Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

În pustia Carantaniei

Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea noastră. Aceasta nu înseamnă ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a făcut Dumnezeu totul şi noi nu mai avem nimic de făcut. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut Om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, (Filipeni 2,7), ca să ne arate cu lucrul şi cu pilda cărarea de urmat. El era şi Dumnezeu adevărat, dar a mers omeneşte pe calea cea nouă. De aceea, calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu, pentru că cel dintâi El a mers pe ea.

Deci, cei ce vrem să ne mântuim, avem a merge şi noi toţi aceeaşi cale, toată. Şi, fiindcă avem de a trece peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată pute­rea vrăjmaşă (Luca 10,19), iar noi suntem numai oa­meni, Iisus, Cel cu Cruce, ne ajută El, dăruin-  du-ne cele mai presus de firea noastră. Ba mai mult, chiar El însuşi se luptă pentru noi, ca să-I urmăm întoc­mai toată calea pământească. Din buze, mulţi ÎI ur­mează pe Domnul, dar când să treacă prin moartea de pe cruce - adică desăvârşita lepădare de sine - mulţi se dau înapoi. Toţi aceştia întârzie pe cale. De aceea zic, cine vrea să vadă pe Domnul în veacul fără de sfârşit, după înviere, trebuie să meargă cu El toată calea, iar nu numai până la un loc, sau numai până la o vreme. Rămaşi în urmă, de frică, (Apoca­lipsa 21,8) sunt destui în toate veacurile şi vremu­rile, dar mai ales în vremurile noastre, temându-se, ca nu cumva din cauza credinţei să-şi primejdu­iască viaţa aceasta. Ori, unde e fericirea aceea să cădem şi noi în „primejdia” în care a căzut Dumnezeu? Iar de nu cădem (adică nu suntem încercaţi prin ispite), e semn că nu suntem vrednici.

E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în Om adevărat, ca Om 1-a biruit pe diavolul, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulge­rul 1-a aruncat din ceruri (Luca 10,18). Iisus, ca Om adevărat, a venit să se lupte cu diavolul, întrucât nu­mai aşa ne putea împinge pe noi la toată îndrăz­neala câtă trebuie. Iar ca Om, câştigând biruinţa desăvârşită asupra diavolului, biruinţa Sa ne-a dat-o nouă, dar, numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Cu biruinţa Sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi, meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. El este modelul de luptă cât ţine cărarea.

Iată, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, lupta lui Iisus cu satana: Mântuitorul de aceea a venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului (I Ioan 3,8) şi să surpe stăpânirea lui, în care îi ţinea pe oameni. Astfel, când diavolul L-a ispitit în pustia Carantaniei (Luca 4, 1-13) ca să facă din pietre pâine, căci flă­mânzise, Iisus 1-a bătut cu Scriptura, zicând: :„Scris este că nu numai cu pâine va trăi omu1, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Dar diavolul n-a renunţat la luptă, ci L-a ispitit cu strălucirea tuturor împărăţiilor pământului - cu slava puterii politice - (gândind: nu cumva primeşte să fie împărat?), zicând Domnului: Ţie îţi voi da toată puterea şi strălucirea ei, căci mie îmi este dată şi o dau cui vreau, deci dacă Tu te vei închina mie, toată puterea şi strălucirea ei ţi-o dau Ţie. (Ma­tel 4,8,9). Şi răspunzând Iisus, 1-a bătut grăind din Scripturi: „Mergi înapoia Mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului Tău să te închini şi Lui unuia să-I slujeşti” (Matei 4,10).

Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi, a luat şi el Scriptura - căci ştie şi el Scriptura, însă dia­voleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt , de vreme ce el nu stă întru Adevăr, ci în minciună. Aşa Î1 duse pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I „De eşti Tu, Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te pe sineţi, jos, că scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine,şi pe mâini Te vor ridica, ca nu cumva să împiedici de piatră picio­rul Tău»” (Matei 4,7). Atunci Iisus i-a tăiat scurt şi ispita aceasta, răspunzându-i: „Iarăşi scris este în Lege: «să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău»”(Matei 4,7). Şi după ce sfârşi toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme, semn că mai târziu, a venit şi sub altă formă.