Cum se efectueaza recoltarea secreției uretrale ?
Yüklə 180,52 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Investigatii
- Determinarea densitatii urinare
- Presiune intravezicala
Hematuria microscopica- detectia de sange in urina se face prin examen microscopic sau cu dipstick. Sumarul de urina evalueaza cantitativ hematuria in functie de cantitatea de hematii descoperite: foarte rare- rare-frecvente-foarte frecvente-in masa. In functie de caracteristicile hematiilor se poate orienta sediul hemoragiei: hematiile normale sugereaza hematurie de origine joasa, cele palide, deformate- hematurie de origine inalta. Osmolaritatea urinara crescuta determina aspectul crenelat si microcitoza, iar cea scazuta hematii mari pe cale de liza. Prezenta cilindrilor hematici orienteaza spre originea renala a hematuriei; asocierea de piocite- infectie; de cristalurie-litiaza. Asocierea hematuriei minore cu proteinurie mare sugereaza nefropatie. Hematuria macroscopica: diagnosticul cert e pus cand apar cheaguri in urina, cand hematocritul urinar depaseste 40-50% Hematuria e urgenta de diagnostic, cand prin intensitate blocheaza evacuarea urinara sau cand anemia ameninta viata devine urgenta terapeutica. Hematuria izolata are ca prima investigatie de urgenta cistoscopia: sangerare de cauza joasa ( cancer prostatic, tumora vezicala, calcul vezical, adenom), sangerare printr-un meat ureteral ( tumora renala, litiaza, cauza urologica), sangerare prin ambele meate ureterale ( cauze urologice: rinichi polichistic, litiaza bi-renala, patologie tumorala bilaterala; cauze nefrologice: GN, nefroangioscleroza, amiloidoza, necroza papilara) sau nu se observa sursa sangerarii. Hematuria poate sa apara si asociata altor semne si simptome: in tumorile parenhimatoase, in cele uroteliale inalte, in litiaza renala, in necroza papilara, in tbc urinar, in boala polichistica renala, in traumatisme, in alte afectari ( sdr Cacci-Ricci, hemangioame renale), in adenomul de prostata ( e initiala frecvent), in litiaza vezicala, in cancerul prostatic ( mai frecvent si mai specific decat in HBP), in sindroame cistitice de cauze diverse. In afectiuni vasculare ale tractului urinar hematuria poate fi determinata de embolia arterei renale prin cheaguri, ateroame, sepsis ( clinic: colica nefretica, hematurie, greata cu varsatura, ileus, oligo-anurie, febra, HTA), de tromboza acuta a venei renale cu aceleasi manifestari ca in embolia arteriala dar cu evolutie spre sechele, atrofie si IR sau de apoplexii hemoragice peri si pararenale.
Retentia completa de urina prin cheaguri- cateter vezical si spalare repetata cu lichid steril, si extragerea cheagurilor cu seringa Guyon. Ulterior se poate monta cateter uretro-vezical special cu dublu-curent in vederea impiedicarii formarii cheagurilor. Hematuria macroscopica majora care afecteaza prin volumul de sange pierdut hemodinamica pacientului e adesea prin traumatism renal sau ale aparatului urinar inferior- se va trata cauza.
Defineste eliminarea de gaze prin urina. Cele mai comune cauze sunt fistulele dintre aparatul urinar si cel digestiv ( recto-vezicale, sigmoido-vezicale, uretro-rectale) ce pot determina si fecalurie in unele cazuri. Alte posibile cauze: cistita emfizematoasa a diabeticilor. Diagnostic: cistoscopia Tratament: chirurgical
Se incepe prin dezinfectarea meatului uretral extern cu una din solutiile iodate disponibile ( ! manusi + camp operator minim!). E indicata introducerea endouretral a unui gel anestezic ; penisul e tinut cu o mana in pozitie verticala, iar sonda se introduce pe uretra cu blandete, dupa eventuala lubrefiere cu gel anestezic. Cateterul va depasi un prag la nivelul sfincterului striat si apoi va patrunde in VU. Semnul de siguranta e evacuarea continutului vezical si calmarea durerii; aparitia durerii sau intensificarea ei la umplerea balonasului inseamna malpozitia sondei undeva la nivelul uretrei prostatice, se va degonfla balonasul si se va repozitiona sonda in VU. In retentia completa de urina evazuarea se va face lent, pentru a nu aparea hemoragie ex-vaquo, folosind metoda intermitenta cu cantitati mici, aplicarea unei pense pe sonda timp de 10 minte la intervale de 10 minute sau un picurator de perfuzor.
