ne închinam altor zei. Profetii totdeauna au certat poporul evreu pentru tendinta aceasta ce-o avea si de câte ori aluneca din nou în pagânism, când se renega, Dumnezeul sever al Israelului îl pedepsea... Sunt sigur ca lumea va judeca statul evreiesc dupa felul cum se poarta cu arabii".

Yüklə 0,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin