Curtea de Apel Ploieşti


Poliţist detaşat în cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor din cadrul primăriei. Comisia competentă să efectueze cercetarea disciplinară



Yüklə 0,67 Mb.
səhifə9/13
tarix03.08.2018
ölçüsü0,67 Mb.
#66970
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

10. Poliţist detaşat în cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor din cadrul primăriei. Comisia competentă să efectueze cercetarea disciplinară.
- Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;

- Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI, modificat prin Ordinul MAI nr. 588/2005



În cazul poliţiştilor detaşaţi ca funcţionari publici cu statut special cercetarea disciplinară se efectuează potrivit prevederilor legii speciale – Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului şi Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, modificat prin Ordinul MAI nr. 588/2005, neaplicându-se dispoziţiile generale din legea funcţionarilor publici nr. 188/1999.
Decizia nr. 1067 din data de 16 iunie 2010

pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti- Secţia

Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin sentinţa nr. 364 din 22 martie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererea reclamantului S F şi în întregime cererea Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Primarul oraşului G, a anulat dispoziţia nr. 1188/11.09.2009 emisă de Primarul oraşului G, a respins acţiunea reclamantului S F faţă de Viceprimarul oraşului G, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special – în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, detaşat la Primăria oraşului G, funcţie publică ce atrage procedura specială de cercetare prealabilă a abaterii disciplinare aprobată prin art. 59 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.

Potrivit acestui text de lege, procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative respectiv prin Ordinul MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI, modificat prin Ordinul MAI nr. 588/2005.

A reţinut prima instanţă că art. 21 alin. 4 al acestui ordin stipulează că cercetarea prealabilă a poliţiştilor detaşaţi la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor se efectuează de către ofiţerii desemnaţi prin dispoziţia directorului general al Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

S-a concluzionat că pârâtul a emis dispoziţia atacată în temeiul raportului întocmit de o comisie de disciplină ce nu avea competenţa de a efectua cercetarea prealabilă asupra persoanelor cu statut special – de poliţist – împrejurare de natură să atragă nulitatea actului de sancţionare, cu încălcarea prevederilor legale menţionate anterior, motiv pentru care s-au admis cererile conexate şi s-a dispus anularea dispoziţiei atacate.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Primarul Oraşului G.

Recurentul a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că intimatul S F a fost detaşat în cadrul Primăriei G în temeiul O.G. nr. 84/2001, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, aprobată prin Legea nr. 372/2002, fiind încadrat în funcţia de referent, conform Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.

Recurentul a arătat că în aceste condiţii nu puteau fi aplicate prevederile Legii nr. 360/2002, invocate de intimaţi, întrucât art. 5 alin. 2 şi 3 din Legea 188/1999 menţionează expres şi limitativ situaţiile în care poliţia poate beneficia de statut special, respectiv pentru drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice sau cu privire la cariera personalului din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi nicidecum pentru cu privire la reglementarea unor sancţiuni disciplinare, Legea nr. 360/2002 neprevăzând alte sancţiuni decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999.

Recurentul a mai susţinut că Ordinul nr. 400/2004, modificat prin Ordinul MAI nr. 588/2005 nu au fost publicate în M.O. al României până la această dată, iar aplicarea lor al contravenii prevederilor art. 10 din Legea nr. 24/2000, care reglementează obligaţia publicării actelor normative în M.O., neexistând niciuna dintre cele două situaţii expres prevăzute de Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, în care ordinele miniştrilor pot intra în vigoare fără a fi publicate în Monitorul Oficial.

Intimatul reclamant S F prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 pct. 2 Cod procedură civilă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin decizia nr. 1067 din data de 16 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, a respins recursul pârâtului ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că intimatul reclamant S F – agent de poliţie detaşat în cadrul Biroului Public Comunitar a Evidenţei Persoanelor Găeşti a fost sancţionat disciplinar prin dispoziţia nr. 1188/11.09.2009 cu diminuarea drepturilor salariale cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 01.10.2009.

Aşa cum rezultă din cuprinsul acestei dispoziţii, sancţiunea s–a aplicat în baza raportului Comisiei de disciplină din cadrul Primăriei G, înregistrat sub nr. 8568/4.09.2009, în drept indicându-se ca temei legal prevederile art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999 , privind statutul funcţionarilor publici şi art. 68 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Dispoziţia de sancţionare a fost anulată de Tribunalul Dâmboviţa, deoarece nu s-a respectat procedura specială de cercetare prealabilă a abaterii disciplinare săvârşită de intimatul reclamant, în calitate de funcţionar public cu statut

special, încadrat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, aşa cum prevede expres Ordinul MAI nr. 400/2004 modificat prin Ordinul nr. 588/2005 MAI.

Potrivit art. 5 pct. 1 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor publice enumerate în acest text pot beneficia de statut special, între aceştia fiind nominalizaţi cei încadraţi la Poliţie sau alte structuri din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ( în prezent M.A.I.)– lit. c din textul menţionat.

Susţinerile recurentei cum că prin statute speciale, cum este cel reglementat de Legea poliţiştilor nr. 360/2002, nu pot fi prevăzute sancţiuni disciplinare, sunt nefondate deoarece, conform aliniatului 3 al art. 5 din Legea nr. 188/1999, în cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice şi consulare, precum şi poliţiştilor şi altor structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, dispoziţiile speciale pot reglementa prevederi şi cu privire la carieră, or aplicarea unei sancţiuni disciplinare, care afectează drepturile salariale, dar şi cele privind promovarea unui funcţionar public cu statut special, ţin de cariera acestuia.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat prima instanţă că potrivit acestui text, precum şi principiului general privind prioritatea aplicării dispoziţiilor derogatorii ale unei legi speciale, în raport cu legea generală ,, specialia generalibus derogant ”, în speţă erau aplicabile dispoziţiile Ordinului nr. 400/2004 modificat prin Ordinul MAI nr. 588/2005.

Potrivit art. 21 alin. 4 din acest Ordin, cercetarea prealabilă a poliţiştilor detaşaţi la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor se efectuează de către ofiţerii desemnaţi prin dispoziţia directorului general al Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În raport cu aceste dispoziţii legale aplicabile cauzei, Comisia de disciplină care a cercetat abaterea disciplinară pretins săvârşită de intimatul reclamant a fost nelegal constituită din reprezentanţi ai Primăriei Găeşti, astfel că raportul de cercetare întocmit de o comisie necompetentă nu poate justifica legal constatarea şi sancţionarea unei abateri disciplinare.

Critica recurentului privind împrejurarea că Ordinele MAI nr. 400/2004 şi nr. 588/2005 nu au fost publicate în Monitorul Oficial nu poate conduce la o altă concluzie, din moment ce prin dispoziţiile art. 59 (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului s-a stipulat expres că procedura cercetării prealabile a abaterilor săvârşite de poliţişti se reglementează prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, astfel că recurentul reclamant trebuia să sesizeze această instituţie pentru declanşarea procedurii legale de cercetare a abaterii disciplinare săvârşită de intimat.

La această concluzie se ajunge şi prin interpretarea dispoziţiilor generale, prevăzute în Codul Muncii cu privire la detaşare, care este definită în art. 45 ca fiind actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia din urmă.

Literatura de specialitate a consacrat de-a lungul timpului principii general valabile în cazul persoanelor detaşate, detaşarea reprezentând o cesiune temporară a contractului individual de muncă, cu clauza retrocesiunii.

