| Saul şi David
Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur, de nu va fi condus de mâna nevăzută a Mântuitorului, prin preoţii Bisericii, ucenicii Săi văzuţi. Căci zice: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte” (Matei 10,40). Deci, în calea Duhului, nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic. Mulţimea ispitelor, vicleniile vrăjmaşului nevăzut, care ne războieşte prin lucrurile sau oamenii văzuţi, oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii, şi să-1 rătăcească, dacă duhovnicul nu ar avea meşteşugul, ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu, ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. Pricepem, prin urmare, că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său, căci fără aceasta e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi ajutorul la mântuire.
Sfânta Scriptură ne înşiră mulţi ascultători buni, dar şi foarte mulţi neascultători. Dintre cei ascultători, alegem spre învăţătură, dreapta socoteală cu sine a regelui David sub povăţuirea duhovnicului său, Natan proorocul. Îl numim pe Natan duhovnic şi nu sfetnic al regelui, pentru faptul că era îndreptător în ale Duhului şi mijlocitor între legea lui Dumnezeu şi fărădelegea omului, deşi în Legea Veche nu era mântuire, spre deosebire de sfetnic, care mijloceşte între om şi om. Iar dintre neascultători, alegem viaţa regelui Saul, care nu primea sfatul lui Dumnezeu prin Samuil şi neascultând, până în sfârşit, a luat plata neascultării, desăvârşit pierzându-se.
Dostları ilə paylaş: |
