Cordwainer smith lorzii instrumentalităŢII


AURIE ERA NAVA – AH! AH! AH!



Yüklə 1,97 Mb.
səhifə5/17
tarix05.09.2018
ölçüsü1,97 Mb.
#77161
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

AURIE ERA NAVA – AH! AH! AH!



"Scandalul pisicilor" ar putea să se refere la un incident implicând partenerii pinliterilor, suboamenii, sau chiar pisicile inteligente create de Comandantul Suzdal – Smith nu a precizat asta niciodată. Limpede nu este nici legătura, dacă există într-adevăr o legătură, între imperiul lui Raumsog şi Imperiul Luminos menţionat în trecere în Norstrilia, ori într-o Planetă numită Shayol. În orice caz, perioada lui Tedesco este a aceea dinaintea Redescoperirii Omului, momentul celei mai joase decadenţe a civilizaţiei. Aurie era nava - ah! ah! ah! constituie din nou o colaborare cu Genevieve Linebarger.

Agresiunea a început departe de aici.

Războiul cu Raumsog surveni la vreo douăzeci de ani după marele scandal al pisicilor care, pentru o vreme, a ameninţat să priveze întreaga planetă Pământ de santaclara, drogul ab­solut necesar. A fost un război scurt şi amar.

Coruptul, înţeleptul, obositul şi bătrânul Pământ luptă cu arme ascunse, de vreme ce numai astfel de arme puteau menţine o suveranitate atât de veche – suveranitate care de mult intrase într-o primordialitate titulară printre comunităţile Omenirii. Pământul câştiga şi ceilalţi pierdeau, deoarece liderii Pământului nu puneau niciodată alte considerente înaintea supravieţuirii. Însă de această dată, au crezut ei, erau în cele din urmă şi cu adevărat ameninţaţi.

Războiul cu Raumsog nu a fost niciodată cunoscut de marele public, dacă nu punem la socoteală reînvierea vechilor legende despre navele de aur.
1
Pe Pământ se întruniră lorzii Instrumentalităţii. Preşedinte­le consiliului se uită roată în sală şi spuse:

- Aşadar, domnilor, am fost cu toţii mituiţi de către Raumsog. Fiecare dintre noi a fost plătit separat. Eu însumi am primit şase uncii1 de stroon în stare pură. Poate cineva dintre dumneavoastră să se laude cu o ofertă mai bună?

De jur împrejur, consilierii anunţară valorile mitelor pri­mite.

Preşedintele se întoarse către secretar:

- Trece sumele în dosar şi apoi şterge fişierul.

Ceilalţi încuviinţară cu gravitate.

- Acum trebuie să luptăm. Mita nu e de ajuns. Raumsog a ameninţat că va ataca Pământul. Nu ne-a costat mult să-l lăsăm să ameninţe, dar evident, nu intenţionăm să-l lăsăm să şi atace.

- Cum vrei să-l opreşti, Lord Preşedinte? mormăi un con­silier bătrân şi întunecat. Vei scoate navele de aur?

- Exact.

Preşedintele părea extrem de serios.

Un murmur străbătu sala. Astronavele de aur fuseseră folosite împotriva unei forme neumane de viaţă cu multe secole ta urmă. Erau ascunse undeva în non-spaţiu şi doar câteva oficialităţi ale Terrei cunoşteau adevărul în privinţa lor. Chiar la nivelul lorzilor Instrumentalităţii, consiliul nu ştia precis ce anume erau aceste nave.

- O navă, spuse preşedintele lorzilor Instrumentalităţii, va fi de ajuns.

A fost.
2
Pe planeta sa, Lordul dictator Raumsog află vestea câteva săptămâni mai târziu.

- Nu vorbeşti serios, zise el. Ce tot spui? Nu există o navă de asemenea dimensiuni. Astronavele de aur sunt doar o legendă. Nimeni nu a văzut niciodată vreo imagine de-a lor.

- Iată una, milord, replică subordonatul.

Raumsog o privi.

