Dic?ionar de Geografie

Muschelkalk. (germ. Muschel-scoică, Kalk-calcar, var). Etajul mijlociu al Triasicului de facies german, caracterizat, din punctul de vedere petrografic, prin: calcare ondulate, calcare oolitice vacuolare, dolomite vacuolare cu cristale de sare, marne cu intercalaţii de anhidrit şi sare, iar din punctul de vedere paleontologic, printr-o faună de brahiopode (ex.: Spiriferina fragilis şi Terebratula vulgaris), lamelibranhiate (ex.: Myophoria vulgaris, M. orbicularis, M. ovata etc.), ceratiţi (ex.: Ceratites nodosus, C. spinosus, C. antecedens etc.), crinoide (Encrinus liliiformis).

Muscovit. (de la "Musca", numele italian vechi al oraşului Moscova, care în trecut expedia spre Occident foi mari de muscovit, denumite "sticlă moscovită"). Mineral aluminos din grupul micelor, întâlnit în: roci magmatice intruzive (granite), în pegmatite granitice, în zăcăminte metasomatice de contact, în roci metamorfice (micaşisturi, cuarţite cu muscovit sau gnaisuri), în unele zăcăminte hidrotermale, în depozite aluvionare, în depozite marine etc. Formează frecvent macle, după legea micelor. Are întrebuinţări diferite. Zăcăminte de muscovit se cunosc în Rusia (în nord-vest, la Mamsk în Siberia etc.), India (Bengal, Madras), S.U.A. (în Carolina de Sud şi Maryland), Brazilia, Canada etc. În România se găsesc cristale mari în pegmatitele de la Mănăileasa, Voineasa, Padina, Cataracte (jud. Vâlcea), Parva (jud. Bistriţa-Năsăud), Răzoare (jud. Maramureş), Bucova, Voislova, Măgura, Crâjma (jud. Caraş-Severin) etc. Este un mineral comun în şisturile sericitoase, micaşisturile, paragnaisele etc., din masivele cristaline din Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni şi din Dobrogea, precum şi în unele granite din Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni.

Muson. Vânt periodic care ia naştere datorită diferenţelor de încălzire şi de presiune care se creează între masele de aer din oceanele Indian şi Pacific, şi masele de aer de pe continentul asiatic. În sezonul rece (octombrie-aprilie), deasupra Asiei se formează şi se menţine un centru de maxim barometric de natură termică, care atinge valoarea cea mai ridicată de 1 040 mb, în regiunea Mongoliei, în luna ianuarie. Dinspre maximul barometric asiatic aerul se revarsă spre regiunile periferice cu regim baric depresionar, din zona oceanelor Pacific şi Indian, sub forma unor vânturi reci şi uscate care constituie musonul de iarnă sau continental. În Oceanul Indian acesta bate la nord de ecuator, din direcţia nord-estică, iar la sud, din direcţia nord-vestică (direcţia musonului atât în emisfera nordică cât şi în cea sudică este determinată de legea Coriolis). În perioada caldă a anului (mai-septembrie), din cauza încălzirii puternice a continentului asiatic, situaţia barică se inversează, formându-se pe uscat o vastă arie depresionară către care se deplasează aerul mai dens de pe oceanele Indian şi Pacific, constituind musonul de vară sau oceanic care determină precipitaţii abundente. În Asia de sud şi de sud-est musonii ating intensităţi maxime, determinând schimbări climatice caracteristice: vară umedă şi iarnă secetoasă. Circulaţia de tip musonic se mai observă pe coasta de nord a Golfului Guineeii (Africa), pe coasta de est a Africii şi pe coasta de nord a Australiei.

Mutatus. Proces de transformare internă a unui nor, care determină trecerea lui dintr-un gen în altul. În astfel de situaţii, noului gen de nori i se adaugă denumirea genului din care a provenit şi sufixul mutatus. De ex.: norul Cirrus apărut prin transformarea norului Cirrostratus se înscrie sub forma Ci Csmut.

