Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

CONDIŢIILE UCENICIEI

- 75 -

Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o uşă: Iisus.

A fi ucenicul lui Iisus, ucenicul Adevărului, înseamnă să-ţi faci inventarul libertăţii.

„Adevărul vă va face liberi”. „Libertatea (e a) fiilor lui Dumnezeu”. „Cine nu se va lepăda de sine (- nu va fi liber şi de sine), nu va putea fi ucenicul Meu”…

Totuşi iniţiativa porneşte din amândouă părţile: şi de la Dumnezeu şi de la om. Dar şi iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte. De aci începe faza conştientă a deciziei. De acum ucenicul trebuie să ştie cât costă decizia sa: liber de mamă, tată, nevastă, copii.

Iisus confiscă total: rupe lanţurile firii, dezleagă omul.

A fi ucenicul lui Iisus însă nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează a prevedea un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a risca să te faci de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a urma pe Iisus toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut de pe-o cruce.

„Dumnezeu poartă paşii omului”; iar aceştia sunt marile hotărâri spre El.

Acestea sunt şi fazele întregii Creştinătăţi spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Sibiu, Marţi XXVI

14.XI.949  Luca 14,25-35

„PRIETENUL PĂCĂTOŞILOR”…

- 76 -­

Păcătoşi, cu toate acestea, au un prieten: pe Iisus.

Din ceasul în care cunoşti că eşti păcătos, te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul Lui. Dumnezeu nu este vrăjmaşul omului niciodată - că nu poate - şi nici nu se schimbă, acelaşi fiind. Schimbarea e a omului. Nici îngerii răi nu se mai pot schimba, numai omul.

Schimbarea care bucură Cerul e din rău în bine. Este şi schimbare din bine în rău. Prima e convertire, a doua tăgăduire. Definitive nu-s nici una. Până la moarte există posibilitatea căderii şi a convertirii - dar moartea fixează ori una, ori alta din posibilităţi.

Toată suferinţa e a divinului prieten, care te aşteaptă la toate răspântiile lumii, să-L recunoşti prieten. În divina-I prezenţă tu te recunoşti păcătos.

„Drepţii” nu se recunosc păcătoşi; ei sunt „drepţi” în ochii lor sau înaintea oamenilor. Pe când în ochii Domnului „nici Cerul nu este destul de curat” (Iov 15,15 şi 25,5).

Când crezi despre tine că eşti drept ai închis toate posibilităţile tale de desăvârşire. Când ştii că eşti păcătos, când eşti convins de nedesăvârşirea ta, e semn că Cel desăvârşit e lângă tine şi conştiinţa ta, ochiul celor cereşti, strigă diferenţa între El şi tine.

Prietenul păcătoşilor aşteaptă pe toţi cei ce au să se mântuiască, îi caută, îi aşteaptă, aleargă după ei,- şi face aceasta până la sfârşitul lumii, până prinde şi pe ultimul om al Împărăţiei Sale.

Iată o preţuire a omului.

Iată o nevăzută dimensiune a Crucii.

Sibiu, Miercuri XXVI

15.XI.949   Luca 15,1-10