Dezvoltarea personală, călătoria spre identitate
Personal development, travel through identity
Marcela Claudia CĂLINECI, Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”
Rezumat: Dezvoltarea personală reprezintă conceptul care se referă la multitudinea de acțiuni care te ajută să-ți descoperi potențialul și să devii o persoană eficientă și eficace în relaționarea cu sine și cu ceilalți. De obicei, dezvoltarea personală facilitează accesul la profunzimile propriei identități prin atitudini creative, deschise. Scopul clar de a dezvolta anumite domenii, prin care noi oamenii funcționăm la capacitate maxumă se realizează dacă există disponibilitate față de propria cunoaștere. Participarea la descoperirea idealurilor, calităților, mecanismelor interioare, abilităților ajută în procesul obținerii calificativului de “expert în propria viață”, astfel se câștigă autonomie și responsabilitate. Iluminismul, prin analogie reprezintă o provocare pentru reconfigurarea identității persoanle și naționale. Omul are o capacitate uimitoare de a progresa și de a se simți liber dacă manifestă deschidere față de utilizarea eficientă a propriilor resurse. Astfel, intelectualii români s-au implicat într-un “proces de autocunoaştere, care le-a dat o mai înaltă conştiinţă naţională şi o nevoie nestăpânită de a-şi defini locul în Europa.” (K. Hitchis, 1996)Explorarea sistemului de valori conduce la dezvoltarea emancipării și înțelegerii identității ca o cheie fundamentală a resuscitării și creșterii personale, sociale și naționale.
Cuvinte cheie: dezvoltare personală, auto-cunoaștere, eficiență, libertate, identitate
Abstract: Personal development is the concept that refers to the multitude of actions that help you discover your potential and become an effective and effectiveness person in your relationship with yourself and others.Typically, personal development facilitates access to the depths of one's own identity through creative, open attitudes. The clear goal of developing certain areas through which we humans function at max capacity is achieved if there is availability to our own knowledge. Participating in the discovery of ideals, qualities, inner mechanisms, abilities helps in the process of obtaining the qualification of "expert in his/her own life", thus gaining autonomy and responsibility.Enlightenment, by analogy, is a challenge for the reconfiguration of personal and national identity. Man has an amazing ability to progress and feel free to manifest openness to the efficient use of his own resources. Thus, the Romanian intellectuals have been involved in a "self-knowledge process, which has given them a higher national consciousness and unwavering need to define their place in Europe" (K. Hitchis, 1996) Exploring the system of values lead to the development of identity emancipation and understanding as a key to personal, social and national resuscitation and growth.
Keywords: personal development, self-knowledge, efficiency, liberty, identity
Dostları ilə paylaş: |