Designing social inquiry, Gary King, Robert Keohane, Sidney Verba

O modalitate de a înţelege astfel de evenimente este generalizarea: fiecare caz este considerat ca aparţinând unei clase de evenimente despre care se pot formula generalizări sugestive. Metoda aceasta se potriveste mai degrabă situaţiilor în care avem de a face cu războaie sau revoluţii "obişnuite", dar unele din ele sunt atât de diferite încât pot fi considerate cazuri extreme. Mai mult încă, în special războaiele sau revoluţiile petrecute cu mult timp în urmă exercită un impact foarte puternic asupra altor evenimente din aceeaşi clasă   ne gândim iarăşi la Revoluţia Franceză   încât trebuie să fim foarte precauţi când le comparăm cu situaţii asemănătoare ulterioare, care pot avea caracteristici similare pur şi simplu datorită imitaţiei. Lărgirea clasei de evenimente similare poate fi utilă, dar nu este indicată întotdeauna.

O altă modalitate de abordare ştiinţifică a evenimentelor extrem de rare este analiza contrafactuală, care presupune: "construcţia mentală a unui curs diferit al evenimentelor prin modificarea uneia sau mai multor 'condiţii'" (Weber [1905] 1949: 173).

Aplicarea acestei metode într un mod ştiinţific, sistematic, a fost ilustrat de abordarea de către geologi şi biologi a unui eveniment într adevăr unic. Stephen J. Gould a sugerat că o modalitate de a diferenţia caracteristicile sistematice ale evoluţiei de evenimentele întâmplătoare ar fi să ne imaginăm că istoria lumii este reluată de la un moment dat încolo. El afirmă că dacă ar fi posibil să "re derulăm filmul istoriei vieţii", dacă s ar putea ca evoluţia să pornească din nou de la început, organismele care populează azi Pământul ar fi complet diferite.

Un eveniment unic asupra căruia s au concentrat cei ce studiază evoluţia vieţii pe Pământ este dispariţia subită a dinozaurilor cu 65 milioane de ani în urmă. Gould (1989a: 318) afirmă că: "apariţia unor forme de viaţă înzestrate cu conştiinţă ar fi fost imposibilă pe planeta noastră dacă dinozaurii n ar fi fost victimele unei catastrofe cosmice". Dacă această afirmaţie este adevărată, dispariţia dinozaurilor este unul dintre evenimentele cele mai importante din istoria speciei umane. Cu toate acestea, dispariţia dinozaurilor nu poate fi încadrată într o clasă de evenimente, ca să poată fi astfel studiată în mod sistematic prin aplicarea unor regularităţi generale.

Cu toate acestea, dispariţia dinozaurilor poate fi studiată ştiinţific: ipoteze alternative pot fi formulate şi testate prin analiza implicaţiilor lor observabile (observable implications). Una din ipoteze, avansată de Luis Alvarez şi colaboratorii săi de la Berkeley în anii ‘70 (W. Alvarez şi Asaro1990), sugerează o coliziune cosmică: un meteorit a lovit Pământul cu o viteză de circa 72.000 km/oră, rezultând o explozie mai puternică decât un război atomic generalizat. Dacă această ipoteză ar fi corectă, ar avea ca implicaţie observabilă prezenţa iridiumului (un element rar pe Pământ, dar abundent în materia meteoriţilor) într un anume strat din scoarţa terestră, sedimentat acum 65 milioane de ani. Într adevăr, descoperirea iridiumului în stratul prevăzut a fost considerată ca o dovadă în sprijinul teoriei. Cu toate că dispariţia dinozaurilor este un eveniment cu adevărat unic, el are multe alte implicaţii observabile. De exemplu, ar fi posibil ca la un moment dat să fie identificat craterul rezultat din impactul meteoritului (deja au fost identificate mai multe astfel de posibile cratere)⁴.

Problema cauzei, sau cauzelor, dispariţiei dinozaurilor a ramas nerezolvată, deşi controversa a determinat cercetări stiinţifice cu rezultate importante.

Semnificaţia acestui exemplu este că generalizările ştiinţifice sunt folositoare pentru studierea chiar şi a celor mai neobişnuite evenimente, cele care nu pot fi incluse intr o clasă mai largă. Ipoteza Alvarez nu poate fi testată prin raportarea la un set de evenimente asemănătoare, dar are implicaţii observabile care pot fi evaluate. Totuşi, să precizăm că o ipoteză nu este acceptată drept explicaţie până când nu a fost evaluată empiric şi nu a trecut teste severe. Condiţia minimă este ca implicaţiile sale să fie în concordanţă cu cunoştinţele pe care le avem despre lumea exterioară; în cel mai bun caz, ipoteza ar trebui sa prezică ceea ce Imre Lakatos (1970) denumeşte “evenimente sau fenomene noi” (new facts).

Ideea care trebuie reţinută este că şi evenimentele aparent unice, precum dispariţia dinozaurilor, pot fi studiate ştiinţific dacă se acordă atenţie şi importanţă ameliorării teoriei, datelor, şi modului de folosire a datelor. Ameliorarea teoriei prin clarificare conceptuală şi specificarea variabilelor poate genera mai multe implicaţii observabile şi chiar poate servi la testarea teoriilor cauzale referitoare la evenimente unice, precum dispariţia dinozaurilor. Ameliorarea datelor ne permite să detectăm mai multe asemenea implicaţii observabile, iar imbunătăţirea modului de folosire a datelor permite ca mai multe implicaţii să fie testate cu datele existente. Utilitatea unei minuţioase planificări a cercetării nu este afectată de gradul de complexitate a setului de evenimente studiate. Indiferent dacă studiem o clasă mai largă sau foarte restrânsă de evenimente   fie şi unul singur   rezultatul va fi imbunătăţit în cazul în care colectarea de date se bazează pe cât mai multe implicaţii observabile ale teoriei noastre.

1.2 Componentele Majore ale Proiectului de Cercetare
Cercetarea în ştiinţele sociale este un proces creativ de cunoaştere, care presupune intuiţie, şi care se desfăşoară într un cadru bine stabilit de investigaţie ştiinţifică. Designul cercetării nu trebuie considerat drept un proces mecanic de colectare a datelor şi de evaluare. Din contră, cercetătorul trebuie să dea dovadă de flexibilitate în gândire pentru a putea răsturna vechi modalităţi de conceptualizare a lumii, pentru a putea adresa noi întrebări, pentru a revizui modelele existente de organizare a cercetării, şi pentru a colecta, eventual, alte tipuri de date decât cele prevăzute iniţial. Totuşi, pentru ca rezultatele să fie valide şi acceptate de alţi cercetători, toate aceste revizuiri şi reconsiderări trebuie să se desfăşoare conform unor proceduri explicite şi în concordanţă cu regulile inferenţei. Un proces dinamic de cercetare este posibil, şi eficient, numai respectând anumite reguli.

Cercetătorii incep adesea un proiect cu anumite ipoteze, colectează date conform unui anumit design, şi trag concluzii. Dar acest proces nu este aproape niciodată unul facil, şi foarte rar se desfăşoară în ordinea menţionată, în sensul că rareori concluziile pot fi deduse imediat din datele colectate conform designului iniţial.

Nu este ceva neobişnuit să existe nepotriviri între principalele ipoteze ale cercetării, teorie şi date. Într un asemenea caz, cercetătorii se descurajează adesea, crezând, în mod greşit, că alţii găsesc imediat legături între date şi ipotezele cercetării. De fapt, unii cercetători îndepărtează schelele imediat după finisarea construcţiei intelectuale, lăsând puţine indicii ale chinurilor şi incertitudinilor trăite în cursul acestei operaţii. În acest fel procesul de cercetare apare ca fiind mult mai mecanic şi neproblematic decât este de fapt.

Unele dintre sfaturile noastre vizează cercetătorii care încearcă să stabilească legături între teorie si date. Uneori, ei pot planifica proceduri eficiente de colectare de date pentru a evalua mai bine o teorie; alteori, sunt folosite datele existente pentru a reformula o ipoteză teoretică (sau chiar pentru a adresa o întrebare complet diferită care nu a fost prevăzută iniţial) pentru a produce un proiect de cercetare mult mai important. Dacă aderă la regulile inferenţei, cercetarea avea caracter ştiinţific şi va produce inferenţe valabile despre lumea înconjurătoare.

