Decizii relevante



Yüklə 0,69 Mb.
səhifə8/9
tarix07.01.2019
ölçüsü0,69 Mb.
#90943
1   2   3   4   5   6   7   8   9

4.Titlu: Obligaţia debitoarei de a plăti accesoriile aferente debitelor fiscale principale în intervalul dintre momentul în care tribunalul a dispus, în primă instanţă, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei şi momentul în care curtea de apel a admis calea de atac formulată şi a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Cuprins pe materii: Drept fiscal. Obligaţii accesorii.

Legislaţie relevantă: art. 1222 alin. 1 şi 2 C.pr.fisc.

Rezumat: Curtea reţine că, potrivit art. 1222 C.pr.fisc., pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere (alin. 1). În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare (alin. 2).

Textul de lege a fost introdus în Codul de procedură fiscală prin O.U.G. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, aşadar, înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei de către Tribunalul Vrancea (05.09.2013).

Recurenta-reclamantă datorează, deci, accesorii pe perioada 05.09.2013 – 16.01.2014, conform dispoziţiei legale menţionate.
Decizia nr. 2120 din 03.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa nr. 427/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2974/91/2014, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta I.T. S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. V., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta I.T. S.R.L., prin reprezentant convenţional, criticând-o ca fiind nelegală.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond a respins în mod nelegal prin încheierea din 29.04.2015 cererea de administrare a probei cu expertiză contabilă.

Această probă era necesară pentru a se stabili corectitudinea modului de calcul la sumelor pretinse de organul fiscal.

Pe fond, a arătat că recurenta a figurat ca dizolvată în intervalul 05.09.2013 – 10.01.2014, astfel că imputarea majorărilor şi penalităţilor este nelegală.

Nu a invocat niciun temei de drept.

În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Instanţa de recurs a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că motivele invocate de partea recurentă se încadrează în cazurile de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C.pr.civ., referitoare la nerespectarea prin hotărârea pronunţată a normelor de drept material şi procesual.

Curtea reţine că, potrivit art. 1222 C.pr.fisc., pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere (alin. 1). În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare (alin. 2).

Textul de lege a fost introdus în Codul de procedură fiscală prin OUG 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, aşadar, înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei de către Tribunalul Vrancea (05.09.2013).

Recurenta-reclamantă datorează, deci, accesorii pe perioada 05.09.2013 – 16.01.2014, conform dispoziţiei legale menţionate.

În ce priveşte respingerea probei prin raport de expertiză contabilă, Curtea reţine că soluţia instanţei de fond este justă, deoarece calculul accesoriilor este relativ simplu de efectuat, se regăseşte în anexa la decizia contestată şi este corect.

Aşadar, niciunul din motivele de recurs invocate de recurentă nu este întemeiat.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.



SECŢIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE


1. Titlu: Dreptul muncii; Drept procesual civil

Cuprins pe materii: Perimarea acțiunii

Legislaţie relevantă: Art. 416 și urm. Cod procedură civilă

Rezumat: Art. 416 cod de procedură civilă prevede că orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. Fiind un termen stabilit pe luni, calculul acestuia se face potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod de procedură civilă, considerându-se împlinit în ziua corespunzătoare din ultima lună. În cauză, judecata dosarului a fost suspendată prin încheierea din 4.11.2014, în temeiul art. 242 Cod de procedură civilă, ca urmare a culpei reclamanţilor, iar termenul de perimare se împlinea la data de 4.05.2015.

Perimarea intervine de drept şi, prin urmare, chiar dacă după împlinirea acestui termen au fost efectuate acte de procedură, cum e repunerea pe rol dispusă la data de 11.06.2015, nimic nu se opunea ca ulterior, la termenul de judecată din 10.09.2015, instanţa să constate că intervenise perimarea.

În cauză, termenul de perimare a fost întrerupt. Codul de procedură civilă reglementează, în art.417, întreruperea cursului perimării, prin îndeplinirea unui act, făcut în vederea judecăţii procesului. Cererea de repunere pe rol formulată de reclamanţi la data de 10.03.2015, însoţită de copii ale unor hotărâri judecătoreşti, reprezintă un act de procedură al cărui scop era judecarea procesului. Chiar dacă prin încheierea din 20 aprilie 2015, s-a respins cererea de repunere pe rol, încheiere care nu a fost recurată, nu poate fi ignorat efectul întreruptiv al termenului de perimare pe care îl are cererea de repunere pe rol.