Mutonate, roci. Spinări bombate ale unor roci în loc, sau ale unor blocuri de roci uriaşe localizate pe fundul circurilor glaciare, pe pragurile glaciare sau pe locurile unde au acţionat calote glaciare şi care poartă urme ale acţiunii glaciare, cum ar fi polizare (şlefuire), striuri.

Mya. Lamelibranhiat de mare rece. Se întâlneşte (specia Mya arenaria) din Terţiar până astăzi, caracterizând unul dintre stadiile evolutive ale Mării Baltice ("marea cu Mya"), fază de climat mai rece.

Mychelite. Forme cu aspect de ciuperci existente pe podeaua unor peşteri, reprezentând stalagmite care au prinse la suprafaţă un fragment dintr-o crustă de calcit care s-a format la nivelul respectiv peste un strat de aluviuni. Restul crustei şi aluviunile au fost erodate.

N
Nacrit. (pers. nakar-sidef). Silicat natural de aluminiu, hidratat, din grupul mineralelor argiloase caolinitice, care se formează atât exogen, cât şi endogen, în medii acide. Este incolor sau alb şi are luciu sidefos. Argilele cu nacrit sunt întrebuinţate în industria ceramicii, a sticlei etc. Zăcăminte mai importante cu nacrit se cunosc în Munţii Metalici (Saxonia), la San Peters Dom (Colorado-S.U.A.) etc.

Nagyagit. Sulfotelurură naturală de aur şi plumb, cu un conţinut de 6-13% Au, formată hidrotermal, în asociaţie cu alte telururi de aur şi cu aur nativ. A fost identiticat prima dată în ţara noastră, la Săcărâmb (în Munţii Apuseni), găsit apoi şi la Baia de Arieş, Almaş-Stănija (jud. Alba) şi întâlnit şi în S.U.A., Canada şi Australia. Este un minereu de aur, din care metalul se extrage prin clorurare, amalgamare sau cianurare. Sin. Săcărâmbit.

Naledii. v. Gelisol.

Namurian. (de la numele oraşului Namur-Belgia). Etajul inferior al Carboniferului mediu, din regiunea sa de dezvoltare tipică (Namur-Belgia) şi din Bazinul Silezia, foarte bogat în cărbune. Este caracterizat prin amoniţi din genurile Gastrioceras, Reticuloceras, Homoceras, Eumorphoceras etc., şi printr-o floră luxuriantă cu Sphenopteris, Alloiopteris, Stigmaria, Asterocalamites etc.

Nasselaria. v. sub Radiolari.

Natalitate. Frecvenţă sau intensitate a naşterilor în cadrul unei populaţii date. Se exprimă sub forma unui indice rezultat din raportarea nou-născuţilor vii la mia de locuitori, într-o anumită perioadă de timp (de regulă un an).

Natica. Gasteropod ce se cunoaşte din Cretacic până astăzi, printr-o serie de fosile caracteristice, de dimensiuni foarte variate (de la mărimea unui pumn, în jos), întâlnite frecvent şi în ţara noastră (Natica crasstina în Oligocenul inferior din nordul Transilvaniei; N. millepunctata, în Tortonianul de la Lăpugiu, Costei, Buituri, jud. Hunedoara; N. cepacea, în Eocenul din Bazinul Transilvaniei etc.).

Nativ. Calitatea unui element chimic de a se întâlni în natură în stare pură, necombinat cu alte elemente. Ex.: aur nativ, cupru nativ, platină nativă etc.

Natrit. (ar. nathroun, de la numele lacului Ouadi el-Nathroun din Egiptul meridional, cu ape bogate în acest mineral, exploatat din antichitate). Carbonat de sodiu natural format în regiuni cu climă aridă, în unele lacuri bogate în sodiu şi în dioxid de carbon. Apare în mase granulare, frecvent sub formă de eflorescenţe saline, la suprafaţa unor roci afânate sau a solurilor. Se dizolvă uşor în apă. Are diferite utilizări (fabricarea săpunului, în industria sticlei, chimică, metalurgică etc.). Zăcăminte mai importante se găsesc în lacurile din Kazahstan, în lacul Doronin din Siberia de Est (Rusia), Libia, Egipt, Iran, Tibet, California etc. Sin. Sodă (termen întrebuinţat din secolul XVII).