Astfel, s-a stabilit că pe perioada detaşării, salariatul este subordonat angajatorului cesionar (în speţă M.A.I.) care exercită puterea disciplinară, pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare fiind necesar acordul angajatorului cedent, acesta fiind singurul în măsură să dispună concedierea – Sanda Ghimpu , Alexandru Ţiclea – Dreptul Muncii – Ediţia a II-a revăzută şi adăugită , Editura All Beck - 2001 – pag. 319-322; Alexandru Atanasiu, Magda Volonciu, Luminiţa Dima, Oana Cazan – Codul Muncii – Comentariu pe articole – Vol.I – art. 1 -107, Editura C.H.Beck Bucureşti – 2007 pag. 236.

Prin urmare, în cazul detaşării salariaţilor, aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu se poate face decât cu consimţământul unităţii/instituţiei angajatoare, însă, cu atât mai mult în cazul unor salariaţi cu statut special, încadraţi ca atare într-o funcţie publică, sunt aplicabile prevederile speciale din legile care reglementează statutul acestor categorii de personal.

Constatând că în mod corect prima instanţă a procedat la anularea dispoziţiei de sancţionare a intimatului nr. 1188/2009 emisă de Primăria Oraşului Găeşti cu încălcarea prevederilor art. 59(2) din Legea nr. 360/2002 şi a Ordinului MAI nr. 400/2004 modificat prin Ordinul MAI nr. 588/2005 – art. 21 alin. 4, cercetarea disciplinară a abaterii săvârşită de intimat – poliţist încadrat în cadrul M.A.I. , detaşat pe o perioadă limitată în cadrul Biroului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor din Primăria G– fiind făcută de o Comisie de disciplină necompetentă, Curtea a respins recursul pârâtului, ca nefondat, în temeiul disp.art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

11. Procesual civil. Invocarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri irevocabile pronunţată într-un alt proces.

Dispozitivul este partea din hotărâre care se bucură de autoritatea lucrului judecat, considerentelor atribuindu-li-se aceeaşi calitate, în mod excepţional, in măsura in care ele explică dispozitivul şi se reflectă în acesta, motivele hotărârii putând fi luate în considerare numai pentru a explica si interpreta dispozitivul, atunci când acesta nu este suficient de clar; de exemplu, în cazul chestiunilor care au format obiectul dezbaterilor într-un proces anterior, fiind soluţionate implicit ca antecedente logice ale deciziei, fără a constitui motive explicite ale hotărârii, bucurându-se de puterea lucrului judecat.

Decizia nr.1108/ din data de 21 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal).
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3814/120/2009, Comuna Tărtăşeşti – prin primarul acesteia, C.I.C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Dâmboviţa – reprezentată prin FP – preşedinte şi IVI– secretarul judeţului şi pe SC …, a formulat plângere împotriva autorizaţiei de construire nr. 23/9 martie 2009, obiect al lucrării nr. 10959/IV.D.1/11 martie 2009 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, autorizaţie acordată la cererea SC … prin care se autoriza construirea de către aceasta (urmând a fi şi exploatată) a unei incinte industriale pentru incinerarea deşeurilor periculoase, respectiv un crematoriu de reziduuri toxice chimice şi biologice (resturi din industria chimică, reziduuri de la unităţi spitaliceşti, resturi animale, etc.).

În motivarea cererii, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art.17 alin.1 din Ordinul nr. 1430/26 august 2005 dat în aplicarea Legii nr. 50/1991, actualizată „în cazul în care emiterea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire / desfiinţare este de competenţa preşedintelui consiliului judeţean, era necesar avizul favorabil al primarului unităţii administrativ teritoriale pe al cărui teritoriu este situat imobilul în cauză ”. Potrivit art. 17 alin. 2 din ordinul mai sus amintit „ arhitectul şef al judeţului avea obligaţia de a solicita avizul primarului în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii ... ” şi conform art. 17 alin. 3 lit. b teza II din Ordinul 1430/2005 „avizul primarului se emite ... pentru autorizaţia de construire … dacă scopul declarat de solicitant este pentru executarea de lucrări de construcţii ”.

Reclamanta a mai susţinut că aceste cerinţe legale imperative (avizul primarului conform, nefiind unul consultativ) au fost ignorate de cei care au emis actul administrativ atacat, potrivit art. 61 din Legea nr.215/2001 republicată, primarul exercita o funcţie de autoritate publică şi asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie, urmăreşte punerea în aplicare a legilor şi ale hotărârilor consiliului local, dreptul vătămat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. o din Legea nr. 554/2004, reprezintă orice drept prevăzut de constituţie, de lege sau de alt act normativ căreia i se aduce atingere printr-un act administrativ emis de către o autoritate publică.

De asemenea, s-a mai arătat că, prin Hotărârea Consiliului Local Tărtăşeşti nr. 29/14.09.2006, s-a hotărât respingerea trecerii în intravilan arabil a suprafeţei de 15537 mp extravilan arabil, deţinută în proprietate de SC ., necesară pentru construirea instalaţiei de incinerare a deşeurilor ; totodată, prin sentinţa civilă nr. 2675/4 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC …, prin decizia nr. 612/4 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 8312/120/2006, a fost respinsă cererea acestei societăţi comerciale prin care se solicita obligarea primarului comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa la emiterea avizului favorabil către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, instanţa constatând că cererea arhitectului şef adresată primarului comunei Tărătăşeşti a primit un răspuns nefavorabil prin rezoluţia dată pe cererea arhitectului şef, rezoluţie ce poartă data de 30.10.2006; societatea comercială nu a ţinut cont de recomandarea Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa dată prin referatul nr. 4729/22 iunie 2006, potrivit căreia societatea trebuia să prezinte un raport de evaluare a impactului asupra mediului a afacerii.

Prin Hotărârea Consiliului Local Tărtăşeşti nr. 18/26 martie 2008, s-a dispus respingerea amplasamentului solicitat de societatea comercială pentru construirea „crematoriului ” precizându-se că, deşi nu era necesar, această afacere se va plasa în apropierea Şcolii Generale Bâldana, în apropierea locuinţelor şi a Mânăstirii Maicii.

Pârâta Consiliul Judeţean Dâmboviţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, întrucât la 9.03.2009 a emis autorizaţia de construire nr. 23 la cererea SC …, prin care a autorizat construirea de către beneficiarul autorizaţiei a unei incinte industriale pentru incinerarea deşeurilor periculoase, având drept temei prevederile legale în vigoare, invocându-se în acest sens, dispoziţiile art.4 şi 6 alin.2 din Legea nr.50/1991, raportat la Ordinul nr. 1430/2005, ce acordă această prerogativă de emiterea autorizaţiei de construcţie în favoarea pârâtei Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Pârâta SC … a formulat întâmpinare la data de 9.11.2009, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de către Primăria comunei Tărtăşeşti, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La 19.01.2010, reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că desfiinţarea autorizaţiei de construire nr. 23/9.03.2009 se impune şi pentru lipsa autorizaţiei integrate de mediu obligatorie potrivit OUG nr. 195/2005, a dovezilor din partea pârâtelor, că populaţia comunei Tărtăşeşti a fost consultată la procesul de luare a deciziilor privind emiterea actelor de reglementare în domeniul mediului, la elaborarea planului şi programului în speţă şi că a participat efectiv la procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii aferente unei investiţii pentru care e necesară evaluarea efectelor asupra mediului.

Prin sentinţa nr.236 din data de 22.02.2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamanta Comuna Tărtăşeşti – prin primar C.I.C. şi a anulat Autorizaţia de construire nr.23/09. 03. 2009 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că emiterea autorizaţiei de construire nr. 23/9.03.2009, conform art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executărilor de construcţii, cu modificările ulterioare, este de competenţa preşedintelui consiliului judeţean, având ca obiect o lucrare se execută în extravilanul comunelor, art. 6 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 prevede că certificatul de urbanism se emite cu avizul primarilor.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, în considerentele deciziei nr. 612/4 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 8312/120/2006 se susţine că avizul primarului are caracter consultativ, şi nu conform, iar preşedintele consiliului judeţean are obligaţia de a solicita avizul primarului, înainte de eliberarea certificatului de urbanism, dar nu este obligat de a respecta acest aviz, aceste susţineri nu au putere de lucru judecat pentru această cauză, prin această decizie respingându-se recursul formulat de SC … în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Tărtăşeşti ; de altfel, sunt şi eronate, întrucât, dincolo de definiţia avizului astfel cum este dată de practica judiciară, prin Ordinul nr. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991, la art. 17 alin. 1 se prevede că „în cazul în care emiterea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire/desfiinţare este de competenţa preşedintelui consiliului judeţean, este necesar avizul favorabil al primarului unităţii administrativ teritoriale pe al cărei teritoriu este situat imobilul în cauză ”.

S-a mai reţinut că prin acest ordin, s-a înţeles să se lămurească natura avizului care este solicitat primarului, astfel că este evident că acesta reprezintă un aviz conform şi nu unul consultativ, fiind de altfel de natura instituţiei juridice a acestuia. De aceea, dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Ordinul nr. 1430/2005 nu sunt contrare art. 6 alin. 2 din legea nr. 50/1991, Curtea de Apel Ploieşti prin considerentele din decizia nr. 612/4 iunie 2007, nefăcând referire şi la cuprinsul Ordinul nr. 1430/2005.

Din analiza avizului negativ exprimat de Primarul comunei constatându-se că respectă formularul model F3, prevăzut la art. 17 alin. 4 din Ordinul nr. 1430/2005, astfel că eliberarea autorizaţiei de construire s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale de mai sus, lipsind avizul favorabil al primarului unităţii administrativ teritoriale pe al cărui teritoriu este situat imobilul în cauză, iar absenţa avizului favorabil afectează legalitatea autorizaţiei de construire.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC …, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal, întrucât a reţinut doar o parte din prevederile normelor de aplicare ale Legii 50/1991, modificată, respectiv, doar art.17 alin.1 din Ordinul nr.1430/2005, omiţând prevederile alineatului 4 al aceluiaşi articol, care prevede obligativitatea primarului de a emite avizul prin formularul F3.

Recurenta a mai arătat că decizia nr.612 din 4.06.2006 a Curţii de Apel Ploieşti are autoritate de lucru judecat cu privire la motivele care au stat la baza cererii Comunei Tărtăşeşti, prin primar, de anulare a autorizaţiei de construire nr.23 din 9.03.2003, întrucât a fost emisă în absenţa avizului primarului, însă, la data de 3.11.2003, a chemat în judecată această instituţie, pentru ca instanţa să o oblige să emită avizul favorabil impus prin certificatul de urbanism în vederea eliberării autorizaţiei de construire.

Ca atare, susţine recurenta, în dosarul anterior Curtea a statuat cu caracter irevocabil că primarul comunei Tărtăşeşti nu poate fi obligat să dea un aviz favorabil cererii de eliberare a certificatului de urbanism , în condiţiile în care acest aviz nu este conform iar eliberarea certificatului de urbanism nu este condiţionată de existenţa avizului favorabil din partea primarului. Se consideră că acest aspect este incident în cauza de faţă deoarece, în temeiul considerentelor deciziei Curţii de Apel Ploieşti, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a emis autorizaţia de construire reţinând aspecte legate de caracterul consultativ al avizului primarului, neputându-se reţine ulterior caracterului conform al acestui aviz.

La data de 17 mai 2010, intimata-reclamantă Comuna Tărtăşeşti, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinându-se în esenţă, că nu pot fi primite criticile recurentei privind pretinsa aplicare greşită a disp. art. 17 din Ordinul nr.1430/2005 şi pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat, întrucât, potrivit art. 47 teza finală din Legea nr.50/1991, anexa II, care face parte integrantă din lege, avizarea se concretizează printr-un act favorabil sau nefavorabil care are caracter tehnic de obligativitate, acest caracter îl are şi avizul la care face referire art.4 alin.1 lit.a pct.2 din Legea nr.50/1991, dar şi avizul prevăzut de art.17 alin.1 din Ordinul 1430/2005 în care se stabileşte în mod expres că trebuie să fie favorabil.

La rândul său, intimatul-pârât Consiliul Judeţean Dâmboviţa a formulat întâmpinare, pe care a depus-o la dosar în şedinţa publică din data de 17.05.2010 şi prin care a arătat că societatea recurentă a prezentat toate avizele solicitate şi îndeplinit toate condiţiile impuse de lege pentru obţinerea autorizaţiei de construire, astfel că preşedintele consiliului judeţean a emis această autorizaţie.

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar şi la actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea ce face obiectului prezentului dosar, reclamanta intimată Comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa a solicitat anularea autorizaţiei de construire nr. 23 din 9.03.2009, prin care s-a avizat cererea recurentei pârâte SC … privind construirea şi, ulterior, exploatarea unei incinte industriale pentru incinerarea deşeurilor periculoase. Motivul invocat de către titulara cererii constă în principal în aceea că pentru eliberarea certificatului de urbanism şi respectiv a autorizaţiei de construire, anterior emiterii lor de către preşedintele Consiliului Judeţean, este necesar avizul favorabil al primarului unităţii administrativ teritoriale pe al cărui teritoriu este situat imobilul în cauză, aviz care nu a existat în momentul emiterii actului contestat.

Cu privire la acest aspect , aşa cum a apreciat în mod corect judecătorul de fond, dispoziţiile articolelor 4-6 din Legea 50/1951, cu modificările ulterioare sunt incontestabile în sensul că autorizarea executării lucrărilor de construcţie se face de către preşedintele Consiliului Judeţean, cu avizul premergător obligatoriu al primarilor unităţilor administrativ teritoriale pe al căror teritoriu urmează să se execute construcţia. Mai mult decât atât, în Ordinul nr. 1430/2005 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 50/1951, art. 17 alin. 1 prevede în mod clar faptul că emiterea certificatului de urbanism , respectiv a autorizaţiei de construire sau desfiinţare nu se poate realiza de către preşedintele Consiliului Judeţean decât în prezenţa avizului favorabil al primarului localităţii respective.

Aşadar, aspect apreciat în mod corect de către instanţa de fond, în prezenţa unui astfel de text de lege care nu lasă loc de interpretare, inclusiv cu privire la forţa obligatorie a normei pe care o instituie, avizul primarului nu poate fi apreciat în niciun caz ca având caracter consultativ, ci conform; mai mult decât atât , el trebuie să fie favorabil demersului de eliberare a autorizaţiei.

Ca atare, eliberarea autorizaţiei contestate pe calea prezentei cereri în lipsa avizului favorabil mai sus-menţionat are caracter nelegal,ceea ce face ca susţinerile ce constituie primul motiv de recurs să aibă caracter nefondat, fără să prezinte relevanţă juridică susţinerea recurentei în sensul că solicitarea obţinerii acestui aviz nu pica în sarcina sa, ci a organului administrativ îndrituit să elibereze autorizaţia de construcţie. Interpretarea normelor juridice invocate, în litera şi spiritul lor, impune în mod indubitabil obligaţia existenţei acestui aviz favorabil ca o condiţie imperativă şi premergătoare emiterii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, fără a se subscrie în vreun fel această obligaţie solicitării respectivului aviz de către una sau alta dintre părţi.

In ceea ce priveşte cea de a doua critică, recurenta a susţinut că printr-o hotărâre anterioară, Curtea de Apel Ploieşti, a statuat cu caracter irevocabil faptul că avizul primarul ar avea caracter consultativ şi nu conform, chestiune de drept rezolvată irevocabil.

Din conţinutul deciziei nr. 612 din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, la care se face referire, rezultă faptul că este vorba de recursul promovat de către aceeaşi societate recurentă SC … împotriva unei sentinţe prin care Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea acestei societăţi comerciale de a obliga pe primarul comunei Tărtăşeşti să exprime un aviz favorabil în vederea emiterii aceleaşi autorizaţii. In motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond reţinea în acel dosar faptul că refuzul primarului în acest sens a fost justificat de lipsa acordului de mediu, respectiv a unui studiu de impact pe care societatea solicitantă autorizaţiei nu l-a realizat.

Împotriva respectivei sentinţe , SC … a promovat recurs soluţionat prin decizia nr. 612 /2007 de Curtea de Apel Ploieşti în sensul respingerii ca nefondată a căii de atac şi menţinerii soluţiei primei instanţe mai sus-expusă. Intr-adevăr, deşi soluţia în întregul său a fost defavorabilă recurentei din prezentul dosar care se prevalează în actuala cauză de considerentele acestei soluţii, instanţa aprecia în sensul că avizul primarului prevăzut de art. 6 alin. 2 din Legea nr.50/1991 ar fi consultativ şi nu conform, dar în susţinerea ideii care a motivat soluţia de respingerea recursului, că primarul nu poate fi obligat să dea un aviz favorabil.

In doctrină, dar şi în practică, s-au născut controverse ce au vizat efectele pe care hotărârile judecătoreşti le produc, respectiv care din părţile unei hotărâri produce efecte, deşi s-a acceptat în unanimitate că ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii, probleme apărând atunci când acest dispozitiv nu putea fi pus in executare, independent de cele explicate in considerente.

In dreptul nostru s-a exprimat şi opinia ca, deşi dispozitivul este partea din hotărâre care se bucură de autoritatea lucrului judecat, considerentelor li se atribuie aceeaşi calitate in măsura in care ele explică dispozitivul şi se reflectă în acesta, motivele hotărârii putând fi luate în considerare numai pentru a explica si interpreta dispozitivul, atunci când acesta nu este suficient de clar. (G.Porumb, Codul de procedura civila, comentat si adnotat, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1960, p.512).

In practica actuală, se consideră ca numai dispozitivul se bucura de puterea lucrului judecat, iar considerentele au o valoare interpretativa importanta, putând intra in puterea lucrului judecat, doar în mod excepţional. S-a subliniat însă, că necesitatea de a recurge la considerentele hotărârii are un caracter absolut în anumite circumstanţe, de exemplu, în cazul chestiunilor care au format obiectul dezbaterilor într-un proces anterior, fiind soluţionate implicit ca antecedente logice ale deciziei, fără a constitui motive explicite ale hotărârii, bucurându-se de puterea lucrului judecat (I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Ediţia a IV-a., Editura CH Beck, Bucureşti, 2008, p.433).

In cauza de faţă, caracterul conform sau consultativ al avizului primarului nu a reprezentat un obiect al dezbaterilor în procesul anterior, ci aprecierea mai sus-menţionată a judecătorului care a redactat decizia, a fost o interpretare personală în sprijinul soluţiei de respingere a pretenţiilor recurentei în sensul obligării pe cale judecătorească a primarului de a da un aviz favorabil. Cu alte cuvinte, în dosarul anterior însăşi recurenta, promovând o astfel de cerere, susţinea în două grade de jurisdicţie că avizul nefavorabil al primarului comunei îi împiedică în mod abuziv obţinerea autorizaţiei, pentru ca în actualul dosar, aceeaşi parte să susţină ideea că eliberarea autorizaţiei nu poate fi condiţionată nici măcar de existenţa sau inexistenţa acestui aviz. Aceste considerente argumentează aprecierea curţii în sensul că acea interpretare din considerentele deciziei anterioare nu poate fi apreciată ca o rezolvare dată irevocabil unei chestiuni de drept, ce s-ar bucura de autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză, astfel că şi cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat.

În consecinţă, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul şi a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa recurată.



Yüklə 0,67 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin