Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

SURZII ŞI MUŢII

- 17­ -

Iată ce lucruri deosebite se pot petrece deodată:

Sus, pe Muntele Taborului, lumina dumnezeiască izbucnea dinlăuntrul lui Iisus, în strălucire orbitoare, până şi-n albul hainelor şi în azurul Cerului.

Ochiul omenesc nu rabdă strălucirea soarelui, decum să poată răbda strălucirea lui Dumnezeu. Iacov, Petru şi Ioan, de spaima Schimbării la Faţă căzură la pământ, ca nişte morţi. Totuşi vederea luminii dumnezeieşti îi făcea fericiţi, cât se gândeau să o închidă în trei colibi, pentru Iisus, Moise şi Ilie - martorii din ceea lume a dumnezeirii lui Iisus.

La poalele aceluiaşi munte, celălalt fiu al lui Dumnezeu - omul - un tată îşi aducea dezastrul sufletesc al fiului său.

Mari şi curate bucurii ne fac copiii. Poate cele mai mari dintre bucuriile omeneşti. Dar tot copiii pot şi zdrobi cel mai tare inima părinţilor, când aceştia nu sunt sănătoşi, când nu au mintea întreagă, când duc o viaţă rătăcită, sau sfârşesc viaţa într-o fărădelege.

Pe vârful muntelui lumina transcendenţei.

La poalele muntelui mizeria imanenţei, dezastrul nefiinţei, caricatura existenţei; absurdul chinuitor al păcatului, un suflet dărâmat în surzenie şi muţenie, un sistem nervos pradă epilepsiei.

Momente, la poalele muntelui:

1. Cărturarii pricinindu-se cu apostolii, cu prilejul epilepticului.  Când nu pot oamenii nimic, ceva totuşi pot: se iau la pricină. Neputinţa nu tace.

2. Iisus îi întreabă şi El. Tatăl copilului îi prezintă diagnosticul bolnavului şi diagnosticul apostolilor: neputinţa lor.

3. Iisus desăvârşeşte diagnosticul, mai întâi al ucenicilor, adăugând că mai mare rău decât suferinţa e lipsa de credinţă.

În faţa acestui rău Iisus mărturiseşte că şi-a pierdut răbdarea.

4. Iisus ia informaţii despre copil de la tatăl său, dar ia şi temperatura scăzută a credinţei acestuia.

5. „De poţi crede, toate sunt cu putinţă credinciosului.”

6. Tatăl, surprins în slăbiciunea sa, se depăşeşte pe sine şi mărturiseşte cuvintele minunate: „Cred Doamne, ajută necredinţei mele !”

7. După această mărturisire: şi a neputinţei omului şi a dumnezeirii lui Iisus, are loc minunea.

*

Tânărul din Evanghelie era un bolnav declarat.

Dar sunt tineri, surzi şi muţi, dinspre cuvântul lui Dumnezeu, crezându-se, în părerea lor, perfect sănătoşi: Surzi la sfatul părinţilor. Surzi la chemarea Bisericii. Surzi la glasul conştiinţei.

Pentru ei:

Cerul este mut;  nu le spune nimic.

Viaţa este mută; n-are nici un ideal.

Ei sunt muţi: nu mărturisesc decât pământul.

De la un aşa suflet la un aşa trup se ajunge.

Oare la sfârşitul lucrurilor se va găsi cineva să creadă puternic în Dumnezeu, pentru tămăduirea lor ?

Prislop,

3.IV.949