| Camilafca
Camilafca e un văl uşor, aproape străveziu, care pogoară de la cap pe corp. Deşi e negru şi el, nu înseamnă gândul morţii. E un simbol al minţii care sub puterea curăţitoare a Harului devine străvezie, devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. Altarul minţii în care S-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma care este trupul în întregimea lui şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos - cum spune Sfântul Apostol Pavel - şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii, să străbată nu numai luptele, ci şi nepătimirea. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect, ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri, mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu; deci Dumnezeu gândeste lumea, iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu; când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte, de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). În felul acesta El se face hrană minţii noastre, căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu.
Dostları ilə paylaş: |
