Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor



Yüklə 3,95 Mb.
səhifə147/445
tarix05.01.2022
ölçüsü3,95 Mb.
#72035
1   ...   143   144   145   146   147   148   149   150   ...   445
3. Chemarea prin necazurile vieţii

Mai tare de cum a chemat Iisus pe oameni nu-i poate chema nimeni. Necazurile vieţii, însă, îi iau pe oameni mai aspru, dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urma­re pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm, spre înţelepţirea noastră.

Să fim înţeleşi, sunt două feluri de necazuri: necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evan­ghelie. Aici vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce le păţeşte. Iar dacă vrea să scape de ele, nu rămâne altă cale, decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnezeu.

Omul se roagă de Dumnezeu să-1 scape de neca­zuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi? Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta, inundaţiile, cutremurele de pământ, foametea şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit; toate fiind plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îmblă­teală îi duce de nări iubirea de păcate.

Iar precum că necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei, sau mai vicleni la minte, ne stă mărturie Scriptura. Sunt mii de ani de atunci, de când s-au scris acestea, şi rămân mereu dovadă că noi Î1 silim pe Dumnezeu să ne bată: Levitic 26:

3. Dacă veţi umbla după legile Mele şi veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini.

4. Vă voi da ploaie la vreme, pământul îşi va da roadele sale şi pomii roadele lor.

5. Treieratul vostru va ajunge până la culesul vii­lor, culesul viilor va ajunge până la semănat; veţi mânca pâinea voastră cu mulţumire şi veţi trăi în pământul vostru fără primejdie.

6. Voi trimite pace pe pământul vostru şi nimeni nu vă va tulbura: voi alunga fiarele rele din pămân­tul vostru şi sabia nu va trece prin pământul vostru.

7. Veţi alunga pe vrăjmaşii voştri şi vor cădea ucişi înaintea voastră.

8. Cinci din voi vor birui o sută, şi o sută din voi vor prigoni zece mii, şi vor cădea vrăjmaşii voştri de sabie înaintea voastră.

9. Căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvânta: rodi­tori vă voi face, vă voi înmulţi şi voi fi statornic în legământul Meu cu voi.

10. Veţi mânca roadele vechi de anii trecuţi şi veţi da la o parte pe cele vechi, pentru a face loc celor noi.

11. Voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru şi su­fletul Meu nu se va scârbi de voi.

12. Voi umbla printre voi şi voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu.

………………………………..

14. Iar dacă nu Mă veţi asculta şi nu veţi împlini aceste porunci ale Mele;

15. De veţi dispreţui aşezămintele Mele şi de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele, călcând legământul Meu.

16. Atunci am să Mă port şi Eu cu voi aşa: voi tri­mite asupra voastră groaza, lingoarea, frigurile, de care vi se vor secătui ochii şi vi se va istovi sufletul. Veţi semăna semințele voastre în zadar şi vrăjmaşii voştri vi le vor mânca.

17. Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva voastră şi veţi cădea înaintea vrăjmaşilor voştri, ei vor domni peste voi şi veţi fugi, când nimeni nu vă va prigoni.

18. Dacă nici după toate acestea nu Mă veţi as­culta, atunci înşeptit voi mări pedeapsa pentru pă­catele voastre.

19. Voi frânge îndărătnicia voastră cea mândră şi cerul vostru îl voi face ca fierul, iar pământul vos­tru ca arama.

20. În zadar vă veţi cheltui puterile voastre, că pământul vostru nu-şi va da roadele sale, nici pomii din ţara voastră nu-şi vor da poamele lor.

21. Dacă însă şi după toate acestea, veţi umbla împotriva Mea şi nu veţi vrea să Mă ascultaţi, atunci în­şeptit vă voi adăuga lovituri pentru păcatele voastre.

22. Voi trimite fiarele câmpului asupra voastră, care vă vor lipsi de copii, vor prăpădi vitele voastre şi pe voi aşa vă voi împuţina, încât se vor pustii dru­murile voastre.

23. Şi dacă nici după acestea nu vă veţi în­drepta, ci vă veţi purta împotriva Mea,

24. Atunci şi Eu voi veni cu urgie asupra voastră şi vă voi lovi înşeptit pentru păcatele voastre:

25. Voi aduce asupra voastră sabie răzbunătoare ca să răzbune legământul Meu. Iar dacă vă veţi as­cunde în oraşele voastre, voi trimite molimă asupra voastră şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului.

26. Pâinea care vă hrăneşte, o voi lua de la voi; zece femei vor coace pâine pentru voi într-un cuptor, şi vor da pâinea voastră cu cântarul şi veţi mânca şi nu vă veţi sătura.

27. Dacă însă nici după acestea nu Mă veţi asculta şi veţi călca împotriva Mea,

28. Atunci şi Eu cu urgie voi veni asupra voastră şi vă voi pedepsi înşeptit pentru păcatele voastre;

29. Veţi mânca carne de om, trupurile feciorilor şi fetelor voastre veţi mânca.

30. Dărâma-voi înălţimile,stâlpii voştri şi voi împrăştia oraşele voastre sub dărâmăturile idolilor voştri şi se va scârbi sufletul Meu de voi.

31. Oraşele voastre le voi preface în ruine, voi pustii locaşurile voastre cele sfinte şi nu voi mirosi mireasma jertfelor voastre.

32. Pustii-voi pământul vostru, aşa încât să se mire de el şi vrăjmaşii voştri, care se vor aşeza într-însul;

33. Iar pe voi vă voi risipi printre popoare; în urma voastră Îmi voi ridica sabia şi va fi pământul vostru pustiu şi oraşele voastre dărâmate.

36. Celor ce vor rămâne dintre voi, le voi trimite în inimi frica în pământurile vrăjmaşilor lor, până şi freamătul frunzei ce se clatină îi va pune pe fugă, şi vor fugi ca de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va prigoni.

37. Se vor călca unul pe altul, ca cei ce fug de sabie, când nimeni nu-i va urmări, şi nu veţi avea putere să vă împotriviţi vrăjmaşilor voştri. ­

38. Veţi pieri printre popoare şi vă va înghiţi pă­mântul vrăjmaşilor voştri.

39. Iar cei ce vor rămâne dintre voi se vor usca pentru păcatele lor în pământurile vrăjmaşilor voştri şi se vor usca şi pentru păcatele părinţilor lor.

40. Atunci îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fă­rădelegile părinţilor lor, cum au săvârşit ei nelegiuiri împotriva Mea şi au mers împotriva Mea.

41. Pentru care şi Eu am venit cu urgie asupra lor şi i-am dus în pământul vrăjmaşilor lor; atunci se va supune inima lor cea netăiată împrejur şi atunci se vor căi ei pentru nelegiuirile lor.

42. (Atunci) Şi Eu îmi voi aduce aminte de legă­mântul Meu cu părinţii lor: Iacov, Isaac şi cu Avraam şi de pământ Îmi voi aduce aminte.


Yüklə 3,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   143   144   145   146   147   148   149   150   ...   445




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin