Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

ÎMPĂRĂŢIA NEVĂZUTĂ

- 81 ­-

Nedumeriţii farisei, conservatorii lui Israel, nădăjduiau că Împărăţia lui Dumnezeu va fi împărăţia lui Israel: Dumnezeu naţional, împărăţie naţională, teritoriu anumit - chiar tot pământul- începând de la data cutare…

- Şi unii creştini tot aşa o aşteaptă: cândva, undeva.

Din răspunsul lui Iisus rezultă limpede că Împărăţia lui Dumnezeu e o împărăţie spirituală, lăuntrică, în însăşi structura spirituală a Creştinismului. Despre ea nu se poate spune: iată-o aici sau acolo, acum, odată sau cândva. Împărăţia lui Dumnezeu nu e sub categoriile cunoaşterii, în categoriile naturii sau lumii.

Împărăţia lui Dumnezeu are două vârste.

Prima vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu e deodată cu venirea lui Iisus între oameni. El e Fiul şi energia spirituală a Împărăţiei. El, născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt, în suflete devenite fecioare, se multiplică -aşa zicând dar neîmpărţindu-se, locuind deodată între o mulţime de fraţi, făcându-i oameni cereşti, chiar dacă după omul din afară aceştia sufără toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia- şi mai ales dacă le sufără mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri.

Împărăţia, în vârsta ei primă, e nevăzută; e mai mult dedusă din „răbdarea sfinţilor” (Apocalipsă 14,12). Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel ce o trăieşte şi, în lipsă de argumente decisive, el nu are decât afirmarea ei prin jertfa vieţii - ultimul cuvânt.

În acest interval al Împărăţiei nevăzute creştinul se bucură întru necazuri,arde         într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni.

În rezumat, Împărăţia lui Dumnezeu e oriunde se află un om centrat lăuntric de Iisus. Nu e o împărăţie de vedenii - cum cer oamenii. E singurul argument valabil al Împărăţiei. Într-un aşa suflet se străvede Iisus. El nu trebuie să vorbească, e destul să existe; existenţa lui grăieşte mai tare decât cele ce-ar spune. Aci se pune accentul pe virtute nu pe daruri neobişnuite sau viziuni. ,,Cea mai minunată viziune este un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său” (Halkiu, Sancti Pahomii, vitae graecae, Brussel, 1932, Vita prima 48). A fi luminat de cunoştinţa de Dumnezeu, curat şi smerit cu inima. A doua vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe văzutele: ca fulgerul, de la răsărituri până la apusuri, fiindcă e deodată cu A Doua Venire a lui Iisus, în slavă şi mărire. Până atunci Împărăţia lui Dumnezeu e contestată; vinovăţia o purtăm şi noi „creştinii netrebnici” (II Corinteni 13,5) , dar atunci va fi afirmată de Însuşi Împăratul Cerurilor. Nu numai afirmată: ci de istov desfăşurată, din nevăzută ce era, în slava ei orbitoare şi transformatoare de cer, în Cer nou şi pământ nou (Matei 19,28; Apocalipsă 21,1). Creştinismul e văzut ca a doua creaţie a omului. Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, întru slava ei orbitoare, toată făptura se va înnoi -dar „ca prin foc”- şi va deveni spirituală, înghiţită de slavă şi statornicită pentru nesfârşitul veşniciei…. Şi când te gândeşti că în fiecare om -luat la întâmplare- e ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu, în grăunte nevăzut: desăvârşirea, nici unul din „necazurile de faţă” (Romani 8,18 şi 35), (fie ele mii de ispite, fie şi cercarea cu moartea), nu pot să ne despartă pe noi de dragostea lui Iisus, Cel ce ne lucrează desăvârşirea; destinul şi obârşia noastră de fii ai lui Dumnezeu…

O astfel de zare a destinului nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic.

Prislop, Luni XXVII

20.XI.949 Luca 17,20-25