- E o înşelătorie, o fotografie trucată. I-au deformat lungimea, dimensiunile sunt false, nimeni nu are o navă de o asemenea mărime. Nu poţi s-o construieşti, iar dacă totuşi reuşeşti, nu ai putea s-o manevrezi. Pur şi simplu nu există aşa ceva...

Mai bâigui câteva cuvinte până ce-şi dădu seama că oamenii nu îl priveau pe el, ci fotografia. Se calmă.

Cel mai îndrăzneţ dintre ofiţeri reîncepu să vorbească:

- Nava aceasta are nouăzeci de milioane de mile lungime, înălţimea Voastră. Sclipeşte ca focul şi se mişcă atât de repede, încât nu ne putem apropia de ea. Dar a pătruns până în mijlocul flotei noastre, aproape atingându-ne navele şi a rămas pe loc timp de douăzeci sau treizeci de miimi de secundă. Iat-o, ne-am zis. Am observat semne de viaţă la bord: fascicule de lumină s-au mişcat, am fost examinaţi şi apoi, desigur, a dis­părut înapoi în non-spaţiu. Nouăzeci de milioane de mile, înălţimea Voastră. Bătrânul Pământ mai are încă ghimpi iar noi nu ştim de ce-i în stare această navă.

Ofiţerii se uitau cu încredere şi anxietate spre stăpânul lor.

Raumsog oftă.

- Dacă trebuie să luptăm, vom lupta. O vom distruge şi pe ea. La urma urmelor, ce înseamnă mărimea în spaţiul inter­stelar? Ce importanţă are dacă măsoară nouă mile sau nouă milioane, ori nouăzeci de milioane? Oftă din nou: Totuşi, sunt nevoit să admit că nouăzeci de milioane de mile constituie o lungime îngrozitor de mare pentru un vas. Nu ştiu ce au de gând să facă cu el.

Într-adevăr, nu ştia.


3
E curios – curios şi chiar înspăimântător – ce pot face oa­menii din dragoste pentru Pământ. Tedesco, de pildă.

Faima lui Tedesco ajunsese departe. Chiar printre Go-căpitani, ale căror gânduri se opreau arareori asupra unor astfel de probleme, Tedesco era celebru, pentru vestimentaţia sa, pentru felul cum îşi purta mantia de serviciu, cât şi pentru strălucirea insignelor sale de autoritate, bătute în pietre pre­ţioase. Tedesco mai era vestit datorită felului său molatec de a fi, ca şi pentru luxurioasa viaţă sibaritică pe care o ducea. Mesajul îl găsi pe Tedesco în starea lui obişnuită.

Stătea întins pe un curent de aer, cu centrii de plăcere ai creierului conectaţi la reţeaua electrică. Atât de adânc se cufundase în voluptate, încât mâncarea, femeile, îmbrăcămin­tea şi cărţile din apartamentul său fuseseră complet neglijate şi uitate. 'Ioate plăcerile, în afară de cea produsă de electrici­tate asupra creierului, le dăduse uitării. Aşa de mare era satisfacţia, încât Tedesco rămăsese conec­tat la reţea timp de douăzeci de ore fără întrerupere – o evidentă încălcare a legii care hotărâse şase ore ca maximum de voluptate.

Şi totuşi, când sosi mesajul – transmis în creierul lui Tedesco prin intermediul cristalului infim montat acolo pentru tran­smiterea mesajelor atât de secrete, încât până şi gândul era considerat prea vulnerabil pentru o interceptare – Tedesco îşi croi drum la realitate doborând straturi după straturi de plă­cere şi inconştienţă.



Navele de aur – navele de aur – căci Pământul este în pericol.

Tedesco se luptă cu sine însuşi. Pământul este in pericol. Cu un oftat de fericire, făcu efortul să apese butonul de întrerupere a curentului. Iar cu un oftat de trezire la cruda realitate aruncă o privire lumii din jur şi se pregăti de misiune. Trebuia să-i întâlnească pe lorzii Instrumentalităţii.

Preşedintele Instrumentalităţii îi desemnă pe Lordul Amiral Tedesco să comande nava aurie. Nava însăşi, mai mare decât majoritatea stelelor, constituia o monstruozitate ne­maivăzută. Cu secole în urmă îi înspăimântase pe agresorii neumani dintr-un colţ uitat al galaxiei. Lordul Amiral se plimba încoace şi-ncolo pe punte. Cabina era mică, douăzeci de picioare pe treizeci. Zona de comandă a vasului nu depăşea cu mult o sută de picioare în dimensiune. Restul îl reprezenta doar balonul auriu al navei trucate, nimic altceva decât o spumă subţire şi incredibil de rigidă, cu cabluri mici trecute peste ea ca să creeze iluzia metalului dur şi a unui puternic sistem defensiv.

Cele nouăzeci de milioane de mile erau reale. Nimic altceva nu mai era.

Nava era o uriaşă înşelătorie, cea mai mare sperietoare concepută vreodată de mintea omenească. Veacuri de-a rândul se odihnise în non-spaţiu, între stele, aşteptând să fie folosită. Acum pornea neajutorată şi fără de protecţie împotriva lui Raumsog, dictatorul războinic şi ne­bun, şi a foarte realei sale hoarde de crucişătoare de luptă.

Raumsog încălcase disciplina spaţiului. Omorâse pinliterii. Întemniţase Go-căpitanii. Folosise renegaţi şi novici ca să jefuiască imensele nave interstelare şi înarmase până în dinţi vasele capturate. Într-un sistem social ce nu cunoscuse războ­iul adevărat, cu atât mai puţin un război contra Pământului, îşi concepuse bine planul. Mituise, escrocase, făcuse propagandă. Se aşteptase ca Pă­mântul să cedeze doar în faţa ameninţării. Apoi îşi lansase atacul.

Odată cu atacul, Pământul îşi schimbă brusc atitudinea. Pungaşii corupţi deveniră ceea ce erau în realitate: conducătorii şi apărătorii omenirii.

Tedesco însuşi fusese un filfizon elegant. Războiul îl tran­sformă într-un căpitan agresiv, mânuind cel mai mare vas al tuturor timpurilor ca pe o rachetă de tenis.

Tăie rapid şi sigur calea flotei lui Raumsog. Tedesco îşi mută nava la dreapta, la nord, sus şi deasupra. Apăru în faţa inamicului şi dispăru – jos, înainte, la dreapta, pe deasupra. Se ivi din nou înaintea inamicului. O singură lovitură reuşită ar fi distrus iluzia de care atârna soarta întregii omeniri. Mi­siunea lui era să nu permită această lovitură.

Tedesco nu era prost. Îşi ducea propria bătălie ciudată, dar nu putea să nu se întrebe unde anume se purta adevăratul război.


4
Prinţul Lovaduck2 îşi căpătase neobişnuitul nume deoarece avea un strămoş chinez căruia îi plăcuseră într-adevăr raţele, raţele în forma lor din Peking pielea lor suculentă îi stârnea vise ancestrale de extaz culinar. Străbunica sa, o lady englezoaică, rostise: "Lord Lovaduck, ţi se potriveşte!", iar patronimicul fusese preluat cu mândrie ca nume de familie. Lordul Lovaduck avea o navă mică. Vasul era mărunt şi purta un nume simplu şi foarte ameninţător: Anybody3.

Nava nu era trecută în registrul spaţial şi nici el nu făcea parte din Ministerul Apărării. Ambarcaţiunea era înregistrată doar la Oficiul de Statistică şi Investigaţii pentru trezoreria Terrei – sub denumirea de "vehicul". Poseda un sistem minim de protecţie. Împreună cu el, pe navă urcă şi un idiot cronopatic, esenţial pentru manevrele sale finale şi vitale.

Tot cu el se îmbarcă un monitor. Ca întotdeauna, monitorul rămase rigid, cataleptic, fără să gândească, în amorţire – cu excepţia aparatului de înregistrare al minţii sale vii, notând inconştient cea mai neînsemnată mişcare a vasului şi pregătit să-l distrugă pe Lovaduck, pe idiotul cronopatic şi nava însăşi, în caz că ar fi încercat să iasă de sub autoritatea Pământului, ori dacă s-ar fi întors împotriva lui. Viaţa unui monitor nu era uşoară, dar se dovedea cu mult mai bună decât execuţia ca retribuţie a crimei, alternativa cea mai răspândită. Monitorul nu punea probleme. Lovaduck mai dispunea de o colecţie mică de arme, alese cu deosebită grijă pentru atmosfera, clima şi condiţiile precise de viaţă ale planetei lui Raumsog.

Mai avea cu el un talent psionic, o biată fetiţă nebună ce plângea într-una şi pe care lorzii Instrumentalităţii refuzaseră cu cruzime să o vindece, căci abilitatea ei era mai puternică în forma neprotejată, decât dacă ea ar fi fost integrată în mijlocul comunităţii omeneşti. Fetiţa constituia o interferenţă etiologică de gradul trei.


5
Lovaduck îsi aduse micuţa navă în apropierea atmosferei planetei lui Raumsog. Plătise bani grei pentru titlul de căpitan al acestui vas şi intenţiona să îi recupereze. Să-i recupereze urma s-o facă, şi încă să câştige pe deasupra, dacă aventuroasa lui misiune avea succes.

Lorzii Instrumentalităţii erau conducători corupţi ai unei lumi corupte, însă învăţaseră să facă în aşa fel încât corupţia să le slujească scopurilor civile şi militare, şi nu intenţionau să dea greş. Dacă Lovaduck eşua, era mai bine să nu se întoarcă. Nici o mită nu îl putea salva din această situaţie. Nici un monitor nu îl putea lăsa să scape. În schimb, dacă izbândea avea să fie aproape la fel de bogat ca un locuitor din Vechea Australie de Nord4, sau un neguţător de stroon.

Lovaduck îşi materializa nava doar cât să lovească planeta cu unde radio. Traversă cabina şi pălmui fetiţa. Fetiţa începu să se zbată, iar când agitaţia ei atinse culmea, îi trânti pe cap o cască, o conecta la sistemul de comunicaţii ale navei şi-i răspândi specificele radiaţii psionice asupra întregii planete.

Fata era un schimbător de noroc. Reuşi: pentru câteva momente, în fiecare colţ al planetei, sub apă şi pe apă, în cer şi pe sol, probabilităţile o luară puţin razna. Se iscară certuri, avură loc accidente, ghinionul mişcându-se doar în limitele probabilităţii imediate. Toate evenimentele se produseră în aceeaşi clipă. Tumultul fu constatat în vreme ce Lovaduck îşi deplasa nava într-o altă poziţie. Sosise clipa cea mai critică. Pătrunse adânc în atmosferă. Fu reperat numaidecât. Arme nimicitoare porniră către el, arme suficient de puternice să ardă până şi aerul, să aducă orice vieţuitoare în stare de panică îngrozitoare.

Nici o armă cunoscută pe Pământ nu putea să îl apere de un astfel de atac.

Lovaduck nu se apără. Apucă umerii idiotului său cronopatic. Îl ciupi pe bietul arierat, iar idiotul fugi luând nava cu el. Nava se întoarse cu trei-patru secunde în timp, într-un moment abia premergător primei detectări. Toate instrumen­tele planetei tăcură. Nu aveau împotriva cui să reacţioneze.

Lovaduck se pregătise. Îşi descarcă armele. Arme sale nu erau nobile.

Lorzii Instrumentalităţii se pretindeau galanţi şi cavaleri şi iubeau banul, dar când în joc era o problemă de viaţă şi de moarte, nu le mai păsa nici de bani, nici de reputaţie şi nici chiar de onoare. Luptau ca animalele din trecutul îndepărtat al Pământului – luptau ca să ucidă. Lovaduck împrăştiase o combinaţie de otrăvuri organice şi anorganice cu viteză mare de dispersie. Şaptesprezece milioane de oameni, nouă sute cincizeci de miimi din întreaga populaţie, urmau să moară în aceeaşi noapte.

Îl plesni din nou pe idiotul cronopatic. Bietul năpăstuit scânci. Nava sări înapoi în timp două secunde. Descărcând tot mai mujtă otravă, simţi mecanismele de detecţie căutându-l.

Se mişcă spre cealaltă faţă a planetei, sărind în timp pentru ultima oară; aruncă restul încărcăturii de carcinogene virulen­te şi zvâcni cu nava în non-spaţiu, în limitele extreme ale nimicului. Aici se afla departe de puterea lui Raumsog.




6
Nava aurie a lui Tedesco se îndreptă plină de serenitate spre planeta muribundă, cu luptătorii lui Raumsog încercuind-o. Traseră – evită proiectilele, surprinzător de agil pentru o am­barcaţiune atât de mare, mai gigantică decât văzuseră vreodată sorii în acea parte a spaţiului. Dar în vreme ce crucişătoarele se apropiau de ea, radiourile lor le raportară:

- Capitala nu răspunde.

- Raumsog însuşi e mort.

- Nici un răspuns din nord.

- Oamenii mor în staţiile de transmisie.

Flota se mişcă, navele comunicară între ele şi începură să se predea. Vasul de aur mai apăru încă o dată, apoi dispăru, aparent pentru totdeauna.


7
Lordul Tedesco se întoarse în apartamentele sale şi la cu­rentul pe care urma să-l conecteze în centrii cerebrali de plăcere. Pe când se tolănea însă pe jetul de aer, mâna i se opri înainte să apese întrerupătorul de curent. Realizase, brusc, că încerca o desfătare. Contemplarea navei aurii şi a misiunii îndeplinite – singur, camuflat, fără laudele tuturor civilizaţiilor pentru vitejia sa solitară - îi oferea o satisfacţie mai adâncă decât cea produsă de curent. Se lăsă pe spate în aer şi se gândi la nava de aur, iar voluptatea resimţită fu mai puternica decât tot ce trăise până atunci.
8
Pe Pământ, lorzii Instrumentalităţii admiseră cu graţie că nava aurie distrusese orice urmă de viaţă pe planeta dictato­rului Raumsog. Primiră omagiul multor lumi ale omenirii. Lovaduck, idiotul său, fetiţa şi monitorul fură spitalizaţi. Din minţi li se şterse orice amintire a realizării lor.

Lovaduck în persoană apăru în faţa lorzilor Instrumenta­lităţii. Simţea că luptase pe nava aurie şi nu îşi amintea ceea ce făcuse. Nu ştia nimic despre un idiot cronopatic. Şi nu îşi aducea deloc aminte de micul său "vehicul". Lacrimile îi brăz­dară obrajii când lorzii îi înmânară cea mai înaltă decoraţie, plătindu-i o sumă imensă de bani. îi spuseră:

- Ai slujit cu cinste şi acum eşti liber. Binecuvântarea şi recunoştinţa omenirii vor fi pururea cu tine.

Lovaduck se întoarse pe domeniile sale, întrebându-se dacă serviciul lui putea să fie aşa de important. Avea să se întrebe mereu, în secolele care-i mai rămăseseră de trăit, cum de un bărbat ca el devenise un asemenea erou, fără să-şi aducă aminte ce făcuse pentru asta.


9
Pe o planetă foarte îndepărtată, supravieţuitorii unui cruci­şător de-al lui Raumsog fură eliberaţi din internare. Printr-un ordin special primit direct de pe Pământ, memoria le fusese astfel perturbată încât să nu dezvăluie niciodată adevăratul curs al evenimentelor. Un reporter încăpăţânat se ţinu după unul din navigatori. După mai multe ore de băutură, răspunsul supravieţuitorului suna la fel:

- Aurie era nava—ah! ah! ah! Aurie era nava-ah! ah! ah!



Yüklə 1,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin