Un Tovarăş nevăzut şi bun
Două sunt căile ce se deschid înaintea oamenilor:
1. una coborâtoare şi lată, fiindcă mulţi sunt cei ce merg pe dânsa (Matei 7,13) fiind plină de ademeniri,
2. iar alta suitoare şi îngustă şi puţini sunt cei care merg pe ea (Matei 7,14).
Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeţi: oamenii şi dracii, adică Lucifer cu toată ceata lui de diavoli, aruncaţi pe pământ, şi toată lumea pe care o înşală el (Apocalipsa 12, 9-13). Şi-i înşeală aşa, că, înţepându-i cu acul plăcut al păcatului, le omoară sufletul o vreme sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi, deşi lor li se pare că trăiesc (Apocalipsa 3,1), dar sunt numai trupuri (Geneza 6,3). Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc, deşi-s moriţi, neştiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi, călători la iad (Iov 21,13), pe calea pierzării. Aşa au călătorit toţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.
Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate (Ioan 13,15) şi dându-ne îndrăzneală.
Dar şi pe calea mântuirii merg tot două feluri de călători, căci de atunci… un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare dintre noi, în toate zilele vieţii noastre, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului (Matei 28,20). Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşindu-i nevăzut pe oameni…
Dostları ilə paylaş: |