Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Prăpădul adus de patimi: aprinşi de pofte contra firii, oamenii îşi prăpădesc sămânţa şi vlaga şi îşi pustiesc neamul.

Mai departe să schimbăm puţin cuvintele.

Ştiinţa medicinei printre multele sale învăţăminte o are şi pe aceasta: a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă odată atinsă, nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.

Celula nervoasă să o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în toate părţile trupului cu rost : de „telefoane”. Creierul ar fi ghemul: cel mai mare, sau „centrala telefonică”, prin care sufletul primeşte veştile şi trimite hotărârile sale tuturor „creieraşilor” mai mici, celule ner­voase împărţite în tot trupul: Prin şira spinării duc mii de „fire telefonice” la creier. Prin creier lucrează mintea asupra trupului, care (mintea) este parte a sufletului şi nu a trupului.

Şi dovedeşte ştiinţa că desfrânarea, sau risi­pirea în orice fel, omoară milioane de celule nervoase: Iată cum: în tot trupul, dar mai ales în 7 locuri, izvorăşte un fel de putere, foarte-foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc: Aceasta e vlaga de viaţă între cele 7 izvoare de vlagă, printre cele mai puternice este şi izvorul ce înmugureşte sămânţa de om. Când omul se ţine după desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să verse şi înlăuntru, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuincioasă, pentru că tot lucrul izvorului este „tâlhărit” în afară.

Acum, dacă de pe urma năravului desfrână­rii scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă, scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase.  Căci toate celelalte ţesuturi din om pot răbda de foame sau pot lucra cu schimbul, sau se topesc pentru a se face de mâncare celorlalte iar la vreme potrivită, iarăşi se înmulţesc la loc. Numai celula nervoasă, odată, omorâtă de foame, nu mai învie niciodată. Singură celula nervoasă nu rabdă de foame şi moare pentru totdeauna. Iar mâncarea ei este această vlagă a celor 7 izvoare.

Acum suntem pe cale de a înţelege ce se întâmplă cu mulţi care slăbesc la minte văzând cu ochii. Şcolarii, de unde la început învăţau bine, acum de când cu onania le slăbeşte: mintea şi trebuie să părăsească şcoala. Dar la năravul lor mai este cineva răspunzător, să nu ne grăbim.

Iată pe nume câteva feluri de patimi prin care îşi prăpădesc oamenii sămânţa şi vlaga, aprinşi de pofte contra firii:

Prăpădul adus de patimi: