Disciplina omileticii

Imaginaţie vie. Imaginaţia îi ajută preotului să anticipeze interior cuvântarea ce-şi propune să o rostească, s-o anticipeze, de exemplu ca plan la dezvoltarea căruia trece numai după aceea.
În desfăşurarea scriptică a predicii, imaginaţia îl sprijină în efortul de a da pe cât e posibil, concreteţea învăţăturilor transmise.
Imaginaţia îl poate ajuta să găsească mai uşor materialul ilustrativ de care are nevoie şi chiar să creeze un asemenea material pentru a face cât mai intuitiv adevărul propovăduit.
Utilă în efortul de a da relief cât mai tangibil adevărurilor spirituale înalte, imaginaţia îşi vădeşte necesitatea şi în sfera combinării ideilor abstracte. Imaginaţia poate pune un preot în situaţia de a lega o învăţătură de alta şi de a privi în perspectiva unei mişcări menită să modeleze personalitatea păstoriţilor.
Realizând mai întâi în imaginaţie tipul credinciosului pe care vrea să-l formeze, predicatorul va trece apoi la formarea lui, mai precis la modelarea lui concretă prin activitatea să pastoralã.
Asociată cu sensibilitatea, imaginaţia ajutã predicatorului să se ferească de alunecare în rutină, în primejdia repetărilor primejdioase a unor clişee vechi, uzate, pe de o parte, pe de alta îl ajutã să se depășească mereu, să fie mereu nou şi cu inima tânără, condiţie necesară pentru a păstra până târziu spre bătrâneţe avântul şi căldura în exercitarea înaltei misiuni de propovăduitor al lui Hristos.
Memorie bună. E necesar cã preotul să aibă şi o memorie bună.
Întâi pentru că ea îl ajutã ca, în anii de pregătire să adune cunoştinţe, idei, date, cu un cuvânt materialele din care la vremea potrivită să-şi poată scoate ca dintr-un tezaur materialele necesare alcăturii predicilor.
În al doilea rând, memoria bună constituie o condiţie sine qua non pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei de a rosti liber predica. O memorie bună îl pune pe preot în posibilitatea de a păstra bine textul cuvântării şi de a o reproduce în chip fidel.
În al treilea rând, memoria bună constituie un preţios ajutor pentru împrejurări neprevăzute, când preotul poate fi solicitat, pe neaşteptate, să ia cuvântul. Neputându-se eschiva, preotul e dator să intervină prompt, dar e limpede cã într-o asemenea situaţie el nu va putea face faţă în mod onorabil, decât cu condiţia ca memoria să-i servească repede şi sigur materialele de care are nevoie.
Voinţă energică. Misiunea predicatorială cere ca preotul să fie înzestrat şi cu voinţă energică, rezistentă, perseverentă, lungă. Greutăţile cărora slujitorul cuvântului are a le face faţă fie că provin din partea propriei individualităţi, fie că vin din afară, nu trebuie să-l descurajeze, să-l facă să ezite sau să-l facă să se abată de la calea ce şi-a propus să o urmeze, ci dimpotrivă, să-l incite, să-l determine a-şi încorda şi mai mult puterile şi a nu îngădui niciodată ca amvonul să rămână mut.
Un predicator cu voinţă slabă e un candidat sigur la înfrângere. În orice caz, un asemenea preot nu-şi va putea împlini nici pe departe misiunea de propovăduitor “cu timp şi fără timp” a mesajului evanghelic.