Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Mărturia unui Sfânt

Sfântul Efrem Sirul, povestind călugărilor cum a ajuns printr-o primejdie la cunoştinţa de Dumne­zeu, zicea:

Când eram copil ca de 14 ani, tare eram nesta­tornic (neastâmpărat). Într-o zi,    m-au trimis părinţii mei într-un oraş afară din cetate. Ducându-mă am aflat în cale, pe la mijlocul pădurii, o vacă îngreu­nată păscând. Era vaca unui sărac. Deci am luat pi­tre şi am început a fugări vaca prin pădure, şi atâta am fugărit-o din urmă cu pietre (iar ea era aproape să fete) încât a căzut la pământ, în cel mai adânc loc al pădurii, şi a murit. Deci lăsănd-o moartă, mi-am văzut de cale, iar noaptea au mâncat-o fiarele. Am mai întâlnit în pădurea aceea şi pe săracul a căruia era vaca, umblând să o găsească. Şi m-a întrebat, zicând: „Fiule, nu cumva ai întâlnit o vacă îngreu­nată prin pădurea asta?” iar eu, nu numai că nu i-am dat răspuns cuviincios, ci şi cu ocările cele mai de pe urmă  1-am amărât pe săracul acela.

Deci mi s-a întâmplat că, după o lună de zile, ia­răşi m-au trimis părinţii în oraşul acela. Ducându-mă dar, am înnoptat pe cale. Aşa m-au aflat nişte păstori de oi, şi au zis către mine: „Frate, unde te duci la vremea asta?” Şi le-am răspuns: „M-au trimis părinţii până-n oraşul de lângă cetate, şi merg acolo”. Iar ei mi-au zis: „De cu seară este, vino şi dormi la noi, iar mâine dimineaţă te vei duce în ca­lea ta”. Deci ducându-mă şi rămânând la dânşii, peste noapte au năvălit fiarele în staul şi au împrăş­tiat turma prin pădure. Deci m-au prins pe mine stăpânii turmei, zicând: „Tu eşti care ai adus tâlha­rii şi ei au intrat şi au risipit turma oilor noastre”. Iar eu lepădându-mă şi jurându-mă că n-am nici o pri­cină în întâmplarea asta, nu m-au crezut, ci au rămas, zicându-mi că: „Tu eşti care ai furat şi ai risipit turma oilor noastre!”

Deci mai pe urmă, m-au legat de coate şi m-au dat eparhului. Iar eparhul a poruncit să mă bage în temniţă, iar slujitorii săi au făcut aşa.

În temniță am aflat doi oameni legaţi, dintre care unul era clevetit pentru ucidere, iar altul pen­tru preacurvie. Şi am stat în temniţă 40 de zile; iar după 40 de zile, a stat înaintea mea un oarecare tâ­năr înfricoşat şi mi-a zis cu glas blând: „Efreme, ce faci în temniţa aceasta?” Iar eu am zis către dânsul: „Stăpâne, la arătarea ta m-am înfricoşat cu frică mare foarte şi s-a dus puterea de la mine”. Şi a zis tânărul către mine: „Nu te teme, ci spune-mi mie pricina ta”. Deci am luat puţină îndrăzneală din graiurile sale cele blânde şi am zis către dânsul, cu multe lacrimi: „Stăpâne, stăpâne, am fost trimis de părinţii mei la oraşul de lângă cetate, şi înserând pe cale, m-au aflat nişte păstori de oi şi m-au luat să mă găzduiască la dânşii. Iar în noaptea aceea au să­rit fiarele în staulul oilor şi au risipit toată turma, iar stăpânii oilor m-au prins pe mine zicând: „Tu eşti care ai adus tâlharii ce au intrat şi au risipit turma oilor noastre”. Aşa m-au legat şi m-au dat stăpânito­rului şi nu sunt vinovat Stăpâne, în această pricină, ci m-au clevetit pe mine”. Iar el, zâmbind cu faţa, mi-a zis: „Ştiu şi eu că nu eşti vinovat la pricina aceasta, ci eşti clevetit. Dar ştii ce ai făcut mai îna­inte de asta cu puţine zile? Cum ai alungat cu pietre vaca săracului şi ai omorât-o? Deci cunoaşte, că nu este nedreptate la Dumnezeu, ci judecăţile Dom­nului sunt adânc de adânc. Iar pe lângă aceasta, vreau să ştii şi tu că şi bărbaţii aceştia, care sunt cu tine în temniţă, sunt nevinovaţi de pricinile cu care s-au pârât şi sunt legaţi. Ci ispiteşte-i pe dânşii şi învaţă-te că nu în deşert sunt închişi în temniţa aceasta, ca să cunoşti că drept este Domnul şi dreptatea a iubit”. Acestea zicându-mi tânărul ce mi s-a arătat, s-a dus.