Se adreseaza tuturor cazurilor in care cateterismul uretro-vezical e imposibil- stricturi, stenoze, tumori, calculi, sau neindicat- supuratii periuretrale, rupturi uretrale, manevre de cateterism anterior esuate. Se poarta manusi, se realizeaza un minim camp operator hipogastric, se practica anestezie locala strat cu strat pana in peretele VU, al carui pasaj e demonstrat de aspiratia urinii cu seringa cu care s-a efectuat anestezia. Punctionarea se face numai cu vezica plina si dupa confirmarea globului vezical, la 2-3 cm deasupra simfizei pubiene, perpendicular pe planul peretelui anterior al VU. Dupa asigurarea traiectului corect al punctiei se introduce trocarul, se extrage mandrenul iar evacuarea urinii sub presiune va certifica corectitudinea manevrei. Pe teaca trocarului se introduce un cateter multiperforat care se ancoreaza la tegument si se racordeaza la un sistem colector steril si izolat. Evacuarea urinii se face lent iar cistostomia minima e mentinuta pana la rezolvarea cauzei.
Punctia oarba in spatiul Retzius, care poate evolua infectios si hemoragic grav sau punctia-perforatia organelor de vecinatate (prostata, rect, anse intestinale) ce necesita interventie chirurgicala imediata.
Cateterismul imposibil datorat cel mai frecvent stricturilor uretrale, corpilor straini uretrali sau a litiazei blocate la nivel uretral, caile false care nu urmeaza traiectul uretrei, care apar in momentul folosirii unor manevre brutale, perforarea uretrei si uretroragia. Infectiile locale si forma lor cea mai de temut, fasceita necrozanta Fournier, trebuie luate in considerare inca de la momentul initial si prevenite cu terapie antibiotica ( o quinolona) si cu un antiseptic urinar.
Barbatul stand in picioare retracta preputul, face toaleta si dezinfectia glandului si incepe sa urineze. Prima parte a jetului nu se colecteaza, ea fiind destinata spalarii mecanice a uretrei. Fara a intrerupe urinarea, jetul de urina este apoi indreptat spre recipientul steril unde se va recolta o cantitate suficienta pentru analizele stabilite, dar fara a goli vezica in acest recipient.
Dupa toaleta locala a vulvei si vaginului, femeia, stand in picioare, incepe sa urineze. Prima parte a jetului nu se colecteaza, recoltandu-se in recipientul stril doar urina din mijlocul mictiunii, fara a intrerupe urinarea! Trebuie acordata o atentie sporita ne-contaminarii acestui recipient.
Desi este o manevra riscanta, neplacuta pentru pacient, cu multe complicatii si destul de dureroasa, este utila pentru recoltarea urinii la nou-nascut si la pacientii paraplegici. Proba de urina obtinuta astfel este relevanta pentru statusul bacteriologic al urinii, excluzandu-se contaminarea cu flora uretrala. Inainte de manevra pacientul ingera lichide pana cand vezica se umple, fiind astefel palpabila la pacientii de sex masculin ( nu si la cei de sex feminin unde se va astepta umplerea vezicii pana la senzatia de mictiune imperioasa). Pacientul se aseaza in decubit dorsal in Trendelenburg, se repereaza locul de punctionare pe linie mediana imediat deasupra simfizei pubiene, se rade parul suprapubian, se dezinfecteaza cu alcool sau betadina si se practica o anestezie locala cu xilina. Se introduce un ac lung cu mandren pana in vezica, printr-o miscare rapida si ferma. Dupa punctionare se aspira 20 ml de urina (5 ml pentru urocultura si 15 pentru centrifugare si sumar), se reintroduce mandrenul pe ac si se retrag impreuna. Se aplica o compresa cu alcool la locul punctiei. Daca punctia nu reuseste din prima, cu mare probabilitate vezica nu e plina si atunci se asteapta umplerea si aparitia senzatiei de mictiune imperioasa dupa care se repeta manevra.
