Scrisoare adresată Maicii
Teoctista Rusalim
Suferinţa acceptată, smerită, face din Lazării acestei lumi un Lazăr din Sânul lui Avraam încă din lumea aceasta.
Numai când vei ieşi din trup şi când va suna trâmbiţa de judecată, atunci vei vedea pentru câţi şi pentru cine ai răbdat şi atunci se va sfârşi orice durere şi orice suferinţă.
Prin aceste ce rabzi îţi împlineşti făgăduinţele şi îţi faci iadul de aici de pe pământ de care te va scăpa Dumnezeu dincolo pe tine şi pe toţi din neamul tău.
Ţi-am spus că altcineva murea de mult în locul tău, dar dacă tu rămâi în viaţă e semn sigur că ai un rost nevăzut de tine în viaţă şi în aceste condiţii de necrezut - şi asta e călugăria ta.
Prin secetă sufletească au trecut şi sfinţii, a trecut şi Iisus pe Cruce când a zis despre părăsire, dar nimeni nu a fost părăsit. Uscăciunea sufletească nu e o deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie care cu mult mai mult spală sufletele cu ostenelile cele fără de voie.
Şi nu uita că Iisus a fericit pe săraci, pe Lazări şi pe smeriţi.
Dostları ilə paylaş: | 