Iar dacă s-a făcut ziuă, am chemat pe bărbaţii care erau cu mine în temniţă şi am zis către dânşii: „Fraţilor, pentru care pricină sunteţi închişi în tem­niţa aceasta?” Atunci a zis unul dintre dânşii: „Eu pentru ucidere sunt prins şi nevinovat sunt în lucrul acesta”. Celălalt încă a zis: „Şi eu pentru preacurvie sunt prins şi nevinovat sunt de lucrul acesta”.

Şi am zis către dânşii: „Cu adevărat aşa este, dar aveţi oarece păcate grele, pe care le-aţi făcut voi, şi pentru acelea aţi ajuns - cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu - ca să fiţi prinşi în învinuirile acestea”.

Atunci a zis cel ce pentru ucidere era prins: „Cu adevărat eu vă voi spune păcatul meu. Mai înainte de acestea cu puţine zile, treceam pe podul râului, cel afară din cetate, şi alţi doi oameni ce veneau în urma mea şi-au făcut pricină între dânşii, unul cu altul.Și s-au apucat amândoi la sfadă şi la bătaie, şi unul 1-a biruit pe celălalt şi 1-a aruncat de pe pod în râu şi s-a dus. Iar eu, trecând, puteam să-i dau lui mâna şi să-1 scot din râu ca să nu moară. Căci acela, strigând şi rugându-se cu multe lacrimi, ca  să-i dau mâna, eu n-am vrut ci 1-am lăsat să se înece. Căci după vreme de un ceas, luptându-se şi neputând să iasă din apă, 1-a luat pe el curgerea râului şi 1-a dus şi a murit; iar eu, stând, priveam la dânsul. Acesta e păcatul meu şi ştiu cu dinadinsul că pentru pricina aceasta m-a lăsat Dumnezeu să fiu clevetit şi arun­cat în temniţa aceasta, că nu este nedreptate la Dumnezeu”.

Iar cel ce era pârât de preacurvie a zis: „Să vă spun şi eu păcatul meu. Mai înainte de asta cu doi ani s-a întâmplat că erau doi fraţi ostaşi, având avuţie multă, moştenire de la părinţi, şi aveau şi o soră văduvă, şi încă nu împărţiseră între dânşii averea părintească şi să-i dea şi ei partea cuvenită. Ci fraţii, nevrând să-i dea nimic, căutau pricină asupra ei, ca să o poată scoate fără moştenire din averea lor cea părintească. Astfel au clevetit amândoi pe sora lor, zicând că a curvit, şi că au martori care ştiu lu­crul. Iar văduva se jura, zicând: „Nu sunt vinovată întru lucrul acesta.” Fraţii ei însă, întărâtându-se să dovedească învinuirea lor, s-au înţeles între dânşii, că vor aduce martori care vor dovedi-o precum că a curvit, ca să o scoată fără moştenire din averea pă­rintească. Deci au venit la mine amândoi fraţii şi m-au rugat zicând: „Să stai de faţă înaintea surorii noastre şi să mărturiseşti împotriva ei, împreună cu noi, precum că ştii lucrul şi cu adevărat a curvit, ca să o putem scoate fără moştenire din averea părinţi­lor şi-ţi vom da 50 de galbeni.” Iar eu am stat de faţă înaintea văduvei, cum că ştiu lucrul şi că cu adevărat a curvit, ceea ce nu era adevărat. Aşa am scos-o pe dânsa din averea părintească, fără moşte­nire. Acesta e păcatul meu, iar pentru preacurvia pentru care sunt pârât acum şi stau în temniţă, nu sunt vinovat”.

Atunci, amândoi au zis către mine: „Dar tu, frate, pentru care pricină eşti aruncat în temniţă?” Iar eu le-am spus: „Mai înainte de aceasta cu două luni m-au trimis părinţii mei la oraşul cel afară de cetate şi am înserat pe cale. Întâlnindu-mă nişte păstori de oi m-au luat să găzduiesc la dânşii. Iar în noaptea aceea au sărit fiarele în staulul oilor şi au risipit toată turma. Atunci stăpânii oilor m-au prins pe mine, zicând că: „Tu ai adus hoţii, care au furat şi ne-au risipit nouă turma.” Şi aşa m-au legat şi m-au dat stăpânitorului. Iată pentru ce mă aflu în tem­niţă”. Atunci au zis oamenii aceia către mine: „Nu cumva ai făcut şi tu vreo greşeală şi pentru aceea te-a lăsat rânduiala lui Dumnezeu să cazi în ispita aceasta şi să te duci în temniţă?”

Atunci le-am răspuns zicând: „Cu adevărat vă voi spune şi eu ce-am făcut. Mult eram neastâmpă­rat, din pricina păcatelor mele. Aşa, într-una din zile m-au trimis părinţii în oraşul de lângă cetate. Ducându-mă, am aflat în pădure o vacă îngreunată. Deci, am luat pietre şi-am început a fugări vaca prin pădure, şi atâta am fugărit-o din urmă cu pietre, până când seara târziu am înghesuit-o în adâncul pădurii unde a căzut de alergare şi a murit. Vaca era a unui sărac. Deci dacă am omorât vaca, întorcân­du-mă, am dat de săracul a căruia era vaca, plân­gând şi căutând-o, şi m-a întrebat şi pe mine zicând: ,,Fiule, nu cumva ai văzut pe aici, pe undeva, o vacă îngreunată?” Iar eu nu numai că nu     i-am dat răspuns cuviincios, ci şi foarte 1-am ocărât pe el. Acesta e păcatul meu”.

A doua zi a şezut stăpânitorul la judecată şi au adus înaintea lui cangea cea cu trei coarne şi toate uneltele cele pentru chinuri şi a poruncit să ne puie pe noi înainte spre cercetare.

Deci au venit slujitorii la temniţă şi ne-au legat cu lanţuri de fier peste tot trupul şi   ne-au adus îna­intea judecătorului. Şi poruncind stăpânitorul să se aducă legaţii, au dezbrăcat pe cel ce era prihănit pentru ucidere şi aducându-1 1-au pus în mijlocul priveliştii legat în lanțuri de fier. Stăpânitorul între­bându-1 să spună adevărul mai înainte de a-1 munci, cum a făcut uciderea, el tăgăduia, zicând: „Nu sunt vinovat, ci cu totul sunt fără prihană”. şi a poruncit să-1 pedepsească pe el; iar după multă vreme de pedepsire, s-a dovedit că e nevinovat şi a poruncit stăpânitorul să-1 slobozească. Apoi a poruncit să aducă înainte pe al doilea, pe cel pârât pentru prea­curvie. Pe acesta dezbrăcându-1 şi aducându-1 la mijloc spre munci, care lucru făcându-se, frică mare şi cutremur a căzut peste mine, încredinţat fiind cu totul că negreşit şi mie-mi vine rândul… Deci, plângeam şi mă văitam şi de frică am slăbit cu sufletul. Iar chinuitorii şi slujitorii care stăteau înainte, vă­zându-mă plângând şi tremurând, râdeau de mine, zicând: „Ce plângi, flăcăule? Când făceai cele rele, nu te temeai, iar acum plângi, când nimic nu-ţi folo­seşte. Nu te teme, îndată vei intra şi tu la mijloc”. Iar eu, auzind aceste vorbe, mai mult mă topeam de frică. Şi pedepsindu-se şi celălalt şi aflându-se şi el nevinovat, judecătorul a poruncit să-1 slobozească şi pe el. Apoi a poruncit ca pe mine, legat în fiare, să mă bage în temniţă şi am stat acolo singur, încă patruzeci de zile.

În a patruzecea zi slujitorii au adus trei oameni legaţi şi i-au băgat în temniţă, i-au ţintuit în butuci şi s-au dus. Iar cu bărbaţii aceia am făcut încă 30 zile. În vis iarăşi mi-a stătut înainte îngerul acela, ce mi se arătase mai înainte şi mi-a zis: „Efreme, între-  bat-ai pe bărbaţii aceia pe care i-ai aflat în temni­ţă?” Eu am răspuns: „Aşa, stăpâne!” Şi      i-am povestit lui toate acelea care mi-au spus bărbaţii acela. Atunci mi-a zis: „Vezi dreapta judecată a lui Dumne­zeu? Iar ca să cunoşti aceasta, află că cei trei bărbaţi ce sunt închişi astăzi cu tine în temniţă, doi sunt care au clevetit pe sora lor, prihănind-o de curvie şi au scos-o fără moştenire din averea părintească, despre care ţi-a povestit ţie bărbatul acela, ce mai înainte s-a slobozit din temniţă. Iar celălalt e cel care 1-a aruncat pe omul acela în râu, despre care ţi-a povestit ţie celălalt.” Şi zicând acestea, s-a dus de la mine. Deci, dacă s-a făcut ziuă, am chemat pe cei trei bărbaţi, care erau în temniţă cu mine, şi am zis către dânşii: „Domnii mei, fraţi, spuneţi-mi cu ade­vărat pentru care pricină v-au aruncat în temnita aceasta?” Atunci cei doi fraţi mi-au zis: „Crede, frate, că pentru păcatele noastre. Unul din noi a omorât, iar celălalt a fost prins în preacurvie cu femeie măritată şi amândoi suntem vinovaţi de uci­dere”. Iar al treilea a zis: „Şi eu, din păcatele mele, am omorât”. Deci am zis către dânşii: „Cu adevărat sunteţi vinovaţi de ucideri, sau sunteţi clevetiţi?” Iar ei mi-au răspuns: „Adevărat, frate, din păcate cu adevărat vinovaţi suntem”. Deci vrând eu pe deplin să mă încredintez dacă mi-au spus adevărul, le-am zis: „Fraţilor, nu cumva mai înainte aţi făcut şi alte oarece greşeli şi pentru acelea aţi ajuns să cădeţi în nişte învinuiri grele ca acestea?” Atunci cei doi fraţi au zis: „Crede, frate, că avem o soră văduvă cucernică şi temătoare de Dumnezeu, şi vrând noi să o scoatem fără moştenire din averea noastră cea părintească, am  clevetit-o de curvie şi am adus şi martori mincinoşi asupra ei. Aşa am scos-o afară din moştenire”. Iar celălalt a zis: „Eu treceam râul cu încă unul, şi pricindu-ne, 1-am aruncat de pe pod în râu şi a murit”.

La rândul meu, le-am povestit şi eu toate, cele despre mine, precum şi cele despre cei doi bărbaţi pe care i-am aflat în temniţă, şi despre acela ce a mărturisit asupra surorii lor, şi despre acela ce n-a dat mâna celui aruncat de dânsul în apă, putând să-1 scape de la moarte şi n-a făcut-o. Auzind bărbaţii aceia, s-au temut cu frică mare şi s-au minunat de dreapta judecată a lui Dumnezeu şi au zis: „Unul singur este Dumnezeu, Carele face minuni!” Deci toţi, plângând cu mare necaz, aşteptau sfârşitul.

Drept aceea, a doua zi a şezut stăpânitorul la judecată în priveliştea norodului şi s-au adus iarăşi toate uneltele de caznă înaintea lui şi a poruncit să fim aduşi şi noi spre cercare. Deci, venind la tem­niţă cei rânduiţi cu pedepsele, ne-au pus lanţurile de grumaz şi ne trăgeau prin mijlocul cetăţii, ca să ne aducă înaintea dregătorului şi toată cetatea alerga să ne vadă nevoia pedepsei. Ajunşi, stăpânitorul a poruncit să-i dezbrace pe cei doi fraţi şi să-i bage în mijloc. Deci muncitorii dezbrăcându-i şi aducându-i, i-au băgat spre întrebare. Iar pe noi amândoi ne-au pus înaintea celor ce acum se pedepseau. Eu plângeam văzând o frică aşa ca aceasta, iar slujitorii mă înfricau şi mai mult, zi­când „Crede, flăcăule, că deşi ai scăpat nesupărat de cealaltă cercare,  acum nu vei mai scăpa, ci vei gusta şi tu muncile ce le vezi acum”. Deci eu, auzindu-i şi văzându-le, întru mare temere şi spaimă am căzut. Şi poruncind stăpânitorul, au spânzurat pe cei doi fraţi de gemănarea roţii şi multe ceasuri muncindu-i, au mărturisit clevetirea şi nedreptatea ce au făcut-o surorii lor şi cum că ei sunt vinovaţi de preacurvie şi ucidere. Iar stăpânito­rul a dat hotârârea asupra lor, ca să li se taie mâna dreaptă şi să-i spânzure în furci. Deci, după ce şi-au luat aceştia plata, stăpânitorul a poruncit să-1 adu­că spre cercetare şi pe celălalt. Adus fiind şi acesta, a poruncit să-1 spânzure gol în gemănarea roţii şi să-1 muncească. Deci după multă vreme, spânzurat şi muncit, de bună voie a mărturisit şi uciderea ce-o făcuse de curând, precum şi că a aruncat pe altul în râu şi a murit. Atunci stăpânitorul a dat hotărârea asupra lui, să i se taie amândouă mâinile şi să-1 spânzure şi pe el în furci. După ce a luat şi hotărâ­rea aceasta, stăpânitorul a zis: „Dezbrăcaţi pe tână­rul şi aduceţi-l la mijloc”. Slujitorii, dezbrăcându-mă de hainele mele, m-au înfăşurat cu nişte zdrenţe şi   ducându-mă gol, m-au pus înaintea judecătorului.

Eu plângearn cu amar şi mă rugam în gând lui Dumnezeu, zicând: „Atotputernice Doamne, mântu­ieşte-mă de nevoia asta, că mă fac monah şi-Ţi voi sluji Ţie!” Iar stăpânitorul a poruncit slugilor, zi­când: „Întindeţi-1 din patru părţi cu curele şi-1 bateţi cu vine de bou”. Dar cei ce şedeau împreună cu stăpânitorul au zis către dânsul: „Stăpâne, păzeas­că-se acesta la altă cercare, fiindcă e vremea prânzului”. Deci stăpânitorul a poruncit să fiu legat cu lanţuri şi băgat în temniţă.

Atunci a venit a treia oară la mine tânărul acela, ce mi s-a arătat mai înainte în vis, şi mi-a spus: „Ce e Efreme, te-ai adeverit pe deplin că Dumnezeu ocârmuieşte lumea cu dreaptă judecată şi nu este nedreptate la Dumnezeu?” Iar eu i-am răspuns: „Aşa Stăpâne, m-am adeverit şi m-am încredinţat că minunate sunt lucrurile Domnului şi nenumârate căile Lui.” Aşa am început a-1 ruga cu multe lacrimi, zicând: „Stăpâne, ai făcut dreptatea aceasta mare cu robul tău, şi întru arătarea Ta ai mângâiat nepu­tinţa mea. Miluieşte-mă pe mine, robul tău, şi ma scoate din temniţa aceasta, ca să mă învrednicesc a mă face monah şi să slujesc Stăpânului Hristos”. Iar el, zâmbind cu faţa, mi-a zis:,,Se cădea ţie, să fii cu bună aşezare şi să nu te arunci în temniţa aceasta; dar cu purtarea ta cea rea, intrând aici, ce pot să-ţi fac? Însă nu te teme; n-o să iei multe. Căci vine alt stă­pânitor, care te va slobozi”. Şi zicând acestea s-a dus. Iar eu, întru mult necaz petrecând, socoteam oare cum vor lua sfârşit cele pentru mine. Deci, după cinci zile a venit alt stăpânitor, care petrecuse în casa părinţilor mei. La şapte zile după luarea stă­pânirii, a întrebat pe acela căruia îi erau încredinţate judecăţile de sunt careva legaţi în temniţă? Iar el spunându-i că este un tânăr legat pentru oare­care pricină, în ziua a opta a poruncit să se rându­iască ieşirea. Deci, şezând el în divan, a poruncit să fiu adus spre întrebare. Şi venind slujitorii la tem­niţă, iarăşi mi-au pus lanţul de grumaz şi mă tră­geau în priveliştea cetăţii, spre cercetare. Stăpânito­rul a poruncit să mă dezbrace şi să mă lege în zdrenţe şi, punându-mă în mijloc, m-au adus înain­tea judecătorului. Stăpânitorul, văzându-mă, m-a cunoscut, însă după asprimea legilor m-a întrebat şi, cunoscând că sunt clevetit, a poruncit să-mi dea drumul. Atunci slujitorii, dezlegându-mi legăturile şi dându-mi hainele, m-au îmbrăcat şi m-au slobozit. Iar eu cu preaslăvire izbăvindu-mă, îndată şi numai­decât am mers în munte la un stareţ şi căzând la picioarele lui şi povestindu-i lui toate, m-a făcut pe mine monah.

Acestea, fraţii mei, vi le-am povestit pentru fo­los, ca şi voi împreună cu mine să slăviţi pe Dum­nezeu, Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântu­iască şi la cunoştinţa adevărului să vie.”