Cultura secolului al xvii-lea



Yüklə 161,86 Kb.
səhifə4/4
tarix03.11.2017
ölçüsü161,86 Kb.
#29089
1   2   3   4

Ideile marxiste conţin în sine potenţialul ideologiei iluministe, e considerabilă influenţa ideilor renascentiste a umanismului, e puternic patosul criticii pozitiviste a filosofiei speculative. Şi-au găsit întruchipare în ea şi tradiţiile milenare ale escatologiei creştine, conform căreia în rezultatul încăierării universale a binelui cu răul în lume va triumfa binele şi se va instaura împărăţia divină pe Pământ (vezi: "Revelaţia lui Ioan Botezătorul). Aceasta însă nu înseamnă, că marxismul s-a dovedit a fi o teorie eclectică. El s-a format ca un sistem teoretic independent, patosul esenţial al căruia consta în realizarea practică a principiilor sale fundamentale. însă deoarece ideologii acestei concepţii nu se luptau cu fantoma înspăimântătoare a "comunismului de cazarmă", anume el a fost realizat ca o antiutopie ideologică pe '/6 parte a globului şi a dăinuit acolo în decurs de zeci de ani, iar Istoria a pus destul de drastic problema cu privire la gradul de responsabilitate a filosofilor şi a filosofiei în faţa umanităţii. Cu toate acestea, în teoria marxistă există un şir de idei filosofice, sociologice şi economice, care au fost valorificate cu succes în cadrul multor curente ale ştiinţei occidentale (freidomarxismul, teoria sociologică a lui M. Weber, existenţialismul lui M. Heidegger, ştiinţele economice).

în sec. al XlX-lea apar primii germeni ai filosofiei iraţionale a existenţialismului, care în sec. al XX-lea va deveni unul din curentele filosofice principale. Fondatorul acestui curent este filosoful danez Sioren Kierkegaard (1813-1855). Obiectul de bază al filosofiei sale este viaţa omului (existenţa), eliberată de toate formele de colectivitate (idei organizatorice, noţiuni). Omul lui Kierkegaard apare însingurat în faţa lui Dumnezeu într-o stare de spaimă şi înfiorare. Kierkegaard elaborează teologia dialectică a existenţialismului. în general, trebuie să recunoaştem, că sec. al XlX-lea este perioada pierderii de către religie a dominaţiei ei în domeniul spiritual. Locul religiei în calitate de dominantă în cultură 1 -a luat ideea progresului ştiinţific, credinţa în marea putere a ştiinţei.



  1. Arta în cultura secolului al XlX-lea

Imaginea vieţii artistice a sec. al XlX-lea este diversă şi contradictorie ca şi viaţa socială cu problemele şi varietatea sa. Pentru curentele artistice esenţială a devenit problema cu privire la faptul cum să trăiască omul în secolul acesta impetuos, ce să devină el, după expresia lui I. Goethe, "ciocan" sau "nicovală". Diverse curente şi artişti dădeau răspunsuri diferite, deseori opuse, dar profund emoţionante, legate de descoperirile estetice de importanţă universală. Curentele artistice principale ale secolului al XlX-lea sunt: romantismul, clasicismul, realismul critic, simbolismul, impresionismul. Să analizăm pe rând particularităţile lor.

Romantismul este unul dintre curentele fundamentale în cultura de la sfârşitul sec. al XVIII-lea - prima jumătate a sec. al XIX- lea. Romantismul (fr. romantisme) provine de la românce din spaniolă. Cu acest termen era numit tot ce era neobişnuit, fantastic, straniu, ceea ce se întâlnea numai în cărţi şi nu în viaţa reală cotidiană. Filosofia şi arta romantismului de fapt tindea să fugă de realitatea care crea o impresie de ceva prozaic şi inert în lumea imaginilor şi ideilor artistice, în lumea visurilor şi iluziilor.

Drept bază socială a romantismului au servit dezamăgirile cu privire la rezultatele revoluţiei franceze. Romanticii au sesizat neco- respunderea dintre idealurile care au fost proclamate de Iluminism şi realitatea, care s-a instaurat în urma revoluţiei burgheze. Centru principal al mişcării romantismului a devenit Germania.

Anume în operele poeţilor şi filosofilor germani preluau ulterior ideile sale romanticii din Anglia şi Franţa, America şi Rusia, Polonia şi România. în Germania (oraşul lena) a luat naştere cercul romanticilor germani (romantismul ienez), care a pus bazele concepţiei romantice despre lume şi esteticii romantismului. Filosofii şi scriitorii A. şi F. Schlegel, A. Schelling, Novalis, L. Tieck au elaborat filosofia romantică a artei. Care, deci, sunt principiile fundamentale ale romantismului şi a esteticii sale?

Acestea sunt: atitudinea critică faţă de realitatea socială, nere- cunoaşterea civilizaţiei burgheze, scepticismul faţă de progresul social, industrial, ştiinţific. Romanticii au respins insensibilitatea şi banalitatea, egoismul şi meschinăria, proza secolului "de fier". Scepticismul faţă de realitate era însoţit de stări de spirit de disperare, dezolare, tristeţe totală. Această "boală a secolului" este caracteristică eroilor lui G. Byron, A. de Musset,


  1. Chateaubriand, G. Heine ş. a. Tema unei rigide alunecări în răutate, cu iraţionalitatea sa, puterea oarbă a relaţiilor materiale, plictiseala şi monotonia permanentă a vieţii de zi cu zi a traversat toată istoria romantismului, realizându- se ca o tragedie a destinului în lucrările lui K. Brentano, A. Hofman, E. Poe, R. Wagner, L. Tiech ş.a.

Romantismul opune prozei melancolice a vieţii libertatea şi nepăsarea lăuntrică a spiritului individualităţii umane. Omul este pentru ei un mic univers, un microcosmos. De aceea sensul artei romantismului constă în oglindirea lumii interne a omului, a artistului ca proroc şi purtător de adevăr. Devine clar interesul faţă de fantezii, vise, închipuiri, jocul imaginaţiei poietice, aspiraţia spre idealurile absolute şi universale.

Respingând viaţa de toate zilele a societăţii civilizate contemporane ca fiind incoloră şi prozaică, romanticii tindeau spre tot ce este neobişnuit. Ei erau atraşi de fantastică, tradiţiile populare, poveşti, epocile istorice anterioare, erau pasionaţi de priveliştile naturii, viu colorate şi lejere, de viaţa şi obiceiurile ţărilor şi popoarelor îndepărtate şi nu prea cunoscute, de pasiunile puternice (dragostea romantică), de sferele superioare ale spiritului - religie, artă, filosofie.



Negând normele clasiciste ale artei şi principiul imitării naturii, romanticii au proclamat libertatea creaţiei artistului. Geniul nu se supune regulilor, ci le crează - această idee a lui I. Kant era în întregime susţinută de romantici. Libertatea creaţiei s-a manifestat şi în inaugurarea unor noi forme şi genuri de artă cum sunt: romanul istoric, povestirile fantastice, poemul, creaţiile lirice. Creaţie supremă era considerată muzica ca artă a spiritului liber, iar toată arta tinde spre o elocvenţă muzicală.

început în Germania, romantismul ia apoi amploare şi în alte ţări. în Anglia romantismul timpuriu era reprezentat de poeţii W. Wordsworth şi S. Coleridge, în Franţa de Chateaubriand. Apoi romantismul se bifurcă rapid şi se restabileşte în forme tot mai noi: în Anglia - W.BIake, G. Byron ("Pelerinajul lui Charles Harold" "Cain", "Corsarul"), G. Kitz; în Franţa - A. de Vigni ("Moise"), V. Hugo ("Catedrala Notre Dame de Paris"), G. Sand ("Consuello", "Contesa Rudolstadt", "Ultima iubire"); în S.U.A - E. Poe ("Grotescuri şi arabescuri", "Motanul negru"), W. Whitman ("Frunzele ierbii", "Adormiţii"), G. Longfello ("Cântecul despre Havaiat"); în Rusia - V. A. Jucovskii ("împăratul pădurilor", "Undina"), M. Lermontov ("Mţâri", "Demonul", "Balul mascat"), A.S. Puşkin (timpuriu) - "Havuzul din Bahcisarai", "Ţiganii"), E. Baratânskii, F. Tiutcev; în România - M. Eminescu ("Luceafărul", "înger şi demon", "Memento mori"), V. Alecsandri ("Sânzeana şi Pepelea", "Doine"); B.Petriceicu - Haşdeu ("Soarta", "Răzvan şi Vidra"), C. Stamati ("Povestea poveştilor"), A. Vlahuţă.

în arta plastică romantismul s-a manifestat mai puternic în pictură: în Spania - creaţia lui F. Goia ("Capricios", "Dezastres"); în Franţa - T. Gericault ("Pluta Meduzei"), A. Delacroix ("Libertatea"); în Germania - D. Fridrich ("Cimitirul părăsit", "Lumină nocturnă"). Romantismul muzical a întruchipat în sine ideea dinamismului infinit al emoţiilor omului. El s-a manifestat în Austria (F. Schubert); în Germania (K. Weber, R. Schuman, R. Wagner); Italia (N. Paganini, Dj. Verdi timpuriu); Franţa (G. Berlioz, F. Auber); Polonia (F. Chopin), Ungaria (F. List), Rusia (M. Glinka, I.A. Rimskii- Korsakov, P.I. Ceaikovskii).

Romantismul a influenţat asupra apariţiei unor aşa curente artistice cum sunt: simbolismul, expresionismul, suprarealismul şi existenţialismul. Dar ele vor apărea deja în sec. al XX-lea. în sec. al XlX-lea alături de romantism ia amploare curentul realismului critic. Realismul critic (de la grecescul kritike - atitudine critică, judecată, şi lat. realis) ţine de secolele XIX-XX. Pentru el este casracteristic interesul concret faşă de activitatea reală, faţă de reprezentarea veridică şi amplă a evenimentelor din viaţa socială şi particulară a oamenilor, ce fac parte din diferite pături sociale, faţă de atmosfera ce-i înconjoară. Legităţile vieţii sociale constituiau pentru artiştii realişti baza de la care porneau în înţelegerea contemporanilor. Chipul individului era interpretat în funcţie de relaţiile acestuia cu mediul şi societatea. Oamenii de artă acordau o mare atenţie analizei psihologiei umane. Ei dezvăluiau cauzele materiale şi motivele psihologice ale comportării omului. Nivelul de înţelegere de către artişti a legităţilor social-istorice nu ceda în faţa ştiinţei avansate a timpului, iar O. de Balzac era numit de contemporani "doctor al ştiinţelor sociale".

Atitudinea critică a acestor arte faţă de realitate era însoţită de căutări şi afirmare a valorilor şi idealurilor pozitive. Realismul critic s-a afirmat cel mai mult în literatură. în Franţa opera lui O. de Balzac ("Comedia umană" - ciclu de romane), Stendhal ("Roşu şi negru"), P. Merime ("Carmen"); în Anglia - Ch. Dickens ("Dombi şi fiul", "David Koperfild"), W. Thacheray ("Iarmarocul vanităţii"), Sh. Bronte ("Iane Eyre", "Emma"); în Rusia-A.S. Puşkin ("Evghenii Oneghin"), N.V. Gogol ("Suflete moarte", "Revizorul"), I.S. Turghe- nev ("Părinţii şi copii"), A.N. Ostrovskii ("Vinovaţi fără vină"), N. Saitâkov-Şcedrin ("Istoria oraşului Glupov"), F.M. Dostoevskii ("Crimă şi pedeapsă", "Fraţii Karamazov"), N. Leskov ("Pelerinul vrăjit"), L.N. Tolstoi ("Război şi pace", "învierea"), A.P. Cehov ("Livada de vişini", nuvele) ş.a.

în arta plastică realismul critic s-a manifestat în creaţia pictorilor francezi D. Courbet, O. Daumier, J.-F. Millet, a pictorilor realişti ruşi A. Ivanov, V. Surikov, I. Repin, V. Fedotov, F. Savrasov, I. Şişkin, I. Levitan ş.a.

în muzică tendinţe realiste s-au manifestat în creaţiile lui M. Glinka (opera "Ivan Susanin"), M. Musorgskii ("Boris Godunov", Hovanşcina"), N.Borodin ("Cneazul Igor"), Dj. Verdi ("Rigoletto", "Traviata").



Simbolismul (de la grecescul simbol - semn, simbol) este un curent artistic în arta de la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec. al XX-lea. Rădăcinile teoretice ale simbolismului se trag din romantism şi din filosofia lui I. Kant ("Lucrul în sine"), A. Schopenhauer, F. Nietzsche, V. Dilthey. Simbolismul tinde spre o exprimare artistică prin simbolul (ca chip polisemantic şi logic impenetrabil) "lucrurilor în sine" şi al ideilor ce se află după limitele perceperii senzoriale. Tinzând "să răzbată" prin "învelişul" vieţii cotidiene la "realităţile camuflate", "esenţa ideală a lumii", "frumuseţea eternă", simbolismul în formă complicată şi mistificată a exprimat o revoltă romantică împo - triva civilizaţiei industriale şi a pozitivismului, o nostalgie după libertatea spirituală şi o presimţire tragică a cataclismelor istoriei universale. Principiile de bază ale simbolismului sunt: o concepere intuitivă a unităţii lumii prin simbol; muzica - ca fundament al vieţii şi artei; lirica poetului ce posedă o forţă magică iraţională, care se contopeşte cu principiul divin universal; apelul la arta antichităţii şi a Evului mediu în căutarea înrudirii sale genealogice. Simbolismul este neomogen, deoarece în el se îmbină diferite orientări spirituale. Reprezentanţii mai vestiţi ai simbolismului în literatură sunt: P. Verlaine, P. Valery, A. Rembaud, Sh. Baudelaure, M. Maeterlinck, S. Malarme; în Rusia - Z. Ghipius, K. Balmont, A. Blok, A. Belâi, V. Ivanov; în arta plastică M. Ciurlionis (lituanian de origine), M. Vrubell. Un loc aparte în filosofia simbolismului îl ocupă muzica. Spre deosebire de cuvinte, care sunt limitate de raţiune şi forma exterioară a lucrurilor, muzica este în stare să dezvăluie profunzimea şi misterul voalat al naturii. Cea mai bună poezie, considerau simboliştii, este muzica, însă apogeul muzicii este tăcerea, poezia neexprimată. Simbolul muzical îl reprezintă opera lui A. Skreabin, M. Ciurlionis.

Impresionismul (fr. impression - impresie) este un curent în arta de la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec. al XX-lea. El s-a afirmat în arta franceză a anilor 60-70 (denumirea a apărut după expoziţia din 1874 la care a fost expus tabloul lui K. Monet "Impresie. Un răsărit de soare"), reunind un grup de pictori-novatori. Pe lângă Monet, din această reuniune mai făceau parte: O. Renoir, C. Pizarro, A. Sisley, A. Degas ş. a. Bazându-se pe tradiţiile picturii realiste a sec. al XlX-lea, preponderent de peisaj (T. Russeau, J. Dupre), impresioniştii au opus convenţionalismului artei oficiale şi de salon frumuseţea realităţii cotidiene, sărbătorescul în perceperea lor. în genurile lor îndrăgite (peisaje, portrete, compoziţii polivalente) ei tindeau să redea impresiile lor trecătoare referitor la lumea înconjurătoare. Apreciind concepţiile imparţiale despre viaţă, ei o redau ca fiind plină de poezie, unde omul se află în unitate strânsă cu mediul veşnic în schimbare, ce impresionează prin bogăţia sa, strălucirea culorilor curate şi vii (scene de pe stradă, în cafenele, schiţe ale plimbărilor duminicale ş.a.).

în literatură principiile impresionismului se formau mai independent (J. şi A. de Goncourt, S. Huysmans, de Maupassant) la etapa de trecere de la naturalism Ia simbolism. Scriitorii tindeau spre o redare figurativă a scenelor, a haosului de sentimente şi dispoziţii, accentuând la maxim forţa expresivă a cuvântului. în genere, impresionismul n-a constituit o şcoală unitară, cu un stil artistic deosebit, deşi multe dintre descoperirile sale artistice au intrat în cultura estetică contemporană.
Yüklə 161,86 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin