Dăinuire românească În covasna şi harghita
Anexe Anexa nr. 1 Sămănături
Yüklə 1,03 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Pag. 127 Anexa nr. 2 Mărturisiri
- Un volumaş: În legături 1940-1944
- Vizite canonice în 1943 (1 ian.- 1 nov.)
- Calvarul îndurat de Episcopul Nicolae Colan al Clujului în timpul ocupaţiei maghiare
- Predică rostită în Catedrala din Sibiu la 28 noiembrie 1943 cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani a P.S. Episcop Nicolae Colan
- Cuvântare rostită la Cluj, palatul episcopal, 29 iunie 1946
| Anexe
Anexa nr. 1 Sămănături „C.V.” Articole pentru un volum
Pag. 127 Anexa nr. 2 Mărturisiri Broşură: format mai mare, text cicero, coloană „C.V.” 1. Stăpân şi slugă pag. 4 (Cuvânt la alegerea mea de episcop) 2. Tâlcul Rusaliilor 4 (Cuvântare la sfinţirea mea întru arhiereu) 3. Biserica lui Dumnezeu şi Biserica poporului 6 (Cuvântare la investitura mea) 4. „Vai mie de nu vei propovedui !” 5 (Cuvântare la înscăunarea mea) 5. Preoţia învaţă, cârmuieşte şi sfinţeşte 4 (Cuvântare la instalarea mea ca ministru la Ministerul Educaţiei şi Culturii) 6. Laudă Bisericii 4 (Cuvântare la primirea mea ca membru de onoare al Academiei Române) 7. Biserica neamului şi unitatea limbii româneşti 15 (Discurs de recepţie la Academia Română) Total pag. 42 Anexa nr. 3 Un volumaş: În legături 1940-1944 3 cuvântări la deschiderea adunărilor eparhiale 3 pastorale de Crăciun 4 pastorale de Paşti În total cam 80 de pagini Anexa nr. 4
Anexa nr. 5 Vizite canonice în 1943 (1 ian.- 1 nov.) Oradea, Tileagd, Rohia, Someşeni, Ciucea, Agârbiciu – 18 04. 1943 – Budapesta, Năsăud, Săcel, Borşa, Reghin, Topliţa, Sf. Gheorghe, Zagon, Păpăuţi, Covasna, Zăbala, Mărtănuş, Breţcu, Plopiş, Lăschia, Cărpiniş, Curtinişul mic, Gepiu, Inău, Chineşti, Măgoaja, Perişor, Dumbrăviţa- (până la 31 octombrie 1943). Anexa nr. 6 Calvarul îndurat de Episcopul Nicolae Colan al Clujului în timpul ocupaţiei maghiare Dintre cei trei episcopi români ortodocşi aflaţi în Transilvania de Nord, după Diktatul de la Viena, doi au fost expulzaţi, dr. Nicolae Popovici al eparhiei Oradea şi dr. Vasile Stan al eparhiei Maramureşului, rămânând în teritoriul cedat numai episcopul Nicolae Colan al eparhiei Clujului, Vadului şi Feleacului. Au rămas în grija acestuia toate bisericile ortodoxe din judeţele: Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Năsăud, Someş, Cluj, Mureş, Ciuc, Odorhei, Trei Scaune şi jumătate din Bihor. Episcopul Nicolae Colan a rămas în mijlocul fiilor lui sufleteşti în acele vremuri de suferinţă şi restrişte, întărindu-i în speranţa izbăvirii ce avea să vină. Autorităţile horthyste maghiare au început să-l persecute şi să-l umilească. Astfel, deşi om în vârstă de cincizeci de ani şi episcop, a fost chemat la cercul de recrutare din Cluj, unde i s-a eliberat certificat de recrutare în care era declarat „apt pentru front”, fapt unic în istoria bisericii creştine. În numeroase rânduri a fost anchetat de autorităţi. La 27 octombrie 1943, grupuri de fascişti maghiari au spart cu pietre toate geamurile reşedinţei episcopale ortodoxe din Cluj. Despre cele întâmplate sub ocupaţia horthystă cu biserica ortodoxă şi cu credincioşii săi, relatează însuşi episcopul Nicolae Colan următoarele: „O parte dintre noi au fost smulşi de la sânul patriei mume, de judecătorii cei fără de lege şi daţi pe mâna celor ce ne-au stăpânit apoi după crâncenul lor cuvânt de ordine: Nici o îndurare ./ ” Încă din primele zile ale acestei stăpâniri, bisericile ne-au fost dărâmate sau arse, sau prefăcute în magazii, sau închise; şcolile ne-au fost luate, aşezămintele culturale desfiinţate; bunurile câştigate cu trudă jefuite, folosirea graiului nostru neîngăduită uneori nici chiar pe stradă. După prăpădul de la Ip şi Trăsnea, unde armata ungurească a împuşcat fără nici o vină sute de Români, a urmat calvarul expulzărilor în masă şi al deportărilor la muncă. N-au fost cruţate de această prigoană păgânească nici fetele tinere nici moşnegii de şaptezeci de ani. Feciorii noştri au fost duşi la oaste sau înjugaţi la plug pe moşiile grofilor, tinerii noştri intelectuali au fost daţi afară până şi din şcolile ungureşti, iar cărturarii mai vârstnici, ca şi ţăranii mai înstăriţi care au scăpat de oaste sau de muncă silnică au fost aruncaţi peste graniţă. Adăugaţi la toate acestea nesfârşitele judecăţi în care au fost târâţi Românii de aici precum şi umilirile şi bătăile zilnice la care au fost supuşi nenorociţii fii ai naţiei noastre – şi vă veţi putea face măcar o palidă icoană despre viaţa românească din Ardealul „decedat” cum îl numeau unii în tragică glumă. Şi totuşi, noi nu facem pomelnicul acestor foarte dureroase fapte, decât pentru a ajunge la încheierea oarecum nefirească: Peste toate tragem dungă, toate le uităm de dragul păcii. În legătură cu situaţia bisericilor ortodoxe închise în Maramureş, episcopul Nicolae Colan scrie în Telegraful Român, din 22 octombrie 1944, sub pseudonimul Radu Brazdă, următoarele: „Episcopia noastră din Cluj a făcut nenumărate intervenţii la Budapesta, cerând guvernului să îngăduie aşezarea măcar a câtorva preoţi în Maramureş.” Toate acestea au rămas fără rezultat. Cei trei preoţi trimişi acolo au fost arestaţi şi închişi la Budapesta timp de 4 luni apoi li s-a fixat domiciliu obligatoriu la Borşa. Văzând unele ca acestea P.S. Episcopul Nicolae Colan s-a dus personal a doua zi de Paşti, în anul 1942, să aducă mângâiere nenorociţilor credincioşi de Maramureş. P.S. Sa a fost întâmpinat de jandarmi şi a fost binecuvântat cu … baionete. Şi astfel mulţimea credincioşilor adunaţi la Borşa n-a putut avea mângâierea măcar a unei singure slujbe creştineşti, fiindcă uşa bisericii era pecetluită cu ceară roşie, iar în faţa ei străjuiau şase jandarmi cu baionetele îndreptate împotriva oricui ar fi încercat să pătrundă în Biserică. Oricât de uluitoare ar fi aceste fapte, ele s-au petrecut toate, toate în ţara „Sfântului Ştefan”. Nu este locul să amintim aici toate străduinţele depuse de vrednicul ierarh Nicolae Colan, pentru apărarea drepturilor Românilor pe tărâm cultural, economic, social şi naţional, faţă de toate nedreptăţile, ilegalităţile şi acţiunile samavolnice de desnaţionalizare a Românilor de către guvernul şi autorităţile maghiare în cei patru ani de cruntă stăpânire horthystă a Transilvaniei de Nord. Răbojul istoric le va încrusta pe toate, arătând generaţiilor viitoare o figură de luptător dârz şi neînfricat pentru apărarea neamului românesc din Transilvania, în timpul celei mai crunte dominaţii străine, care a fost eruditul ierarh Nicolae Colan şi care, pentru vredniciile sale, a devenit Mitropolit al Transilvaniei şi Albei Iulia. Ioan N. Ciolan, Transilvania – ultima prigoană maghiară, Edizioni Europa, Roma 1980, p.20-21 Anexa nr. 7 Predică rostită în Catedrala din Sibiu la 28 noiembrie 1943 cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani a P.S. Episcop Nicolae Colan „Prin Tine, Doamne, se vor binecuvânta toate naţiile pământului şi toate naţiunile câte ai făcut vor veni şi se vor închina înaintea Ta” (Psalm 71,19 şi 85,9) Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, Iubiţi credincioşi, Ziditorul cerului şi al pământului prin glasul psalmistului dă dreptul la viaţă tuturor naţiunilor. Dumnezeu a zidit pe om în aşa fel, ca el să se poată dezvolta şi în diversitate nu numai în unitate. Prin urmare naţiunea nu este un accident trecător, care astăzi poate să existe, iar mâine poate să dispară. Naţiunea este o realitate care izvorăşte din planurile veşnice ale lui Dumnezeu. Marea importanţă a problemei acesteia constă în faptul, că singură Biserica ortodoxă şi acceptă indiscutabil principiul etnic şi ajută naţiunile pentru a se constitui în state naţionale independente. Singură Biserica ortodoxă ţine vie flacăra naţionalismului în sufletul popoarelor ajunse în sclavie politică şi ameninţate să-şi piardă conştiinţa naţională. Prin aceasta, Biserica ortodoxă s-a făcut maică ocrotitoare a neamurilor şi putere conservatoare a lor, încât ea se poate numi maică a neamului. Ea se găseşte oriunde acasă, la orice neam. Este Biserică a poporului şi poporul este al Bisericii. A fi a poporului însemnează a te frământa cu poporul; însemnează a sta cu poporul iobag împărtăşind aceeaşi soartă cu el. Biserica a poporului însemnează o Biserică cu un cler care are rădăcinile adânc înfipte în popor, nu cu un cler de clasă privilegiată; dacă este vorba de un privilegiu al Bisericii ortodoxe, apoi acesta este de a sluji alături de popor. Atributul de Biserică a poporului şi-l merită Biserica ortodoxă, mai ales în legătură cu ramura ardeleană a poporului nostru. Românismul ardelean îşi datoreşte atât de mult menţinerea sa Bisericii ortodoxe, încât fără aceasta el şi-ar fi pierdut demult existenţa sub presiunea popoarelor înconjurătoare, favorizate de împrejurările istorice să aibă un rol de dominaţie. Biserica Ardeleană este „Biserică de părinţi ai satelor; este o Biserică de ierarhi ai satelor; este o Biserică de sate şi preoţi”, cu bisericuţe de lemn, cu uşi sculptate după motive româneşti, cu iz de tămâie şi tropare pline de duioasele modulaţiuni ale doinei noastre. Iubiţi credincioşi, Neamul românesc, de trei ani încoace trăieşte ceasuri grele. I s-au sfâşiat marginile şi cu ele şi trupul Bisericii. Ardealul de dincolo de muchia străjuită de crucea lui Hristos, este azi din nou „o grădină a lacrimilor”. Ceasurile grele, vor fi poate multe încă, Dumnezeu ştie. Primul Mitropolit al Ardealului României Mari, identificându-se şi topindu-şi sufletul cu poporul, a spus, nu demult, cu apostolească bărbăţie: „În ce mă priveşte, sunt gata să intru cu poporul credincios al meu, dacă aşa va vrea Dumnezeu, şi în noaptea cea mai amară a suferinţei”. Este semnificativă şi cutremurătoare asigurarea aceasta. Într’ însa clocoteşte dinamismul unui neam întreg care în frunte cu ierarhii poporului luptă şi îşi cere dreptul său la viaţă. Dar dincolo de „dealul” care este mai scund decât Carpaţii; acolo stă pavăză neamului românesc unul dintre cei mai scumpi bărbaţi ai Ţării, Prea Sfinţitul Episcop Nicolae Colan, care împlineşte azi, 28 noiembrie, 50 de ani de rodnică viaţă. Prea Sfinţitul Nicolae Colan, are azi cea mai înaltă chemare duhovnicească şi românească din inima Ardealului, acolo unde s-a făcut pe sine „îndreptător credinţei şi chip blândeţelor”. Îmbogăţit în zestrea marelui duh şagunian la care s-a adăpat zi de zi sub ochii plini de bucurie ai Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi conştient de indisolubila legătură ce există între Biserica ortodoxă şi neamul nostru românesc „tuturor toate se face” acolo unde este acum, aşa cum s-a făgăduit în ziua înscăunării la Cluj, cel mai destoinic ucenic al Î.P.S. Voastre, plin de călugărească smerenie dar şi de apostolească încredere. Tuturor toate se face, în vârtutea puterii sorbite din Duhul lui Hristos şi din marea teologie paulină pentru care teologul biblic de ieri şi de azi nutreşte preferinţe speciale. Propovăduitorul „Apostolului neamurilor”, a fost sortit de Dumnezeu să ia calea Episcopatului „între neamuri”. Osteneala cu care-şi împlineşte misiunea de arhipăstor şi conducător al vieţii româneşti de dincolo de culmea Feleacului i-a adus toată dragostea Ţării sfâşiată şi toată recunoştinţa neamului. Iubiţi credincioşi, Tronul arhiereului Nicolae de la Cluj, este statornicit acolo de temutul „atlet al lui Hristos”, Ştefan cel Mare, iar toiagul arhieresc este azi şi steag în jurul căruia stă strâns un popor dârz, a cărei istorie nu o poate zădărnici nici o putere de pe lumea aceasta. Întrepătrunderea sufletească a arhipăstorului cu poporul pe care-l păstoreşte, s-a săvârşit încă din primele zile. Cel dintâi colţ pe care l-a vizitat arhipăstorul, a fost maramureşul descălecătorilor, al căror Duh din ceruri nu recunoaşte (…) făurite de degetul, fără de sânge. L-am văzut pe P.S. Episcop Nicolae în mijlocul ţăranilor, plin de modestia plugarului chibzuit; l-am văzut în mijlocul tineretului de la ţară plin de neprihănita veselie a copiilor de moţ; şi l-am zărit şi în faţă învăţătorilor coborând înţelepciunea cerului pe pământ, pentru ca pe toţi să-i ridice către cer. Îl zărim şi acum binecuvântând, cu gesturi pline de răspundere, toţi paşii poporului, care trebuie să devină mare, aşa cum vrea şi Dumnezeu. Iubiţi credincioşi, Sensul marei învălmăşeli de astăzi nu este altul decât să redea tuturor naţiunilor libertatea. Libertatea nu este şi nu poate să fie un privilegiu numai al unora dintre naţii, al celei mai mari, ci este un dar dat de Dumnezeu fiecărui neam, mic sau mare. Şi dacă „Dumnezeu este cu noi, cine va sta împotriva noastră” şi neamul nostru este crescut pe lespedea şi în tinda Bisericii, şi de aceea noi nădăjduim neclintit în izbânda dreptăţii noastre. Istoria ne-o scriem noi, nu ne-o pot scrie alţii. Şi pentru noi nu s-a scris încă ultima pagină a istoriei. Dar pentru aceasta Biserica ortodoxă topindu-se şi de astă dată cu idealurile naţionale ale poporului nostru dreptcredincios, face un apel în clipa aceasta la toţii românii de a se întoarce la temeliile spirituale ce le oferă Biserica strămoşească. Istoria noastră se găseşte acum în marşul biruinţelor sale. Să stăm neînfricaţi încolonaţi în acest val de marş istoric plini de credinţa strămoşilor noştri şi biruinţa va fi a noastră, ca şi odinioară a lor. Şi acum „să nu părăseşti Doamne, întru cărunţelile sale pe arhipăstorul nostru Nicolae al Clujului, pentru ca să vestească tăria Ta, celor ce aşteaptă marea zi a mării”. Amin! N. Belea
Sibiu 28 XI 1943 Anexa nr. 8 Ionele dragă, „Acum toate s-au umplut de lumină./” Aşa cântă obştia dreptcredincioasă în marea zi de praznic a Învierii Domnului. Aşa-mi cântă şi inima mea îmbucurată astăzi, în ziua în care Clujul muceniciei şi mândriei noastre naţionale a fost din nou desrobit de oştile noastre viteze şi de nebiruitele oşti ale Rusiei aliate. În „Vinerea Patimilor” noastre mi-ai fost scris o epistolie din cale afară de frumoasă, fiindcă era din cale afară de creştinească. Şi m-ai rugat să nu-şi răspund la ea decît „a treia zi” – adică la Înviere. E „a treia zi”, Ionele dragă. Bucură-te şi dă slavă Celui ce ne-a ajutat să călcăm cu moartea pre moarte şi din mormînt să ne sculăm la nouă viaţă. Bucură-te. Ai tot dreptul să te bucuri, ca unul care în leatul Domnului 1917 vindeai gazete pe străzile Romanului din slăvita noastră Moldovă, cu credinţa în izbânda dreptăţii neamului nostru, pentru ca mai târziu…. în cei patru ani ai pătimirii Ardealului de Sus, să faci din „Gazeta” Mureşenilor răsunătoarea tribună a sfintelor noastre nădejdi. Este „a treia zi”, Ionele. Bucură-te, fiindcă iată „acum toate s-au umplut de lumină./” Cluj, la 11.X.1944 Nen’to Culiţă Anexa nr. 9
În numele Societăţii Ortodox Naţionale a Femeilor Române, dorim să aducem un omagiu de recunoştinţă, de admiraţie şi iubire respectatului nostru preşedinte de onoare, Preasfinţitul Episcop Nicolae. Încercăm sfioase, fiindcă nu ştim dacă aripile firave ale gândului şi priceperii noastre vor avea puterea să se înalţe pe culm ea de lumină ce domină câmpul vast al marilor împliniri spirituale şi naţionale, săvârşite de Preasfinţia Voastră, pentru a putea avea perspectiva întreagă a celor 10 ani de îmbelşugată rodire duhovnicească. Aceeaşi taină adâncă de nepătruns, aşezată de înţelepciunea divină la temelia tuturor lucrurilor mari, a orânduit ca pe măsura rostului înalt ce V-a fost încredinţat ca o supremă binecuvântare, să se rostogolească în calea viaţii duhovniceşti de uriaşe dureri, pentru a Vă pune la grea încercare toate superioarele însuşiri cu care aţi fost înzestrat. Astfel, pe când se muncea cu zor în alvia liniştită a unei zodii de pace, veni năprasnic, pe neaşteptate, fulgerul zguduitor al monstruosului „dictat” de la Viena, frângând în două trupul însângerat al Ardealului martir. Şi peste creasta cernită a Feleacului s-a pus curând zăvorul, ca cei rămaşi aici înspăimântaţi şi înmărmuriţi de jale să nu mai audă şi să nu mai vadă pe scoborâşurile lui convoaiele lungi de fraţi pribegi în propria lor ţară, alungaţi de la vetre în goană de apocalipsă. Preasfinţia Voastră, arhipăstorul de impunătoare demnitate, adânc pătruns de înaltă misiune jertfelnică ce Vă era încredinţată, aţi rămas aici neclintit la postul de veghe cu un minunat avânt apostolic în fruntea poporului năpăstuit şi în centrul tuturor sfintelor lui nedejdi şi năzuinţi. Şi transformat din nou în mare dascăl îndrumător, cu acea excepţională însuşire de a desluşi din vâltoarea evenimentelor unor vremuri tulburi sensul adânc al puterilor morale, aţi desfăşurat prin amvonul inspirat şi prin acel scris fermecător al Preasfinţiei Voastre cu mireasmă de busuioc, cea mai fecundă activitate, atât pe plan religios cât şi pe plan naţional, pe aceleaşi temeiuri de etică creştină. Şi când prigonirile se înteţeau, devenind tot mai apărătoare, Preasfinţia Voastră cu un curaj eroic, înveşmântat în odăjdiile nebiruinţei credinţe în Dumnezeu, aţi cutreierat întreg ţinutul robit vestind neînfricat cuvântul de mângâiere al Evangheliei lui Hristos şi nădejdea în Dumnezeu în lumina învietoare a Taborului, întărind astfel forţele sufleteşti până în ceasul sfânt al mântuirii. Iar în zilele noastre, după un război atât de crâncen, când colectivităţile emancipate pripit au sufletul clocotitor de dorinţe şi năzuinţi învălmăşite, Preasfinţia Voastră, pedagog luminat, aţi înţeles mai bine decât oricine ci numai o cultură adâncă, întemeiată pe marile postulate ale Evangheliei, poate înălţa şi înnobila nivelul moral în gândirea unei societăţi în transformare şi-i poate pregăti forme mai largi de avânt creator dacă cele vechi nu i se mai potrivesc. Prin o asemenea cultură se întăreşte puterea de rezistenţă a unui popor, şi deodată cu salvarea performanţelor naţionale, ea asigură şi măsura cuviinţei în legăturile sociale şi promovează omul spre adevărata umanitate. Pentru aceasta aţi făcut prin înţeleapta râvnă jertfelnică a Prea Sfinţiei Voastre să sporească cu mai mult folos şi prestigiu aşezămintele de cultură în jurul sfintei noastre biserici. De încheiere, Vă rugăm din nou Preasfinţite Stăpâne şi primiţi din partea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române cele mai adânc simţite felicitări şi asigurarea respectuoasă a întregului nostru devotament.
Cluj, Palatul episcopal, 29 iunie 1946 Yüklə 1,03 Mb. Dostları ilə paylaş:
|