Curtea de Apel Constanta

DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ.

1. 14. Arestarea preventivă. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 148 lit. a şi c Cod procedură penală in lipsa unor elemente certe care să demonstreze că ”inculpatul s-a sustras de la judecată” şi că ”ar pregăti săvârşirea de noi infracţiuni”.

Din probele administrate in cauză rezultă indicii temeinice şi presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile deduse judecăţii, fiind incidente temeiurile arestării preventive prev. de art. 148 lit. „e” cod pr. penală – există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate şi art. 148 lit. „f” cod pr. penală, fiind întrunite cumulativ cerinţele acestei prevederi legale în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute in sarcina inculpatului depăşesc 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Criticile sunt intemeiate doar cu privire la greşita reţinere a temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. „a, c” cod pr. penală.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.T. nu s-a sustras de la judecată câtă vreme la primul termen s-a prezentat apărătorul ales, iar la cel de-al doilea şi ultimul, inculpatul a fost audiat de instanţa fondului.

Ca atare, în cauză nu este incident temeiul prev. de art. 148 lit. a cod pr. penală, acesta se putea reţine cel mult în faza urmăririi penale.

De asemenea, probele dosarului nu dovedesc că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, prima instanţă având în vedere doar declaraţia martorei E.A., simpla afirmaţie „ scoate-o pe A. că te omor” neputând constitui dovada pregătirii comiterii unei noi infracţiuni.
Prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2010, Tribunalul Tulcea, în baza art. 160^a în referire la art. 148 lit. a , c, e şi f Cod Procedură Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.T. pe o perioadă de 30 zile începând cu data punerii în executarea mandatului de arestare.

A constatat că inculpatul a avut apărător ales în cauză.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 533/P/2009 din 31 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.20-174-175 alin.1 lit. d Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal, art.217 alin.1 Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal şi art.193 Cod penal.

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare al instanţei că în noaptea de 13/14 iulie 2008, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul S.T. a pătruns fără drept în curtea şi locuinţa părţii vătămate I.V. unde s-a înarmat cu un cuţit de mari dimensiuni şi în timp ce victima dormea i-a aplicat mai multe lovituri cu arma, inclusiv în zone vitale, după care a abandonat victima, care sângera.

S-a mai reţinut prin actul de sesizare că în noaptea de 24/25 august 2008, după ce a lovit-o pe concubina sa E.A. şi a ameninţat-o, aceasta a fugit sărind pe geam şi de frica inculpatului s-a ascuns în podul unei vecine a părinţilor săi.

Ulterior orbit de gelozie şi pe fondul consumului de alcool, în jurul orelor 02,00, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa învecinată care aparţinea părţii vătămate E.A., unde aceasta locuia cu cei doi nepoţei, în vârstă de 2 şi 4 ani şi unde se mai afla fratele părţii vătămate, concubina acestuia şi copilul lor de 4 luni.

A mai arătat procurorul prin rechizitoriu că inculpatul care era înarmat cu un cuţit a spart geamul de la uşa de acces a locuinţei, a ameninţat partea vătămată cu moartea şi a încercat să pătrundă în imobilul lui E.A., aceasta dându-i drumul în casă după circa 30 de minute de insistenţe pentru a-l lămuri pe inculpat că concubina sa nu se refugiase la partea vătămată.

Imediat inculpatul l-a căutat pe martorul P.P. prin încăperile imobilului pentru a-l tăia cu cuţitul, iar acesta fugit în picioarele goale să anunţe organele de poliţie. Totodată concubina lui P.P., martora V.C. împreună cu băieţelul ei de 4 luni, s-a refugiat îmbrăcată sumar la un vecin pe nume A.P., mai ales că anterior martorul P.P. a observat cum inculpatul S.T. a împuns plapuma şi pernele cu cuţitul, în locul unde puţin mai înainte se aflase copilul său.

A mai arătat procurorul că iniţial partea vătămată E.A. s-a refugiat cu nepoţii săi de 2 şi 4 ani, îmbrăcată sumar, în grajd însă crezând în mod eronat că inculpatul a părăsit curtea a ieşit din anexă, moment în care a fost atacată de inculpat cu cuţitul. Pe fondul stării de ebrietate şi a ripostei părţii vătămate care l-a împins cu mâna stângă în timp ce ţinea cu braţul drept nepotul de 4 ani, inculpatul a ratat lovitura şi s-a dezechilibrat, după care, profitând de situaţie, partea vătămată a fugit cu copilul în şura vecinului său A.A. unde a cerut ajutor. Celălalt nepot în vârstă de 2 ani a fost abandonat datorită situaţiei într-una din camere.

După sosirea organelor de poliţie, inculpatul a părăsit în grabă localitatea, fiind căutat timp de aproape 8 luni până i s-a luat o declaraţie în 2 aprilie 2009.

A mai arătat procurorul că după sosirea organelor de poliţie nepoţelul de 2 ani al părţii vătămate a fost găsit pitit sub o masă, iar concubina inculpatului a fost găsită ascunsă în podul unei vecine a părţii vătămate.

La termenul din 23 martie 2010 a fost audiat inculpatul care a recunoscut parţial săvârşirea faptelor, infirmând că ar fi avut un cuţit asupra lui în noaptea incidentului de la locuinţa părţii vătămate E.A.

Inculpatul a mai declarat că, fiind în stare de ebrietate, în iulie 2008 a pătruns în locuinţa părţii vătămate I.V deoarece vroia să o caute pe concubină s-a înarmat cu un cuţit cu lama de circa 15 - 20 cm. cu care a lovit o dată partea vătămată, pe care a tăiat-o după care a abandonat victima şi a plecat de la faţa locului mergând să se culce la locuinţa sa.

La termenul 23 martie 2010, după audierea inculpatului, a părţii vătămate E.V. şi a martorilor P.P., I.C. şi E.A., instanţa din oficiu, în baza art.160^a Cod Procedură Penală, a pus în discuţie necesitatea luării sau nu a măsurii arestării preventive

Reprezentantul parchetului a solicitat luarea măsurii preventive, deoarece faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de o gravitate mare; inculpatul a încercat direct şi prin alte persoane să influenţeze părţile vătămate şi martorii, deci, prezintă pericol pentru ordinea publică şi s-a sustras de la urmărire penală şi judecată.

Analizând oportunitatea luării măsurii arestării preventive în cursul judecăţii, tribunalul constată că în cauză subzistă motivele prevăzute de art.148 lit.a,c, e şi f Cod pr.penală în referire la art.143 Cod pr.penală.

Astfel, potrivit art. 148 lit. a Cod pr. Penală, măsura arestării poate fi luată, printre altele, când inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Aşa cum a declarat inculpatul, în dimineaţa zilei de 25 august 2008 a părăsit localitatea de domiciliu, respectiv satul Nifon, comuna Hamcearca, judeţul Tulcea, şi a plecat la o stână de oi situată în localitatea Valea Teilor, unde proprietar este B.V. Deşi inculpatul susţine că nu a ştiut că era căutat de organele de poliţie din declaraţia părţii vătămate E.A. dată în faţa instanţei, reiese că în dimineaţa de 25 august 2008 lucrătorul de poliţie din comună l-a căutat pe inculpat la locuinţa părinţilor concubinei sale, iar în momentul în care partea vătămată l-a văzut pe inculpat în curtea acestora S.T. a fugit şi a dispărut de la faţa locului şi din localitate.

Martora E.A., fosta concubină a inculpatului, a declarat că inculpatul a fost căutat de organele de poliţie în dimineaţa zilei de 25 august 2008, însă acesta a fugit de la faţa locului şi nu l-a mai observat în localitatea Nifon.

Totodată, martora a precizat că după o relaţie de concubinaj de 4 ani inculpatul nu a mai contactat-o personal, însă a primit ameninţări mediate prin intermediul nepoţilor lui S.T.

Tribunalul constată că inculpatul s-a sustras de la efectuarea urmării penale începând cu 25 august 2008, dovadă stând procesele verbale de căutare întocmite de organele de poliţie în perioada 8.11.2008 şi până la data de 2.04.2009 când i-a fost luată prima declaraţie în legătură cu faptele comise la domiciliul părţii vătămate E.A.

Astfel, potrivit procesului verbal întocmit la 8.11.2008 de un lucrător al Postului de Poliţie Hamcearca, inculpatul a fost căutat la domiciliul său, iar din discuţiile purtate cu fratele său S.T. a reieşit că inculpatul este plecat de la domiciliu său din august 2008 şi nu mai ştie nimic de acesta.

Postul de poliţie Hamcearca a mai realizat o procedură de citare, procesul verbal întocmit la 10 decembrie 2008, precizând că citaţia a fost lăsată fratelui inculpatului.

Totodată, potrivit procesului verbal întocmit de P. P. Hamcearca la 29.01.2009, a reieşit că, după deplasarea la faţa locului, lucrătorul de poliţie a discutat cu fratele inculpatului care a precizat că S.T. a fost în satul Nifon la data de 19.91.2009 când a decedat mama lor şi i-a transmis inculpatului să se prezinte la organele de urmărire penală. S.T. a mai precizat că inculpatul lucrează ca cioban la o fermă de oi din judeţul Tulcea fără a preciza localitatea.

La data de 10.02.2009 s-a realizat o nouă procedură de citare cu inculpatul, citaţia fiind primită tot de fratele acestuia.

Ulterior, la 21.03.2009, s-a deplasat un lucrător al P. P. Hamcearca la domiciliul inculpatului, care a întocmit un alt proces verbal, în care s-a consemnat că a fost găsit doar fratele inculpatului care a precizat că nu mai ştie nimic de S.T., acesta venind doar pe 19 ianuarie 2009, cu ocazia decesului mamei lor.

În cursul judecăţii, tribunalul a emis mandate de aducere cu însoţitor în care s-a consemnat că la stâna numitului B.V. s-a luat legătura cu soţia acestuia B.C., care a declarat că inculpatul este angajatul soţului ei, lucrează ca cioban în zona 9 Mai, cunoaşte că inculpatul trebuie să fie prezent la Tribunalul Tulcea pentru termenul din 23.03.2010, se va prezenta împreună cu B.V.

Raportat la aceste evenimente, tribunalul constată că este îndeplinită cerinţa prevăzută de art.148 lit. a Cod pr. penală, în sensul că inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, deoarece a părăsit localitatea de domiciliu imediat după incidentul de la locuinţa părţii vătămate E.A., în dimineaţa zilei de 25.08.2008, iar potrivit declaraţiei martorului P.P. dată în faţa instanţei, după sosirea organelor de poliţie, inculpatul care era în fundul grădinii striga că o să-i omoare, după care a fugit şi, deşi martorul şi poliţiştii au încercat să-l prindă, acesta s-a făcut nevăzut.

Potrivit art.148 lit. c Cod pr. penală, măsura arestării preventive poate fi luată când există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

Referitor la acest aspect, se observă că din declaraţia martorei E.A., fosta concubină a inculpatului, reiese că în cursul lunii decembrie 2009 nepoţii inculpatului i-au transmis numitei S.M. că acesta are de gând s-o omoare pe martoră şi pe actualul său concubin, A.D. Martora a mai precizat că atunci când inculpatul consuma băuturi alcoolice obişnuia să poarte cuţit şi devenea violent.

Având în vedere aceste circumstanţe, instanţa constată că în cauză subzistă motivul prev. de art.148 lit. c Cod pr. Penală, în sensul că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni prin realizarea de acţiuni antisociale, cu ameninţării imediate la adresa martorei E.A. şi a concubinului acesteia.

În ceea ce priveşte motivul prev. de art.148 lit. e Cod pr. Penală, arestarea poate fi dispusă şi atunci când există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau când încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta.

Astfel, la data de 23 martie 2010, în şedinţă publică, partea vătămată E.A. a afirmat că, cu o seară înainte, a fost sunată de 3 ori de proprietarul stânei unde lucrează inculpatul numitul B.V., care i-a solicitat ca în schimbul unei sume de bani să-şi retracteze declaraţiile date în cursul urmăririi penale, pentru ca inculpatul să nu suporte consecinţele legii.

Fiind în sala de judecată, la întrebarea preşedintelui completului de judecată, numitul B.V. a confirmat că a sunat-o cu o seară precedentă pe partea vătămată şi i-a propus acesteia o sumă de bani pentru ca inculpatul să nu fie condamnat.

Tribunalul reţine în aceste circumstanţe că asupra părţii vătămate E.A. s-a exercitat o presiune mediată de către inculpat prin intermediul altei persoane în vederea realizării unei înţelegerii frauduloase cu aceasta.

Practica judiciară şi doctrina sunt constante în a reţine că presiunile asupra persoanei vătămate pot fi efectuate şi de către alte persoane apropiate de inculpat sau făcând parte din familia acestuia, care au ca obiect renunţarea la această calitate, o intervenţie redusă ori chiar darea de declaraţii în favoarea inculpatului. Totodată, înţelegerea frauduloasă poate consta în acceptarea de către partea vătămată a existenţei sau inexistenţei unei fapte sau împrejurării de natură a influenţa, contrar adevărului, situaţia de fapt sau de drept a cauzei.

În consecinţă, subzistă şi motivul prev.de art.148 lit.e Cod pr.penală.

Potrivit art. 148 lit. f Cod Procedură Penală măsura arestării preventive mai poate fi luată şi atunci când inculpatul a săv. o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În cauză pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul cu excepţia faptelor prev. de art.193 Cod Penal şi art. 217 alin.1 Cod penal, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică acesta reiese din atitudinea inculpatului care după incidentele care au generat prezentul dosar, a adresat ameninţării cu moartea martorei E.A. şi a actualului său concubin. În plus, faptele pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, în special cele de tentativă la omor calificat asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a se apăra prev. de art.20-174-175 lit.d Cod penal şi violare de domiciliu prev. de art. art.192 alin.2 Cod penal sunt fapte grave de natură a crea o stare de nelinişte în rândul unei comunităţii locale destul de restrânsă numeric cum este cea din sat Nifon, comuna Hamcearca, care nu poate fi atenuată în totalitate prin trecerea timpului.

Cel puţin până la acest moment fără a încălca prezumţia de nevinovăţie a inculpatului există indici şi probe temeinice cu privire pericolul pentru ordinea publică generat de inculpat.

Urmează ca după administrarea şi a altor mijloace de probă atât în apărare cât şi în acuzare pentru să se contureze în mod clar şi neechivoc situaţia de fapt, însă până la momentul actual declaraţiile date în cauză susţin pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului.

Tribunalul mai reţine că S.T. a suferit anterior 3 condamnări în perioada 1994-1998 pentru violare de domiciliu, furt calificat şi lovire, iar ultima pedeapsă de 3 ani închisoare a fost aplicată prin sp.nr.956/19.05.1998 a Judecătoriei Tulcea, inculpatul fiind arestat la 29.09.1998 şi liberat condiţionat la 06.09.2000 cu un rest de pedeapsă de 386 de zile.

Se observă că deşi deţine antecedente penale, inculpatul a comis faptele din anul 2008 după împlinirea termenului de reabilitare, motiv pentru care nu există starea de recidivă.

Tribunalul constată că la termenul din 23 martie 2010, după ce inculpatul a fost audiat şi s-a pus în discuţie oportunitatea luării măsurii arestării preventive, iar instanţa a rămas în pronunţare cu privire la acest aspect potrivit art.160^a Cod Procedură Penală, inculpatul a părăsit în mare grabă sala de judecată astfel încât după circa 15 minute când a fost pronunţată încheierea, acesta dispăruse din incinta tribunalului.

Până la momentul redactării acestei încheieri, inculpatul nu a fost depistat de organele de poliţie pentru a fi pus în executare mandatul.

Referitor la durata arestării preventive a inculpatului având în vedere reţinerea în cursul judecăţii a existenţei unor temeiuri care să impună privarea de libertate, tribunalul constată că de principiu, potrivit art.23 din Constituţia României, revizuită, arestarea preventivă dispusă în timpul judecăţii nu este limitată la 30 de zile ca în cursul urmării penale, însă există obligaţia verificării periodice cel mai târziu la 60 zile să verifice legalitatea şi temeinicia măsurii.

Potrivit principiului ”qui potest major, potest minus”, instanţa apreciază că la acest moment se impune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.T. pentru o perioadă de 30 zile, urmând ca situaţia în care încheierea va rămâne definitivă, înăuntrul acestui termen să fie verificată legalitatea şi temeinicia măsuri potrivit art.300² Cod pr. penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.T., fără a indica în scris motivele de casare.

În susţinerile orale, recurentul inculpat prin apărător, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, să se dispună respingerea propunerii de arestare întrucât în cauză nu sunt incidente cele 4 cazuri prevăzute de art. 148, respectiv literele a, c, e şi f cod procedură penală reţinute de instanţa de fond, iar inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că a recunoscut comiterea faptelor pentru care este cercetat.

La Curtea de Apel Constanţa, cauza a fost înregistrată sub nr. 429/36/2010.

Examinând încheierea recurată, în raport de criticile aduse şi din oficiu, curtea constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr. 533/P/2009 din 31 decembrie 2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată a inculpatului S.T. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 – 175 alin. 1 lit. d cod penal, art. 192 alin. 2 cod penal, si art. 217 alin. 1 cod penal, art. 192 alin. 2 cod penal şi art. 193 cod penal.

Din probele administrate până în această fază procesuală, rezultă indicii temeinice şi presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile deduse judecăţii, fiind incidente temeiurile arestării preventive prev. de art. 148 lit. „e” cod pr. penală – există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate şi art. 148 lit. „f” cod pr. penală, fiind întrunite cumulativ cerinţele acestei prevederi legale în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute in sarcina inculpatului depăşesc 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Critica recurentului inculpat este întemeiată doar cu privire la greşita reţinere a temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. „a, c” cod pr. penală.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.T. nu s-a sustras de la judecată câtă vreme la primul termen s-a prezentat apărătorul ales, iar la cel de-al doilea şi ultimul, inculpatul a fost audiat de instanţa fondului.

Ca atare, în cauză nu este incident temeiul prev. de art. 148 lit. a cod pr. penală, acesta se putea reţine cel mult în faza urmăririi penale.

De asemenea, probele dosarului nu dovedesc că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, prima instanţă având în vedere doar declaraţia martorei E.A., simpla afirmaţie „scoate-o pe A. că te omor” neputând constitui dovada pregătirii comiterii unei noi infracţiuni.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul inculpat S.T. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.03.2010, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 17/88/2010.

În baza art. 385 ind. 17 alin. 2 cod procedură penală, va casa în parte încheierea penală recurată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. a, c cod procedură penală. din încheierea de şedinţă din data de 23.03.2010, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 17/88/2010 şi din mandatul de arestare preventivă nr. 1/17/88/2010 din data de 23.03.2010 emis de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 17/88/2010.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale recurate.

Dosarul 429/36/2010

Decizia penală nr. 207/P/01.04.2010

Judecător Maria Uzună

2.