Ori de câte ori este posibil, cercetătorii trebuie să şi amelioreze proiectul de cercetare înainte de a începe munca de teren. Cu toate acestea, datele au proprietatea de a disciplina gândirea. Este destul de frecvent cazul în care un foarte bun proiect de cercetare se năruie odată cu colectarea primelor date   aceasta nu din cauză că teoria ar fi greşită, ci pentru că datele nu pot oferi răspunsul la întrebarea iniţială. Înţelegerea dintru început a ceea ce poate fi realizat în stadiul final al concluziilor poate ajuta cercetătorul să prevadă şi să elimine măcar o parte din aceste probleme atunci când îşi alcătuieşte proiectul de cercetare.

Pentru scopuri analitice, vom împărţi orice tip de cercetare în patru componente: tema cercetării, teoria, datele, şi modul de folosire a datelor. În mod obişnuit, aceste componente nu sunt abordate separat, şi cercetătorii nu fac apel la ele folosind o ordine prestabilită. De fapt, pentru cercetătorii calitativişti care demarează munca de teren înainte de a alege o temă de cercetare precisă, datele sunt primele, urmate de celelalte elemente. Totuşi, această clasificare, care este explicată in paragrafele 1.2.1 1.2.4, este utilă mai ales pentru a înţelege natura design ului de cercetare. Pentru a preciza mai clar ce anume ar putea fi realizat dacă resursele ar fi bine direcţionate, recomandările noastre expuse în continuare pornesc de la ideea resurselor materiale si de timp nelimitate. Bineînţeles, în orice situaţie de cercetare compromisurile sunt inevitabile. Noi credem că analiza concepută pe structura celor patru categorii poate ajuta cercetătorii să facă aceste compromisuri astfel încât să îşi îmbunătăţească designul de cercetare cât mai mult posibil, chiar şi atunci când procesul de cercetare este supus unor constrângeri externe.

1.2.1 Ameliorarea Problemei Cercetarii
Pe tot cuprinsul acestei cărţi, ne am propus să examinăm ce ar fi de făcut după identificarea obiectului cercetării. Fiind dată o temă de cercetare, care sunt căile pe care trebuie să le urmeze cercetătorul astfel încât să poată obţine explicaţii valide ale fenomenelor sociale şi politice? Analiza noastră debutează cu o discuţie referitoare la tema de cercetare şi apoi continuă cu stadiile planificării şi direcţionării cercetării. Dar unde îşi are originea tema cercetării? Cum ajunge un cercetător să aleagă tema unei analize? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Ca multi alţii, Karl Popper (1968: 32) a susţinut că “ nu există ceva asemănător cu o metodă logică de a ajunge la idei noi. … Descoperirea conţine un ‘element iraţional’ sau o ‘intuiţie creativă’.” În primele faze ale procesului de cercetare, regulile alegerii sunt mai puţin formalizate decât regulile care guvernează celelalte stadii. Există reguli de planificare a experimentelor de laborator cu privire la alegeri sociale (social choice), criterii statistice pentru alcătuirea unui eşantion pentru un sondaj privitor la atitudinile faţă de politicile publice (public policy), şi manuale care ghidează observarea participativă a unui serviciu birocratic. Dar nu există nici o regulă pentru alegerea unui anumit proiect de cercetare, iar dacă ne am decide să desfăşuram o cercetare de teren, nu există reguli care să determine unde ar trebui să o facem.

Putem propune modalităţi de selectare a unui eşantion de comunităţi pentru a studia impactul politicilor educaţionale alternative, sau conceptualizări ale conflictului etnic care să permită formularea şi testarea ipotezelor referitoare la apariţia acestuia. Dar nu există reguli care să ne spună dacă să studiem politicile educaţionale in loc de conflictul etnic. În termenii metodologiei ştiinţelor sociale, există doar moduri mai bune sau mai puţin bune pentru a studia prăbuşirea guvernului Germaniei de Est in 1989, şi există căi mai bune sau mai rele pentru a studia relaţia dintre atitudinea unui candidat faţă de impozite şi probabilitatea succesului lui în alegeri. Dar nu există nici o modalitate de a determina dacă este mai bine să se studieze prăbuşirea Germaniei de Est, sau rolul impozitelor în politica electorală din Statele Unite.

Studiul unei anumite teme de către un cercetător poate avea origini personale şi idiosincratice. Nu întâmplător cercetarea axată pe problemele unui anumit grup va fi fost de cele mai multe ori iniţiată de un membru al acelui grup: femeile au fost adesea deschizătoare de drumuri în istoria feministă, negrii în istoria negrilor, imigranţii în istoria imigranţilor. Temele pot fi de asemenea influenţate de înclinaţii sau valori personale. Cercetătorul care se ocupă de politica în lumea a treia este foarte probabil să aibă o mai mare dorinţă să călătorească şi o mai mare toleranţă faţă de condiţiile de trai dificile decât cercetatorul care se ocupă de politicile promovate de Congres; analistul cooperării internaţionale poate avea o idiosincrazie faţă de conflict.

Aceste experienţe şi valori personale oferă adesea motivaţia pentru a deveni un cercetător în ştiinţe sociale, şi, mai târziu, motivaţia alegerii unei anumite teme de cercetare.

Ca atare, ele pot constitui motivaţii ‘reale’ pentru implicarea într un anumit proiect de cercetare. Dar, indiferent de cât de personale şi idiosincratice sunt motivele alegerii unei teme, metodele ştiintifice şi regulile de inferenţă discutate în această carte vor ajuta cercetătorii sa conceapă designuri de cercetare mai eficiente. Din perspectiva unei potenţiale contribuţii la ştiinţele sociale, motivele personale nu sunt nici necesare nici suficiente ca justificări pentru alegerea unei tematici. În cele mai multe cazuri, ele nu ar trebui să fie menţionate în scrierile noastre ştiintifice. Mai direct, dar şi mai nedelicat spus, nimănui nu îi pasă ce gândim noi   comunitatea ştiinţifică se preocupă numai de ceea ce putem demonstra.

Deşi nu există reguli precise pentru alegerea unei tematici, există căi   dincolo de preferinţele individuale   pentru a determina ce valoare ar putea avea o anumită cercetare pentru comunitatea ştiinţifică. În mod ideal, toate proiectele de cercetare în ştiinţe sociale ar trebui să satisfacă două criterii. În primul rând, un proiect de cercetare ar trebui să adreseze o întrebare care este ‘importantă’ în lumea reală. Tema ar trebui să aibă impact asupra vieţii politice, sociale sau economice, să contribuie la înţelegerea unui lucru care afectează în mod semnificativ viaţa multor persoane, sau la înţelegerea şi prezicerea evenimentelor benefice sau malefice (vezi Shively 1990:15). În al doilea rând, un proiect de cercetare ar trebui să aducă o contribuţie specifică la o literatură de specialitate identificabilă, şi să determine sporirea capacităţii noastre colective de a construi explicaţii ştiinţifice verificabile ale anumitor aspecte din lumea care ne inconjoară. Acest ultim criteriu nu implică faptul că toate cercetarile care se adaugă stocului existent de explicaţii ştiinţifice ar avea drept obiectiv imediat formularea unor inferenţe cauzale. Câteodată, nivelul de cunoaştere dintr un anumit domeniu este atât de scăzut încât este necesară mai întâi identificarea şi descrierea evenimentelor şi fenomenelor, cu mult înainte de a îndrăzni formularea unei explicaţii. Adesea, contribuţia unui proiect va consta doar dintr o inferenţă descriptivă. Câteodată, cercetarea poate să nu se limiteze numai la inferenţa descriptivă, ci să presupună observarea amănunţită a evenimentelor particulare sau rezumarea detaliilor istorice. Totuşi, aceste activităţi îndeplinesc mai degrabă cerinţele celui de al doilea criteriu, deoarece ele reprezintă precondiţii pentru explicaţie.

Primul nostru criteriu îndreaptă atenţia spre lumea reală a politicii şi a fenomelor sociale, fie asupra evenimentelor curente, fie asupra celor istorice. În esenţă, societatea decide dacă o temă de cercetare îndeplineşte acest criteriu. Cel de al doilea criteriu îndreaptă atenţia spre literatura de specialitate din ştiinţele sociale, spre enigmele intelectuale încă nerezolvate, spre teoriile şi metodele ştiinţifice care pot fi folosite în rezolvarea lor.

Cei care studiază viaţa politică nu întâmpină în general dificultăţi în găsirea unei teme care să îndeplineasca primul criteriu.

Zece războaie majore au omorât aproape 30 de milioane de oameni în ultimii patru sute de ani (Levy 1985:372); alte războaie "regionale", precum cele dintre Statele Unite şi Vietnamul de Nord, sau cel dintre Iran si Iraq, au înregistrat, fiecare, un milion de victime; iar un război nuclear, dacă ar izbucni, ar putea omorî milioane de fiinţe umane. O serie de decizii eronate în politica internă şi internaţională au determinat crize economice atât la nivel global   ca în anii '30   cât şi la nivel regional şi local, precum o dovedesc experienţele tragice ale multor ţări africane şi latino americane în anii '80. În general, caracteristicile naţionale ale modului de structurare a instituţiilor politice sunt asociate cu variaţii mari în condiţiile de viaţă, reflectate la rîndul lor în diferenţe în ce priveşte speranţa de viaţă sau mortalitatea infantilă între ţări cu nivele asemănătoare de dezvoltare economică (Russett 1978:913 28). În Statele Unite, programele de eliminare a sărăciei sau a altor probleme sociale sunt foarte diferite în ceea ce priveşte succesul înregistrat. Este evident că orice studiu care poate contribui, fie şi într o mică măsură, la înţelegerea acestor probleme, este unul important.

În vreme ce temele de studiu pentru cercetătorii din ştiinţele sociale sunt mai mult decât abundente, instrumentele care pot folosi la abordarea cu succes a acestor teme sunt nu doar puţin numeroase, dar şi destul de rudimentare. O mare parte din ceea ce s a scris despre subiecte ca războiul sau mizeria socială nu adaugă nimic la capacitatea noastră de a înţelege aceste fenomene, deoarece nu reuşeşte fie să descrie în mod sistematic, fie să formuleze inferenţe cauzale sau descriptive valide. Intuiţiile geniale pot fi importante în măsura în care propun ipoteze noi şi interesante, dar genialitatea nu este o metodă de cercetare empirică. Toate ipotezele trebuiesc evaluate empiric înainte de a fi considerate drept o contribuţie la cunoaşterea ştiinţifică. Această carte nu oferă sfaturi celor care doresc să devină geniali. Ceea ce ne propunem este să subliniem importanţa acelor moduri de a organiza şi desfăşura cercetarea care pot avea drept rezultat o contribuţie semnificativă la cunoaşterea ştiinţifică.

Cel de al doilea criteriu de alegere a temei de cercetare, anume contribuţia ştiinţifică a acesteia, presupune localizarea explicită a cercetării în contextul literaturii de specialitate existente. Aceasta implică înţelegerea de către cercetător a nivelului de dezvoltare a ştiinţei, şi minimizează şansele de "reinventare a roţii". Acest criteriu garantează că munca depusă va fi importantă şi pentru alţii, sporind astfel succesul comunităţii ştiinţifice în ansamblu. O contribuţie explicită la literatura de specialitate existentă poate fi realizată în mai multe feluri, printre care:

1. Cercetătorul alege o ipoteză considerată importantă de comunitatea ştiinţifică, dar care nu a fost supusă unui studiu sistematic. Dacă găseşte dovezi în favoarea sau împotriva respectivei ipoteze, munca sa va aduce o contribuţie semnificativă.

2. Cercetătorul alege o ipoteză general acceptată în literatura de specialitate, dar care s ar putea să fie falsă (sau este considerată ca nefiind confirmată în mod adecvat), şi verifică dacă aceasta este într adevăr falsă, sau dacă nu cumva o altă teorie este mai adecvată.

3. Cercetarea poate urmări să soluţioneze, sau să aducă dovezi în sprjinul sau împotriva unei controverse din literatura de specialitate   sau chiar să demonstreze lipsa de fundament a controversei.

4. Un studiu poate urmări explicitarea sau evaluarea asumpţiilor implicite ale unei discipline.

5. Cercetătorul poate veni cu argumente în sprijinul ideii că o problemă importantă a fost neglijată de lucrările precedente, după care va realiza un studiu sistematic al domeniului.

6. Cercetătorul poate demonstra că teoriile sau instrumentele de cercetare dezvoltate într un anumit domeniu sau disciplină ştiinţifică pot fi aplicate în alte domenii, putând contribui la soluţionarea unor probleme aparent foarte diferite.
Concentrarea excesivă asupra contribuţiei personale la literatura de specialitate, fără preocupare pentru importanţa în lumea reală a temei cercetării, poate rezulta în cheltuirea energiei şi a resurselor pentru studierea unor probleme nesemnificative pentru societate. Invers, alegerea temei de cercetare urmărind în primul rând agenda politică, neglijând problemele legate de studiul sistematic al temei alese într un cadru teoretic bine delimitat, poate conduce la apariţia unor lucrări realizate neglijent şi care nu contribuie decât foarte puţin la capacitatea colectivă de cunoaştere.