Conduita procesuală a reclamanţilor de a nu depune toate înscrisurile invocate în acţiune putea fi sancţionată în alte modalităţi procedurale: respingerea pe fond a solicitărilor nedovedite sau aplicarea unei amenzi judiciare.

În consecinţă, faţă de acest act de procedură întocmit de reclamanţi, se constată că termenul de perimare nu s-a împlinit, excepţia perimării fiind neîntemeiată.
Decizia civilă nr. 104 din 12.11.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 877/10.09.2015 Tribunalul Galaţi a admis excepţia perimării cererii de chemare în judecată, excepţie invocată din oficiu.

A constatat perimată cauza privind pe reclamanţii D.N., ş.a. prin reprezentant legal S.L.E, în contradictoriu cu pârâta G.P.P. NR…. GALAŢI.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, prin S.L.E., arătând că instanţa a fost în eroare atunci când a constatat perimată cererea. La data de 10.03.2015, au depus sentinţele solicitate într-un exemplar, la data de 05.05.2015 au depus al doilea exemplar, iar prin memoriul depus la data de 26.05.2015 au depus precizări şi clarificări. La data de 11.06.2015, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol, moment în care suspendarea dispusă la data de 4.11.2014 a încetat. La data de 15.06.2015 a depus la registratura instanţei un exemplar al precizărilor. Chiar dacă nu s-ar fi depus înscrisul, instanţa ar fi putut să dispună o nouă suspendare sau ar fi putut respinge cererea pentru cele două sentinţe cu privire la care existau neclarităţi.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Recursul este întemeiat.

Motivul de recurs invocat prin cererea de recurs, nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la excepţia perimării, poate fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 cod de procedură civilă, încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 7, încălcarea autorităţii de lucru judecat, nu este incident în cauză, întrucât presupune existenţa a două hotărâri prin care să se soluţioneze fondul procesului sau să se statueze asupra unei excepţii.

Art. 416 cod de procedură civilă prevede că orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. Fiind un termen stabilit pe luni, calculul acestuia se face potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 cod de procedură civilă, considerându-se împlinit în ziua corespunzătoare din ultima lună. În cauză, judecata dosarului a fost suspendată prin încheierea din 4.11.2014, în temeiul art. 242 cod de procedură civilă, ca urmare a culpei reclamanţilor. Termenul de perimare se împlinea la data de 4.05.2015.

Perimarea intervine de drept şi, prin urmare, chiar dacă după împlinirea acestui termen au fost efectuate acte de procedură, cum e repunerea pe rol dispusă la data de 11.06.2015, nimic nu se opunea ca ulterior, la termenul de judecată din 10.09.2015, instanţa să constate că intervenise perimarea.

Curtea reţine că, în cauză, termenul de perimare a fost întrerupt. Codul de procedură civilă reglementează, în art.417, întreruperea cursului perimării, prin îndeplinirea unui act, făcut în vederea judecăţii procesului. Cererea de repunere pe rol formulată de reclamanţi, prin S., la data de 10.03.2015, însoţită de copii ale unor hotărâri judecătoreşti, reprezintă un act de procedură al cărui scop era judecarea procesului. Chiar dacă prin încheierea din 20 aprilie 2015, s-a respins cererea de repunere pe rol, încheiere care nu a fost recurată, nu poate fi ignorat efectul întreruptiv al termenului de perimare pe care îl are cererea de repunere pe rol.

Conduita procesuală a reclamanţilor de a nu depune toate înscrisurile invocate în acţiune putea fi sancţionată în alte modalităţi procedurale: respingerea pe fond a solicitărilor nedovedite sau aplicarea unei amenzi judiciare.

În consecinţă, faţă de acest act de procedură întocmit de reclamanţi, se constată că termenul de perimare nu s-a împlinit, excepţia perimării fiind neîntemeiată.

În baza art. 496 rap. la art. 488 pct. 5 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi va dispune trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.



2. Titlu: Dreptul muncii

Cuprins pe materii: Dreptul de dispoziție al părților. Rolul judecătorului în aflarea adevărului. Apel incident

Legislaţie relevantă: art. 9 C.proc.civ., art. 22 C.proc.civ., art. 472 C.proc.civ.

Rezumat: Potrivit art. 9 din Codul civil ”(1) procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public.

(2) obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.”

Curtea constată că, prima instanţă nu a încălcat acest principiu, ci a analizat acţiunea aşa cum a fost formulată şi s-a pronunţat în raport de toate susţinerile părţilor.

Potrivit art.22 alin. 2 Cod procedură civilă „judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unor hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept, să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”

Or, din actele dosarului rezultă că tocmai aceste dispoziţii legale prima instanţă le-a urmărit şi le-a aplicat. Astfel din prima încheiere de şedinţă rezultă că prima instanţă, examinând cuprinsul cererii de chemare în judecată a constatat că aceasta nu cuprinde motivele de fapt corespunzătoare pretenţiilor formulate şi anume nu s-au indicat, prezentat şi descris fapta, sau faptele săvârşite de fiecare dintre pârâţi, data săvârşirii acestora, dispoziţiile legale sau contractuale încălcate, modul de producere a prejudiciului şi explicaţii privind modul de determinare a acestuia, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de fiecare pârât şi prejudiciul produs, precum şi vinovăţia fiecăruia dintre pârâţi.

În raport de aceste lipsuri instanţa a pus în vedere reclamantei să le complinească sub sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată.

La termenul acordat în acest scop reclamanta, prin apărător, a precizat că în dosar se solicită antrenarea răspunderii civile a pârâţilor pentru fapte ilicite săvârşite cu începere de la data de 17.11.2011.

Instanţa de judecată i-a solicitat reclamantei înscrisuri în care sunt evidenţiate obligaţiile încălcate de către fiecare parte, din care să rezulte cuantumul prejudiciului produs cu indicarea persoanelor cărora li s-a furnizat energie termică şi care nu au fost debranşate după expirarea termenului contractual, facturile emise acestor persoane şi informaţii detaliate cu privire la fiecare debitor, respectiv perioada în care li s-a furnizat energie termică şi nu au achitat, şi eventualele demersuri juridice pentru recuperarea datoriilor.

Aşadar, prin exercitarea rolului în aflarea adevărului, aşa cum este prevăzut de art. 22 alin. 2 din Cod procedură civilă, nu se poate susţine că judecătorul a încălcat principiul disponibilităţii părţilor.

Pe fondul cauzei soluţia de respingere a acţiunii ca nefondată este corectă în condiţiile în care nici în prima instanţă şi nici în apel reclamanta nu a făcut dovada unei legături de cauzalitate între faptele pretins ilicite ale pârâţilor, respectiv nerespectarea deciziei nr. 451 din 17.11.2011 şi prejudiciul produs anterior acestei date.

Intimații sunt în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.
Decizia civilă nr. 706/22.10.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr.242/9.06.2015, Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive.

A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta SC E. SA în contradictoriu cu pârâţii N.M., C.L., B.D., L.R., S.D.R.

Prin cererea înregistrată la data de 11.02.2015 sub nr. 255/91/2015 reclamanta E. SA a chemat în judecată pe pârâții N.M., C.L., B.D., L.R. şi S.D.R. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea fiecărui pârât la plata unor sume de bani (indicate în dreptul fiecăruia), pentru repararea prejudiciului produs prin modul de îndeplinire a obligațiilor derivând din contractele de muncă.

În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că în urma unui control al Curții de Conturi s-a stabilit în sarcina conducerii pârâtei obligația de a lua măsurile care se impun pentru stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului produs reclamantei ca urmare a imposibilității de recuperare a unor debite de la debitori insolvabili.

După ce această obligație a rămas definitivă în urma exercitării contestațiilor administrative și judiciare pârâta a constituit o Comisie care să pună în aplicare cele stabilite de Curtea de Conturi, respectiv de a identifica prejudiciul și persoanele răspunzătoare de producerea acestuia ca urmare a neluării măsurilor de întrerupere a furnizării energiei termice față de un număr de 41 consumatori persoane fizice în privința cărora s-a constatat ulterior starea de insolvabilitate.

În urma anchetei administrative s-a stabilit că situația de fapt s-a datorat inexistenței la nivelul societății a unei proceduri interne formalizate și operaționale privind debranșarea de la sistemul centralizat a clienților rău-platnici, așa cum s-a reținut și de către Curtea de Conturi. S-a stabilit întinderea reală a prejudiciului ca fiind 31.360 lei și s-a apreciat că răspunzători de producerea acestora sunt doi foști directori care au condus reclamanta, și anume, P.V. și V.M.

Urmare contestării anchetei administrative, părțile au apelat la procedura medierii în cadrul căreia au convenit să se efectueze un audit extern de către un auditor independent, urmând a se stabili vinovații de producerea prejudiciului.

În conformitate cu raportul de audit extern răspunzători de producerea prejudiciului sunt atât cei doi foști directori, cât și pârâții din cauza de față.

Cei doi foști directori și-au însușit concluziile și au fost de acord cu o soluție de restituire eșalonată a debitului, iar ceilalți au contestat acest raport, circumstanțe ce a determinat reclamanta să introducă prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept s-a invocat art. 254 din Codul muncii, art. 1357 din Codul civil, precum și decizii ale Camerei de conturi, respectiv sentința civilă nr. 5182/09.10.2013 a Tribunalului Vrancea.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii.

În esență, pârâții au învederat că debitele avute în vedere de Curtea de Conturi au avut termen scadent în anul 2003 astfel încât dacă ar fi existat acea procedură internă la acel moment ar fi putut opera debranșarea. Termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data comiterii prezumtivei fapte ilicite, respectiv din anul 2003.

De asemenea, s-a arătat că potrivit fișei postului pârâții nu aveau obligația de a elabora și implementa o procedură internă și formalizată de debranșare de la sistemul centralizat, o astfel de obligație revenind doar celor doi foști directori.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției prescripției ca urmare a faptului că termenul curge de la data la care au cunoscut persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului, acest moment fiind data de 16.09.2014 când s-a depus raportul de audit extern.

Pe fond, s-a făcut referire la conținutul art. 2 alin. 1) din Ordinul MFP nr. 946/2005 și s-a arătat că în baza acestui act normativ la data de 17.11.2011 directorul general al reclamantei de la acel moment a emis decizia nr. 451/2011 prin care a dispus constituirea unei comisii formată din toți șefii de compartimente în vederea monitorizării, coordonării și îndrumării metodologice a implementării și dezvoltării sistemului de control intern/managerial la nivelul unității. În această decizie sunt nominalizați și pârâții care aveau obligații specifice astfel încât este nefondată apărarea acestora în sensul că singurii răspunzători ar fi cei doi foști directori ai reclamantei.

La primul termen de judecată, Tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată nu cuprindea motivele de fapt specifice pretenției formulate în raport cu fiecare dintre pârâți, și anume, nu s-au indicat, prezentat și descris fapta sau faptele săvârșite de fiecare dintre pârâți, data săvârșirii faptei sau faptelor, conținutul dispozițiilor legale sau contractuale încălcate, modul de producere a prejudiciului și explicații privind modul de determinare a acestuia, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de către fiecare pârât și prejudiciul produs, precum și vinovăția fiecăruia dintre pârâți.

În aceste condiții, sub sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată, s-a pus în vedere reclamantei să complinească aceste lipsuri.

Prin cererea depusă la termenul din 28.04.2015 reclamanta a formulat precizări cu privire la cererea de chemare în judecată.

A prezentat reclamanta funcția fiecărui pârât și perioada pe care a exercitat-o, a indicat faptele săvârșite de către pârâți, data săvârșirii acestora, a evocat dispozițiile legale sau contractuale încălcate și a prezentat scurte referiri cu privire la modul de producere și cuantificare a prejudiciului, cu privire la legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și forma de vinovăție.

Reproducerea integrală a conținutului precizărilor reclamantei cu privire la fiecare aspect constituie un demers lipsit de utilitate sub aspectul soluției finale după cum se va arăta în continuare.

Informațiile esențiale cuprinse în aceste precizări se referă însă la data săvârșirii faptelor imputate fiecărui pârât și modul de producere a prejudiciului.

Astfel, s-a învederat de către reclamantă că pârâții au săvârșit faptele ilicite începând din data de 17.11.2011, moment în care directorul general a emis dispoziția nr. 451/17.11.2011, iar în privința modului de producere a prejudiciului s-a arătat că este vorba despre 41 de debitori persoane fizice în privința cărora nu s-a realizat operațiunea de debranșare deși aveau debite, debite ce nu au mai putut fi recuperate ulterior ca urmare a stării de insolvabilitate a acestora.

La termenul din 12.05.2015, pentru a se elimina orice posibilă neînțelegere cu privire la informațiile transmise prin cererea precizatoare, Tribunalul a solicitat apărătorului reclamantei să confirme dacă în dosarul de față se solicită antrenarea răspunderii civile pentru pretinse fapte săvârșite de către pârâți după data de 17.11.2011, iar apărătorul reclamantei a confirmat acest fapt ce rezulta din cuprinsul cererii precizatoare.

La același termen s-a dispus unirea excepției prescripției cu administrarea probelor.

S-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri (pentru ambele părți) și interogatoriul pârâților, iar din oficiu Tribunalul a solicitat reclamantei detalii despre fiecare dintre debitorii insolvabili care a generat prejudiciul reclamantei, urmând a se indica perioada în care aceștia nu au achitat facturile și demersurile realizate pentru recuperarea datoriilor.

Reclamanta a depus înscrisurile solicitate de către instanță.

S-a renunțat de către reclamantă la administrarea probei cu interogatoriul pârâților, iar proba cu expertiză a fost respinsă ca inutilă.

Analizând cu prioritate excepția prescripției acțiunii, Tribunalul a reținut următoarele:

1. Scurte considerații privind principiul disponibilității în procesul civil. Natura juridică a cererii aflate în dosar. Limitele învestirii prezentei instanțe.


  1. Unul din principiile fundamentale ale procesului civil îl constituie principiul

disponibilităţii procesului.

Acesta este reglementat în prezent la art. 9 din Codul de procedură civilă sub denumirea marginală ”dreptul de dispoziție al părților”.

În baza acestui principiu reclamantul are dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată (părţi, obiect, cauză), iar instanţa este obligată să cerceteze temeinicia acţiunii doar prin raportare la cuprinsul acesteia.

În acest sens art. 9 alin. 2) C proc civ prevede că ”obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților”, iar art. 22 alin. 6) din același act normativ stipulează că ”judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

Particularizând aplicarea principiului disponibilităţii în cauza de față Tribunalul reține că este învestit să cerceteze temeinicia cererii de chemare în judecată exclusiv în limitele situației de fapt afirmate de către partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost întregită ulterior.

b) Sub acest ultim aspect se impune a se menționa faptul că cererea aflată în dosar nu are natura juridică a unei ”precizări” astfel cum a fost denumită de către reclamantă, ci constituie parte componentă a însăși cererii de chemare în judecată.

Astfel, după cum s-a arătat prin încheierea de ședință de la primul termen de judecată, cererea de chemare în judecată nu cuprindea motivele de fapt în baza cărora se formulaseră pretențiile formulate împotriva fiecărui pârât (nu indica ce faptă concretă a săvârșit fiecare pârât, data săvârșirii, elemente de determinare a prejudiciului, a vinovăției, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu) astfel încât s-a pus în vedere reclamantei să complinească această lipsă sub sancțiunea nulității cererii.

Prin cererea depusă la dosar, reclamanta a complinit lipsa cererii de chemare în judecată circumstanțe în care această cerere constituie astfel parte componentă a cererii de chemare în judecată întrucât ea cuprinde unul dintre elementele acestui act de procedură, și anume, motivarea în fapt, cerință prevăzută la art. 194 lit. d) Cod procedură civilă.

b) Revenind la principiul disponibilității procesului civil și procedând la identificarea limitelor procesului în cauza de față Tribunalul reține următoarele.

Prin cererea aflată la dosar, ce cuprinde motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat că faptele ilicite săvârșite de către pârâți s-au realizat cu începere din data de 17.11.2011.

Așadar, reclamanta a sesizat instanța cu o cerere de antrenare a răspunderii civile a pârâților pentru pretinse fapte ilicite săvârșite de către aceștia cu începere din 17.11.2011.

Astfel, înțelegând să formuleze actul de sesizare, instanța nu are posibilitatea să cerceteze condițiile de antrenare a răspunderii civile decât în limitele situației de fapt deduse judecății.

Cu alte cuvinte instanța, cercetând condițiile antrenării răspunderii civile, nu are posibilitatea de a depăși limitele învestirii.

De exemplu, constatând că prejudiciul a fost produs prin fapte săvârșite anterior datei de 17.11.2011 instanța nu ar putea să cerceteze condițiile de antrenare a răspunderii civile pentru astfel de fapte deoarece reclamanta nu a înțeles să sesizeze instanța cu fapte săvârșite de pârâți anterior datei de 17.11.2011.

Evident, în raport de limitele învestirii, se cercetează orice altă instituție de drept invocată sau incidentă, inclusiv instituția prescripției invocată de către pârâți.


  1. Analizarea excepției prescripției. Temeinicia acesteia.

  1. După cum s-a arătat mai sus la pct. 1 reclamanta a înțeles să sesizeze instanța cu pretinse fapte ilicite săvârșite de către pârâți ulterior datei de 17.11.2011.

Prin urmare, regulile de drept aplicabile instituției prescripției sunt cele prevăzute de legislația în vigoare ulterior acestei date.

De asemenea, incidenta acestei instituții se va analiza prin raportare la faptele afirmate de reclamantă prin cerere, deci în limitele procesului astfel cum au fost stabilite de partea reclamantă, iar nu cu privire la fapte săvârșite în alte perioade de timp.



  1. În privința legislației incidente în materia prescripției, Tribunalul reține că regulile aplicabile sunt cuprinse în Noul Cod civil, act normativ ce era în vigoare la data de 17.11.2011, dată începând cu care s-a pretins că pârâții ar fi săvârșit fapte ilicite generatoare de prejudicii. În acest sens art. 5 alin. 1) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil stipulează în mod foarte clar că ”dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”.

Sub nicio formă nu ar putea fi incidente prevederile Decretului nr.167/1958 pe motiv că prejudiciul invocat de către reclamantă s-ar fi produs anterior datei de 17.11.2011 deoarece constituie o absurditate juridică să afirmi că prejudiciul s-ar putea produce înainte de săvârșirea faptei ilicite afirmate prin cererea de chemare în judecată și, în aceste condiții, termenul de prescripție ar putea curge de la data producerii prejudiciului, anterior momentului săvârșirii faptei ilicite generatoare a acelui prejudiciu.

  1. Cercetând prevederile Codului civil în materia prescripției extinctive prin raportare la forma de răspundere civilă ce se solicită a fi antrenată, Tribunalul reține prevederile art. 2528 care prevede că ”prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”.

După cum s-a arătat mai sus la lit. b), în mod cu totul evident, paguba (prejudiciul) avută în vedere de prevederile art. 2528 Cod civil este cea care rezultă din fapta ilicită pentru care se solicită antrenarea răspunderii civile, iar nu o altă pagubă ce este urmare unei alte fapte pentru care nu s-a sesizat instanța de judecată.

Așadar, în cazul de față, pentru a stabili dacă a început și s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă este necesar să existe elemente/informații privind paguba/prejudiciul produs prin faptele ilicite pretins a fi săvârșite de către pârâți cu începere din 17.11.2011.

Din cercetarea conținutului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost întregită cu cererea din dosar, se constată că reclamanta nu a furnizat nicio informație referitoare la vreo pagubă rezultată din săvârșirea pretinselor fapte ilicite după data de 17.11.2011, prejudiciul indicat de către reclamantă având drept sursă posibile fapte ilicite săvârșite cu mult anterior datei de 17.11.2011.

În condițiile în care nu s-a invocat prin cererea de chemare în judecată o pagubă ce este urmarea imediată sau ce derivă din pretinsele fapte ilicite săvârșite după data de 17.11.2011 se constată astfel că nu se poate identifica sau reține un început al termenului de prescripție care să se fi împlinit anterior datei sesizării instanței.

Pe cale de consecință, excepția prescripției a fost respinsă ca nefondată.

Analizând pe fond acţiunea de faţă, Tribunalul a constatat că este vădit nefondată.

Astfel, după cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată întregită sub aspectul motivării în fapt, prin cererea din dosar, prin acțiunea de față reclamanta solicită antrenarea răspunderii civile a pârâților.

Condițiile esențiale, cumulative, elementare și notorii ce trebuie îndeplinite pentru a se admite o astfel de cerere, sunt cele care rezultă din cuprinsul art. 1350, 1530, 1531, 1547 și 1548 Cod civil, și anume:



  1. săvârșirea unei fapte ilicite, în cazul de față fiind vorba despre neîndeplinirea unei atribuții de serviciu ori îndeplinirea în mod necorespunzător;

  2. existența unui prejudiciu;

  3. vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită;

  4. existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită afirmată și prejudiciul produs.

Cele 4 cerințe trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea antrena răspunderea civilă.

În cazul de față una dintre cerințe nu este îndeplinită, făcând astfel de prisos cercetarea celorlalte.

Este vorba despre ultima cerință, și anume, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită cu care a fost sesizată instanța și prejudiciul invocat.

Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost întregită, a înscrisurilor anexate cererii și a înscrisurilor depuse la ultimul termen de judecată rezultă că prejudiciul invocat de către reclamantă constă în contravaloarea energiei termice furnizate unui număr de 41 de persoane în perioade sau intervale de timp anterioare datei de 17.11.2011.

Astfel, în cazul acestor persoane s-a furnizat energie termică, nu au fost achitate facturile emise, au fost acționați în judecată obținându-se titluri executorii, iar în etapa executării silite executorul judecătoresc a constatat starea de insolvabilitate.

Menționarea exactă a intervalelor de timp în care s-a furnizat energie termică celor 41 de persoane constituie un demers lipsit de utilitate pragmatică atât timp cât rezultă în mod lipsit de echivoc din probe că aceste intervale de timp au fost cu mult anterior datei de 17.11.2011.

