Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

5. Chemarea prin necazurile mai presus de fire

Dacă oamenii totuşi nu se întorc de la rele nici după asprimea necazurilor, atunci vin peste întune­cata lume necazuri mai presus de fire: „Tăriile ceru­lui vor fi zguduite; nu voi cutremura numai pămân­tul, ci şi cerul, zice Domnul!” (II Petru 3,10). Căci: „Moartea şi sângele, învrăjbirea şi sabia, zdrobirea şi bătaia, asupra celor nelegiuiţi s-au zidit toate a­cestea şi pentru ei s-a făcut potopul” (Sirah 40, 10-12).

Sus în Cer, la cârma nevăzută a lumii, se rându­ieşte ce să fie jos pe pamânt, cu toţi şi cu fiecare. Dar cele ce vin să se întâmple pe pământ, tot de aici - de pe pământ - îşi iau plecarea, aşa că în toate, oricând, şi de noi atârnă ce să ne vie de la dreapta judecată. Că aşa se ţine cumpăna între sus şi jos.

Iar precum că de pe pământ se suie pricina - pă­catele strigătoare la cer - şi că din cer coboară răspunsul, avem mărturia Îngerilor trimişi la Lot ȋn Sodoma, în chipul a doi oameni, căci sodomia lo­cuitorilor striga la Cer şi chinuia sufletul dreptului:

Facere, cap. 19:

13. Strigarea lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul ne-a trimis să-i pierdem.

14. Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, că va să piardă Domnul cetatea”. Ginerilor, însă, li s-a părut că Lot glumeşte.

Faptele lor nu-i lăsau să creadă, ci îi făceau să li se pară glumă, şi aşa au pierit făcându-se nevrednici de cuvântul lui Dumnezeu. Dar avem însăşi mărturia lui Dumnezeu, cea dată lui Noe, înainte de potop.

Facere, cap. 6:

13. Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi vor pierde de pe pământ.

Şi s-au deschis stăvilarele Cerului şi a fost potopul.

Iar pentru vremuri viitoare avem alte răspunsuri ale cerului, atârnând peste faptele pământului.

Apocalipsa, cap. 14:

12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc po­runcile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.

13. Şi am auzit un glas din cer, zicând: „Fericiţi cei morţi, cei ce de-acum mor pentru Domnul! Da! grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei.”

14. Şi am privit, şi iată un nor alb şi cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe capul lui cunună de aur şi în mâna lui seceră ascuţită.

15. Şi alt înger a ieşit din Templu şi a strigat cu glas mare celui ce şedea pe nor: pune secera şi se­ceră, căci a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pământului.

16. Atunci cel ce şedea pe nori a aruncat pe pă­mânt secera lui şi pământul fu secerat.

17. Apoi alt înger a ieşit din Altar, având putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui ce avea cosorul ascuțit, şi a grăit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci boa­bele ei s-au copt”.

19. Atunci Îngerul aruncă pe pământ cosorul lui şi culese via pământului şi ciorchinii îi aruncă în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.

20. Şi teascul fu călcat afară din cetate şi a ieşit sânge din teasc până la zăbalele cailor pe o depăr­tare de o mie şase sute de stadii.

E un lucru sigur, despre care nu mai încape nici o îndoială, că fărădelegile duc omenirea într-o isto­rie cu necazuri din ce în ce mai apocaliptice.