Cele două criterii de alegere a temelor de cercetare nu sunt în mod necesar în opoziţie unul cu celălalt. Pe termen lung, înţelegerea fenomenelor din lumea reală este sporită de producerea şi evaluarea ipotezelor explicative cu ajutorul metodelor ştiinţifice. În schimb, pe termen scurt poate exista o contradicţie între utilitatea practică şi valoarea ştiinţifică. De exemplu, Mankiw (1990) arată că teoria macro economică şi ştiinţele economice aplicate au avut o evoluţie divergentă în perioada anilor ’70 şi ’80: modele ce fuseseră dovedite ca incoerente şi neadecvate erau încă utilizate pentru a anticipa evoluţia economiei americane, în timp ce modele noi, elaborate special pentru a corecta deficienţele celor vechi, rămâneau la un nivel speculativ şi nu erau suficient de rafinate pentru a permite realizarea de predicţii corecte.

Criteriul aplicabilităţii practice şi cel al contribuţiei la progresul ştiinţei pot părea fundamental opuse unui cercetător aflat în căutarea unei teme. Unii vor începe cu o problemă reală, cu mare relevanţă socială: pericolul unui război nuclear, diferenţele de venituri între bărbaţi şi femei, tranziţia către o societate democratică în ţările din Europa de Est. Alţii vor porni de la o problemă teoretică desprinsă din literatura de specialitate: contradicţia dintre mai multe studii asupra deciziilor în condiţii de incertitudine, sau nepotriviri între teoriile electorale şi ultimele rezultate ale alegerilor. Distincţia între aceste criterii nu este, bineînţeles, atât de uşor de făcut.

Unele teme de cercetare satisfac ambele criterii încă de la început, dar de obicei orice studiu este astfel conceput încât corespunde în mai mare măsură doar unuia din ele.⁵

Indiferent de punctul de pornire, procesul de proiectare a cercetării cu scopul de a aborda o temă specifică ar trebui să urmărească satisfacerea ambelor criterii. Este evident că evoluţia ulterioară depinde de punctul de plecare. Dacă suntem motivaţi de soluţionarea unei dileme teoretice, ar trebui să ne punem problema în legătură cu modul în care tema cercetării ar putea deveni mai relevantă pentru societate   de exemplu, cum ar putea experimentele de laborator să elucideze deciziile strategice luate de oamenii politici, sau care ar fi posibilele consecinţe la nivel comportamental ale teoriei. Dacă pornim de la o problemă din lumea reală, trebuie să vedem în ce mod aceasta poate fi studiată cu metodele ştiinţifice moderne astfel încât cercetarea noastră să contribuie la sporirea capacităţii explicative a ştiinţelor sociale. Este posibil să ajungem la concluzia că o excesivă neglijare a unuia sau a celuilalt dintre criterii nu este cea mai utilă strategie. Cei ce se ocupă cu experimentele de laborator vor argumenta că referinţele la lumea reală exterioară contează mai puţin, şi că progrese mai importante vor fi realizate prin îmbunătăţirea teoriilor şi metodelor în mediul controlabil al laboratorului. Privind din perspectiva programelor de cercetare de lungă durată, s ar putea ca aceştia să aibă dreptate. Invers, cercetătorul motivat de o problemă din lumea reală poate veni cu argumentul că descrierea cât mai exactă este o condiţie necesară a unei explicaţii valabile. Şi această poziţie poate fi deasemenea corectă. Etapa descriptivă este foarte importantă inclusiv în programele de cercetare cu scop explicativ.

În ambele cazuri, un program de cercetare extins, şi dacă este posibil chiar şi o cercetare specifică, trebuie să şi propună satisfacerea ambelor criterii: trebuie să abordeze o problemă semnificativă din lumea reală, şi totodată să contribuie, direct sau indirect, la o literatură de specialitate anume. Din moment ce unul dintre scopurile acestei cărţi este de a spori acurateţea studiilor calitative, ne vom adresa în primul rând cercetătorilor care pornesc cu o perspectivă centrată pe “lumea reală”. Trebuie să precizăm însă că analiza noastră este relevantă pentru toate tipurile de cercetări.