Cursul 3 CĂRȚile istorice pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă



Yüklə 0,74 Mb.
səhifə7/13
tarix01.03.2018
ölçüsü0,74 Mb.
#43569
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   13

3 Regi



Bibliografie utilizată:


  • Brown, Raymond et al., Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură 3. Istoria deuteronomistă, ed. Dumitru Groșan (Târgu Lăpuș: Galaxia Gutemberg, 2010).

  • Cogan, Mordechai și Tadmor, „II Kings,” în The Anchor Bible 11 (New York: Doubleday, 1998).

  • Cogan, Mordechai, „I Kings,” în The Anchor Bible 10 (New York: Doubleday, 2001).

  • Dietrich, Walter, „Samuel und Königsbücher”, în TRE 30 (1999): 5-20.

  • Kannengieser, Charles, Handbook of Patristic Exegesis (The Bible in Ancient Christianity, vol. 1) (Leiden-Boston: Brill, 2006).

  • Oancea, Constantin, Naraţiunile profetice din cartea 1Regi (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2008).

  • Otto, Susanne, Jehu, Elia und Elischa (BWANT 152) (Stuttgart: Kohlhammer, 2001).

  • Prelipceanu, Vladimir et al., Studiul Vechiului Testament. Manual pentru Facultățile de Teologie, ed. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca: Renașterea, 2003).

  • Schmitt, Hans-Christoph, Elisa (Gütersloh: Gütersloher Verlagshaus, 1972).

  • Schmitz, Barbara, Prophetie und Königtum (FAT 60) (Tübigen: Mohr Siebeck, 2008).

  • Semen, Petre și Melniciuc-Puică, Ilie, Aşteptând mântuirea (Trinitas: Iaşi, 1999).

  • Septuaginta 2. Iisus Navi, Judecătorii, Ruth, 1-4 Regi, ed. Cristian Bădiliță et al. (București/Iași: Polirom, 2004).

  • Sweeney, Marvin A., I&II Kings, (OTL) (Louisville: Westminster Press, 2007).

  • Wälchli, Stefan, Der weise könig Salomo (BWANT 141) (Stuttgart: Kohlhammer, 1999).

  • Würthwein, Ernst, Das erste Buch der Könige. Kapitel 1-16 (ATD 11,1) (Göttingen: Vandenhoeck und Ruprecht, 1985).


1. Titlul cărții și poziția în canon

Această carte și următoarea au în Biblia ebraică denumirea de Regi (מְלָכִים – melakim). Cu ele se încheie grupa „Profeţilor anteriori”. În Septuaginta (și în ediţia sinodală a Sfintei Scripturi) cărțile sunt numite 3-4 Regi (Βασιλειων γ și δ) – întrucât 1-2 Regi sunt socotite cărţile Samuel din Biblia ebraică – şi fac parte dintre cărţile istorice ale Vechiului Testament. Textul acestor cărți a fost divizat din motive practice, cum s-a întâmplat de altfel şi cu cele două cărți ale lui Samuel şi cu cele două Paralipomene care erau prea voluminoase ca să fie cuprinse pe un singur sul. Potrivit mărturiei antice, consemnată atât în Talmud cât şi în notiţa masoretică după 2(4)Regi 25,30, cele două cărţi formau în vechime o singură carte. Despărțirea în două cărți s-a datorat Septuagintei. Ulterior scindarea a fost preluată şi de Vulgata, iar mai târziu şi de ediţiile Bibliei ebraice (începând din secolul 15 d.Hr.). Dintre toate cărţile „Profeţilor anteriori”, 3-4 Regi îşi justifică cel mai bine prezenţa în această grupă, datorită numeroaselor pasaje despre profeţi pe care le relatează (Samuel, Gad, Natan, Ahia, Ilie şi Elisei, Mihea fiul lui Imla, Isaia şi alţi profeţi anonimi). Pe de altă parte, cuprinsul acestor cărţi este istoric, după cum indică şi denumirea de „Cărţile Regilor”.