Natrolit. (ar. nathroun, gr. lithos-piatră). Silicat hidratat de aluminiu şi sodiu din grupul zeoliţilor (v.), foarte răspândit în cavităţile şi crăpăturile unor roci magmatice bazice (bazalte, fonolite). Formează macle. În ţara noastră apare ca mineral hidrotermal în umplutura unor diaclaze sau în ganga unor filoane metalifere din zonele magmatice, la: Sviniţa (jud. Mehedinţi), Fizeş, Crăciuneşti, Hărţăgani, După Piatră etc. (jud. Hunedoara), Cavnic, Băiuţ etc. (jud. Maramureş), Dorna Candreni (jud. Suceava) etc. Sin. Galaktit.

Nautilodeae. (lat. nautilus-navă mică, barcă, gr. eidos-aspect). Ordin de cefalopode (v.) tetrabranhiate. Nautilodeaele au apărut în Paleozoic, fiind astfel primele cefalopode cunoscute, au atins apogeul în Silurian, au regresat spre finele erei, iar din Liasic până astăzi sunt reprezentate numai prin genul Nautilus, întâlnit în Oceanul Indian şi Oceanul Pacific (Nautilus pompiluis), ca fosilă vie. Ex.: Orthoceras (Silurian-Triasic), Cyrtoceras (Silurian-Permian), Phragmoceras (Silurian), Lituites (Silurian), Aturia etc. În România resturi de nautiloidee se cunosc în depozitele siluriene întâlnite în forajul de la Deleni (jud. Iaşi), în cele triasice de la Agighiol (jud. Tulcea) şi Hârşova (jud. Constanţa), în cele cretacice din bazinul Haţegului (N. dacicus) etc.

Năboi. v. Gheaţă.

Nămol. 1. Mâl care conţine cel puţin 10% substanţe organice. Var. Nomol. 2. Sediment rezultat prin decantarea unei suspensii din apă, de dimensiuni mici (sub 0,5 mm) şi care are o concentrare mare.

Năruire, năruitură. Sin. Prăbuşire (v.).

Nebka (nebkha). v. Dună.

Nebraska, glaciaţiunea. Prima glaciaţiune Pleistocenă din America de Nord.

Nebulozitate. (lat. nebulosus-înceţoşat, înourat, neguros). Raport dintre suprafaţa cerului acoperită cu nori şi suprafaţa totală a bolţii cereşti vizibilă dintr-un punct dat. Nebulozitatea se exprimă în zecimi din suprafaţa bolţii cereşti acoperită cu nori. Cifra zero indică cer senin, iar cifra 10, cer complet acoperit. Se deosebesc: nebulozitate parţială, când se fac aprecieri cantitative asupra norilor dintr-un anumit etaj sau dintr-o anumită categorie (gen) de nori şi nebulozitate generală, când se fac observaţii pentru toate genurile de nori. Nebulozitatea se măsoară cu nefometrul, care este un instrument format dintr-o oglindă convexă divizată în zece sectoare egale, în care se poate vedea direct numărul de sectoare din bolta cerească acoperită cu nori. Nebulozitatea, care este distribuită neuniform pe suprafaţa Pământului (între 15 şi 35^o lat. N şi S este minimă; între 35 şi 60^o lat. este maximă; spre poli descreşte din nou); înregistrează un maxim diurn vara între orele 13 şi 17 şi iarna între orele 7 şi 10. În cursul anului, în ţara noastră, nebulozitatea cea mai mare se obţine iarna, iar cea mai mică, vara (cu excepţia regiunilor muntoase). Sin. Grad de înnorare. Deci, nebulozitatea înseamnă totalitatea norilor de pe bolta cerească sau, în sens mai restrâns, cantitatea norilor de pe bolta cerească, exprimată în zecimi sau optimi de cer acoperit.

Neck. (cuv. englez). Coş vulcanic exploziv, umplut cu fragmente de lavă întărită şi bucăţi, în general colţuroase, de roci rupte din pereţii coşului sau aduse din fundament, care iese deseori în relief, ca un stâlp, (uneori are aspect de con sau măgură) datorită eroziunii mai pronunţate a rocilor înconjurătoare. Materialul de umplutură este cimentat printr-un ciment de natură hidrotermală sau diagenetică. Spre suprafaţa scoarţei terestre, neck-ul are secţiunea transversală aproape circulară, putând fi marcată de un maar (v.) sau o diatremă (v.). În unele neck-uri, datorită detentei magmei în ascensiune, se formează, prin sublimare: diamante (v. Kimberlit), sulf etc. Neck-ul reprezintă o inversiune de relief.

Necoeziv. Calitatea unui pământ de a fi lipsit de coeziune.

Necton. Grupa animalelor înotătoare din interiorul apelor marine.

Nefelin. (gr. nephele-nor; prin descompunerea în acizi tari separă silice care se degajă sub formă de nori). Feldspatoid (aluminosilicat natural de sodiu) întâlnit în unele roci magmatice alcaline (sienite, pegmatite, bazalte alcaline, fonolite etc.), asociat cu egirin, cancrinit, sodalit etc. Are diferite întrebuinţări (fabricarea sticlei verzi, a aluminei, industria ceramică etc. Varietatea colorată (eleolit) este întrebuinţată în bijuterie. Nefelinul se găseşte în cantităţi mari în Rusia (în Munţii Ilmen din Uralul de Sud), în Germania, Italia, Portugalia, Madagascar, Groenlanda etc., iar în ţara noastră la Ditrău (jud. Mureş) şi Orşova (jud. Caraş-Severin).

Nefrit. (gr. nephros-rinichi). Varietatea criptocristalină compactă de actinot (v.).

Nematoblastică, structură. Structură caracteristică rocilor metamorfice (v. sub Rocă).

Nemertites. Urme de târâre a viermilor plaţi (platelminţi), care se întâlnesc, în forma unei spirale strânse, pe gresiile Eocene din flişul Carpaţilor Orientali.

Nemoral. Aparţinând pădurilor de foioase.

Neoanthropus. V. sub Homo.

Neocomian. (de la Neocomum, numele latinesc al oraşului Neuchâtel-Elveţia). Denumire veche a Cretacicului inferior (Berriasian, Valanginian, Hauterivian şi Barremian, după unii autori şi Apţian), utilizată mai ales, când etajele acestuia sunt greu de separat între ele (toate conţin marne cu cefalopode).

Neocraton. (gr. neos-nou, kratynein-a se întări). Platforme sau porţiuni de platformă mai puţin rigidizate, caracterizate prin frecvente horsturi (v.) şi grabene (v.); fundamentul lor este metamorfozat şi puternic cutate, dar este mai nou decât Precambrianul. În principal se referă la platformele realizate pe hercinic (platformele epihercinice, paltformele epialpine). Sin. Semiplatformă.

Neoformaţiune (neoformaţie). Acumulare mai mult sau mai puţin locală, care poate apărea în diverse orizonturi ale solului, ca rezultat al procesului pedogenetic de solificare sau datorită activităţii biologice a organismelor. Neoformaţiunile se diferenţiază de masa orizonturilor solului prin formă, compoziţie chimică şi culoare. Se deosebesc: neoformaţiune de origine chimică, constituite din săruri solubile (NaCl, Na₂SO₄, MgCl etc.), gips, CaCO₃, hidroxizi de Fe şi Al, oxizi de mangan, silice etc., care se formează în timpul proceselor de alterare a rocilor şi de solificare (v. Concreţiune, Eflorescenţă, Bobovine, Bieloglazcă, Păpuşi de loess, Ortstein etc.) şi neoformaţiune de origine biologică, cum sunt: crotovinele (v.), coprolitele (v.), cornevinele (goluri umplute, lăsate de rădăcinile plantelor) etc. Deci, neoformaţia înseamnă acumulare minerală (de cloruri, sulfaţi, carbonaţi, oxizi, coloizi) sau biogenă (coprolite, crotovine etc.), de forme şi mărimi diferite, în profilul solului.

Neogen. (gr. neos-nou, genesis-formare, naştere). A doua perioadă a erei Neozoice, caracterizată, în afară de o faună şi o floră care continuă pe cele din Paleogen, prin vieţuitoare noi, asemănătoare celor care trăiesc astăzi. Numele i-a fost propus în 1853 de geologul vienez M. Hoernes, iar Ed. Suess (1831-1914) a denumit-o mediteranian. Apreciată la circa 18 000 000 de ani, perioada neogenă începe cu dispariţia numuliţilor şi ţine până la începutul primei glaciaţiuni şi apariţia omului, când s-a putut separa perioada următoare, începutul său fiind marcat printr-o transgresiune marină, care a urmat după regresiunea aproape generală de la finele Oligocenului. Neogenul se subdivide în epocile şi etajele următoare: Miocen sau Neogen inferior (Acvitanian, Burdigalian, Helveţian, Tortonian = Badenian, Sarmaţian; primele două formează Mediteranianul I iar al ultimele trei Mediteranianul II); Pliocen sau Neogen superior (Meoţian, Ponţian, Dacian şi Levantin). După clasificarea lui Suess, primele trei etaje ale Miocenului formează împreună al doilea etaj mediteranian (Vindobonian), iar celelalte două, primul etaj mediteranian (Girondian). Din punctul de vedere petrografic, depozitele neogene sunt asemănătoare într-o oarecare măsură celor actuale: faciesul continental este reprezentat prin tufuri şi travertinuri calcaroase, pietrişuri şi nisipuri de terase, calcare lacustre şi depozite de lignit; faciesul lagunar, prin marne, argile, nisipuri şi gresii, cu zăcăminte de gips şi sare; faciesul neritic, prin nisipuri şi sfărâmături de scoici (falune-v.) şi calcare (cu Lithothamnium, cu Serpula, cu Briozoare, cu Echinide etc.); faciesul batial, prin argile cu Dentalium şi cu Conus, iar faciesul abisal, prin argile cu globigerine şi radiolari. Flora neogenă este, în general, intermediară între cea paleogenă şi cea actuală, caracterizându-se printr-un mare număr de specii care trăiesc şi astăzi (Salix, Fagus, Quercus, Castanea etc.) şi prin prezenţa, la latitudinea ţării noastre, a unor specii exotice (Sabal), a unor specii mediteraneene (Magnolia, Laur, Ficus) şi a unora întâlnite în Caucaz şi în nordul Americii. În fauna neogenă rolul conducător îl deţin, în general, lamelibranhiatele (Pecten, Ostrea, Mactra, Dosinia, Dreissensia, Congeria, Prosodacna, Unio etc.) şi gasteropodele (Turitella, Turbo, Trochus, Natica, Melanopsis, Viviparus, Valenciennius etc.), dintre nevertebrate, şi mamiferele (Dinotherium, Mastodon, Anchitherium, Machairodus, Rhinoceros, Hipparion etc.), dintre vertebrate. Fosile conducătoare au dat şi: foraminiferele (Lepidociclina, Miogypsina etc.), echinidele (Scutella, Clypeaster, Echinolampas etc.), spongierii şi coralii. Orogeneza alpină, începută încă înainte de Eocen şi continuată în mai multe faze în cursul Paleogenului, a fost deosebit de intensă, în Neogen, când s-au ridicat definitiv Alpii, Apeninii, Carpaţii, Caucazul şi Himalaya. Ultima fază de cutare (faza valahă sau californiană) a perioadei neogene se continuă în Cuaternar. Paralel cu orogeneza alpină au avut loc şi o intensă activitate vulcanică şi o serie de transgresiuni şi regresiuni marine, pe ariile continentale (transgresiuni în Acvitanian, în Burdigalian, în Tortonian şi în Meoţian şi regresiuni în Helveţian etc.). În afara acestor mişcări oscilatorii au luat naştere şi suprafeţe de înecare între ariile continentale (ex.: bazinul interalpin al Vienei) şi au avut loc fenomene de scufundare a unor nuclee mai vechi, în jurul cărora s-au arcuit cutările terţiare (ex.: în vestul Mediteranei, Riful şi Cordilierii Betici; în Marea Tireniană, Munţii Apenini; în regiunea panonică, Munţii Carpaţi etc.). În ţara noastră, depozitele neogene au o mare răspândire în Subcarpaţi, în Podişul Moldovei, în Bazinul Transilvaniei şi în Dobrogea de Sud, precum şi în câteva bazine închise între culmile muntoase şi depozitele cele mai de suprafaţă ale Câmpiei dunărene. În formaţiunile neogene, în afara materialelor de construcţii (gresii, calcare, nisipuri, roci vulcanice, marne pentru ciment etc.), se găsesc: sare (în lungul arcului carpatic, în Transilvania şi Maramureş, apoi în Sicilia, Iran, Egipt etc.), ţiţei (în ţara noastră şi în Caucaz, unde conţine şi cantităţi considerabile de gaz metan, în Galiţia, Iran, în Malaysia etc.), cărbuni (în ţara noastră la Petroşani, Comăneşti, Mehadia, Filipeştii de Pădure, Rovinari etc.), minereuri de sulfuri complexe şi auroargentifere (în regiune Baia Mare şi în Munţii Apuseni etc.), mangan (la Poti-Caucaz), mercur (la New-Idria din California) etc. V. Terţiar.

Neogeografie. Curente privind teoria şi metodologia geografică, apărute începând din aproximativ cu 1950, în ţările anglo-saxone, care se referă la abordarea cantitativă a geografiei, uneori având tendinţa de a se opune teoriilor clasice naturaliste. Între aceste curente amintim analiza sistemică, cea mai cunoscută, ce se referă cu precădere la organizarea spaţiului, teoria difuziunii care urmăreşte mai ales raporturile dintre diversele unităţi spaţiale, dintre societate şi natură, dar punând omul în centrul gândirii; se opune oarecum teoriei environementalismului (pornit de la Ritter, Ratzel ş.a.), care explică fenomenele geografice de pe un spaţiu dat prin procese locale, sau endogene, existente numai pe spaţiul respectiv. Teoria difuziunii se referă mai ales la relaţiile existente între diferite regiuni şi locuri, efectele de vecinătate, posibilitatea ca unele fenomene sau modificări dintr-un spaţiu dat să aibă geneza în alte unităţi; geografia în formule sau geografia matematicizată, pune accent pe formule, pe precizia demonstraţiei, ca să poată răspunde direct unor interese utile societăţii; uneori însă neogeografia părăseşte cu totul sfera geografiei făcându-se mai multă geometrie decât geografie.

Neoglaciar. Fază de răcire a climei pusă în evidenţă de reactivarea gheţarilor de vale şi a celor de circ, în regiunile alpine (gheţari de înălţime), şi de pe urma cărora a rămas un foarte abundent material morenaic. Neoglaciarul ar putea să fie paralelizat cu episodul tardiglaciar al fazei salpausselka, care a avut loc în urmă cu 8 800-7 800 ani, de pe urma căreia au rămas lanţurile morenaice din sudul Finlandei şi Scandinaviei, fie cu răcirea din subboreal (acum 2 500 de ani).

Neohibolites. Belemnit de dimensiuni mici, caracteristic pentru Cretacicul mediu. Specia Neohibolites (Belemnites) minimus este cunoscută din Dobrogea de mijloc.

Neolitic. (gr. neos-nou, lithos-piatră, adică "Epoca nouă de piatră"). Cultură umană postglaciară, cu o durată de câteva milenii (7 000/2 500-3 000 î.e.n.), în care, odată cu stabilizarea climei, apare un nou tip de om, Homo sapiens aluvialis, cu capul brahicefalic, cu fruntea înaltă, mărunt ca statură. Oamenii Neoliticului, organizaţi în triburi, înlocuiesc în cea mai mare parte vânatul cu păstoritul şi cu creşterea vitelor (domesticesc oaia, capra, calul, vitele cornute etc.) şi îşi organizează economia pe baza cultivării pământului, cu "băţul" sau "plantatorul" (cea mai veche unealtă agricolă), pentru obţinerea de orz, grâu, bob, linte, mazăre etc. (în Egipt, Babilon, Sumer şi India se cunoştea şi inul, pentru fibre). Devin astfel agricultori şi-şi construiesc aşezări permanente, constituite din bordeie şi semibordeie de pământ sau colibe din rădăcini şi împletituri de nuiele ponosite cu lut, pentru care folosesc lemnul brut sub formă de pari, stâlpi, furci, pentru susţinerea acoperişului. Aşezările erau fie în apropierea apelor, pe insule sau pe ostroave, fie pe botul unui deal (fortificate ca adevărate cetăţi), fie la 30-40 m de ţărm, pe pari de lemn, ca aşezări lacustre (palafite). Oamenii acestei epoci diversifică din ce în ce mai mult uneltele, pe care şi le confecţionează din piatră şlefuită; apar toporul cu tăişul şlefuit şi cu un capăt perforat pentru introducerea cozii, unelte din corn (săpăligi, dălţi, ace) etc. Se inventează roata. Începe exploatarea cuprului nativ, primul metal folosit şi prelucrat de om la rece, pentru unelte, ustensile, arme şi podoabe, şi se cunosc aurul şi argintul pentru podoabe. Pe alocuri se foloseşte şi fierul meteoritic. Se descoperă şi se dezvoltă primele meşteşuguri casnice: torsul şi ţesutul, împletitul şi olăritul (din mileniul III î.e.n. apare "roata olarului"), se construiesc bărci, se confecţionează cărămizi (la început fasonate, mai apoi turnate în forme). În ţara noastră Neoliticul este cunoscut din diverse staţiuni, dintre care mai importantă este cea de la Cucuteni (Iaşi).

Neotectonica. (gr. neos-nou, tektonikos-care aparţine construcţiei). Parte a tectonicii care studiază mişcările de deformare cuaternare şi actuale ale scoarţei terestre. Acestea se manifestă atât sub formă de mişcări oscilatorii, care determină ridicarea sau coborârea pe verticală a unor compartimente mai extinse sau mai restrânse ale scoarţei terestre, cât şi sub formă de mişcări de cutare, care au de obicei amploare mai mare decât primele (ex.: mişcările neotectonice pozitive, care determină ridicarea continuă a scutului fenoscandic, şi cele negative, compensatorii, care au determinat transgresiunile marine ce au dus la formarea Mării Baltice şi a Mării Nordului; mişcarea de lăsare a părţii de vest a Olandei şi a strâmtorii Calais, în ultimii 2 000 de ani; ridicarea şi coborârea coloanelor templului lui Jupiter Serapis de la Pozzuoli, lângă Napoli etc.). Prezenţa şi amploarea mişcărilor neotectonice sunt puse mai uşor în evidenţă la ţărmul mării, având nivelul mării ca reper (ex.: mişcările de ridicare de la Los Angeles, pe coasta Pacificului, apreciate la 7,5 mm pe an şi mişcările de pe coasta atlantică a S.U.A., la Baltimore, care au pus în evidenţă o scufundare a ţărmului cu 3 mm pe an; etc.). Mişcările neotectonice ating amplitudini mai mari în regiunile cutate, fapt dovedit prin măsurătorile de nivelment de precizie atât în ţara noastră cât şi în alte locuri de pe glob (ex.: la poalele Munţilor Himalaya, mişcările respective indică o ridicare de 18,2 mm pe an, valoare care nu se întâlneşte în regiunile scuturilor vechi sau ale platformelor). Studiile de geomorfologie au scos în evidenţă amploarea mişcărilor neotectonice prin prezenţa teraselor deformate şi a teraselor în foarfece, prin prezenţa fenomenelor de antecedenţă (v.) şi de subsidenţă (v.), prin existenţa teraselor de abraziune deformate etc. În ţara noastră, aceste mişcări se manifestă mai intens în zona Subcarpaţilor de Curbură şi în regiunea de la periferia externă a acesteia (între Valea Teleajenului şi Valea Trotuşului), coborârile din fâşia de subsidenţă a Câmpiei Române, sau din Depresiunea Braşovului etc. Studiul mişcărilor neotectonice actuale are o mare importanţă în proiectarea canalelor, a barajelor, a porturilor şi a altor lucrări hidrotehnice.