Cărarea Împărăţiei

IISUS – CINE ESTE IISUS?

286. Pentru noi Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei; reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, Iisus este Prietenul nostru, singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică.

287. Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. Iisus S-a integrat naturii omeneşti, de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă, şi e vie în noi, ca fiinţă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire.

„Nu ştiţi că Hristos e în voi? Afară, cumva, dacă sunteţi creştini netrebnici.” (II Cor. 13, 5). „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Pentru voi, fiii mei, trăiesc durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4, 19). Deci, cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om, ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu”. Acesta e omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de sus, omul cu reflexul veşniciei lui Iisus, răsfrânt în afară de chip, simplu în toată fiinţa Sa. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească, de aceea, El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El.

Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai contrazicerilor. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. De El a atârnat roata conştiinţei, a frumosului şi a rătăcirii. El este forţa interioară pe care forţa veacurilor n-au putut-o istovi. Amintirea Lui e vie pretutindeni, pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor, pe vârful clopotniţelor, pe toate drumurile, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Distrugeţi ferestrele de biserici, luaţi icoanele din altare şi de pe la case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. Daţi foc Liturghierelor, ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune; Îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor, ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să L mărturisească fără să vrea prezenţa Lui.

Răsunetul tuturor romanilor, stăpâni ai lumii, a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus; iar după mii de ani, numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi, pe viaţă şi pe moarte, ca-n primele zile.

Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului, poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. Şi astăzi, ca în ziua Naşterii Sale, unii Îl iubesc, iar alţii Îl urăsc. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alţii fără destin, nici sens. Deci, dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii”. Salutul permanent al fiecărui Toma, din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască.

Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa, în acela s-a născut Iisus, naştere care deschide calea veşniciei, încă fiind în veac. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii.

Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod, care aflând de la magi cine-I, L-a osândit la moarte, crezând că omorând 14.000 de prunci, va scăpa de Iisus. S-a întrebat Irod Tetrarhul, care auzind toate câte făcea Iisus, nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul.

Se întrebau cărturarii şi fariseii, smintindu-se pentru formalităţi înfrânte; se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele?

Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea?

Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriţi.

S-a întrebat puterea lumească.

S-a întrebat toată trufia minţii.

S-a întrebat toată necredinţa.

Toţi aceştia L-au refuzat, L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. Cine este Iisus pentru noi?

Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. Dar după dovada Învierii Sale, după dovada dumnezeirii Sale, după apariţia Sa mai presus de fire, prin uşi încuiate, petrecere nevăzută cu oamenii, arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac, nu mai putea fi fără răspuns.

Răspunsurile teologice sunt ştiinţa.

De aici, pentru noi, Iisus e sensul vieţii, reazimul şi în ispite şi în furtuni. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii. Originalul nostru, autenticitatea noastră.

Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată; e Sfânta noastră Împărtăşanie, cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. (...)

288. Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată fiinţa. De altfel, acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. Iisus a reîntors sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia Sensului şi a explicaţiei depline.

Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa.

Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis.

Iată o făclie (cunoştinţa în parte) până vine Lumina.