Criminologie

OBȚINEREA PROBELOR ÎN PROCESUL PENAL PRIN INTERMEDIUL

INVESTIGATORILOR SUB ACOPERIRE ȘI A COLABORATORILOR

Mihai Suian

Aspecte Generale

Metoda folosirii unei persoane sub identitate conspirativă pentru descoperirea săvârșirii unei infracțiuni și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor nu este o metodă de cercetare descoperită recent ci reprezintă una dintre cele mai vechi metode, folosite încă din antichitate sub diferite forme. Prin specificul ei, metoda este aptă atât pentru a realiza activități judiciare, dar și pentru realizarea spionajului sau asigurarea stabilității politice.

Prin Codul de procedură penală în vigoare s-a stabilit pentru prima dată o identitate de sine stătătoare a măsurii de cercetare. Aceasta face parte din categoria metodelor speciale de supraveghere sau cercetare, definite de art. 138 C.pr.pen. Definiția legală a măsurii este dată în art. 138 alin. 10 C.pr.pen. unde se arată că prin utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor se înțelege folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obținerii de date și informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

În actuala reglementare, măsura este considerată o metodă specială de cercetare și nu o măsură de supraveghere tehnică, raportat la faptul că nu este aptă să producă în mod direct probe în procesul penal și dispunerea măsurii se face prin ordonanța procurorului. În același timp, Codul arată că măsurile prevăzute de art. 138 C.pr.pen care constituie supraveghere tehnică sunt numai cele cuprinse de art. 138 alin. 1 lit. a)-e)³⁸, celelalte metode reprezentând metode speciale de cercetare. O rațiune pentru divizarea metodelor speciale de supraveghere și cercetare a fost arătată ca fiind, în aparență, timpul în care acestea se realizează. Metodele de supraveghere presupun ca organul de urmărire penală să primească informațiile chiar în timp ce se desfășoară activitățile, însă în cazul măsurilor speciale de cercetare informațiile sunt primite după ce activitățile au avut loc³⁹. Aceasta nu este decât o premisă eronată a Codului deoarece realitatea ne arată că, în special, utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor poate produce informații în timp real.

Persoanele care realizează efectiv activitățile încuviințate de procuror prin ordonanță pot avea calitatea de investigator sub acoperire sau de colaborator.

Investigatorul sub acoperire primește o definiție legală în cuprinsul art. 148 alin. 4 C.pr.pen. aceștia fiind lucrători operativi din cadrul poliției judiciare. Cu alte cuvinte, un investigator sub acoperire va face parte, în mod obligatoriu, din Poliția Română ca organ de poliție judiciară ca un criteriu minim, însă nu se poate socoti că orice astfel de polițist va putea fi folosit ca investigator sub acoperire. Pentru realizarea activităților specifice, este necesară o pregătire specială prin care agenții și ofițerii de poliție să aibă deprinderile necesare pentru a se infiltra într-o organizație criminală. Excepția de la regula enunțată mai sus o constituie folosirea ca investigatori sub acoperire a lucrătorilor operativi din cadrul organelor de stat care desfășoară activități de informații în vederea asigurării securității naționale.

Colaboratorul este acea persoană care nu face parte din organele judiciare și care acționează sub coordonarea acestora pentru obținerea de date și informații⁴⁰. Utilizarea acestora are caracter subsidiar, în sensul că nu se va putea autoriza utilizarea lor decât în situațiile în care, potrivit art. 148 alin. 10 C.pr.pen. folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor ori informațiilor ori nu este posibilă.

Cu toate că prin folosirea mijlocului de cercetare nu pot fi obținute în mod direct probe, legiuitorul a prevăzut că din activitatea desfășurată de investigatori ori colaboratori pot rezulta, în mod derivat și indirect, mijloace de probe, prin mai multe procedee probatorii. Codul de procedură penală face referire expresă la două procedee probatorii: audierea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului⁴¹ și supravegherea video, audio sau prin fotografiere⁴².

În condițiile în care investigatorii sub acoperire pot fi ofițeri de poliție judiciară, se impune a se lămuri dacă această calitate le poate conferi capacitatea de a participa la administrarea altor probe în cursul procesului penal decât cele arătate mai sus. În ceea ce ne privește, considerăm că odată atribuită calitatea de investigator sub acoperire, această persoană nu mai are capacitatea de a fi și organ urmărire penală sau de a strânge probe. Din punct de vedere al formalităților de efectuare al oricărui act de urmărire penală, orice procedeu probatoriu prin care se obține un mijloc de probă trebuie să consemneze numele și calitatea organului de urmărire penală, ceea ce nu poate fi cazul în situația în care avem de a face cu un investigator sub acoperire, care nu își va putea declina adevărata identitate în actele pe care le încheie. Un alt argument pentru care investigatorul sub acoperire nu va putea proceda la strângerea de probe îl constă faptul că acțiunile sale au caracter ascuns, or principiul legalității impune ca întreg procesul penal să se desfășoare cu respectarea legii, fiind necesară transparență în desfășurarea actelor de urmărire penală pentru a se verifica fiecare act. De exemplu, în măsura în care un investigator sub acoperire ar proceda la strângerea de probe constând în înscrisuri, prin sustragerea acestora de la făptuitorii față de care s-a dispus măsura de cercetare, va fi pusă la îndoială legalitatea obținerii acelor înscrisuri, în condițiile în care acestea nu sunt obținute printr-un procedeu probatoriu (percheziție, ridicarea de obiecte înscrisuri sau date informatice, etc.) și în baza unui act procesual al procurorului, impunându-se excluderea acestora ca fiind obținute în mod nelegal deoarece lipsește actul procesual prin care se dispune administrarea acestor probe. Într-o asemenea situație, investigatorul sub acoperire poate descoperi exista unor înscrisuri, informa deîndată procurorul, iar acesta din urmă să dispună în consecință prin ordonanță asupra administrării probei.

În concluzie, singurele probe care vor putea proveni ca urmare a activităților investigatorului sub acoperire sau ale colaboratorului vor fi înregistrările audio și video, fotografii la care se vor alătura declarațiile obținute prin audierea acestora.