Cărarea Împărăţiei

LIBERTATEA OMULUI

370. Libertatea omului înclină orientările sale, undeva în centrul timpului, iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici, la centru, dar nemăsurat de mari la infinit.

371. Omul are nevoie de Dumnezeu, garant al libertăţii sale şi Care are libertatea absolută, a armonizării totului. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp, ci întrucâtva de libertatea omului.

372. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în acelaşi raport ca timpul cu eternitatea.

373. Dumnezeu întrucât prevede mişcările libertăţii omeneşti, singur El ştie şi deţine etapele timpului cât va mai fi timp.

374. Ce uşor poate face Dumnezeu ochi sănătoşi. Scuipă pe cei bolnavi, pune mâinile pe umerii orbului şi-l întreabă: „vezi?”. Şi vede.

Evidenţa divină n-are nevoie de nici o sprijinire. Totuşi vedem că necredinţa îi stăvileşte evidenţa. Deci credinţa este o decizie a libertăţii. Căci numai despre libertatea omului ştiu că se hotărăşte numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu.

Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu, fireşte este o faptă a libertăţii – sensul pozitiv al libertăţii.

Cu nonsensul, sub orice formă l-a întâlnit Iisus, dar n-a putu face nimic. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. În schimb Iisus Îşi ascundea atotputernicia slavei, rezervată pentru a doua venire, când deciziile negative ale libertăţii omeneşti, nu-I mai sunt stavilă. Atunci acestea nu mai au îngăduire.

375. Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber.