| Prima vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu este deodată cu venirea lui Iisus între oameni. El este Fiul şi energia duhovnicească a Împărăţiei. El este născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt, în sufletele devenite fecioară, El se Multiplică - aşa zicând - dar neîmpărţindu-Se, locuind deodată într-o mulţime de fraţi, făcându-i oameni cereşti, chiar dacă după omul dinafară aceştia suferă toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia, şi mai ales dacă le suferă mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri.
Împărăţia în prima ei vârstă este nevăzută, e mai mult dedusă din „răbdarea Sfinţilor”. Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel care o trăieşte şi, în lipsă de argumente decisive, el nu are decât afirmarea ei prin jertfă - care e ultimul cuvânt.
În acest interval al împărăţiei nevăzute, creştinul se bucură întru necazuri, arde într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni.
În rezumat, Împărăţia lui Dumnezeu este oriunde se află un om centrat lăuntric în Iisus. Nu este o împărăţie de vedenii - cum cer oamenii. Aici se pune accentul pe virtute nu pe daruri neobişnuite sau viziuni. Cea mai minunată viziune este un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său. (Holkin Saneti Pachovnîi, Vitae graecae, Brussel-1932 Vita prima 48).
A fi luminat de cunoştinţa lui Dumnezeu, a fi curat şi smerit cu inima, este singurul argument valabil al Împărăţiei. Într-un aşa suflet se străvede Iisus. El nu trebuie să vorbească, este destul ca să existe: existenţa lui grăieşte mai tare decât cele ce ar spune.
Dostları ilə paylaş: |
