Curtea de Apel Constanta

19. Greşita soluţionare a acţiunii civile. Cuantumul daunelor morale.

Numai după rămânerea definitivă a hotărârii penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este posibilă sesizarea instanţei civile pentru recuperarea sumelor de bani cheltuite de partea civilă cu restabilirea sănătăţii, după acest moment.

Atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, au soluţionat greşit acţiunea civilă promovată de cele două părţi civile, din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate pentru recuperarea prejudiciului moral suferit de către acestea.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe partea civilă S.D., nu s-a luat în considerare, în mod corespunzător, suferinţele fizice şi psihice încercate de aceasta pe o durată îndelungată de timp, în cursul intervenţiilor chirurgicale şi în timpul recuperării după acestea, de infirmitatea fizică permanentă produsă acestuia şi de pierderea totală a capacităţii de muncă, aceasta raportat şi la vârsta părţii vătămate.

Totodată, nu s-a dat eficienţa corespunzătoare faptului că părţii civile i s-a schimbat ireversibil modul de viaţă, că o perioadă îndelungată de timp a fost lipsit total de posibilitatea de a se mişca şi de a participa la viaţa de familie şi la cea socială, că trebuie să depună, în permanenţă şi pentru tot restul vieţii sale, eforturi suplimentare pentru a duce o viaţă cât de cât apropiată de normalitate, dată fiind infirmitatea fizică permanentă.

De asemenea, nu s-a dat importanţa cuvenită faptului pierderii totale a capacităţii de muncă ceea ce pune partea civilă într-o situaţie de inferioritate şi o obligă la venituri mai reduse decât cele pe care le-ar fi putut câştiga dacă ar fi avut posibilitatea de a îşi căuta şi de a-şi găsi locuri de muncă mai bine plătite, partea civilă fiind dependentă de pensia de invaliditate.

Faţă de toate aceste aspecte, se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel de la 50.000 lei la suma de 100.000 lei.

Se apreciază, totodată, că suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale este exagerată având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale acordate, respectiv 5 luni, că în prezent se poate deplasa, nefiind dependent de însoţitor şi că poate participa, cu un anumit efort, la viaţa de familie şi cea socială.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă A.G. nu s-au luat în considerare, în mod corespunzător, suferinţele fizice şi psihice încercate de aceasta pe o durată îndelungată de timp, în cursul intervenţiilor chirurgicale şi în timpul recuperării după acestea, de infirmitatea fizică temporară produsă acestuia şi de pierderea totală a capacităţii de muncă, aceasta raportat şi la vârsta părţii vătămate.

Totodată, nu s-a dat eficienţa corespunzătoare faptului că părţii civile i s-a schimbat pe o perioadă de timp modul de viaţă, că o perioadă îndelungată de timp a fost lipsit total de posibilitatea de a se mişca şi de a participa la viaţa de familie şi la cea socială, că a trebuit să depună eforturi suplimentare pentru a duce o viaţă cât de cât apropiată de normalitate dată fiind infirmitatea fizică temporară.

De asemenea, nu s-a dat importanţa cuvenită faptului pierderii totale a capacităţii de muncă ceea ce îl pune pe partea civilă într-o situaţie de inferioritate şi îl obligă la venituri mai reduse decât cele pe care le-ar fi putut câştiga dacă ar fi avut posibilitatea de a îşi căuta şi de a-şi găsi locuri de muncă mai bine plătite, partea civilă fiind dependent de pensia de invaliditate.

Faţă de toate aceste aspecte, se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel de la 25.000 lei la suma de 60.000 lei.

Cuantumul mai redus al daunelor morale este determinat de numărul mai mic de zile de îngrijiri medicale acordate, de caracterul temporar al infirmităţii fizice suferite, de posibilitatea ca, în timp, partea civilă să îşi redobândească capacitatea de muncă şi deci de posibilităţile pe care le are aceasta de a reveni la un mod de viaţă normal.
Curtea constată că, prin sentinţa penală nr.2154/03.12.2009, pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr.3969/256/2008 s-a dispus, în baza art.184 alin.2 şi 4 cod penal, condamnarea inculpatului I.L. la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 184 alin.2 şi 4 cod penal, condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.34 alin.1 lit. b rap. la art.33 lit. b cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art.81 alin 2 cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani, compus conform art. 82 cod penal.

În baza art.359 cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal.

În baza art.71 cod penal în ref. la art.64 lit.a teza a II a şi lit.b cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi lit. b cod penal şi în baza art.71 alin.5 cod penal, s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art.14, art.15 şi art.346 alin.1 cod procedură penală, coroborate cu art. 998 – 999 cod civil, art.49 şi art.53 – art.54 din Legea 136/1995, art.13 şi art.14 din Ordinul nr.113133/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi deciziei nr.1/28 03 2005, s-au admis, în parte, acţiunile civile formulată de partea civilă S.D., şi a fost obligat inculpatul, alături de asigurătorul Societatea de Asigurare - Reasigurare A. SA, acesta in limitele plafonului prevăzut lege, să plătească părţii civile S.d.: cu titlu de despăgubiri materiale, sumele de 16 000 lei reprezentând cheltuielile materiale efectuate cu îngrijirile medicale, medicamente, proteze, cârje, etc, de 12.168 lei reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea de a munci şi realiza venituri în perioada 06.02 -09.11.2009 raportat la nivelul venitului mediu net pe anul 2009, de 1352 lei, de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat şi o sumă egală cu diferenţa între venitul mediu net şi pensia de invaliditate pe care o primeşte S.D., care se va stabili în conformitate cu evoluţia venitului mediu net (pentru fiecare an) şi a cuantumului pensiei de invaliditate de la data de 09 11 2007 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi a unei prestaţii lunare egală cu diferenţa între venitul mediu net şi pensia de invaliditate pe care o primeşte S.D., care se va stabili în conformitate cu evoluţia venitului mediu net (pentru fiecare an) şi a cuantumului pensiei de invaliditate, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la încetarea stării de nevoie sau până când partea civilă A.G. va beneficia de pensia pentru vechime în muncă iar cu titlu de despăgubiri morale, suma de 200000 lei şi de partea civilă A.G., fiind obligat inculpatul, alături de asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA, acesta in limitele plafonului prevăzut lege şi de ordinul nr. 113133/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor), să plătească părţii civile A.G. cu titlu de despăgubiri materiale, următoarele sume: de 5399 lei reprezentând cheltuielile materiale efectuate cu îngrijirile medicale, medicamente, proteze, recuperare, însoţitori, etc, de 13 500 lei reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea de a munci şi realiza venituri în perioada februarie – noiembrie 2009 raportat la nivelul venitului obţinut din muncă – 1500 lei, o sumă egală cu diferenţa între venitul obţinut din muncă – 1500 lei şi pensia de invaliditate pe care o primeşte A.G., care se va calcula prin diferenţa între venitul de 1500 lei şi pensia de invaliditate/handicap până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a unei prestaţii lunare egală cu diferenţa între venitul obţinut din muncă – 1500 lei şi pensia de invaliditate pe care o primeşte A.G., care se va calcula prin diferenţa între venitul de 1500 lei şi pensia de invaliditate/handicap, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la încetarea stării de nevoie sau până când partea civilă Anton Gheorghe va beneficia de pensia pentru vechime în muncă şi de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat iar cu titlu de despăgubiri morale suma de 40 000 lei.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi a fost obligat inculpatul, alături de asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA, acesta in limitele plafonului prevăzut lege şi de ordinul nr. 113133/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor), să plătească părţii civile suma de 3718 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale pentru spitalizarea părţii vătămate A.G.

S-au respins, ca nefondate, celelalte pretenţii civile ale părţilor civile S.D. şi A.G.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 598/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.L., pentru săvârşirea a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 din codul penal.

În data 06 02 2007, în jurul orelor 15, inculpatul I.L. se deplasa pe DN 22C, dinspre Constanţa înspre Cernavodă, cu autoturismul marca Volkswagen Jetta.

În aproprierea Gării CFR Saligny, în zona KM 5, inculpatul a iniţiat o manevră de depăşire a autovehiculului (sau autovehiculelor) ce se afla în faţa sa, deşi pe sensul contrar de mers se afla un alt autoturism în deplasare la o distanţă insuficientă pentru ca inculpatul să poată efectua manevra în condiţii de siguranţă.

A fost înlăturată apărarea inculpatului potrivit cu care ar fi iniţiat manevra de depăşire apreciind corect distanţa necesară pentru finalizarea depăşirii până la autovehiculul ce se deplasa din sens contrar (apreciind că erau aproximativ 200 – 300 m), susţinând că autovehiculul ce se deplasa din sens contrar a fost depăşit la rândul său de autoturismul condus de partea vătămată A.G., neputând observa decât prea târziu depăşirea efectuată de A.G. şi astfel s-a produs impactul, întrucât aceste susţineri nu se coroborează cu nici unul dintre celelalte mijloace de probă administrate.

În acest sens se face trimitere la declaraţiile celor două părţi vătămate, potrivit cu care, pe sensul opus celui în care se deplasau ele traficul era îngreunat şi se circula în coloană dar şi la dinamica accidentului de circulaţie aşa cum a fost afirmată de ambele expertize tehnice auto, analizând poziţia finală a celor două autoturisme implicate în coliziune şi locul unde s-au produs avariile celor două maşini, rezultă că A.G. a intenţionat să creeze un culoar, în condiţiile de trafic date, pentru ca maşina condusă de inculpat să poată trece fără a se ciocni cu maşina condusă de el, în condiţiile în care nu ar fi fost necesar ca A.G. să se apropie de marginea drumului şi să frâneze atât de brusc (din planşele fotografice judiciare se pot observa urmele de frânare) dacă inculpatul ar fi putut să reintre fără probleme pe sensul său de mers, ori faptul că inculpatul nu a reintrat pe sensul său mers se datorează, implicit, faptului că nu mai putea realiza acest lucru din pricina maşinilor ce se deplasau în coloană şi pe care acesta tocmai încerca să le depăşească.

Totodată, se face trimitere şi la traiectoria autovehiculului condus de inculpat – către marginea drumului pe sensul pe care efectua depăşirea încercând să evite coliziunea ieşind în decor prin dreapta autoturismului condus de parte vătămată A.G., în condiţiile în care, o altă decizie nu ar fi putut să ia, având în vedere timpul extraordinar de scurt în care trebuie luate astfel de decizii, observând şi intenţia părţii vătămate de a urma aceeaşi traiectorie de evitare.

Se relevă că o concluzie contrară nu ar putea fi primită pentru că ar însemna că inculpatul avea instinctul de conservare abolit şi că ar fi ales să iasă în decor pe partea contrară sensului de mers în loc să reintre pe direcţia sa de deplasare şi, în plus, dacă A.G. s-ar fi aflat, la rândul lui, în timpul unei manevre de depăşire ar fi însemnat neîndoielnic că autovehiculul depăşit de el să se afle la o distanţă scurtă de acesta, care nu ar mai fi permis evitarea unei coliziuni din spate cu acel autovehicul.

În timpul urmării penale s-au efectuat două expertize tehnice de către doi experţi care au lucrat independent unul de celălalt, iar concluziile acestor experţi judiciari se regăsesc la dosarul de urmărire penală, instanţa reţinând parţial concluziile exprimate de expertul judiciar L.A. şi nu va reţine concluziile din expertiza judiciară întocmită de expertul judiciar C.I.G., întrucât concluziile acestei expertize se fundamentează în mare parte pe ipoteze subiective, în neconcordanţă cu celelalte probe administrate şi cu logica dinamicii unui astfel de eveniment rutier şi chiar străine de obiectivele stabilite de organul judiciar, mai mult, face aprecieri cu privire la evitarea consecinţelor privind vătămările corporale suferite de părţile vătămate stabilind fără nici un suport probator că cei doi ocupanţi ai autoturismului Dacia nu purtau centurile de siguranţă din dotarea autoturismului.

S-a evidenţiat că, în urma cercetărilor la faţa locului, nu s-a stabilit cu certitudine dacă părţile vătămate au folosit corespunzător centurile de siguranţă, iar conform principiului „dubiul profită inculpatului” s-ar putea reţine că părţile vătămate nu au purtat centurile de siguranţă sau nu le-au aplicat corespunzător, însă, cu toate acestea, instanţa nu a reţinut ca relevant acest aspect pentru că din traumatologia leziunilor suferite de ambele părţi vătămate, stabilită de actele medicale şi de expertizele medico – legale întocmite în cauză rezultă că aceştia au suferit vătămări grave în zona inferioară a corpului şi nu în zona superioară şi că aceste leziuni s-ar fi produs indiferent dacă cele două părţi vătămate ar fi purtat sau nu centuri de siguranţă, fiind de notorietate faptul că autoturismele Dacia de tip sunt deficitare în ce priveşte elementele de siguranţă mai ales în cazul coliziunilor frontale.

S-a înlăturat concluzia expertizei efectuate de expertul C., potrivit cu care accidentul putea să fie evitat şi de partea vătămată A.G., întrucât nu s-a stabilit că partea vătămată A.G. a încălcat vreo regulă de circulaţie, dimpotrivă, ambele expertize stabilesc că autoturismul condus de A.G. nu se deplasa cu o viteză superioară celei legale pentru acel sector de drum şi nu s-a aflat la rându-i în depăşirea unui alt autoturism.

A fost înlăturată şi concluzia din expertiza întocmită de expert C., potrivit cu care viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat era de 43,06 km/h, întrucât inculpatul s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire şi este foarte puţin probabil că ar fi putut realiza o asemenea manevră cu o astfel de viteză, mai ales din perspectiva distanţei, până la autoturismul ce se deplasa din sens contrar, apreciată de inculpat ca fiind suficientă, urmare a violenţei impactului cu autoturismul condus de partea vătămată, de poziţia rezultată în urma coliziuni şi gravitatea leziunilor suferite de părţile vătămate, toate acestea conducând la concluzia unei viteze mult superioare celei stabilite de expertul C. şi mai apropiată de concluziile expertului L.

S-au reţinut, având în vedere cele expuse, parţial concluziile celei de a doua expertize cu excepţia concluziei asupra obiectivului privitor la stabilirea regulilor de circulaţie încălcate, acesta fiind un atribut al instanţei de judecată.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, a fost stabilită în baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile inculpatului, ale părţilor vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi procesele verbale încheiate de organul de urmărire penală precum şi din expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul judiciar L.A. şi rapoartele de expertiză medico-legale realizate atât în faza de cercetare penală cât şi în faza de cercetare judecătorească.

În raport de situaţia de fapt reţinută s-a stabilit că fapta inculpatului I.L. care la data de 06 02 2007, în jurul orelor 16¹⁵, conducând autoturismul marca Volkswagen Jetta, datorită nerespectării dispoziţiilor legale relative la circulaţia pe drumurile publice a produs vătămarea corporală a părţilor vătămate A.G. şi S.D. ce au suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 130 – 150 zile îngrijiri medicale şi, respectiv 150 – 170 îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale a două infracţiuni prev. de art. 184 alin. 1 şi 4 cod penal, apreciindu-se că se impune condamnarea acestuia pentru ambele fapte reţinute în sarcina sa.

S-a reţinut aplicabilitatea art.33 alin.1 lit. b cod penal referitoare la concursul ideal de infracţiuni.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale şi obligatorii prev. de art. 72 cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, s-a apreciat că fapta inculpatului prezintă pericol social grav ca urmare a prejudiciului cauzat persoanelor vătămate care în urma leziunilor suferite nu îşi mai pot desfăşura viaţa şi activităţile curente în mod corespunzător, partea vătămată S.D. a rămas cu sechele fizice permanente (infirmitate fizică permanentă, scurtarea piciorului, folosirea cârjelor pentru a se putea deplasa), leziuni care fac imposibilă continuarea vieţii la standardul dinainte de săvârşirea infracţiunii.

În ce priveşte circumstanţele personale, s-a reţinut lipsa antecedentelor penale, fără a se considera incidentă circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit. a, în lipsa altor elemente care să întărească concluzia conduitei bune anterioare, întrucât aceasta nu se poate baza exclusiv pe lipsa antecedentelor penale şi nici cea prev. de art.74 alin.1 lit.c, deoarece nu se poate reţine că inculpatul a avut un comportament sincer sau că nu a urmărit în nici un mod tergiversarea procesului penal, având în vedere declaraţiile acestui şi modului cum a înţeles să înlăture rezultatul infracţiunii sau să repare prejudiciul cauzat.

În raport de gradul de pericol social al faptelor şi de periculozitate socială a inculpatului, astfel cum au rezultat din analiza circumstanţelor reale în care s-au comis faptele şi de circumstanţele personale ale inculpatului, s-a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse cu închisoare, orientate către mediu, respectiv de câte 1 an închisoare, pedepse ce au fost contopite în pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social şi reeducat şi fără izolare în regim de detenţie, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 81alin.l cod penal, fapt pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art.82 cod penal.

În baza art.359 cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal.

În baza art.71 cod penal în ref. la art.64 lit.a teza a II a şi lit.b cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi lit. b cod penal şi în baza art.71 alin.5 cod penal, s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Partea civilă A.G. a solicitat cu titlu de daune materiale sumele de:15000 lei, reprezentând venitul nerealizat în perioada februarie – nov.2007, data producerii accidentului de circulaţie şi data pensionării pentru motive de sănătate, venit obţinut cu titlu de salariu; 27060 reprezentând venitul nerealizat în perioada noiembrie 2007 – decembrie 2008 rezultat din diferenţa dintre salariul obţinut înaintea producerii accidentului de circulaţie şi pensia pentru invaliditate; 1500 lei, cheltuieli cu medicamente, analize, investigaţii, consultaţii etc.; 1150 lei cheltuieli de transport; 450 lei cheltuieli de recuperare la Sanatoriul Grand din Eforie Nord;380 lei consultaţii medicale şi contra/val. cârje medicale; 270 lei şi 450 lei cheltuieli cu însoţitorul; 600 lei hrană suplimentară în timpul spitalizării şi ulterior în faza de convalescenţă; 79 lei contra/val. examinării medico legale; 280 lei contra/val. hainelor distruse în accident; 240 lei cheltuieli cu plata însoţitorului la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa; 5000 lei reprezentând costul unei intervenţii chirurgicale ce urmează a fi efectuată ulterior; 1230 lei, la care să se adauge dobânda legală aferentă, iar cu titlu de daune morale suma de 100.000 euro.

Partea civilă S.D. a solicitat cu titlu de daune materiale sumele de: 47 000 dolari SUA reprezentând 22 500 dolari venitul nerealizat în perioada 06 02 – 19 11 2007, respectiv de la data producerii accidentului de circulaţie până la data pensionării pentru motive de sănătate ; 24 500 dolari, reprezentând venitul nerealizat pentru perioada 09 11 2007 – 09 11 2008, rezultat din diferenţa de 2500 dolari lunar şi pensia cu grad de invaliditate în sumă de 450 lei lunar şi 16 038 lei, reprezentând 1800 lei, cheltuieli efectuate cu medicamente, analize, investigaţii etc.; 1273, cheltuieli de transport de la domiciliu la unităţi spitaliceşti şi de recuperare - 73 de drumuri; 372 lei cheltuieli efectuate la Sanatoriul Techirghiol; 176 lei ghete medicale şi consulaţie medicală; 1200 lei cheltuieli efectuate cu plata unui însoţitor pentru perioada spitalizării şi ulterior când a fost imobilizat la domiciliu; 800 lei hrană suplimentară; 79 lei costul investigaţiei medico- legale; 180 lei contra/val. cârje medicale; 258 lei, contra/val. hainelor distruse în accident; 250 cheltuieli de transport pentru însoţitor; 10 000 lei cheltuieli efectuate cu intervenţia chirurgicală suferită, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume şi plata unei prestaţii lunare în sumă de 1000 lei, pentru a completa veniturile realizate anterior, prin diferenţa cu pensia de invaliditate şi diminuarea aproape în totalitate iar cu titlu de daune morale suma de 300000 euro.

S-a stabilit că, pentru angajarea răspunderii unei persoane este necesar ca anumite condiţii să fie îndeplinite, respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul creat unei persoane şi vinovăţia, evidenţiindu-se că, în practica judiciară, în interpretarea dispoziţiilor art. 998 -999 cod civil s-a stabilit cu valoare de principiu că acoperirea prejudiciului cauzat unei persoane trebuie să fie integrală, efectivă şi justă şi se întinde atât asupra prejudiciului material actual, cert; prejudiciului viitor cert, cuantificabil cât şi a asupra prejudiciului moral încercat de cel prejudiciat.

S-a reţinut că A.G., la data producerii accidentului de circulaţie, 06 02 2007, era angajatul societăţii comerciale G.N. SRL Medgidia şi obţinea un venit din salariu de 1500 lei lunar.

Conform rapoartelor de expertiză medico – legale efectuate în cauză, A.G. a suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 130 -150 zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice suferite nu au pus în primejdie viaţa şi nu constituie infirmitate fizică, dar se concluzionează prin acceptarea deciziilor asupra capacităţii de muncă (ultima din data de 25 09 2007) că partea vătămată a fost diagnosticată cu deficit locomotor accentuat, iar capacitatea de muncă este pierdută în totalitate.

In urma diagnosticului, lui A.G. i s-a acordat o pensie de invaliditate plătită în sistemului de asigurări sociale, stabilindu-se gradul II de invaliditate.

S-a reţinut că partea civilă A.G. a efectuat cheltuieli pentru reducerea efectelor leziunilor suferite, pentru investigaţii medicale şi medico – legale, plata unor însoţitori în perioada de spitalizare şi de convalescenţă, cheltuieli de transport, cheltuieli pentru tratamente de recuperare şi achiziţionarea de cârje şi alte asemenea obiecte necesare, medicamente şi analize medicale, hrană suplimentară pentru ajutarea organismului în refacere, hainele distruse ca urmare a accidentului provocat de inculpat, cheltuieli dovedite cu înscrisuri şi martori fiind în sumă de 5399 lei şi care va fi acordată cu titlu de daune materiale.

S-a stabilit că se impune şi repararea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea de a munci şi realiza venituri în perioada februarie – noiembrie 2007 (data stabilirii unei pensii pentru invaliditate) raportat la nivelul venitului obţinut din muncă – 1500 lei, respectiv suma de 13 500 lei, iar după stabilirea pensiei de invaliditate, se impune acordarea diferenţei dintre venitul realizat şi cuantumul pensiei de invaliditate, acordându-se părţii civile o sumă egală cu diferenţa între venitul obţinut din muncă – 1500 lei şi pensia de invaliditate pe care o primeşte A.G., de la data de la care a început să o încaseze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri iar după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, urmează să i se acorde o prestaţii lunare egală cu diferenţa între venitul obţinut din muncă – 1500 lei şi pensia de invaliditate pe care o primeşte A.G., care se va calcula prin diferenţa între venitul de 1500 lei şi pensia de invaliditate/handicap, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la încetarea stării de nevoie sau până când partea civilă A.G. va beneficia de pensia pentru vechime în muncă.

S-a apreciat că se impun a fi acordat şi cheltuielile făcute cu avocatul ce l-a asistat în procesul penal, în cuantum de 1000 lei.

În ce priveşte celelalte pretenţii ale părţii vătămate: dobânda legală şi suma de 5000 lei pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale ulteriore, instanţa le-a apreciat ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte dobânda legală s-a evidenţiat că, potrivit OG 9/2000, dobânda legală este reglementată doar pentru situaţiile unde legea prevede obligaţia accesorie a plăţii dobânzii precum şi în cazul convenţiilor sau contractelor ce stabilesc raporturi obligaţionale iar în celelalte cazuri – în materie delictuală – legea nu prevede că se datorează dobânzi, cu menţiunea că, respectând principiul reparaţiei integrale şi juste a prejudiciului suferit, nu s-a negat dreptul părţii vătămate de a obţine un echivalent al lipsei de folosinţă a sumelor cheltuite ca urmare prejudiciului cauzat de inculpat, dar acest lucru se poate rezolva doar în funcţie de momentul plăţii efective şi prin înţelegere cu inculpatul sau societatea de asigurări ori prin executare silită, în cadrul căreia executorul judecătoresc poate proceda la actualizare.

Referitor la costul unei intervenţii chirurgicale, s-a stabilit că este adevărat că şi prejudiciul viitor, cert, poate fi avut în vedere la rezolvarea laturii civile a procesului penal, dar acesta trebuie să poată fi cuantificat sau cel puţin cuantificabil, iar cel care va fi obligat să îl acopere să poate avea un control asupra acestei chestiuni.

Deşi din rapoartele de expertiză medico – legală rezultă caracterul cert şi necesar al intervenţiei chirurgicale ulterioare la care trebuie supus A.G., nu există nici o dovadă sau indiciu cu privire la costul unei asemenea intervenţii sau dacă ea va fi acoperită de sistemul de asigurări de sănătate, astfel încât această pretenţie este supusă unui dubiu, neputând fi cuantificabilă, în lipsa oricărui element de evaluare care ar putea să fie costul unei asemenea intervenţii.

S-a apreciat că prejudiciul moral suferit de partea civilă A.G. este în sumă de 40.000 lei cu titlu de daune morale, avându-se în vedere că partea vătămată a suferit leziuni care au impus pentru vindecare 130 – 150 zile de îngrijiri medicale, că a stat spitalizată o perioadă îndelungată de timp, că a fost supusă unor intervenţii chirurgicale succesive, că a fost supusă unui tratament de recuperare, că a fost imobilizată, că a fost împiedicat să participe la viaţa socială conform standardelor pe care viaţa sa le avea anterior evenimentului a cărei victimă a fost.

S-a ţinut seama de prejudiciul estetic cauzat şi de imposibilitatea de a munci şi de a obţine venituri care l-a pus pe acesta într-o situaţie de inferioritate, iar dreptul său de a munci conform abilităţilor şi aptitudinilor sale a fost grav încălcat, neputând beneficia de un sistem liber al pieţii muncii unde aptitudinile sale profesionale să fie valorificate, eventual chiar pentru obţinerea unor venituri suplimentare sau superioare celor obţinute anterior, devenind dependent de pensia de invaliditate şi de cuantumul redus al acesteia ca un mijloc de subzistenţă la limită.

A fost apreciată ca dovedită, cu titlu de cheltuieli materiale, suma de 16000 lei reprezentând cheltuielile materiale efectuate cu îngrijirile medicale, medicamente, proteze, cârje.

În ce priveşte suma de 47 000 dolari SUA, reprezentând: 22 500 USD venitul nerealizat în perioada februarie – noiembrie 2007; 24 500 USD venitul nerealizat în perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2008, s-a reţinut că nu poate fi acordată întrucât s-a probat doar faptul că, anterior, până în luna decembrie 2006, a lucrat în Emiratele Arabe Unite, ca sudor şi obţinea un venit de 2500 USD, neexistând nici o altă dovadă care să facă cel puţin credibilă existenţa unei convenţii de intermediere a relaţiilor de muncă, cu caracter permanent din care s-ar fi putut trage concluzia pertinentă că reluarea raporturilor de muncă ar fi fără tăgadă şi că nivelul retribuţiei băneşti ar fi fost acelaşi, mai mult, nici înainte de anul 2006 nu se face dovada unor raporturi de natura celor descrise sau invocate din care să rezulte permanenţa unei astfel de activităţii desfăşurate în condiţiile date.

Prin urmare, dovada unor beneficii anterioare, obţinute în baza unor raporturi contractuale încheiate, nu poate constitui baza aprecierii că şi în viitor s-ar realizat relaţii contractuale de muncă în aceleaşi condiţii de retribuire.

