De-crearea si virtualizarea lumii reale prin tehnica o cale spre sfarsitul ei? Abordare tehnica, socio-economica si duhovniceasca a utilizarii documentelor electronice si a tehnicii fara granite morale Autori

Anexa 3 - Cercetari si opinii despre cipurile implantabile pe creier

Intel doreste sa implanteze un cip in creier⁷⁴

Producatorul de cipuri Intel doreste sa implanteze un cip de citire a gandurilor in creierele clientilor sai, cip care sa le permita sa foloseasca computerele si alte dispozitive fara sa depuna nici un efort muscular.

Intel crede ca clientii sai ar fi doritori sa li se implanteze cipuri in creiere astfel incat sa poata folosi computerele fara sa utilizeze tastatura sau mouse-ul, ci doar folosind gandurile. Implantul poate fi folosit, de asemeni, pentru telefoane, televizoare si DVD-uri.

Cipul este realizat in Statele Unite, in laboratoarele Intel din Pittsburgh. Acesta va citi activitatea creierului folosind tehnologia bazata pe FMRI (Functional Magnetic Resonance Imaging). Cipurile de citire a gandurilor nu sunt disponibile inca, dar cercetatorul Dean Pomerleau de la Intel crede ca sunt aproape realizate.

Teoretic, diferiti oameni ce se gandesc la acelasi cuvant sau imagine vor avea aceeasi activitate a creierelor, dar de vreme ce nimeni nu stie cu siguranta cum functioneaza creierul, acest lucru nu poate fi o certitudine. Pomerleau si echipa sa au folosit FMRI pentru a scana creierele voluntarilor pentru a vedea daca modelele se potrivesc atunci cand ei se gandesc la aceleasi lucruri si pana acum rezultatele sunt promitatoare.

Pomerleau a afirmat ca, deoarece in viitor oamenii si masinile vor converge in multe feluri, oamenii vor dori sa renunte la folosirea interfetelor, cum ar fi tastatura, mouse-ul sau vor dori sa comande de la distanta si sa foloseasca dispozitivele cu ajutorul undelor cerebrale. Pomerleau crede ca la un moment dat in viitor, oamenii vor fi ‘mai deschisi’ fata de ideea implanturilor.

Pomerleau a afirmat ca o tehnologie de citire a gandurilor ce va ajuta in folosirea computerului este aproape realizata, iar urmatorul pas este realizarea micutului implant, ce va fi mai putin incomod pentru utilizator.

Profesorul asociat Charles Higgins de la Universitatea din Arizona prevede ca oamenii vor folosi computere hibride cu ajutorul unei combinatii dintre tesuturile vitale si tehnologie, in urmatorii 10 pana la 15 ani. Cercetatorii de la universitate au reusit cu succes sa realizeze un robot ce este ghidat cu ajutorul ochilor si creierului unui fluture de noapte. Si cercetatorii de la Toyota lucreaza in acest domeniul si au realizat un scaun cu rotile controlat prin undele cerebrale.

Desi este putin probabil ca multi oameni se vor oferi voluntar in prezent pentru implantul cipului de la Intel, acesta ar putea avea aplicatii pentru oamenii care nu se pot misca, cum sunt cei paralitici.”

Implant Google

Eric Schmidt, CEO GOOGLE, vorbeste despre posibilitatea unui implant Google – un cip sub piele care te va urmari si va furniza acces web facil⁷⁵.

Eric Schmidt, CEO-ul Google⁷⁶, a descris politica propriei companii: „Politica Google este aceea de a ajunge până la limita înfiorătorului şi nu să o depăşească”.

Schmidt vorbea la întâlnirea The Atlantic⁷⁷ despre posibilitatea unui implant Google – un micro-chip sub piele care te va urmări şi va furniza acces web facil. Aceasta, a spus Schmidt, era probabil peste „graniţa înfiorătorului”.

Cu toate acestea, a spus în continurea acestui lucru: „Cu permisiunea ta, ne dai mai multe informaţii despre tine, despre prietenii tăi şi ne putem îmbunătăţi calitatea căutărilor noastre. Nici nu trebuie ca tu să tastezi ceva. Ştim unde eşti. Ştim unde ai fost. Putem şti mai mult sau mai puţin la ce te gândeşti”.

Unii ar putea să susţină că şi aceasta întrece măsura „înfiorătorului”, dar Google îţi va citi gândurile „cu permisiunea ta”, ceea ce este o uşurare.

Schmidt are antecedente cu privire la declaraţii care captează atenţia şi care sunt citabile, despre furişarea tot mai mare a Google în vieţile noastre. A existat momentul în care el a spus⁷⁸: „Dacă faci ceva ce nu vrei să afle toată lumea, poate nu ar trebui să faci acel lucru”. Recent, a sugerat că tinerii s-ar putea ca în viitor să-şi schimbe numele⁷⁹ pentru a scăpa de trecutul lor ce poate fi căutat pe Google.

Luna trecută a murmurat criptic ceva în legătură cu faptul că au „alte căi” de a accesa informaţiile de pe Facebook dacă reţeaua socială nu-i dă voie lui Google să o indexeze⁸⁰.

Comentariile Schmidt sună adesea ca cele ale unui om care vorbeşte tăios şi cumva că spune ceva mai multe decât ar fi trebuit. Poate că asta sunt ei dar nu sunt sigur. Am petrecut nişte timp cu Schmidt la începutul acestui an şi de atunci l-am auzit repetând şi în alte interviuri – aproape cuvânt cu cuvânt – răspunsuri pe care mi le-a dat şi mie. Cred că Schmidt s-a gândit foarte atent la aceste probleme şi este foarte categoric cu privire la mesajul pe care vrea să-l transmită⁸¹.

Google face nişte produse minunate. Le folosesc pe multe dintre ele, inclusiv Gmail, Google Reader şi, bineînţeles, funcţia de căutare. Cu toate acestea, atitudinea lor cu privire la informaţiile noastre confidenţiale este un motiv de îngrijorare, nu în ultimul rând pentru că Google are tendinţa de a-şi face serviciile pe modelul „dezabonare”, mai degrabă decât „înscriere” [adică îţi oferă opţiunea să te dezabonezi dacă nu îţi place serviciul pe care ţi-l oferă implicit, nu te invită să te înscrii la acel nou serviciu dacă îţi place – n.tr.], ceea ce înseamnă că permisiunea despre care vorbeşte Schmidt va fi dată implicit.

În timp ce Google este onest despre a voi să „ajungă la limita înfiorătorului”, li s-ar potrivi de asemenea dacă această limită ar putea fi împinsă înapoi. Comentariile lui Schmidt joacă un rol mic în ajutarea acestui proces. Aş paria că într-o decadă limita va fi împinsă şi mai departe. Între timp, totuşi, vor fi tot mai multe acţiuni în justiţie şi proteste pe măsură ce Google obţine ceea ce vrea.

Este tentant să sugerezi că Eric Schmidt ar trebui să tacă şi nu să agite apele la fiecare câteva luni, dar cred că el ştie exact ceea ce face.

Sunt un Cyborg si imi vreau deja implantul Google

The Atlantic, Arikia Milikan, 31 sept. 2010⁸²

In completare la articolul in care seful Google, Eric Schmidt, raspundea unei intrebari referitoare la crearea unui implant Google, redam articolul care a generat intreaga discutie. Ideea cipului implantabil a fost lansata de economistul-sef al google, Hal Varian, iar perspectiva folosirii lui este prezentata aici de un autor care se considera deja un… cyborg:

“Cu vreo nouă luni în urmă, eram într-o sală de conferinţe la sediul Google din Mountain View împreună cu şeful meu, Nate Silver şi economistul şef al companiei, Hal Varian, şi discutam despre Google-ul din anii 2020.

Cu o noapte în urmă hoinărisem împreună cu Nate şi cu un prieten din copilărie prin centrul oraşului San Francisco, gândindu-ne la ce întrebări să îi punem lui Hal în interviul nostru de a doua zi.

Eu lucrasem cu Nate ca asistent de cercetare la un proiect de carte care analizează previziuni şi predicţii într-o serie de domenii diferite. Deviind de la subiect, ne-am închipuit conceptul de Singularitate a Google – eventualitate în care cantitatea de informaţii cunoscute de Google depăşeşte cantitatea de informaţii care poate fi cunoscută. Am râs când Nate a desenat un grafic pe o bucată din autocolantul cu Hello Kitty al prietenului meu, ilustrând punctul de vedere teoretic în cazul în care s-ar întâmpla acest lucru.

În interviul din a doua zi, după o bună perioadă de 45 de minute de discuţii serioase cu privire la algoritmii de căutare Google şi noi proiecte dezvoltate în cadrul companiei, Nate a adus vorba despre Singularitatea Google. Lui Hal i-a plăcut acest concept, şi ne-am gândit la lucrurile care s-ar putea întâmpla în viitor cu Google, unul dintre ele fiind “implantul Google”, care ar permite navigarea pe internet doar cu ajutorul gândurilor.

Nate: Cum va arăta Google în 2020?

Hal: Acum căutăm informaţii pe Google de pe computer – desigur. De asemenea, şi de pe telefon. Aceasta este etapa următoare. Şi cred – lumea poate să râdă – dar cred că va exista un implant. Deci va exista, şi nu este vorba neapărat de Google, ci de Internet, va accesa reţeaua de informaţii.

Arikia: Treceţi-mă pe listă când se va întâmplă asta.

Hal: Vrei implantul?

Arikia: Îl vreau acum.

[râsete]

Hal: Da! Bun, vedeţi? Mulţi oameni spun asta. Cred că în 2020 veţi fi conectaţi în permanenţă la Internet. Veţi avea posibilitatea de a introduce informaţii, de a le extrage, veţi putea înregistra informaţii. Şi puteţi face toate aceste lucruri acum, înregistraţi această conversaţie şi o puteţi reda mai târziu.

Nate: Sigur. Dar credeţi că în curând, prin 2020?

Hal: 2020! E prea mult 10 ani! Uitaţi-vă unde suntem acum şi unde am fost în urmă cu 10 ani. Google are doar 10 ani. Deci, da, cred că da. Vom avea cu siguranţă un fel de interfaţă implant până atunci, după părerea mea.

Nate: Va fi nevoie de intervenţii chirurgicale? Sau de un fel de cască pe care o putem … Nu ştiu …

Hal: Nu ştiu nici eu.

Nate: Există oameni la firmă care se ocupă de acest lucru?

Hal: După câte ştiu eu, nu. Deşi sunt oameni care lucrează mereu la interfeţele pentru utilizatori, deci nu m-ar mira daca cineva s-ar gândi la asta. Sunt oameni care dezvoltă instrumente care să afişeze textul pe ochelari.

Apoi conversaţia s-a îndreptat spre alte subiecte cum ar fi The Cloud, Steve Mann şi căutarea în timp real. Aşa cum face mereu când un interviu captează atenţia, Nate m-a invitat să pun orice întrebare care mă frământă. Aşa că l-am întrebat pe Hal:

“O sa primeşti implantul?”

“Implantul!” A exclamat el cordial. “Da, vreau un implant! Şi vom vedea dacă va fi implantul Google.”

Să fiu bine înţeles: Acest lucru nu indică deloc faptul că există un implant Google sau gata să fie produs. Dar  iubitorii de tehnologie de pretutindeni doresc o cyborgizare sporită. Kevin Kelly a scris recent: “cultura creează noi conexiuni în minţile noastre” (Cyborgi domestici, 9/6/2010), şi pentru unii oameni ca mine care au crescut în epoca de după dezvoltarea Internetului, acestea s-au creat deja.

Am avut primul meu computer şi conexiune la Internet în 1994, când aveam opt ani, astfel încât mintea mea în creştere a învăţat să navigheze simultan prin lumea fizică şi prin cea online. Unele procese mentale care erau la limită pentru generaţiile anterioare, acum sunt depăşite. Memorarea în masă este noua muncă manuală; contează doar interfeţele de navigare pentru utilizatori. Recunoscând modul în care internetul mi-a modelat creierul în aceste privinţe în perioada dezvoltării, m-aş putea considera deja un cyborg.

Când am terminat şcoala primară, folosirea scrisorilor pentru a comunica la distanţe mari era o practică arhaică. Când am terminat ciclul gimnazial, piratarea muzicii de pe Napster era ceva obişnuit, era o prostie să cumperi. La începutul liceului, era încă o practică standard să cauţi manual răspunsul la o întrebare arzătoare (sau pur şi simplu să fii mulţumit şi fără să ştii răspunsul). Vitezele de conexiune la Internet şi algoritmii de căutare s-au îmbunătăţit în mod constant în următorii patru ani, astfel că atunci când am început şcoala în 2004, a aştepta mai mult de un minut ca să primeşti un răspuns era o neplăcere de nesuportat şi se întâmpla doar în călătoriile cu maşina sau plimbările în natură. În vara dinainte de primul meu an de facultate a fost anul în care a fost lansat Facebook la 15 universităţi de elită, şi aproape fiecare relaţie formată în următorii patru ani era prefaţată de un potop de informaţii personale, intime.

Acum sunt mereu conectat la Internet. Rarele excepţii de la regulă îmi cauzează o anxietate cumplită. Lucrez online. Mă joc online. Fac sex online. Dorm cu smartphone-ul la poalele patului şi mă trezesc o dată la câteva ore să-mi verific email-ul în somn (ceva ce îmi place să numesc corespondenţă prin vis).

Dar nu este suficientă conectivitate. Tânjesc după o existenţă în care bateriile nu se termină niciodată, conexiunile wireless nu dau eroare niciodată, şi durata dintre o întrebare şi răspuns este aproximativ nulă. Dacă aş putea, m-aş conecta la fiecare oră din zi când sunt treaz, şi cred că o mulţime dintre colegii mei ar face la fel. Aşa că Hal, te rog grăbeşte-te cu acel implant Google. Nu mai avem răbdare.”

CIA acuzata ca a implantat electrozi in creierii unor soldati pentru a-i controla⁸³

Un grup de veterani militari dau în judecată CIA pentru a aduce clarificări în privinţa implantării în creierele lor a unor dispozitive de telecomandă.

Este binecunoscut faptul că CIA a început să testeze pe soldaţi substanţe precum LSD începând cu anii 1950⁸⁴, dar se ştie mai puţin despre suspiciunile conform cărora agenţia a implantat electrozi în subiecţii umani.

Într-un proces intentat în 2009 se reclamă faptul că CIA a intenţionat să proiecteze şi să testeze electrozi septali cu ajutorul cărora să poată controla comportamentul uman. Firul procesului a arătat că, întrucât guvernul nu a dezvăluit niciodată riscurile, subiecţii nu au putut să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză.

Bruce Price, unul dintre cei ce au depus plângere, crede că scanările RMN confirmă faptul că CIA a plasat un dispozitiv în creierul său, în anul 1966.

La un moment dat, Bruce a primit ordinul de a se deplasa la o clădire împrejmuită cu un gard de sârmă, care găzduia animale folosite pentru teste (câini, pisici, maimuţe, rozătoare – purceluşi de Guineea). După misiune, Bruce a fost prins de-a lungul pieptului, încheieturilor de la mâini şi de la glezne, fiind imobilizat şi legat într-un scaun cu rotile, doar pentru scurte momente recăpătându-şi cunoştinţa. Într-un moment ca acesta, el îşi aminteşte că era acoperit de o mare de sânge, a realizat că era vorba despre el, însă nu putea să-şi dea seama de unde i se trage asta. De asemenea, percepea porţiuni din braţele sale şi dosul mâinii ca fiind albastre. Încheieturile şi gleznele îi erau bătucite şi inflamate în zonele în care a fost legat de scaunul cu rotile. Bruce crede că în acele împrejurări i-a fost implantat în creier un dispozitiv septal.

Inculpaţii au plasat un tip de implant în sinusul etmoidal drept al lui Bruce, în apropierea lobului frontal al creierului său. La scanarea cu un computer tomograf, implantul apare sub forma unui „corp străin” cu o compoziţie nedeterminată (posibil plastic sau material compozit) plasat în etmoidul drept, aspect confirmat într-un raport radiologic din data de 30 iunie 2004.

Conform unei cărţi din 1979 a lui John Marks (fost ofiţer de informaţii al Departamentului de Stat al SUA) - The CIA and the Search for the Manchurian Candidate⁸⁵ („CIA şi căutarea Candidatului Manchurian”), un memoriu intern datat din 1961, aparţinând unui om de ştiinţă din cadrul unei agenţii de top, arăta că „a fost demonstrată eficienţa controlării activităţilor asupra mai multor specii de animale…investigaţiile din domeniu şi evaluările deschid drumul către aplicarea selectivă a unor elemente din aceste tehnici şi asupra omului”.

„CIA a demarat astfel de experimente întrucât avea convingerea că sovieticii făceau la fel”, a scris Jeff Stein în publicaţia The Washington Post³¹ .

La mijlocul lui noiembrie, Judecătorul magistrat al S.U.A. Judge James Larson⁸⁶ a hotărât că CIA trebuie să prezinte înregistrări şi martori privind experimentele derulate pe miile de soldaţi din 1950 până în 1975.

„CIA a pretins deja că unele documente constituie secret de stat, dar Larson a spus că agenţia trebuie să dea mai multe detalii”, se arată pe portalul de ştiri judecătoreşti Courthouse News Service⁸⁷.

CIA a insistat asupra faptului că descoperirea este nejustificată în acest caz, întrucât niciodată nu au fost alocate fonduri şi nici nu s-au derulat cercetări cu substanţe speciale având ca subiecţi umani personalul militar. Larson însă nu a fost convins de aceste argumente.

„Curtea respinge concluzia CIA că ar fi necesară aducerea unei piese de legătură în cadrul plângerii făcute de reclamanţi şi decide ca CIA să răspundă în cel mai serios mod cererilor veteranilor, mai ales datorită faptului că, concluzia inculpaţilor, aşa cum se prezintă, poate fi pusă la îndoială”, a specificat el.

Însă Larson nu a obligat CIA să prezinte înregistrări privind dispozitivele implantate în unii dintre subiecţii umani.

Gordon P. Erspamer, avocatul şef al veteranilor, a declarat pentru publicaţia The Washington Post⁸⁸ că el continuă să acuze CIA pentru implantarea dispozitivelor în creierele clienţilor săi. „Este indubitabil faptul că aceste experimente au avut loc, însă inculpaţii spun că au utilizat cercetători din mediul privat iar subiecţii supuşi testelor au fost selectaţi din închisori, spitale şi sanatorii, şi nu din rândul personalului militar activ”, a spus Erspamer. „CIA a declarat că nu are nicio informaţie în legătură cu acest subiect”.

Erspamer a declarat că în cuprinsul dosarului sunt descrise „dispozitive electrice implantate cu electrozi în ţesutul creierului în diverse regiuni, incluzând hipocampusul, hipotalamusul, lobul frontal (prin sept), cortexul şi alte locaţii”.

„O mare parte din această muncă⁸⁹ a fost realizată lângă Universitatea Tulane prin folosirea unui spital local şi a unor fonduri provenind de la o organizaţie de faţadă numită Commonwealth Fund”, a declarat el. „Am încercat să obţinem documente de la Tulane, însă ni s-a spus că au fost distruse cu prilejul inundaţiilor provocate de uragane”.