În acest sens, procesele verbale de constatare a stării de insolvabilitate au fost încheiate de executorul judecătoresc în anii 2008 și 2010, rezultând astfel în mod lipsit de echivoc că perioadele pentru care nu s-a achitat energia termică este anterioară acestor ani, deci anterioară datei de 17.11.2011.

Rezultă astfel că prejudiciul suportat de către reclamantă și afirmat prin cererea de chemare în judecată s-a datorat neplății energiei termice furnizate cu mult anterior datei de 17.11.2011.

Or, în aceste condiții, nu poate exista absolut nicio legătură de cauzalitate între prinsa faptă ilicită săvârșită de către pârâți după data de 17.11.2011 (cu privire la o astfel de faptă a fost sesizată instanța) și prejudiciul expus prin cerere.

Este cu totul ilogic și absurd să se susțină că dacă pârâții ar fi adoptat măsuri de debranșare a unor persoane cu începere din 17.11.2011 s-ar fi evitat producerea unui prejudiciu generat prin neplata energiei termice furnizate cu mult anterior acestei date!

Desigur, dacă reclamanta ar fi dorit și ar fi urmărit în mod real să se cerceteze de către instanță îndeplinirea tuturor condițiilor atragerii răspunderii civile a pârâților nimic nu o împiedica să susțină în cererea de chemare în judecată că fapta pretins ilicită a pârâților a fost săvârșită anterior datei de 17.11.2011, cum de altfel se impunea în logica firească a lucrurilor.

Modul în care a fost redactată cererea de chemare în judecată și sesizarea cu fapte pretins ilicite care au fost săvârșite cu mult după producerea prejudiciului denotă faptul că scopul real urmărit prin acțiunea de față nu a fost acela de a se antrena eventuala răspundere civilă a pârâților, ci de a se justifica în fața organelor Curții de Conturi realizarea unui demers judiciar pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin actul de control întocmit de această instituție. Desigur, demersul este unul pur formal fiind de natura evidenței că soluția nu putea fi aceea de admitere a cererii în condițiile în care reclamanta a înțeles să sesizeze instanța cu fapte ilicite care nu au nici cea mai mică legătură cu prejudiciul expus.

În considerarea celor arătate mai sus, Tribunalul a constatat că pretenția principală formulată prin cererea de chemare în judecată este nefondată, fiind respinsă în acest sens.

Evident, în raport de prevederile art. 451-453 Cod procedură civilă, nefondată este și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. E. S.A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală deoarece pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin decizia nr. 451/17.11.2011 şi prejudiciul adus unităţii a fost determinat din cauza inexistenţei unor proceduri formalizate şi operaţionale de debranşare a consumatorilor de energie termică rău platnici, respectiv în aceea că pentru 41 de consumatori s-a continuat furnizarea energiei termice deşi aceştia înregistrau debite mult mai vechi de 45 de zile, debite care nu s-au mai putut recupera datoria stării de insolvabilitate a acestora.

A mai susţinut apelanta că există o legătură de cauzalitate dintre fapta săvârşită de fiecare pârâtă şi prejudiciul produs, iar instanţa a încălcat principiul disponibilităţii procesului reglementat de art. 9 Cod procedură civilă în sensul că era obligată să cerceteze temeinicia acţiunii doar prin raportare exclusiv la situaţia de fapt afirmată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa a concluzionat că ”modul în care a fost redactată cererea de chemare în judecată şi sesizarea cu privire la faptele pretins ilicite (…) denotă faptul că scopul real urmărit prin acţiunea de faţă nu a fost acela de a se antrena eventuala răspundere civilă a părţilor, ci de a se justifica în faţa organelor Curţii de Conturi realizarea unui demers judiciar pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin actul de control întocmit de această instituţie.” A mai susţinut apelanta că nici reclamanta, nici pârâţii nu au învestit instanţa să se pronunţe asupra acestui aspect, aceasta depăşindu-şi limitele puterii judecătoreşti.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului şi constatarea că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale şi ca atare se impune admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept a invocat art. 466 Cod procedură civilă.

Pârâţii N.M., C.L., B.D., L.R., S.D.R., au formulat întâmpinare şi apel incident în cauză.

În susţinerea acestora au arătat că acţiunea formulată de reclamantă este prescrisă şi în subsidiar este nefondată şi că apelul declarat de reclamantă este nefondat.

Pârâtele, prin apelul incident, au criticat sentinţa deoarece în mod nelegal prima instanţă a respins excepţia prescripţiei extinctive, deşi aceasta era întemeiată, în raport de prevederile art. 254 Codul muncii, de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi de art. 2528 din Codul civil, precum şi în raport de faptul că debitele vin din anul 2003.

În drept au invocat art.472 şi art.474 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta apelantă a reiterat solicitarea de a i se admite apelul său ca întemeiat pentru motivele invocate în apel.

Cu privire la apelul incident reclamanta nu a avut nicio menţiune.

Curtea apreciază că ambele apeluri sunt nefondate.

Apelul reclamantei vizează încălcarea principiului disponibilităţii.

Potrivit art. 9 din Codul civil ”(1) procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public.

(2) obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.”

Curtea constată că prima instanţă nu a încălcat acest principiu, ci a analizat acţiunea aşa cum a fost formulată şi s-a pronunţat în raport de toate susţinerile părţilor.

Potrivit art.22 alin. 2 Cod procedură civilă „judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unor hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”

Or, din actele dosarului rezultă că tocmai aceste dispoziţii legale prima instanţă le-a urmărit şi le-a aplicat. Astfel, din prima încheiere de şedinţă rezultă că prima instanţă, examinând cuprinsul cererii de chemare în judecată a constatat că aceasta nu cuprinde motivele de fapt corespunzătoare pretenţiilor formulate şi anume, nu s-au indicat, prezentat şi descris fapta, sau faptele săvârşite de fiecare dintre pârâţi, data săvârşirii acestora, dispoziţiile legale sau contractuale încălcate, modul de producere a prejudiciului şi explicaţii privind modul de determinare a acestuia, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de fiecare pârât şi prejudiciul produs, precum şi vinovăţia fiecăruia dintre pârâţi.

În raport de aceste lipsuri instanţa a pus în vedere reclamantei să le complinească sub sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată.

La termenul acordat în acest scop reclamanta, prin apărător, a precizat că în dosar se solicită antrenarea răspunderii civile a pârâţilor pentru fapte ilicite săvârşite cu începere de la data de 17.11.2011.

Instanţa de judecată i-a solicitat reclamantei înscrisuri în care sunt evidenţiate obligaţiile încălcate de către fiecare parte, din care să rezulte cuantumul prejudiciului produs cu indicarea persoanelor cărora li s-a furnizat energie termică şi care nu au fost debranşate după expirarea termenului contractual, facturile emise acestor persoane şi informaţii detaliate cu privire la fiecare debitor, respectiv perioada în care li s-a furnizat energie termică şi nu au achitat, şi eventualele demersuri juridice pentru recuperarea datoriilor.

Aşadar, prin exercitarea rolului în aflarea adevărului, aşa cum este prevăzut de art. 22 alin. 2 din Cod procedură civilă, nu se poate susţine că judecătorul a încălcat principiul disponibilităţii părţilor.

Pe fondul cauzei, soluţia de respingere a acţiunii ca nefondată este corectă în condiţiile în care nici în prima instanţă şi nici în apel reclamanta nu a făcut dovada unei legături de cauzalitate între faptele pretins ilicite ale pârâţilor, respectiv nerespectarea deciziei nr.451 din 17.11.2011 şi prejudiciul produs anterior acestei date.

Pentru aceste considerente şi în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Şi apelul incident formulat de pârâţii N.M., C.L., B.D., L.R., S.D.R. este neîntemeiat.

Potrivit art.472 alin.1 Cod procedură civilă, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judeca apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

În cauză, prima instanță a respins ca nefondată excepţia prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâţi, şi totodată a respins ca nefondată şi acțiunea reclamantei.

Potrivit art.9 alin.1 Cod procedură civilă, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat.

În această situaţie în care acţiunea a fost respinsă pe fondul cauzei, pârâţii nesuferind nicio vătămare, nu se justifică interesul acestora în promovarea apelului incident şi în solicitarea respingerii acțiunii pe excepţie.

Pe de altă parte, cererea privind excepţia prescripţiei materiale a acţiunii a fost corect respinsă de către prima instanță în condiţiile în care faptele imputate pârâților prin cererea de chemare in judecată au constat în încălcarea obligațiilor stabilite după data de 17.11.2011, iar din conţinutul aceleiași acțiuni de chemare în judecată nu rezultă crearea vreunei pagube societăţii după acest moment.

În concluzie, în conformitate cu prev. art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat şi apelul incident formulat de pârâţi.


Yüklə 0,69 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin