Omul,
«dumnezeu» fără vreme
Nimic mai greu şi mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea, cu prejudecăţile şi cu formalismul. Nimic mai primejdios decât a combate răutatea care crede că are dreptate, că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu.
Reaua voinţă, sub formele acestea, L-a înfrânt şi pe Iisus. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Nu… „după Scriptură” L-au răstignit pe Iisus?
Iată ce poate răutatea: să stea împotriva evidenţei, împotriva adevărului în numele adevărului, să stea împotriva iubirii lui Dumnezeu pentru oameni în numele iubirii de Dumnezeu.
Împotriva acestei situaţii, însă, nici Iisus n-a putut face nimic.
De aceea, răutatea, pentru că nicidecum nu se poate schimba în bunătate, nu are iertare, ea este împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri, de aceea nu are decât judecată. Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii.
-De unde, oare, atâta perversiune în fiii lui Dumnezeu?
-De la acea făgăduinţă demonică şoptită omului:„ veţi fi ca Dumnezeu…” (Face-rea 3,5). Şi pe care omul a crezut-o, nebăgând de seamă cine i-o spune. Un «dumnezeu» neizbutit, scos afară înainte de vreme din divina devenire.
Un «dumnezeu» creat, un «dumnezeu» prin Har, avea omul menirea să fie, dar a ieşit un dumnezeu satanist, chip neisprăvit, desfigurat, care nu se mai înţelege cu Dumnezeul Adevărului.
De aceea i se şi năzăreşte omului în cursul creaţiei sale, istoria, că el este pe rând:
- măsura tuturor lucrurilor,
- criteriul adevărului,
- că lumea există în funcţie de el,
- că omul este creatorul lumii,
- că Dumnezeu ajunge la conştiinţa de Sine abia în om; ca de aici, un alt nătâng la minte (filozoful german Ludwig Feuerbach ) să spună:
-„nu Dumnezeu L-a făcut pe om, ci omul a făcut pe «Dumnezeu»”.
Dar Iisus îi aduce iarăşi şi iarăşi omului nivelul divinei reveniri, printr-o coroană de spini.
Dostları ilə paylaş: | 