2. Autorul şi datarea scrierii

Potrivit tradiției iudaice, menționate în Talmud, 1 și 2 Regi au fost redactate de către profetul Ieremia (Baba Batra 14b).


3. Structura internă şi conţinutul

1,1-2,46

Ascensiunea lui Solomon la tron și moartea lui David

3,1-4,34

Înţelepciunea lui Solomon şi strălucirea regatului său

5,1-7,51

Construirea Templului și a palatului regal

8,1-66

Sfințirea Templului

9,1-10,29

Slava lui Solomon

11,1-43

Căderea și moartea lui Solomon

12,1-33

Dezbinarea regatului unic: regatul Israel şi regatul Iuda

13,1-16,34

Istoria paralelă a celor două regate

17,1-18,46

Profetul Ilie și narațiunea despre secetă (Ilie la pârâul Cherit și în Sarepta; Jertfa de pe muntele Carmel)

19,1-21

Ilie în Horeb și alegerea lui Elisei

20,2-22,39

Istoria lui Ahab și a Izabelei

22,40-53

Domnia lui Iosafat și a lui Ohozia

.
Cartea consemnează, în douăzeci şi două de capitole, istoria monarhiei israelite de la moartea lui David (datată, în mod tradiţional, în jurul anului 970 î.Hr.) până la moartea regelui Ahab, al Regatului de Nord, Israel (cca 853 î.Hr.). Scrierea debutează cu menționarea sfârşitului domniei lui David. Tronul este revendicat de fiul său Adonia, care, pe fondul bătrâneţii şi slăbiciunii lui David, se autoproclamă rege. Profetul Natan şi Batşeba reuşesc să contracareze acţiunea lui Adonia, iar Solomon este proclamat rege şi recunoscut de popor ca succesorul legitim la tronul din Ierusalim (cap. 1-2). Ajuns rege prin voinţă divină, Solomon este preocupat să consolideze alianţa cu Egiptul, prin căsătoria cu fiica faraonului. Mai presus de măsurile politice, Solomon caută ajutorul dumnezeiesc în guvernare. El îi cere Domnului, într-un vis, să-i dăruiască înţelepciune, pentru a putea să conducă cu dreptate poporul. Noul rege îşi dovedeşte înţelepciunea cu prilejul judecăţii dintre cele două femei care revendicau acelaşi copil. Solomon o descoperă pe adevărata mamă: cea care îşi iubeşte copilul într-atât, încât este dispusă să îi fie luat, dacă prin aceasta viaţa copilului e salvată (cap. 3).

Rege peste întregul Israel, având un aparat administrativ dezvoltat, Solomon devine faimos şi dincolo de hotarele ţării pentru fastul curţii regale, dar mai ales pentru înţelepciunea sa, fără seamăn în Orient. Moştenind de la tatăl său şi sensibilitate artistică, Solomon devine celebru prin cele 3000 de proverbele şi 1005 (5000 după LXX) cântări alcătuite de el, dovendindu-se erudit şi în ştiinţele naturii (cap. 4-5).

Pregătirile pentru construirea casei Domnului în Ierusalim îl preocupă pe rege de la începutul domniei sale. Prin cultivarea relaţiilor diplomatice, Solomon obţine de la regele Hiram al Tirului lemn de cedru şi chiparos, precum şi meşteri pricepuţi în construirea templului. Construcţia începe în al patrulea an al guvernării şi e finalizată după şapte ani, casa Domnului fiind împodobită şi înzestrată cu toate obiectele cultice necesare, din cele mai alese materiale. În paralel s-au construit şi edificiile palatului regal. În vederea sfinţirii Templului, chivotul Domnului este aşezat în încăperea numită „Sfânta Sfintelor”. În faţa întregului popor, slava lui Dumnezeu se sălăşluieşte în templu, iar Solomon rosteşte o rugăciune cu profund conţinut teologic, aducând apoi jertfe lui Dumnezeu (cap. 6-8).

Dumnezeu i se arată lui Solomon pentru a-l avertiza asupra consecinţelor idolatriei şi neascultării poruncilor, care vor atrage după sine dărâmarea Templului şi alungarea poporului din ţară. Pe lângă construcţiile din Ierusalim, Solomon construieşte oraşe cu grânare şi fortifică cetăţi, alcătuieşte o flotă comercială care străbătea apele Mediteranei din Arabia până în Spania, introduce impozite pe venit pentru negustori, consolidează relaţiile economice cu vecinii, întăreşte armata. Regina din Saba îl vizitează pe Solomon, lăudând înţelepciunea regelui şi strălucirea regatului său (cap. 9-10).

Însă strălucirea şi puterea lui Solomon au constituit şi o piatră de poticnire pentru el, fiind cauza căderii sale religioase. Numeroasele soţii şi concubine de origine străină îi abat regelui inima spre slujirea altor dumnezei (Astarte, Milcom, Chemoş) şi spre practicarea cultului pe înălţimi. Ca pedeapsă pentru păcatele regelui, Dumnezeu a vestit divizarea regatului după moartea lui Solomon (cap. 11).

Printre adversarii regelui Solomon s-a numărat şi un demnitar al său, Ieroboam. Datorită revoltei sale împotriva regelui a fost nevoit să se refugieze în Egipt. După moartea lui Solomon, fiul său, Roboam trebuia să primească recunoaşterea ca rege din partea seminţiilor. Reprezentanţii seminţiilor din nord i-au cerut să oprească muncile de corvoadă şi să uşureze fiscalitatea. Roboam n-a dat ascultare cererii, ameninţând cu sporirea măsurilor de apăsare. S-a declanşat o schismă a seminţiilor din nord, care au refuzat să mai fie supuşi lui Roboam. Întors din exilul egiptean, Ieroboam e proclamat rege de către israeliţi şi astfel ia naştere în nord regatul Israel (sau Efraim), desprins de regatul Iuda, unde Roboam rămâne conducător. Doar intervenţia profetului Șemaia, omul lui Dumnezeu (12,22-24) face ca situaţia să nu escaladeze într-un război deschis între cele două regate, dar starea de conflict militar a persistat sub regii următori.

Pentru a-i împiedica pe supuşii săi să meargă la templul din Ierusalim, Ieroboam zideşte un templu în Betel (aproape de graniţa sudică a regatului) și altul în Dan (în nord), unde introduce cultul viţelului de aur. El construieşte apoi altare pe înălțimi şi investeşte preoţi după bunul său plac, chiar dacă nu aveau ascendenţă levitică. Toţi regii lui Israel au urmat păcatul lui Ieroboam, practicând cultul viţelului de aur şi cultul în locurile înalte. În această perioadă apar însă şi profeţi care condamnă decăderea religioasă din regatul Israel. Un profet din Iuda anunţă în faţa lui Ieroboam sfârşitul sanctuarului din Betel (cap. 13). Altul, pe nume Ahia, îi vesteşte lui Ieroboam sfârşitul (cap. 14). Şi Roboam, regele lui Iuda, a făcut fapte neplăcute Domnului, zidind altare pe înălţimi, încuranjând idolatria şi prostituţia cultică. Deşi unii urmaşi ai săi au desfiinţat această practică, cultul pe înălţimi a persistat. În conflictul cu regatul Israel, regele Asa din Iuda cere sprijinul Siriei, oferind tezaurul templului ca răsplată. Fiul lui Ieroboam şi întreaga sa familie sunt ucişi în urma unei conspiraţii. Dar şi urmaşul uzurpatorului Baeşa are parte de aceeaşi soartă, vestită de altfel de un profet. Puterea e uzurpată de un general, Zimri, dar acesta domneşte doar şapte zile, fiind înlăturat de alt general, Omri. El construieşte o nouă capitală a regatului Israel, în Samaria. Fiul său e regele Ahab. Pentru a consolida relaţiile cu regele Tirului, Ahab se căsătoreşte cu fiica acestuia, Izabela. Pentru ea, Ahab construieşte un templu lui Baal în Samaria, astfel fiind introdus cultul lui Baal în regat (cap. 15-16).



Fiindcă credinţa în Domnul e ameninţată să dispară, Dumnezeu îl trimite la Ahab pe profetul Ilie, care anunţă o secetă cumplită în ţară. Prin aceasta se arată că nu Baal – divinitate a fertilităţii şi furtunii în credinţa feniciană – dă ploaie pe pământ, ci Domnul este Cel care leagă şi dezleagă ploile. Profetul este trimis de Dumnezeu la pârâul Cherit, unde este hrănit în chip minunat de corbi. De aici, cuvântul Domnului îi îndreaptă paşii spre Sarepta, unde profetul săvârşeşte două minuni: înmulţeşte hrana pentru o văduvă şi fiul ei, iar apoi îl readuce pe tânăr la viaţă. Se arată astfel că Baal nu este nici măcar în teritoriul adoratorilor săi domn peste hrană şi viaţă, ci doar Domnul, Dumnezeul lui Ilie (cap. 17). Deşi Ahab îl caută pe Ilie până peste hotarele regatului, tot profetul este cel care se înfăţişează regelui, din porunca Domnului. Pe muntele Carmel, Ilie îi înfruntă pe cei 450 de profeţi ai lui Baal. Jertfa lui Ilie, mistuită de focul trimis de Domnul, este semnul clar că doar Domnul este Dumnezeu adevărat, în vreme ce Baal nu există. Odată ce acest adevăr a fost mărturisit de popor, se întoarce şi ploaia (cap. 18). Prigonit de Izabela, Ilie se îndreaptă spre muntele Horeb. Aici, Dumnezeu i se descoperă în adierea uşoară de vânt şi îl însărcinează să îşi pregătească urmaşul, pe profetul Elisei. Încă o dată se arată Ilie la curtea regelui, în urma unei crime săvârşite de Ahab cu ajutorul Izabelei, asupra lui Nabot. Acum, profetul îi vesteşte lui Ahab sfârşitul asemenea celui pe care el l-a ucis (cap. 21). Regele piere într-un război împotriva sirienilor, pe care l-a pornit după ce s-a încrezut doar în profeţii săi de curte şi a ignorat glasul profetului Miheia, fiul lui Imla (cap. 22).
4. Receptarea cărții în scrierile Părinților Bisericii
a. comentarii patristice

  • Beda Venerabilul, De Templo Salomonis Liber, în PL 91.

  • Beda Venerabilul, In Regum librum XXX quaestiones, în CCL 119.

  • Sf. Ambrozie al Milanului, De Nabuthe Jezraelita Liber Unus, în PL 14.

  • Sf. Chiril al Alexandriei, Fragmenta in libros Regum, în PG.

  • Sf. Ioan Gură de Aur, Homiliae VI in Oziam, în PG 56.

  • Sf. Ioan Gură de Aur, In Eliam prophetam, în PG.

  • Sf. Ioan Gură de Aur, In Heliam et viduam, în PG.

  • Teodoret al Cirului, De quaestionibus ambiguis in Libros Regnorum et Paralipomenon, în PG 80.


b. secvențe de exegeză patristică
„Merită osteneala să ştii de ce s-a spus că, în calitate de rege, Solomon a fost cel ce a zidit templul şi, ca un adevărat arhitect, el a angajat – după ce a trimis să-l caute – pe Hiram din Tir, fiul unei văduve, din seminţia lui Neftali, dar al cărui tată se trăgea din oraşul Tir. Acesta era un înţelept meşter de aramă şi plin de cunoştinţe în cele mai diferite măiestrii ale aramei. El a fost chemat de Solomon şi lui i s-a încredinţat executarea tuturor lucrărilor.  Mă întreb dacă nu cumva în Solomon se poate întrevedea cel mai întâi născut decât toată făptura (Col 1,15), iar în Hiram, omul pe care şi l-a ales şi care văzând unirea tuturor oamenilor – însuşi cuvântul Tir însemnează cel care uneşte – era după fire din neamul nostru; plin de toată iscusinţa, înţelegerea şi cunoaşterea omenească, el a fost adus la cel (mai) întâi născut decât toată făptura şi a lucrat împreună cu el la zidirea templului. Ca să îngăduie într-un fel mântuitor strălucirea luminii lui Dumnezeu, ei au construit şi fereastra, de unde să se poată vedea fără să fie zărit şi să afle – dar ce nevoie ar mai fi să subliniez toate amănuntele? – că trupul lui Hristos, adică Biserica, are un temei de a fi casă duhovnicească şi templu al lui Dumnezeu.” (Origen, Comentariul la Evanghelia după Ioan – intrepretare la 3Rg 7,1-14)
Iată că şi în Vechiul Testament apar reprezentări ale celor create, argument pentru legitimitatea icoanelor: „Dumnezeu a poruncit lui David să-I zidească templu prin fiul său şi să-I pregătească loc de odihnă. Solomon, clădindu-l, a făcut heruvimii (…) şi boi şi lei şi rodii. Dar nu este cu mult mai de cinste ca toţi pereţii casei Domnului să se împodobească cu chipurile şi icoanele sfinţilor decât cu ale necuvântătoarelor şi arborilor?” (Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor – interpretare la 3Rg 7,29)
Solomon, „după ce a zidit lui Dumnezeu casă minunată, căci a văzut mai dinainte pe Cel care avea să vină în ea, minunându-se, zice: Oare cu adevărat va locui Dumnezeu cu oamenii pe pământ?  – Da, îi răspunde David mai dinainte în psalmul care are supra-scrierea Către Solomon: Se va pogorî ca ploaia pe lână (Ps 71,6). Ploaie, din pricina originii Lui cereşti; iar pe lână, din pricina omenirii Sale” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele – interpretare la 3Rg 8,27)

„Când poporul evreu a ajuns la culmea călcării de lege, atunci marele Ilie, vrednicul de ceruri, cel ce voia să ridice boala pricinuită de trândăvie şi s-o tămăduiască, a zis: Viu este Domnul Căruia îi stau înainte… că nu va fi ploaie, fără numai prin cuvântul gurii mele. Şi cel ce numai un cojoc avea pe el a închis cerul, aşa de mare îndrăzneală avea el către Dumnezeu. Vezi că sărăcia nu este un lucru rău? Căci cel mai sărac decât toţi nu ar fi dobândit îndrăzneală, încât, mergând pe pământ, cu un cuvânt doar să închidă cerul. Dar, după ce a zis acestea, a adus şi foametea, ca un pedagog preabun şi îndreptător al răutăţilor ce se făceau” (Sf. Ioan Gură de Aur, Puțul – interpretare la 3Rg 17,1)


„Aş aduce iarăşi, cu plăcere, un iudeu în faţa mea, ca să-i vorbesc şi să-i arăt că legea strică Legea, că Legea nu are în ea însăşi nici trăinicie, nici desăvârşire, că nu are adevărul, ci umbra. Cele poruncite de Lege erau umbră, ale noastre, adevăr; acelea, simboluri, ale noastre, realităţi. Cum se face, iudeule, că a fost hrănit de un corb Ilie, pe care tu îl cinsteşti, pe care-l aştepţi să vină, despre care vorbeşti multe şi pe care-l numeşti prooroc? După Lege, corbul este o pasăre necurată, că aşa a poruncit Legea, să fie necurat corbul. Cum dar, a fost hrănit proorocul de un corb necurat? Dacă Legea numeşte pe corb necurat, atunci negreşit trebuie să fie necurat şi cel hrănit de corb. Dar nu s-a întâmplat asta, Doamne fereşte! Ilie a fost hrănit de un corb pentru că Ilie nu socotea necurată nici una din făpturile lui Dumnezeu” (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la Sfinți, la Petru Apostolul și Ilie Proorocul – interpretare la 3Rg 17,3-6)
„Prin ce lucrare a pământului şi-a câştigat Ilie hrana în văgăună? Nu-i aduceau lui corbii hrana? Iar venind în Sarepta, nu i-a dat văduva, lipsită şi de cele mai trebuincioase lucruri, pâine, luând-o de la gura copiilor ei, ca să se arate că virtutea trebuie pusă mai presus şi de fire? Toate acestea, desigur, sunt întâmplări minunate, dar totuşi au şi o raţiune. Căci e cu putinţă ca cineva să trăiască şi fără să mănânce, atunci când vrea Dumnezeu.” (Nil Ascetul, Cuvânt ascetic – interpretare la 3Rg 17,9-16)
„Tot sufletul văduvit de bunătăţi şi pustiit de virtute şi de cunoştinţa lui Dumnezeu, când primeşte raţiunea (cuvântul) dumnezeiască şi cunoscătoare, aducându-şi aminte de păcatele lui, învaţă cum să hrănească cu pâinile virtuţilor raţiunea hrănitoare, să adape cu dogmele adevărului izvorul vieţii şi să pună mai presus chiar decât firea slujirea aceluia. Prin aceasta, vasul-trup se va face gata de făptuire spre virtuţi şi ulciorul-minte va izvorî necontenit contemplaţia care păstrează lumina cunoştinţei. Iar gândul natural, ca fiul văduvei, lepădând viaţa pătimaşă de mai înainte, se va învrednici să se facă părtaş de viaţa dumnezeiască şi adevărată, dată de raţiune.” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua – interpretare la 3Rg 17,24)
Addenda
Autorul şi compunerea cărţilor 3-4 Regi. Astăzi, majoritatea cercetătorilor biblici admit că 3-4 Regi au fost parte a „Istoriei deuteronomiste”. În timpul exilului babilonian se caută o explicaţie pentru dezastrul naţional. „De ce s-a dezbinat regatul unic? De ce au fost cucerite cele două regate? De ce am rămas fără templu? De ce am ajuns în exil?” – erau întrebările care frământau şi din care s-a născut necesitatea unei reevaluări a propriei istorii. Sfârşitul statului şi exilul au fost acum înţelese ca pedepse divine pentru îndepărtarea de Dumnezeu şi idolatrie. Viziunea acestei istorii despre regalitate este una negativă: regii au fost principalii vinovați pentru dezastrul național, pierderea țării și exilarea poporului, fiindcă ei au condus poporul în păcat.

Izvoare. La compunerea acestei istorii teologice, redactorii ei au folosit izvoare mai vechi, unele chiar menţionate pentru cei care doresc o informare amănunţită:

  • „Cartea faptelor lui Solomon” (3Rg 11,41);

  • „Cronica regilor lui Israel” (3Rg 14,19);

  • „Cronica regilor lui Iuda” (3Rg 14,29).

În afară de aceste documente, amintite de redactor, s-au folosit surse nemenţionate, care pot fi doar presupuse:

  • Listele de funcţionari (3Rg 4,1-19) provin din documente administrative;

  • Istoria schismei (3Rg 12,1-18), care prezintă regalitatea din Iuda într-o lumină defavorabilă, nu poate să provină din documentele oficiale de aici; nu e însă exclusă originea ei din regatul Israel;

  • Detaliile despre construcţia templului (3R 6-7) provin, probabil, dintr-o arhivă a acestuia;

  • Naraţiunile despre profeţii Ilie şi Elisei, dar şi despre alţi profeţi, provin din cercurile profetice ale regatelor Israel. E de presupus că ele circulau în colecţii de istorii profetice înainte de introducerea lor în IDeutr. Episoadele care relatează intervenţiile profetului Isaia (4Rg 18-20) provin din regatul Iuda înainte de cucerirea babiloniană, fiind completate în exil (19,9-35).


Bibliografie recomandată în limba română
Extras din Chirilă, Ioan, Bud, Paula și Paşca-Tuşa, Stelian, Vechiul Testament în scrierile bibliştilor români: ghid bibliografic (Cluj-Napoca: Eikon/Şcoala Ardeleană, 2014), 405 p.
Volume

Cârstoiu, Justinian, Sfinţii Prooroci Ilie şi Elisei, prefiguratori ai monahismului (Bucureşti: Sigma, 2005), 236 p.

Oancea, Constantin, Naraţiunile profetice din cartea 1Regi. Introducere, traducere şi comentariu (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2008), 190 p.

Oancea, Constantin, Profetul Ilie şi naraţiunea despre secetă. Studiu exegetic şi hermeneutic (Cluj-Napoca: Alma Mater, 2005), 317 p.

Studii şi articole

Baba, Teodor, „Profetul Ilie în lumina izvoarelor biblice şi patristice,” AB 7-8 (1990): 36-47.

Burcuş, Teodor, „Rugăciunea lui Solomon la sfinţirea templului şi caracterul ei universalist,” ST 3-4 (1967): 173-188.

Cârstoiu, Justinian, „Sfântul Prooroc Ilie, prefigurator al ascetismului creştin,” O 3-4 (2003).

Nagy, Jozsef, „Împărăteasa de la miază-zi – regina Saba,” MB 1-3 (1977): 68-75.

Neaga, Nicolae, „Istoria timpurilor Vechiului Testament: Solomon,” MA 9-10 (1958): 693-703.

Oancea, Constantin, „Critica profetului Ilie în scrierile pseudo-hrisostomice,” în Sfântul Ioan Gură de Aur – ierarh, teolog, filantrop (Sibiu: Andreiană, 2008), 353-366.

Oancea, Constantin, „Ipostaze ale profetului Ilie în Biblie şi la Părinţi,” în Septuaginta II. Iisus Nave. Judecătorii. Ruth. 1-4 Regi, ed. Cristian Bădiliţă et al. (Iași: Polirom, 2004), 444-451.

Oancea, Constantin, „Profetul Ilie în exegeza patristică,” RT 1 (2003): 47-72.

Orleanu-Bîrlădeanu, Calistrat, „Solomon,” BOR 8 (1903): 930-947 / 9 (1903): 1058-1069.

Poirot, Éliane, „Dreptul Enoh, Sfântul profet Ilie şi Sfântul Ioan Teologul în opera mitropolitului Anastasie Crimca,” Tabor 7 (2009): 31-41.

Popa, Viorel, „Profetul Ilie în Noul Testament şi în tradiţia Bisericii creştine,” OT 4 (2003): 40-50

Popa, Viorel, „Succesiunea profetică și caracterul mozaic al profetismului în vechiul Israel. Profeţii Ilie si Elisei,” OT 3-4 (2005): 169-183

Repere patristice

Ambozie cel Mare, „Despre Nabot Izreeliteanul,” în PSB 52, ed. Teodor Bodogae et al. (Bucureşti: IBMO, 2007), 427-462.

Efrem Sirul, Tâlcuirile sântului părintelui nostru domnul Efrem Sirul la Pentateuh, Iosua, Judecători, Cărţile lui Samuel şi ale Regilor, vol. 1, ed. SiLevestru Octavian Isopescu (Cernăuţi: f. ed., 1914), 556 p.

Ioan Gură de Aur, „Despre pocăinţă. Omilia II: Despre tristeţea împăratului Ahav şi despre Iona profetul,” ed. Dumitru Fecioru, BOR 1­3 (1977): 114­120.

Ioan Gură de Aur, Despre desfătarea celor viitoare. La Ilie la văduvă, ed. Dumitru Fecioru (Bucureşti: IBMO, 2008), 7-20.

Ioan Gură de Aur, Omilii despre pocăinţă. Despre tristeţea împăratului Ahab şi despre Iona profetul, ed. Dumitru Fecioru (Bucureşti: IBMO, 1998), 27-42.

Uscă, Ioan Sorin, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi. IX 3-4 Regi, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006.


Yüklə 0,74 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin