Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

VIAŢĂ ŞI VIAŢĂ VEŞNICĂ…

- 34 -

­

Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; - vorbesc de-o credinţă care să-ţi transforme viaţa în vederea morţii, în vederea Vieţii. Toţi suntem chemaţi la viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare.

Nu e puţin lucru să zici unui mort: „Scoală, întoarce-te la viaţă !” Aşa ceva nu poate decât Stăpânul vieţii şi al morţii. Şi Iisus e Stăpân şi al morţii şi al vieţii.

Pe oameni îi înfioară întoarcerea unui mort la viaţă, fiindcă obişnuit, aşa ceva nu se întâmplă. Pe Iisus L-a copleşit mila de durerea omenească şi a mângâiat-o, ca nimeni altul.

Trei morţi a înviat: o copilă, un tânâr, - cel de astăzi - şi pe un prieten al Lui, pe Lazăr. Cineva a băgat de seamă că Iisus a înviat pe aceşti trei morţi aşa: pe unul în casă, pe al doilea în drum spre groapă şi pe al treilea din groapă, după patru zile.

Putea să învie pe toţi.

Putea să oprească moartea. Totuşi n-a oprit definitiv moartea, nici pentru cei pe care   i-a înviat. Ei au murit mai târziu iarăşi.

*

Iisus însă dorea omului o altă înviere: o înviere a sufletului; o înviere iară de moarte. Iisus tânjea după transformarea sufletească a omului, după convertirea lui la Dumnezeu.

Iisus a venit înaintea oamenilor cu propria Sa înviere din morţi. Prin aceasta ne arată nouă, oamenilor, ce vom avea să fim. Acum suntem ca noi, atunci vom fi ca El. Numai cât, acum, trebuie să trăim, să simţim, să tânjim şi să suferim ca El - şi pentru aceleaşi pricini. În temeiul unui aşa acum, nădăjduim un aşa atunci.

Iisus ne-a asigurat zicând:

,,Amin, amin zic vouă: Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu vine, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5,24). Iar în alt loc ne spune: Iar viaţa veşnică aceasta este, ca să te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

Deci veşnicia noastră, întrucât atârnă şi de noi, atârnă de: asculIarea, credinţa şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Trup-suflet; voinţă, simţire şi minte; tot omul e chemat şi ajutat să-şi lucreze luminos veşnicia. Pentru aceştia, care urmăresc rosturile vieţii dincolo de hotarele mormântului, pentru aceştia Însuşi Iisus ne-a spus că se roagă.

*

De ce este totuşi moarte între oameni şi după prădarea iadului ?­ -Fiindcă nu e acum definitiva biruinţă asupra morţii, şi în ce ne priveşte pe noi, oamenii.

Într-una din dezlegările morţilor se arată motivul:

,,Pentru ca răutatea să nu fie nemuritoare, ai poruncit ca această făptură să se dezlege: sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care L-a dat, iar trupul să se întoarcă în pământul din care a fost luat…” până la învierea cea de obşte, când îl vom primi transformat şi nestricăcios, cum tânjea şi apostolul Pavel.

Aceasta e biruinţa Vieţii asupra morţii, biruinţa pe care o aşteptăm.

Prislop,

10.X.949