Este o metoda de recoltare indicata noilor-nascuti si copiilor foarte mici, in special fetitelor, la care urinarea in decubitus atrage inevitabil contaminarea cu ceea ce se gaseste in vestibulul vulvar. Ea consta in urmatoarele etape: se hraneste copilul, se dezinfecteaza aria genitala cu un antiseptic cu sugarul in decubit dorsal, se intoarce sugarul in decubit ventral pe antebratul si mana stanga a examinatorului, care percuta usor, cu mana dreapta, muschii santurilor intervertebrale, provocand reflexul de mictiune descris de Perez. In urmatoarele minute copilul va urina in aceasta pozitie, ceea ce permite recoltarea urinii
Este contraindicata la sexul masculin indiferent de varsta. Fara o tehnica corecta a cateterizarii, unele specimene urinare sterile vor fi contaminate de catre flora microbiana uretrala. Sunt imposibil de indepartat bacteriile din treimea distala a uretrei, insa colectarea specimenului de mijloc reduce acest impediment. Se sondeaza cu o sonda moale 10-14Ch, dupa ce toaleta labiilor mici si a metalului uretral extern cu apa si sapun a fost efectuata. In timpul cateterizarii, labiile mici vor fi departate de meatul uretral. Prezenta a 100 sau mai mult CFU/ ml pledeaza pentru infectie urinara. Principalul dezavantaj il reprezinta producerea de infectii urinare iatrogene. Incidenta variaza in functie de pacienta cateterizata, de la 1% la fetitele sanatoase la 20% in cazul femeilor spitalizate. Femeile adulte sanatoase, nespitalizate, au un grup de incidenta scazut. Ca metoda de preventie pentru ITU iatrogene, cea mai la indemana este administrarea p.o a 1-2 tablete de antimicrobian ( Biseptol)
Sunt bandelete impregnate cu diversi reactivi si pot fi folosite pentru a determina ph-ul, proteinele, glucoza, bilirubina, hemoglobina, nitritii, esteraza laucocitara, urobilinogenul si densitatea urinara. Dipstick-ul e impregnat cu substante chimice ce reactioneaza cu constituenti specifici urinari producand reactii de culoare. Nuanta culorii e in corelatie directa cu concentratia substantei de dozat. In functie de tipul bandeletei, se pot obtine date calitative si/sau cantitative. Principiul metodei: modificari de culoare la nivelul fiecarei zone reactive de pe bandeleta, in functie de prezenta in urina a substantelor respective sau a unei constante biofizice si compararea cu un etalon. Timpul de reactie pentru impregnarea hartiei este standardizat si trebuie respectat strict, fiind de importanta maxima pentru rezultatul testului. Cand mai mult de un test este incorporat pe acelasi dipstick ( de ex, proteine ph si glucoza), reactivii pentru fiecare test sunt separati prin bariere impermeabile pentru apa facute din plastic, astfel incat rezultatul testelor sa nu sufere interferente.
Volumul: cantitatea de urina variaza in functie de aportul de lichide, capacitatea excretorie a rinichiului, transpiratie, pierderile de lichid pe cale intestinala, clima, anotimp, echilibru neuroendocrin, etc... Uzual ~25 ml/kgc. Diureza diurna e de 3-4x mai mare ca cea nocturna, cea din clinostatism e mai mare decat in ortostatism. Valoarea considerata normala pentru conditiile noastre de viata e 800-2500 ml/24h. Culoarea: culoarea normala e galben deschis; oligurie- culoarea se inchide, poliurie- culoarea se pierde. Sangele in urina se inchide la culoare pe masura ce hematuria se invecheste; methemoglobinuria imprima urinii o culoare bruna, care devine negricioasa in intoxicatia cu acid carbonic sau in alcaptonurie. In icter urina are culoare inchisa usor verzuie, in lipurie culoare laptoasa. Foarte multe medicamente determina schimbari de culoare a urinii, astfel:
Limpezimea: cea mai frecventa cauza de urina tulbure e piuria; urina eliminata dupa pranz e opaca datorita precipitarii fosfatilor (scade aciditatea); aspectul tulbure al urinii poate fi dat si de urati, carbonati, sange, sperma, mucus. pH urinar: urina proaspata e acida, pH normal variaza intre 5,8-7,4 Mirosul: caracteristic, dat de urinoid. Devine mai puternic in urina concentrata sau amoniacal in cea care se descompune. Densitatea: 1010-1030 g/l in raport cu bilantul hidric al momentului. Variatii patologice: hipostenurie<1017g/l; izostenuria 1008-1012g/l; subizostenuria<1008g/l; hiperstenurie>1035 g/l. Hipostenuria apare in: diabet insipid, GN, boli renale terminale. Hiperstenuria apare in: diabet zaharat, pierderi lichidiene excesive, cresterea secretiei de ADH, insuficienta cardiaca congestiva, toxemia gravidica.
Ureea urinara: se foloseste pentru aprecierea globala a functiei de concentrare. Valorile normale: 1-57 g/l; un individ normal poate elimina in 24h la 1500 ml urina maxim 85 g uree. Peste aceasta cantitate rinichiul e depasit si se acumuleaza plasmatic. Eliminarea depinde si de cantitatea de azot furnizata glomerulilor din catabolismul general. Practic, valorile mici de uree urinara vor fi interpretate numai in functie de diureza si de aportul proteic. Valorile mari de uree urinara, peste 20 g/l, arata ca rinichiul concentreaza bine si este functional, desi ureea sanguina e crescuta; se intalneste in uremie, oligurie, densitate urinara mare, uremii prerenale (deshidratare, febra, stress operator, etc...) Creatinina urinara: dozarea creatininei urinare are semnificatie asemanatoare ureei urinare ( c% variabila~ 120 mg/l). Nu e influentata de aportul proteic exogen, drept pentru care e mai putin expusa la erori. Cresterea creatininei urinare apare in: acromegalie, gigantism, DZ, hipotiroidism; scaderea se intalneste in: hipertiroidism, anemie, distrofie musculara, leucemie, polimiozita, boli renale avansate, stenoza de artera renala.
Ureea sanguina este cel mai utilizat test de functionalitate renala si reflecta echilibrul intre catabolismul proteic si eliminarea renala a azotului rezultat din acest catabolism; se poate face in ser sau sange total, pentru ca ureea are aceeasi c% in sange si leucocite. Rezultatul se exprima in uree sanguina totala ( normal 15-40 mg/dl) ; azotul ureic e normal 15 mg/dl; azotul neproteic sau rezidual are normal valoare de 20-35 mg/dl. Erorile acestui test decurg din urmatoarele: ureea sanguina poate fi marita, desi rinichiul e bun functional- azotemii prin hiperproductie, prin deshidratare sau deficit electrolitic; valoarea normala a ureei sangvine nu exlude un deficit tubular; are valoare semiologica tardiva, trebuie sa fie compromisi > 30% din nefroni pentru ca valorile sanguine sa depaseasca normalul; fiind modificata de mai multi factori extrarenali valoarea ei nu are valoare prognostica, dar, daca e interpretata in functie de diureza, densitate urinara, uree urinara si o proba de concentratie, poate fi un test bun. Valoarea crescuta > 100 mg/dl poate genera confuzie, dezorientare sau convulsii.
Valori normale intre 3,5-4,5 mEq/ l I.R determina hiperkaliemie si aceasta apare tardiv fiind in functie de gradul disfunctiei tubulare asociate, dar e cea mai importanta dintre alterarile umorale din IR prin riscul cardiac la care supune pacientul. Si invers, pierderea de K poate determina suferinta renala prin producerea de leziuni in celulele tubului distal. Hipostenuria impreuna cu valori normale de uree si creatinina plasmatica sugereaza depletie de K; daca se prelungeste situatia filtrarea glomerulara va scadea si va apare retentia azotata sanguina. Pentru depistarea efectelor toxice ale potasiului asupra cordului se vor face zilnic in perioada de anurie EKG-uri. Depletia de K se poate realiza prin aport deficitar, stimulare corticosuprarenala, pierderi intestinale, administrare diuretice (tiazidice mai ales) si CCS.
RRVS corect efectuata trebuie sa aiba pe film urmatoarele repere osoase: vertebrele T11 si T12 in partea de sus, CV pe mijlocul filmului si simfiza pubiana in partea de jos. RRVS care nu indeplineste aceste reguli este incorect executata si trebuie repetata pentru a evita obtinerea unor informatii incorecte sau incomplete. In functie de aceste considerente se regleaza regimul expunerilor radiologice ulterioare, se observa daca intestinul a fost bine pregatit, se culeg informatii despre cadranul osos, umbra psoasului ( daca e prezenta si simetrica cu cea controlaterala), diversele tipuri de imagini radio-opace care se pot proiecta la nivelul aparatului urinar ( de ex: calculi radio-opaci).
In functie de osmolaritatea lor, substantele de contrast iodate se impart in : cu osmolaritate crescuta ( HOCM: de exemplu Odiston, Urografin) si cu osmolaritate scazuta ( LOMC: de exemplu Ultravist, Omnipaque, Iopamiro). LOMC au fost dezvoltate cu 2 intentii: reducerea osmolaritatii si reducerea incidentei reactiilor adverse. In functie de mecanismul de producere reactiile adverse se clasifica in reactii de tip anafilactic ( urticarie, edem facial sau laringian, bronhospasm- pot fi prevenite prin tratament corticoid si/sau antihistaminic) sau reactii de tip non-alergic ( hipotensiune, EPA, aritmie- nu pot fi prevenite prin tratament corticoid). In functie de gravitatea lor, reactiile adverse pot fi minore (lipsa de aer, greata, varsaturi, furnicaturi, eritem) sau majore ( edem laringian, bronhospasm, soc anafilactic, EPA, aritmie). Pacientii cu risc mai mare de reactii adverse la substanta de contract sunt cei cu istoric de alergie medicamentoasa sau de alergie alimentara, astm, rinita alergica sau alergie anterioara la substanta de contrast iodata. Exista 4 strategii de reducere a incidentei reactiilor alergice: substituirea examenului cu contrast cu o alta varianta de investigatii, folosirea unui LOMC, desensibilizarea prealabila a pacientului cu steroizi si antihistaminice cu 12 si 2 h inainte sau testarea sensibilitatii anterior examinarii.
Pentru o UIV (1 ml/kgc bolus) de calitate satisfacatoare, pacientul trebuie pregatit digestiv printr-un regim alimentar cu 2 zile in prealabil. Incepand cu ora 20 in preziua examinarii, pacientul va opri ingestia de lichide si solide si va fi pregatit cu 2 plicuri de Fortrans. UIV este metoda optima pentru vizualizarea intregului tract urinar, mai ales a uroteliului care acopera sistemul pielocaliceal, ureterele si VU. Investigatia aduce informatii functionale calitative si informatii anatomice. UIV are 2 faze: nefrografica (opacifierea parenhimului renal, apare dupa 1 minut de la injectare) si pielografica ( opacifierea sistemului pielocaliceal, la 2-3 minute de la injectare). Secventa filmelor depinde de timpul de injumatatire: -injectarea in bolus: opacifierea parenhimului apare rapid si dureaza o scurta perioada de timp (de aia primul cliseu se face imediat dupa injectare) -injectarea lenta: opacifierea apare dupa cateva minute si dureaza mai mult Adesea se efectueaza pe langa cliseele renale, si clisee cu vezica plina, clisee mictionale si postmictionale. Examenul urografic nu trebuie standardizat, cliseele se vor efectua la intervale diferite in functie de patologia pacientului si de rezultatul cliseelor initiale. Pentru rezultate mai bune se pot efectua: UIV cu diuretic (in caz de obstructie ureterala la limita, dar scintigrama renala e mult mai sensibila si mai precisa si e de electie), UIV minutata ( in stenozele unilaterale de artera renala, nu se mai foloseste), UIV in decubit ventral (pentru a obtine o opacifiere mai buna a sistemului pielocaliceal si ureterului), UIV cu compresie prin comprimarea ureterelor la nivelul stramtorii superioare a pelvisului printr-o centura subombilicala, timp de 15 minute, dupa decompresie efectuandu-se un alt film. Indicatiile curente ale UIV sunt durerea in flanc, hematuria, hidronefroza sau ureterohidronefroza decelate ecografic, litiaza aparatului urinar, ca proba functionala calitativa inaintea efectuarii unei nefrectomii sau pentru citologie urinara anormala.
Chistul renal are ca expresie ecografica o formatiune transsonica bine circumscrisa, situata oriunde in parenhimul renal, uneori la nivelul sinusului renal, e bine delimitat si in functie de dimensiuni poate deforma structurile cavitare sau vasculare intra-renale. Continutul chistului esential este lichidian si omogen, septurile sau calcificarile pledand pentru originea hidatica. Diagnosticul diferential se face cu megabazinetul congenital, hidronefroza congenitala, anevrismele arterialesau venoase extra sau intra-renale, hematoamele renale sau cu chisturile retroperitoneale extra-renale. Bilateralizarea leziunilor, rinichii mari de volum, cu chisturi multiple, bilaterale, uneori facand imposibila delimitarea rinichilor pledeaza pentru BPR. Diagnosticul diferential se face cu hidronefroza bilaterala, boala von Hippel-Lindau sau angiolipomul.
