5. Căsătoriile făcute cu sfatul, cu sila părinţilor, care socoteau averea - patima lăcomiei - n-au dus la sfârşit bun. Averea, toată s-a împrăştiat.
6. Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei patru bunici, străbunicii, căci aşchia nu sare departe de butuc (trunchi).
7. Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu, şi-L veţi avea împotrivă. Până la cununia Bisericii, toţi sunt datori a păstra fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are un duhovnic, îi este cu putinţă aceasta. Celuilalt (adică celui ce nu vrea să ţină seama de Dumnezeu şi de legile Bisericii), nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi trebuie să dovedească întâi depărtarea de toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în lume şi între oameni, mai osândind şi pe alţii împreună cu dânşii.
Căsătoria nu este o aprindere de trupuri, ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu.
Dacă înainte de Hristos, Tobit (8,8) a zis cuvântul: „Doamne, iată, iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele (curvie), ci o fac cu inimă curată, (ci într-adevăr ca femeie).
Cine, în vremea noastră mai crede aşa? Căsătoria nu este numai o aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta vine ura şi face vrajbă! Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgători spre El.
Dostları ilə paylaş: |
