Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte,
faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii

În calea vieţii duhovniceşti nu sporeşti decât pe temeiul încrederii totale în povăţuitorii tăi: stareţul sau stareţa şi duhovnicul. Ascultare şi dragoste să ai către toţi din obşte, dar către povăţuitorii tăi mai ales, pentru că ei răspund înaintea lui Dumnezeu de sufletul tău. Aşadar, de ce să poarte răspunderea aceasta suspinând? Purtarea monahului descoperă adevărata sa trăire, dacă are o credinţă de adâncire sau o credinţă de suprafaţă. În cazul dintâi va fi pururea cuviincios şi smerit, în cazul al doilea îndrăzneţ şi obraznic. Cuviinţa sau obrăznicia purtării arată ce duh are în inimă în cazul acela. Stările sufleteşti molipsesc prin surprindere. De aceea e bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinţa slujirii lui Hristos, ca în faţa lui Hristos, şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare, altfel mustrarea lor învinge, dar nu convinge. Niciodată nu trebuie să uităm că prin purtarea de grijă a părinţilor luăm îndreptare de la Dumnezeu. Când uităm lucrul acesta, cădem în întristare. Alţii au uitat îndemnul care grăieşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu-ţi pierde cumpătul când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă şi pe tot fiul pe care-1 primeşte îl bate cu varga” (Proverbe 3, 11-12).

Acesta este examenul purtării. Eşti în stare să vezi în mustrare grija lui Dumnezeu de tine sau numai o treabă de administraţie? De aici se alege folosul sau începe pierderea de vreme.

Purtarea faţă de obşte dovedeşte şi mai bine cum suntem cu adevărat. Faţă de povăţuitori, ca mai mari, avem o purtare, iar noi între noi altă purtare. Aceasta dovedeşte cu câte feţe umblăm. Dacă avem pe Hristos în inimă, către toţi avem aceeaşi faţă, făcând toate ca pentru Dumnezeu, date în chivernisirea obştii pentru neputinţa firii. Aşadar, de la aşezământul inimii în duhul lui Dumnezeu izvorăşte toată purtarea monahului către cel dinafară, iar cele dinafară, după modul cum le face, sporesc duhul celor dinlăuntru.