Tumorile renale parenhimatoase au aspectul unor formatiuni intrarenale ce pot evolua extrarenal pana la dimensiuni monstruoase, sunt in general hiperecogene, uneori cu zone grasoase sau vasculare, alteori izoecogene cu parenhimul renal. Predominanta vaselor de neoformatie si hemoragiile intratumorale vor determina aspectul neomogen, pe alocuri lacune transsonice pseudochistice, ceea ce va ingreuna diagnosticul diferential cu BPR. Ecografia va urmari pozitia, dimensiunile, extensia loco-regionala, invazia structurilor de vecinatate, a cavitatilor renale sau a vaselor. La Doppler color se va evidentia o zona circumscrisa hipervascularizata si se va aprecia vascularizatia rinichiului tumoral si invazia in venele renale/ VCI, iar la echo 3D se va putea localiza tumora in spatiu. Ganglionii peripediculari nu se evidentiaza uzual, ci doar cand sunt mariti de volum, ca masa neomogena la nivelul sinusului renal. Tumorile renale uroteliale se dezvolta din epiteliul ce tapeteaza cavitatile renale; sunt extrem de rar benigne si frecvent se extind spre cavitati si parenhim, sinus sau extracavitar, si au aspect ecografic al unei formatiuni hiperecogene bine conturate sau neregulate, localizate in interiorul cavitatilor renale. Tumorile uroteliale se evidentiaza greu echo, diagnosticul diferential cel mai adesea fiind cu litiaza renala sau cu tumorile parenhimatoase. Tumora Wilms e o tumora maligna a copilului, cu aspect echo de masa solida neomogena, hiperecogena bine delimitata, uneori bilaterala. Tumorile secundare nu se pot diferentia de cele primare decat histologic. Cele mai frecvente metastaze provin de la plaman, SR, san, leucemii sau melanoame maligne.
Hidronefroza reprezinta distensia cavitatilor renale de natura congenitala sau dobandita (ureterohidronefroza implica si dilatatia ureterului). Ecografia e prima metoda de investigatie pentru detectarea hidronefrozei; ea va indica gradul distensiei si de multe ori si sediul si natura obstacolului. Dilatatia bazinetului si calicelor apare sub forma unor zone transsonice in interiorul zonei ecodense. Cand dilatatia implica numai cavitatile renale, ureterul nu poate fi vizualizat ecografic. Hidronefroza are 5 grade: I-distensia bazinetului si calicelor primare II-distensia bazinetului, calicelor primare si secundare III-dilatatie cu aplatizarea sau inversarea cupelor caliceale dar cu parenhim de grosime normala IV-distensie majora cu subtierea importanta a parenhimului si calice explodate V-dilatatia completa, monstruoasa, cu disparitia parenhimului renal- rinichiul mut urografic Distensia vezicala secundara retentiei complete de urina va duce la ureterohidronefroza bilaterala, in general simetrica, cu caracter acut, ce se remite dupa drenajul vezical. Hidronefroza congenitala prin disfunctie de jonctiune pielo-ureterala are ca manifestare ecografica distensia globuloasa a bazinetului si secundar a calicelor, cu ureter normal. Hidronefroza de cauza obstructiva litiazica va evidentia un calcul cu con de umbra posterior si distensia secundara, iar cand obstacolul e ureteral, ureterohidronefroza secundara. Cu cat dilatatia e mai mare cu atat ureterul poate fi evaluat mai bine. Cand dilatatia ecografica implica un singur calice se numeste hidrocalicoza si se face diagnostic diferential cu chistul renal solitar.
Litiaza urinara poate fi unica sau multipla, simpla sau complexa. Aspectul ecografic al calculului renal sau ureteral va arata o formatiune hiperecogena cu con de umbra posterior, si efectul obstructiv al acestei formatiuni, hidronefroza. Litiaza coraliforma este mai dificil de apreciat ecografic uneori, din cauza extensiei regiunii de con de umbra sau uneori datorita estomparii ei. De cele mai multe ori examenul urografic e obligatoriu si e urmat de CT pentru aprecierea exacta a dispozitiei calculului coraliform.
Diagnosticul de tumora vezicala e sugerat de prezenta de formatiuni inlocuitoare de spatiu endovezical, protruzive in cavitatea vezicala, uneori cu calcifieri, cu apartenenta clara la perete, si fara modificarea pozitiei in functie de decubit. Tumorile infiltrative se dezvolta in grosimea peretelui, nu au protruzie endovezicala de cele mai multe ori, dar rigidizeaza peretele la examinarea in diferite grade de repletie, alteori cavitatea vezicala fiind desfiintata complet.
Este o metoda prin care se urmareste efectuarea unui procedeu minim invaziv sau invaziv in scopul precizarii diagnosticului sau in scop terapeutic. De exemplu, creste eficienta punctiei-biopsie pentru diagnosticul cancerului de prostata. Alt procedeu larg folosit este punctia rinichiului ( valoare nefrologica) / cavitatilor renale (in asigurarea drenajului urologic pentru hidronefroza) sub control ecografic, cu rol salvator in IR obstructiva si ca procedeu de montare al nefrostomiilor. O alta indicatie este punctia colectiilor perirenale sub control ecografic sau punctia unor leziuni parenhimatoase ( control CT). Drenajul vezical prin cistostomie minima se poate face ghidat eco in conditii de siguranta, la fel si drenajul colectiilor pe rinichi transplantat. Aceasta metoda este ieftina, repetabila, neinvaziva si reprezinta pentru moment prima alegere in drumul pentru precizarea diagnosticului.
Datorita caracterului non-invaziv, rapiditatii si acuratetii, CT e metoda de diagnostic preferata in patologia abdominala. Ea este indicata in: diagnosticul durerii abdominale sau pelvine, diagnosticul maselor sau colectiilor fluide, al tumorilor maligne I/II, al proceselor inflamatorii si al anomaliilor vasculare, in evaluarea traumatismelor regionale, clarificarea informatiilor aduse de alte explorari imagistice sau de laborator si in evaluarea anomaliilor viscerale, in ghidarea si controlul unor manevre minim invazive ( exemplu: punctia-biopsie renala) si in planificarea terapiei. Este indispensabila in oncologie, oferind informatii exacte despre localizarea si apartenenta de organ a unei tumori, despre dimensiuni, gradul de extensie si diseminare.
-risc radic prin expunere la raze X; doza efectiva de iradiere e ~10 mSv, echivalentul expunerii la radiatia ambientala pe o perioada de 3 ani. Acest risc impune protejarea pacientului atunci cand acest lucru nu interfera cu zonele investigate, de exemplu sort plumbuit peste abdomen sau scrot. -risc de reactie alergica majora la substanta de contrast iodata; se pot folosi preparate non-iodate sau masuri profilactice/terapeutice specifice. -lauza va trebui sa amane reluarea alaptarii pe o perioada de 24 h.
-existenta unui implant metalic nedetectat poate interfera detrimental cu campul magnetic -risc redus de reactii anafilactice in cazul folosirii substantei de contrast ( reactiile sunt modeste si perfect controlabile terapeutic) -risc de sedare excesiva in cazul pacientilor ce necesita acest lucru ( examinarea in conditii de sedare impune monitorizarea functiilor vitale!)
Se pot investiga IRM o varietate impresionanta de afectiuni urologice: tromboza venei renale, obstructii ale arterei renale, hidronefroze, glomerulonefrite, necroza tubulara acuta, rejetul grefei renale, nefrolitiaza, traumatisme reno-ureterale, chisturile hidatice renale, leziuni focale intrarenale, tumori ale parenhimului renal, tumori uroteliale inalte, IRA, IRC, tumori ale SR, anevrisme de Ao abdominala, obstructii ale VCI, cancer prostatic si de VU, adenopatii pelvine si retroperitoneale, MEN 1 si 2.
Clearence creatinina<10ml/min, pericardita, encefalopatie, hiperhidratare neresponsiva la tratament, HTA necontrolata, diateza hemoragica din cauza uremiei, greata, varsaturi, anorexie, malnutritie
Absolute: lipsa abordului vascular sau refuzul pacientului; Relative: malignitatea, dementa, ciroza avansata cu encefalopatie in lipsa perspectivei de transplant hepatic, cardiopatia ischemica severa, insuficienta cardiaca severa.
Complicatii acute: hTA ( neuropatie autonoma, exces de antihipertensive, ultrafiltrare excesiva), crampe musculare ( hipo natremie/ hipokaliemie/ UF excesiva), reactii alergice, hemoliza cauzata de greseli de tehnica a dializei, aritmii, crize hipertensive ( tratament cu eritropoietina, dializarea medicatiei anti-HTA, UF insuficienta), sindrom de dezechilibru de dializa cu edem cerebral, diselectrolitemii Complicatii cronice: CV ( HTA, HVS, BIC,aritmii, ICC, pericardita- pp cauza de deces!), G-I ( gastrita si esofagita uremica, diverticuloza colonica, sangerari digestive cauzate de heparina,ascita, hemosideroza, cresterea frecventei angiodisplaziei), pulmonare (Infectii Respiratorii), metabolice si endocrine ( dislipidemii, hipotiroidism, boala osoasa renala, afectarea fertilitatii), hematologice ( anemia renala cauzata in I rand de scaderea sintezei de eritropoietina, modificarile cantitative si calitative ale seriilor leucocitara si trombocitara), amiloidoza de dializa, infectii cu virusuri hepatitice.
Sunt asemanatoare cu ale hemodializei. In prezent e o solutie pentru contraindicatia absoluta a hemodializei si e preferabila acesteia in cateva situatii: DZ, boala cardiovasculara, instabilitate hemodinamica, tulburari hemoragipare, pacienti infectati cu virusuri hepatitice sau HIV, domiciliul la distanta mare de centrul de dializa, preferinta pacientului.
CI absolute: BII severa, abces abdominal, fibroza sau rezectie peritoneala>50%, transport peritoneal redus, diverticulita activa, sindrom depresiv sau psihotic, intelect redus. CI relative: obezitate, hernie recurenta, diverticuloza cu diverticulita, BPR/ BPHR, chirurgie abdominala multipla.
STUI se impart in 3 categorii: -simptome ale stocarii: percepute in faza de umplere a vezicii; cuprind: polakiuria diurna, nocturia (trezirea nocturna pentru a urina), imperiozitatea mictionala, incontinenta urinara (de efort, prin imperiozitate urinara, mixta, enurezisul- semnifica orice pierdere involuntara de urina, enurezisul nocturn, incontinenta urinara continua, alte tipuri de incontinenta), sensibilitatea vezicala. -simptome ale evacuarii: percepute in faza de evacuare a vezicii: jetul slab proiectat, jetul bifid si jetul in stropitoare, jetul intrerupt, mictiunea intarziata, screamatul, picaturile terminale. -simptomele post-mictionale: percepute imediat dupa mictiune: senzatia de mictiune incompleta, picaturile post-mictionale. - sindroamele dureroase genito-urinare si sindroamele simptomatice sugestive de disfunctie a TU: termenul de „sindrom” descrie o combinatie de mai multe simptome dar nu poate fi utilizat pentru diagnosticul precis; termenul de sindrom poate fi folosit doar daca exista minim 2 simptome; sdr dureroase genito-urinare sunt de obicei cronice si asociaza durerii simptome ale aparatului urinar inferior, intestinale, sexuale, ginecologice. Sindroamele sugestive de disfunctie a aparatului urinar inferior sunt: imperiozitatea cu sau fara incontinenta ( polakiurie, nocturie si imperiozitate= sindromul de vezica hiperactiva) si STUI sugestive de obstructie subvezicala ( termen folosit la barbat ce acuza tulburari ale evacuarii vezicale in absenta infectiei sau a altei patologii evidente in afara de obstructie).
Inregistrarea secventelor mictionale poate fi facuta sub trei forme: orarul mictional, calendarul mictional si jurnalul mictional. Analiza evenimentelor mictionale semnalate astfel permite cuantificarea urmatoarelor: frecventa diurna, nocturia, frecventa pe 24h, productia pe 24h, poliuria, volumul urinar nocturn, poliuria nocturna, volumul maxim evacuat.
Presiune intravezicala=presiunea inregistrata in interiorul vezicii; Presiunea abdominala= presiunea din jurul vezicii. In practica cotidiana ea e estimata prin masurarea presiunii rectale, vaginale sau, mai rar, extraperitoneale sau la nivelul unei stomii intestinale. Presiunea detrusoriana e estimata prin substractia presiunii abdominale din presiunea vezicala. Masuratorile sunt necesare pentru cistometrie dar si pentru studiul presiune-debit al mictiunii.
Studiul presiune- debit al mictiunii este metoda de masurare a raportului intre presiunea vezicala si debitul urinar in timpul mictiunii.
Complianta vezicala (in timpul cistometriei de umplere) este data de raportul intre variatia volumului vezical si variatia presiunii detrusoriene si se exprima in ml/cm H2O.
Curba debitmetrica normala are aspect « in clopot » si este evaluarea grafica a celei mai importante metode de explorare a functiei mictionale, care e debitmetria urinara.
Profilometria reflecta rezistenta uretrala sau fortele ce se opun pierderii de urina din vezica. Pe curba profilmetrica se urmaresc cativa parametri : presiunea uretrala maxima, presiunea de inchidere, lungimea uretrala functionala, lungimea uretrala totala. Yüklə 180,52 Kb. Dostları ilə paylaş:
|