Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

ÎN CONFLICT CU IDEALUL

- 85­ -

Idealul nu e o idee sau o situaţie viitoare optimă, idealul e o fiinţă. E ceva după ce tânjeşte din străfunduri fiinţa omenească.

E cunoscută aşteptarea exasperată a lui Mesia în Israel, ca o ultimă salvare a omului. Acesta şi este idealul omului: salvarea lui din neant. Cu toate acestea, Israel era în conflict cu idealul. Dumnezeu îşi cunoştea poporul, şi-1 punea pe Isaia Proorocul „să scrie într-o carte, ca să fie mărturie pentru mai târziu, mărturie veşnică; căci ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului ! Care zic proorocilor: «Voi nu vedeţi !» Şi văzătorilor: «Nu ne proorociii pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare». Daţi-vă la o parte din cale, nu ne împiedecaţi în drum; luaţi din faţa noastră pe Sfântul lui Israil !” (Isaia 30,8-11).

Idealul pretinde o disciplină interioară ca să ajungi la el. Orice ideal omenesc e greu de atins - de cele mai multe ori neajuns - spre deosebire de Iisus: idealul în fiinţă care, în loc să fie neajuns, se impune oamenilor printr-o divină prezenţă.

Dar Omul ideal a păţit cu oamenii întocmai cele prevăzute:

,,A luat la Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: Iată ne suim în Ierusalim şi se vor împlini toate cele ce s-au scris de Prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat în mâinile păgânilor şi va fi batjocorit, va fi înfruntat ruşinos şi va fi scuipat. Şi după ce-L vor biciui Îl vor ucide; dar a treia zi va învia” (Luca 18,31-33).

Spre deosebire de idealurile omeneşti, care pier ca fumul, neavând nici o consistenţă şi trăinicie, Idealul-Iisus - deşi răutatea omenească L-a supus până şi la cea mai de ocară omorâre - iată că a treia zi va învia, cutremurând de moarte pe cei ce L-au omorât.

Aşa ceva nu se mai văzuse între oameni. Când Iisus le-a spus apostolilor această istorie viitoare a conflictului lumii cu idealul, dar mai ales a învierii Lui din morţi, ei n-au înţeles nimic. „Înţelesul cuvintelor acestora era ascuns pentru ei” (Luca 18,34). Nu pricepeau că tânjirea profundă a fiinţei omeneşti era după refacerea nemuririi sale: şi după aceeaşi refacere a firii omeneşti tânjeşte şi Iisus, motiv pentru care stă mereu în faţa veacului acestuia, primind în continuu acelaşi tratament. Învierea lui Iisus e un fapt ce-a împărţit lumea şi istoria în două. Noi, urmaşii apostolilor, nu mai putem zice că n-am înţeles nimic !

Prislop, Joi XXVII

23.XI.949  Luca 18,31-34