În considerarea principiului acoperirii integrale şi juste a prejudiciului creat prin fapta delictuală, ilicită, s-a apreciat că o reparaţie trebuie să i se acorde părţii civile S. în acest sens, întrucât la data producerii accidentului de circulaţie, partea civilă era aptă de muncă, că anterior nu a dus un trai parazitar sau bazat pe venituri obţinute din muncă zilieră sau ajutoare de natură socială şi nici nu se afla în întreţinerea vreunei persoane sau instituţii a statului, mai mult, din contractul de muncă depus la dosar şi din faptul că acestuia i s-a acordat o pensie de invaliditate rezultă că a muncit anterior şi că a avut o contribuţie la sistemul de asigurări sociale, avea o pregătire profesională, sudor, care îi permitea să obţină venituri rezonabile şi suficiente pentru a-şi asigura un trai şi un standard de viaţă mai mult decât decent, impunându-se concluzia că, partea civilă putea obţine, folosindu-se de calificarea şi aptitudinile sale un venit cel puţin egal cu venitul mediu net, aşa cum este acesta stabilit în România de Institutul Naţional de Statistică, şi nu un venit de nivelul celui minim.

În consecinţă, s-a stabilit că se impune acordarea unei sume egale cu venitul mediu net stabilit de INS, 948 lei, la nivelul anului 2007, pentru perioada cuprinsă între data producerii accidentului şi data stabilirii dreptului la pensie de invaliditate 06.02.2007 – 09.11.2007 şi a unei sume egale cu diferenţa între venitul mediu net, 1260 lei şi 1352 lei - stabilit de INS pentru anii 2008 şi 2009 (03 12 2009 data pronunţării hotărârii) şi pensia de invaliditate, care se va stabili în conformitate cu evoluţia venitului mediu net şi a cuantumului pensiei de invaliditate de la data de 09.11.2007 până la rămânerea definitivă a hotărârii precum şi a unei prestaţii lunare egală cu diferenţa între venitul mediu net şi pensia de invaliditate pe care o primeşte S.D., care se va stabili în conformitate cu evoluţia venitului mediu net şi a cuantumului pensiei de invaliditate, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la încetarea stării de nevoie sau până când partea civilă S.D. va beneficia de pensia pentru vechime în muncă dar şi a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

S-au respins pretenţiile părţi civile cu privire la dobânda legală şi suma de 6000 lei reprezentând costul unei intervenţii chirurgicale ulterioare în baza considerentelor expuse şi pentru partea civilă A.G.

Având în vedere argumentele expuse în raport de partea civilă A.G., s-au admis, în parte, pretenţiile privind daunele morale solicitate de S.D., cu menţiunea că în situaţia acestuia s-a reţinut şi faptul că aceasta a suferit leziuni care pentru a căror vindecare necesită 150 -180 zile de îngrijiri medicale, iar în urma acţiunii culpabile a inculpatului această parte vătămată a rămas cu o infirmitate fizică permanentă şi este lipsit de capacitatea de a munci în totalitate, apreciindu-se că se impune acordarea sumei de 200 000 lei cu titlu de daune morale.

Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Constanţa a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3718 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale aferentei perioadei de spitalizare 07.02.2007 – 28.02. 2007 a părţii vătămate A.G., sumă ce a fost dovedită de unitatea spitalicească, pretenţiile fiind întemeiate.

Pentru autoturismul condus de inculpat, la data producerii accidentului de circulaţie, exista un contract de asigurare valabil, devenind incidente dispoziţiile art. art.49, art.50 alin.1 din acelaşi act normativ, art.51 alin.1 şi art.54 alin.1 din Legea 136/1995, reţinându-se că, asigurătorul va răspunde potrivit contractului încheiat cu asiguratul său, dar în limita plafonului stabilit conform legii prin ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi nu în baza temeiului răspunderii civile delictuale, statuat prin dispoziţiile art. 998 -999 cod civil

La data producerii accidentului rutier era în vigoare ordinul acestei instituţii nr. 113133/2006, iar plafonul maxim se regăseşte înscris chiar pe verso-ul poliţei de asigurare.

S-a evidenţiat că, în ce priveşte pe asigurător, se instituie o răspundere civilă alături de inculpat şi nu în solidar cu acesta, iar părţile civile exercită drepturile lor direct împotriva asigurătorului, în limitele obligaţiei acestuia.

S-a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a inculpatului, respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul creat unei persoane şi vinovăţia inculpatului.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe au formulat apel inculpatul I.L., părţile civile A.G. şi S.D. şi asigurătorul - Societatea de Asigurare - Reasigurare A. SA.

Prin decizia penală nr.246/01.06.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr.3969/256/2008, s-a admis, în baza art.379 pct.2 lit.a cod procedură penal apelul declarat de apelantul asigurător Societatea de Asigurare - Reasigurare A. SA, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând s-au redus cuantumul despăgubirilor morale de la suma de 200.000 lei la suma de 50.000 lei pentru partea civilă S.D. şi de la suma de 40.000 lei la suma de 25.000 lei pentru partea civilă A.G., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

In baza art.369 cod procedură penală, s-a luat act de retragerea apelului declarat de apelantul inculpat I.L.

În baza art.379 pct.l lit.b cod procedură penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii părţi civile A.G. si S.D.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul I.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.184 alin.2 şi 4 cod penal şi art.184 alin.2 şi 4 cod penal cu aplic. art.33 lit.b cod penal.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, la data de 06.02.2007, în jurul orelor 16.15, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Jetta, 11.12, datorită nerespectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, a provocat un accident rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a părţilor vătămate A.G. şi S.D., care au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 130-150 zile de îngrijiri medicale şi respectiv 150-170 de zile de îngrijiri medicale.

Deşi concluziile celor două rapoarte întocmite în urma efectuării expertizelor tehnice auto sunt oarecum contradictorii în privinţa anumitor aspecte referitoare la producerea accidentului, ambele reţin drept cauză a producerii accidentului neasigurarea corespunzătoare a inculpatului în momentul în care a intrat pe contrasens pentru a depăşi alte autovehicule.

S-a considerat că prima instanţă a făcut o analiză temeinică a întregului material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, şi că în mod corect a stabilit că accidentul soldat cu vătămarea corporală a celor două părţi vătămate s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care nu a respectat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

S-a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului.

Se relevă că, deşi este real că producerea accidentului a avut consecinţe grave, constând în vătămările grave ce le-au fost cauzate celor două părţi vătămate, însă raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, este tânăr, dar şi la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, pedepsele aplicate acestuia răspund cerinţelor prev. de art.52 cod penal privind scopul preventiv educativ.

S-a considerat că, în mod corect s-a apreciat că acest scop poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei rezultante, în condiţiile în care sunt întrunite cerinţele prev. de art.81 alin.2 cod penal.

În raport de înscrisurile depuse la dosar s-a considerat că, în mod corect prima instanţă a stabilit că prin probele administrate s-au dovedit în parte pretenţiile civile, solicitate cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv suma de 5.399 lei reprezentând cheltuielile pentru investigaţii medicale, pentru plata însoţitorilor, pentru transport, pentru tratamente de recuperare şi achiziţionarea de cârje medicale, pentru medicamente, analize, hrană suplimentară şi haine distruse iar cuantumul veniturilor nerealizate pentru perioada februarie – noiembrie 2007 este în sumă de 13.500 lei, iar începând cu luna noiembrie 2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii s-a stabilit ca partea civilă să primească o sumă egală cu diferenţa dintre venitul pe care-l realiza, de 1500 lei şi pensia de invaliditate stabilită.

Referitor la prestaţia periodică solicitată, instanţa de fond a stabilit ca partea civilă să primească lunar cu acest titlu o sumă egală cu diferenţa dintre venitul pe care-l realiza anterior producerii accidentului şi pensia de invaliditate, prestaţie ce urmează a fi plătită de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la încetarea stării de nevoie.

În ceea ce priveşte celelalte pretenţii civile formulate, s-a considerat că în mod corect au fost respinse de către instanţa de fond, respectiv dobânda legală, întrucât potrivit dispoziţiilor legale acordarea acesteia este prevăzută doar în anumite situaţii, precum şi suma de 5000 lei reprezentând costul unei intervenţii chirurgicale viitoare, în condiţiile în care acţiunea civilă trebuie să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul posibilităţilor de evaluare, astfel încât, în mod corect a apreciat prima instanţă că deşi din actele medicale rezultă necesitatea unei alte intervenţii chirurgicale, nu există dovezi din care să rezulte costul unei asemenea intervenţii şi cuantumul cheltuielilor aferente.

Se relevă că, în această situaţie, partea civilă se poate adresa cu acţiune la instanţa civilă pentru repararea pagubelor care s-au născut după pronunţarea hotărârii penale.

Şi în raport de partea civilă S.D., s-a considerat că instanţa de fond a făcut o analiză corectă a probelor administrate stabilind că acestea au fost dovedite în parte.

Astfel, pe baza înscrisurile existente la dosar s-a stabili că s-a făcut dovada pretenţiilor materiale în cuantum de 16.000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate pentru îngrijirile medicale, medicamente, proteze, cârje, etc.

Totodată, deşi la momentul producerii accidentului partea vătămată nu lucra, având în vedere că prin actele depuse la dosar a făcut dovada că era aptă de muncă instanţa, ţinând cont de venitul mediu net, i-a acordat o sumă egală cu venitul mediu net la nivelul anului 2007 pentru perioada cuprinsă între data producerii accidentului şi data stabilirii pensiei de invaliditate; o sumă egală cu diferenţa dintre venitul mediu net stabilit pentru anii 2008 şi 2009 şi pensia de invaliditate stabilită începând cu data de 09.11.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii şi ulterior, o prestaţie periodică lunară egală cu diferenţa dintre venitul mediu net şi pensia de invaliditate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la încetarea stării de nevoie.

Referitor la pretenţiile în cuantum de 47.000 dolari SUA reprezentând venitul nerealizat în perioada 06 februarie – 19 noiembrie 2007 şi pentru perioada 09 noiembrie 2007 – 09 noiembrie 2008, s-a apreciat că, în nod corect au fost respinse de prima instanţă, în condiţiile în carte partea civilă nu a dovedit cu nici un înscris că urma să desfăşoare activităţi, ca sudor, în Norvegia în baza unui contract de muncă şi că urma să obţină un venit lunar de 2500 USD.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile, în apel, ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 1085,33 lei reprezentând cheltuieli pentru medicamente, consultaţii medicale şi transport, cheltuieli pe care le-a efectuat după ce instanţa de fond s-a pronunţat, s-a apreciat că este neîntemeiată, întrucât aceasta are posibilitatea ca pe calea unei acţiuni civile să solicite repararea pagubelor care s-au născut după pronunţarea hotărârii penale.

Pentru aceleaşi considerente, s-a considerat a fi neîntemeiată şi critica privind neacordarea pretenţiilor civile reprezentând contravaloarea intervenţiei chirurgicale la care urmează să fie supusă partea civilă şi a cheltuielilor aferente (pretenţii respinse şi de instanţa de fond), întrucât acţiunea civilă trebuie să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul posibilităţilor de evaluare.

Referitor la critica comună părţilor civile ce a vizat cuantumul redus al daunelor morale în raport de prejudiciile pe care aceştia le-au suferit în urma accidentului cauzat de inculpat şi la critica apelantului asigurător constând în cuantumul ridicat al daunele morale, s-a considerat că este întemeiată critica formulată în acest sens de apelantul asigurător, daunele morale fiind exagerate.

S-a reţinut că părţile civile au suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţele fizice şi psihice, urmare a leziunilor produse prin accident, respectiv partea civilă A.G. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 130-150 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, fiind diagnosticat cu deficit locomotor, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate iar partea civilă S.D. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 150-180 zile de îngrijiri medicale, a rămas cu infirmitate fizică permanentă şi este lipsit de capacitatea de a munci în totalitate, rezultând cu certitudine că acestea au suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţele fizice şi psihice decurgând din internarea în spital, intervenţiile chirurgicale, traumele suferite, efortul suplimentar depus pentru a se reintegra în societate.

S-a considerat, în raport de criteriile expuse, că acordarea unor sume de 50.000 lei pentru partea civilă S.D. şi 25.000 lei pentru partea civilă A.G., cu titlu de daune morale, este suficientă pentru a se asigura o justă despăgubire a acestora pentru prejudiciul moral încercat.

S-au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare deciziei.

În baza art.369 cod procedură penală, s-a luat act de retragerea apelului inculpatului.

Împotriva deciziei penale nr.246/01.06.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a sentinţei penale nr. 2154/P/03.12.2009 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. 3969/256/2008 au formulat recurs părţile civile A.G. şi S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanţele au realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul cuantumului, având în vedere că acesta a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de vătămare corporala din culpa, nefiind luate în considerare criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 cod penal, potrivit cu care, la stabilirea si aplicarea pedepsei, să se tina seama de dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei săvârşite si de urmările grave si foarte grave.

Se relevă că, deşi, instanţa de fond, nu a reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a si c, totuşi a aplicat inculpatului o pedeapsa foarte mica comparativ cu gradul foarte ridicat de pericol social, precum si urmările deosebit de grave ale faptei.

Instanţele au soluţionat greşit acţiunea civilă promovată de partea civilă A.G., prin acordarea numai în parte a pretenţiilor civile solicitate de acesta, atât în ceea ce priveşte daunele materiale cât şi în ceea ce priveşte daunele morale.

Se susţine că nu s-a luat în considerare întreg materialul probator administrat în cauză şi că, instanţa de apel nu a motivat reducerea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de fond.

Se apreciază ca fiind greşită reducerea cuantumului despăgubirilor morale şi aceasta în raport de prejudiciul corporal suferit, corporal şi de agrement, permanent şi de pierderea capacităţii de muncă, precum şi infirmitatea fizică temporară dar şi de numărul foarte mare de îngrijiri medicale acordate.

Totodată, se relevă că nu s-a luat în considerare prejudiciul pur psihologic datorat pierderii capacităţii de muncă şi de infirmitatea fizică dar şi modificarea atitudinii psihice, modificare determinată de necesitatea restabilirii integrităţii sale corporale, după cum nu s-a ţinut seama de eforturile depuse în acest sens şi care au angrenat o suprasolicitare psihică şi un efort fizic suplimentar.

Se susţine că, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuia ca acestea să fie privite ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de partea vătămată.

Se solicită a se avea în vedere infirmitatea fizică temporară, prejudiciul fiziologic încercat de partea vătămată constând în privarea acesteia de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement dat de efortul suplimentar pe care acesta trebuie să îl facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării.

În mod greşit nu s-a acordat părţii civile suma de bani necesară efectuării unei noi intervenţii chirurgicale în cuantum de 7000 lei ce ar reprezenta cheltuielile ocazionate de hrana, cazare, medicamente, analize de laborator si alte investigaţii, inclusiv tratament de recuperare post operator, precum si transport de la domiciliu la unităţile sanitare, hrana suplimentara, cheltuieli aparţinător, astfel cum rezulta din înscrisurile anexate la dosarul cauzei, sumă absolut necesară având în vedere şi criza sistemului sanitar.

Instanţele au soluţionat greşit acţiunea civilă promovată de partea civilă S.D., prin acordarea numai în parte a pretenţiilor civile solicitate de acesta, atât în ceea ce priveşte daunele materiale cât şi în ceea ce priveşte daunele morale.

Se susţine că nu s-a luat în considerare întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv depoziţia martorului I.E., dovezile privind împrumuturile de la CAR făcute de către soţia părţii civile, sume de bani ce au fost folosite pentru ameliorarea stării de sănătate a părţii vătămate.

În mod greşit instanţele au respins pretenţiile civile în sumă de 47.000 dolari SUA reprezentând venitul nerealizat în perioada februarie – noiembrie 2007 şi în perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2008, întrucât la dosarul cauzei a fost depus contractul de muncă pe care îl avea cu Emiratele Arabe Unite, acestea erau succesive pe perioada de câte un an de zile, astfel că prejudiciul este unul cert si se impune a fi acordat.

În mod greşit nu s-a acordat părţii civile suma de bani necesară efectuării unei noi intervenţii chirurgicale, cheltuieli ocazionate de ghete ortopedice anuale, cazare, medicamente, analize de laborator si alte investigaţii, tratament de recuperare post operator, precum si transport de la domiciliul la unitatea sanitară, hrana suplimentară, cheltuieli aparţinător.

Se apreciază ca fiind greşită reducerea cuantumului despăgubirilor morale şi aceasta în raport de prejudiciul corporal suferit, precum şi de agrement, permanent şi de pierderea totală a capacităţii de muncă, de infirmitatea fizică permanentă dar şi de numărul foarte mare de îngrijiri medicale acordate.

Totodată, se relevă că nu s-a luat în considerare prejudiciul pur psihologic datorat pierderii totale a capacităţii de muncă şi de infirmitatea fizică dar şi modificarea atitudinii psihice a părţii vătămate, modificare determinată de necesitatea restabilirii integrităţii sale corporale, după cum nu s-a ţinut seama de eforturile depuse în acest sens şi care au angrenat o suprasolicitare psihică şi un efort fizic suplimentar.

Se susţine că, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuia ca acestea să fie privite ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de partea vătămată.

Se solicită a se avea în vedere infirmitatea fizică permanentă prin scurtarea piciorului drept cu 5 cm, prejudiciul fiziologic încercat de partea vătămată constând în privarea acesteia de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement dat de efortul suplimentar pe care acesta trebuie să îl facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării.

În mod greşit instanţa de apel nu a acordat cu titlu de daune materiale si suma de 1085,33 lei, reprezentând cheltuieli cu medicamente, consultaţii medicale si transport la controale medicale de la Medgidia la Constanta si retur, cheltuieli care au fost efectuate după pronunţarea hotărârii instanţei de fond, în raport de înscrisurile depuse la dosar.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, conform art.385 ind.14 cod procedură penală, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev de art.385 ind.6 alin.1 şi 2 cod procedură penală, Curtea constată:

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 cod penal inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art.52 cod penal.

S-a avut în vedere atât gravitatea faptelor comise determinată în principal de consecinţele produse constând în vătămarea gravă a integrităţii corporale şi sănătăţii celor două părţi civile, determinată de numărul mare de zile de îngrijiri medicale acordate pentru restabilirea sănătăţii şi de infirmitatea temporară suferită de partea civilă A.G. şi de infirmitatea permanentă suferită de partea vătămată S.D., dar şi de forma de vinovăţie cu care s-a comis fapta, respectiv culpa, şi de limitele de pedeapsă stabilite prin textul incriminator.

În sensul acestei concluzii sunt şi circumstanţele personale favorabile inculpatului la care s-a făcut trimitere de către cele două instanţe precum şi faptul că inculpatul nu a mai avut abateri de la regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Faţă de cele reliefate, apreciem ca neîntemeiate criticile formulate de cele două părţi civile privind greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

În mod corect cele două instanţe nu au acordat cu titlu de daune materiale, celor două părţi civile, sumele de bani reprezentând cheltuielile ce vor fi determinate de intervenţiile chirurgicale care urmează să fie suportate de către cele două părţi vătămate pentru restabilirea sau ameliorarea stării de sănătate, nefiind întrunite condiţiile impuse de art.998 şi urm. cod civil privind răspunderea civilă delictuală, şi anume cele privind caracterul cert al prejudiciului şi caracterul cuantificabil al acestuia.

Astfel, din actele depuse la dosar rezultă doar necesitatea efectuării acestor intervenţii chirurgicale însă nu s-a probat că părţile civile au hotărât că se vor supune acestor intervenţii, hotărâre care să rezulte din indicarea unităţii spitaliceşti unde urmează să se efectueze operaţiile, o programare pentru operaţie, un deviz emis de către medic privind costul operaţiilor, durata de recuperare, tratamentul ce se impune a fi administrat pe această perioadă, numărul controalelor postoperatorii şi alte asemenea elemente în raport de care să se poată stabili un cuantum al cheltuielilor pe care părţile civile urmează să îl suporte în viitor.

Faţă de cele reliefate, apreciem ca neîntemeiate criticile formulate de cele două părţi civile privind neacordarea, cu titlu de daune materiale, a cheltuielilor pe care le implică intervenţiile chirurgicale.

În mod corect instanţele nu au acordat părţii civile S.D., cu titlu de daune materiale, suma de 47.000 dolari SUA reprezentând venitul nerealizat în perioada februarie – noiembrie 2007 şi în perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2008.

Reliefăm că la dosarul cauzei există înscrisuri prin care s-a probat doar faptul că, anterior, până în luna decembrie 2006, partea civilă a lucrat în Emiratele Arabe Unite, ca sudor, şi obţinea un venit de 2500 USD, neexistând nici o altă dovadă care să facă cel puţin credibilă existenţa unei convenţii de intermediere a relaţiilor de muncă, cu caracter permanent din care s-ar fi putut trage concluzia pertinentă că reluarea raporturilor de muncă ar fi fără tăgadă şi că nivelul retribuţiei băneşti ar fi fost acelaşi, mai mult, nici înainte de anul 2006 nu se face dovada unor raporturi de natura celor descrise sau invocate din care să rezulte permanenţa unei astfel de activităţii desfăşurate în condiţiile date.

Această sumă de bani ar fi putut fi acordată numai dacă se făcea dovada că raporturile de muncă erau în desfăşurare sau că, exista un contract ferm de angajare pentru perioada indicată de partea vătămată, în baza cărora partea vătămată să presteze muncă în schimbul unor anumite sume de bani care să fie indicate în acele contracte, ori, de la data încetării raporturilor de muncă şi până la data producerii evenimentului rutier a trecut un interval de timp pentru care partea vătămată nu a prezentat astfel de dovezi.

În consecinţă, şi această critică apare ca fiind neîntemeiată.

În mod greşit instanţa de apel nu a acordat părţii civile S.D., cu titlu de daune materiale suma de 1085,33 lei, reprezentând cheltuieli cu medicamente, consultaţii medicale si transport la controale medicale de la Medgidia la Constanta si retur, cheltuieli care au fost efectuate după pronunţarea hotărârii instanţei de fond, în raport de înscrisurile depuse la dosar, pentru aceasta fiind îndeplinite condiţiile impuse de art.998 şi urm. cod civil privind răspunderea civilă delictuală, întrucât, atâta timp cât nu s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă, toate cheltuielile efectuate de partea civilă pentru restabilirea stării de sănătate fac parte din prejudiciul material încercat de către aceasta şi trebuie acordată.

Numai după rămânerea definitivă a hotărârii penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este posibilă sesizarea instanţei civile pentru recuperarea sumelor de bani cheltuite de partea civilă cu restabilirea sănătăţii, după acest moment.

Atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au soluţionat greşit acţiunea civilă promovată de cele două părţi civile, din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate pentru recuperarea prejudiciului moral suferit de către acestea.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe partea civilă S.D., nu s-a luat în considerare, în mod corespunzător, suferinţele fizice şi psihice încercate de aceasta pe o durată îndelungată de timp, în cursul intervenţiilor chirurgicale şi în timpul recuperării după acestea, de infirmitatea fizică permanentă produsă acestuia şi de pierderea totală a capacităţii de muncă, aceasta raportat şi la vârsta părţii vătămate.

Totodată, nu s-a dat eficienţa corespunzătoare faptului că părţii civile i s-a schimbat ireversibil modul de viaţă, că o perioadă îndelungată de timp a fost lipsit total de posibilitatea de a se mişca şi de a participa la viaţa de familie şi la cea socială, că trebuie să depună, în permanenţă şi pentru tot restul vieţii sale eforturi suplimentare pentru a duce o viaţă cât de cât apropiată de normalitate dată fiind infirmitatea fizică permanentă.

De asemenea, nu s-a dat importanţa cuvenită faptului pierderii totale a capacităţii de muncă ceea ce îl pune pe partea civilă într-o situaţie de inferioritate şi îl obligă la venituri mai reduse decât cele pe care le-ar fi putut câştiga dacă ar fi avut posibilitatea de a îşi căuta şi de a-şi găsi locuri de muncă mai bine plătite, partea civilă fiind dependent de pensia de invaliditate.

Faţă de toate aceste aspecte, apreciem că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel de la 50.000 lei la suma de 100.000 lei.

Apreciem totodată că suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale este exagerată având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale acordate, respectiv 5 luni, că în prezent se poate deplasa, nefiind dependent de însoţitor şi că poate participa, cu un anumit effort, la viaţa de familie şi cea socială.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă A.G. nu s-au luat în considerare, în mod corespunzător, suferinţele fizice şi psihice încercate de aceasta pe o durată îndelungată de timp, în cursul intervenţiilor chirurgicale şi în timpul recuperării după acestea, de infirmitatea fizică temporară produsă acestuia şi de pierderea totală a capacităţii de muncă, aceasta raportat şi la vârsta părţii vătămate.

Totodată, nu s-a dat eficienţa corespunzătoare faptului că părţii civile i s-a schimbat pe o perioadă de timp modul de viaţă, că o perioadă îndelungată de timp a fost lipsit total de posibilitatea de a se mişca şi de a participa la viaţa de familie şi la cea socială, că a trebuit să depună eforturi suplimentare pentru a duce o viaţă cât de cât apropiată de normalitate dată fiind infirmitatea fizică temporară.

De asemenea, nu s-a dat importanţa cuvenită faptului pierderii totale a capacităţii de muncă ceea ce îl pune pe partea civilă într-o situaţie de inferioritate şi îl obligă la venituri mai reduse decât cele pe care le-ar fi putut câştiga dacă ar fi avut posibilitatea de a îşi căuta şi de a-şi găsi locuri de muncă mai bine plătite, partea civilă fiind dependent de pensia de invaliditate.

Faţă de toate aceste aspecte, apreciem că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel de la 25.000 lei la suma de 60.000 lei.

Cuantumul mai redus al daunelor morale este determinat de numărul mai mic de zile de îngrijiri medicale acordate, de caracterul temporar al infirmităţii fizice suferite, de posibilitatea ca, în timp, partea civilă să îşi redobândească capacitatea de muncă şi deci de posibilităţile pe care le are aceasta de a reveni la un mod de viaţă normal.

Aceste aspecte au fost avute în vedere şi la aprecierea ca exagerat a cuantumului daunelor morale solicitate de către partea civilă A.G.

Faţă de cele reliefate, Curtea, în baza art. 385 ind.15 pct.2 lit. d cod procedură penală, va admite recursurile formulate de recurenţii – părţi civile S.D. şi A.G., va casa atât sentinţa penală nr. 2154/P/03.12.2009 a Judecătoriei Medgidia cât şi decizia penală nr. 246/01.06.2010 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând va dispune majorarea cuantumul daunelor morale acordate părţii civile S.D. de la 50.000 lei la 100.000 lei şi a cuantumului despăgubirilor materiale reprezentând cheltuieli materiale acordate părţii civile S.D. de la 16.000 lei la 17.085,33 lei.

Totodată, se va dispune, majorarea cuantumul daunelor morale acordate părţii civile A.G. de la 25.000 lei la 60.000 lei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate.

În baza art. 193 alin. 6 cod procedură penală, va fi obligat în solidar inculpatul I.L. şi asigurătorul S.C. Asigurare Reasigurare A. S.A. Bucureşti către partea civilă S.D. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Dosar nr. 3969/256/2006

Decizia penală nr. 503/P/02.09.2010

Judecător Eleni Cristina Marcu

7.